Acțiune revocatorie. Prescripția dreptului material la acțiune.

Potrivit art. 1562 alin. 1 Cod civil, dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate.


Totodată, conform art. 1564 Cod civil, dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat.


În cauză, astfel cum a reieşit din actele ce alcătuiesc dosarul de executare, aflat pe rolul BEJ, la data de 26.09.2014, împotriva pârâţilor a fost demarată procedura de executare silită pentru recuperarea sumei de 46.941,70 lei, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. din 2014 pronunţată de Tribunalul Cluj, la solicitarea creditorului PP.


Creditorul PP a decedat la data de 29.12.2015, iar reclamanţii sunt moştenitorii acestuia, în calitate de copii, au solicitat instanței să dispună, conform art. 1562 Cod civil, declararea ca inopozabil față de reclamanți a actului notarial de donație încheiat de debitorii-pârâti în frauda drepturilor lor, întrucât debitorii încearcă să-și creeze o stare de insolvabilitate prin acest act și să se dispună indisponibilitatea bunului imobil, până la încetarea executării silite a creanței din dosarul execuțional al B.E.J.


Actul atacat este înscris în CF, fiind întabulat sub B4 la data de 27.05.2014. Înscrierea în Cf şi efectul de opozabilitate conferit de aceasta impune concluzia că antecesorul reclamanţilor a avut cunoştinţă de actul de donaţie încheiat între pârâţi.


Aşadar, la data de 10.11.2014 creditorul PP a cunoscut atât existenţa actului juridic in cauză, cât şi starea de insolvabilitate a debitorilor rezultată din acesta.


Termenul de prescripţie al acţiunii revocatorii, prevăzut de art. 1564 Cod civil a început să curgă la data de 10.11.2014 şi s-a împlinit la 10.11.2015.


Aşadar la momentul decesului antecesorului reclamanţilor, 29.12.2015, dreptul la formularea acţiunii pauliene în privinţa actului de donaţie în litigiu era prescris. Reclamanţii nu pot pretinde ca la deschiderea succesiunii creditorului PP să înceapă curgerea unui nou termen de prescripţie, căci ei preiau drepturile şi obligaţiile defunctului în forma în care se găseau în patrimoniul acestuia la data decesului.


Pentru considerentele arătate a fost admisa excepția prescripției dreptului material la actiunea revocatorie, fiind respinsă acțiunea ca prescrisă.

(Sentința civilă nr. 2138/2017, pronunțată de Judecătoria Turda in dos. 5575/328/2016, definitivă prin Decizia civilă nr. 1901/A/2018, pronunțată de Tribunalul Cluj)