Arhive categorie: Dreptul familiei

Ordonanță președințială. Program vizitare minori.

Potrivit art. 920 C.pr.civ. pe tot timpul procesului de divorţ instanţa poate lua, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei minorilor şi la obligaţia de întreţinere a acestora. Potrivit art. 401 din Codul civil parintele care este separat de copil, caruia i-a fost stabilita locuinta la celalalt parinte, pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta. De asemenea, potrivit art. 493 C.civ. părinţii au dreptul şi îndatorirea de supraveghere a copilului minor. În acelasi sens, dispozițiile art.14 din Legea nr.272/2004 prevăd că minorul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. 

Conform acestor prevederi legale, părțile litigante au drept în egală masură de a întreține relații personale cu minorele rezultate din relaţia lor, de a veghea la creșterea, educarea, învățătura si pregătirea acestora, împrejurare suficientă pentru a justifica demersul judiciar al reclamantului.

Dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minorele se poate realiza fie prin vizitarea acestora la domiciliul lor, respectiv al părintelui la care le-a fost stabilit domiciliul, fie prin lăsarea minorelor la domiciliul părintelui la care nu i-a fost stabilit domiciliul, pentru anumite perioade determinate de timp. Unicul criteriu pentru stabilirea modalității în care, potrivit dispozitiilor legale anterior menționate, părintele urmează să aibă legaturi personale cu minorii îl constituie interesul superior al copilului, astfel cum prevăd în mod expres și cu valoare de principiu, art. 97 alin 2 C.fam., cât şi în dispoziţiile art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Este de subliniat faptul că dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minorele presupune posibilitatea acestuia de a relaţiona cu acestea, independent de relaţiile existente între cei doi părinţi.

Din cuprinsul prevederilor art. 997 C.pr.civ. rezultă că pentru admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele cerinţe: aparenţa dreptului în favoarea reclamantei, caracterul provizoriu, vremelnic al măsurilor, urgenţa şi neprejudecarea fondului.

Aparenţa dreptului este în favoarea reclamantului, având în vedere că este tatăl minorelor, calitate care îi conferă dreptul de a avea legaturi personale cu acestea.

Este îndeplinită și condiția urgenței având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că părţile nu pot stabili de comun acord un program de vizită a minorelor, fiind astfel lezat dreptul minorelor de a menţine legătura cu ambii părinţi, precum şi interesul acestora ca ambii părinţi să îşi exercite neîntrerupt dreptul de a veghea la creşterea, educarea, instruirea şi pregătirea lor.

În ce priveşte vremelnicia şi neprejudecarea fondului cauzei aceste condiţii sunt îndeplinite având în vedere că pe rolul Judecătoriei Turda se află în curs de soluţionare acţiunea pe drept comun ce face obiectul dosarului având ca obiect divorţ, în cadrul căruia s-a solicitat stabilirea domiciliului minorelor la tată și stabilirea unui program de relații personale cu minorele, astfel că măsurile ce vor fi dispuse prin ordonanţa preşedinţială vor avea caracter provizoriu, până la soluţionarea definitivă a acestui dosar, iar domiciliul minorului și programul de vizitare al acestuia pot fi oricând modificate la cererea oricăreia dintre părţi dacă se modifică împrejurările care au determinat stabilirea acestora.

În consecinţă, sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condiţiile de admisibilitate ale cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale prevăzute de art. 997 C.pr.civ.

Din probele administrate în cauză nu a rezultat un comportament necorespunzător al reclamantului faţă de minore care să conducă la restrângerea excesivă a dreptului de a avea legături

personale cu minorele. Martorii audiați în cauză au susținut că reclamantul a avut o relație bună cu minorele, s-a ocupat de creșterea și de îngrijirea acestora. Nici comportamentul agresiv al reclamantului față de pârâtă nu a fost dovedit în cauză, martorele propuse de către aceasta susținând că pârâta nu s-a plâns că acesta ar fi bătut-o sau ar fi amenințat-o, nici nu au observat un astfel de comportament al reclamantului. 

Faptul că minorele sunt mai atașate de mama lor nu este un motiv pentru a le restrânge acestora posibilitatea de a se întâlni și de a petrece timp alături de tatăl lor. 

Programul de vizită trebuie să fie unul rezonabil, apt de a menține relațiile dintre minore și tatăl lor, fără a le fi afectată siguranța sau dezvoltarea fizică, psihică și emoțională, fiind în interesul minorelor ca acestea să aibă un program săptămânal clar stabilit, previzibil care să le ofere un anumit confort şi pe care acestea să îl poată cunoaște şi să îl înţeleagă, pentru ca în acest mod să își poată organiza timpul liber și activitățile extrașcolare.

Pentru aceste motive, instanța a stabilit urmatorul program de vizitare a minorelor de catre tată: în timpul săptămânii, în fiecare zi de marţi şi joi, după programul şcolar până la ora 20.00, cu luarea minorelor de la şcoală şi aducerea minoror la locuinţa mamei, precum şi în weekend, în săptămânile pare, de vineri, după programul şcolar până duminică seara la ora 19.00. Acest program urmează a se derula şi pe parcursul vacanţelor şcolare şi a sărbătorilor legale. 

(Sentința civilă nr. 838/2022, pronunțată de Judecătoria Turda în Dosar nr. 1045/328/2022, definitivă prin neapelare)

Exercitarea autorității părintești față de minor în mod exclusiv de către mamă

Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat ca exercitarea autorității părintești față de minorul OP să se facă în mod exclusiv de către ea, având în vedere că pârâtul este plecat de mai mulți ani din țară, nu ține legătura cu ea și cu minorul și nu este deloc implicat in viața minorului.

Potrivit art. 397 cod civil, “după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel” iar potrivit art. 398 cod civil “dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi. (2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.”

Martorii audiați au arătat că părțile s-au căsătorit în străinătate, au locuit o vreme împreună iar în urmă cu 3 ani au revenit in România. Pârâtul a plecat în scurtă vreme în străinătate și a revenit o singura dată în vizită, după care nu a mai contactat-o pe reclamanta și pe minor și nu se implică in viața acestuia.

Avănd în vedere raportul de ancheta psihosocială și declarațiile martorilor, instanța a stabilit că este în interesul minorului ca exercitarea autorității părintești să se facă în mod exclusiv de către mamă, fiind dovedite imprejurarile excepționale care justifică exercitarea autorității părintești în această modalitate.

(Sentința civilă nr. 2282/2013, pronunțată de Judecătoria Turda în dos. 132/328/2013)

Ordonanță președințială pentru stabilire program de vizitare minor

Reclamantul și pârâta sunt părinții minorei. Astfel cum rezultă din cererile și apărările părților, precum și din răspunsurile la interogatoriile luate acestora, în prezent minora locuiește împreună cu pârâta iar pârâta refuză să îi permită reclamantului să se întâlnească cu minora sau să o ia la domiciliul său începând din vara anului 2021.

În drept, potrivit art. 496 alin. 2 și 3 C. civ., dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile. Conform art. 496 alin. 5 C. civ., părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia. Instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.

Conform art. 997 alin. 1 C. proc. civ., Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, iar conform alin. 5 al aceluiaşi articol, pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.

Potrivit art. 2 alin. 1-4 din Legea nr. 272/2004, principiul interesului superior al copilului, care presupune dreptul copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de familie, va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, atât în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, cât și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.

Potrivit art. 2 alin. 6 din Legea nr. 272/2004, În determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin următoarele:

a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie;

b) opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate;

c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor;

d) capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;

e) menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.

Totodată, conform art. 17 alin. 1 și 3 din Legea nr. 272/2004, Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului., iar conform alin. 4 al aceluiași articol, în caz de neînțelegere între părinți cu privire la modalitățile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanța va stabili un program în funcție de

vârsta copilului, de nevoile de îngrijire și educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil și părintele la care nu locuiește, de comportamentul acestuia din urmă, precum și de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte.

În ceea ce privește solicitarea reclamantului privind stabilirea unui program de vizitare a minorei, instanța a apreciat că prima dintre condițiile specifice de admisibilitate a procedurii ordonanței președințiale prevăzute de art. 997 C. proc. civ., respectiv aparența dreptului în favoarea reclamantului este îndeplinită, având în vedere că acesta este tatăl minorei, având astfel dreptul de a păstra legăturile personale cu aceasta, precum și răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării minorului, conform art. 5 alin. 2 din Legea nr. 272/2004.

Totodată, se reține că în cauză că și condiția urgenței prevăzută de art. 997 C. proc. civ. este îndeplinită, fiind justificată intervenția urgentă a instanței pe calea procedurii speciale a ordonanței președințiale, pentru respectarea interesului superior al minorei și pentru a se asigura ca relațiile de familie dintre reclamant și minoră să nu fie afectate, în condițiile în care din probele administrate în cauză rezultă pârâta refuză să îi permită reclamantului să se întâlnească cu minora. De asemenea, instanța a constatat că și condițiile vremelniciei măsurii ce se solicită să fie dispusă, precum și cea a neprejudecării fondului sunt respectate, fiind solicitată stabilirea unui program de vizitare până la soluționarea definitivă a dosarului nr. 7103/328/2021 aflat pe rolul Judecătoriei Turda, măsura urmând să înceteze la soluționarea pe fond a litigiului dintre părți privind stabilirea domiciliului minorei și exercitarea drepturilor părintești.

Față de cele arătate, cererea reclamantului privind stabilirea în favoarea acestuia a unui program în vederea exercitării dreptului de a avea legături personale cu minora îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc. civ, aceasta putând fi soluționată pe calea procedurii speciale a ordonanței președințiale.

Cu privire la fondul cererii formulate de reclamant, instanța a reținut că între părți nu există un acord cu privire la modalitatea de exercitarea a dreptului reclamantului de a avea legături personale cu minora, pârâta solicitând admiterea în parte a acțiunii formulate de reclamant și stabilirea unui program de vizitare în prezența sa, iar în perioada în care se află la locul de muncă, prin intermediul telefonului. În motivarea poziției sale procesuale, precum și în justificarea refuzului de a-i permite reclamantului să ia legătura cu minora, pârâta a invocat că acesta reprezintă un pericol pentru minoră, datorită consumului

excesiv al băuturilor alcoolice și de alte substanțe psihoactive.

Cu toate acestea, analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a apreciat că nu s-a dovedit că reclamantul ar fi consumator de substanțe interzise și nu s-a probat nici existența unui consum de alcool din cauza căreia reclamantul ar reprezenta un pericol pentru dezvoltarea corespunzătoare a minorei. Deși martora M., mama pârâtei, a declarat că reclamantul venea la locuința

pârâtei din comuna Mihai Viteazu în stare de ebrietate odată pe lună, cu sticla de bere în mână, iar acesta consumă alcool în prezența minorei, având un comportament agresiv, iar martora P., mătușa pârâtei, a arătat că reclamantul mergea să își viziteze fiica cu berea în mână, din declarațiile tuturor martorilor audiați în cauză rezultă că nu au existat probleme atunci când minora a petrecut timpul la reclamant și părinții acestuia, iar martorul B., tatăl reclamantului, a arătat că acesta nu consumă niciodată alcool de față cu minora și nu consumă substanțe psihoactive.

Totodată, din raportul de anchetă socială efectuată la domiciliul reclamantului rezultă că există o relație afectivă puternică între reclamant, părinții acestuia și minoră, iar aceștia acordă o atenție sporită asupra nevoilor specifice vârstei minorei. Aceste aspecte sunt confirmate și de planșele fotografice depuse la dosarul cauzei de către reclamant, precum și de declarațiile martorei V., vecina părinților reclamantului.

De asemenea, instanța a reținut că din toate probele administrate în cauză rezultă minora Daria-Alexandra a petrecut perioade considerabile de timp împreună cu reclamantul și cu bunicii paterni la domiciliul comun al acestora din municipiul Turda până când neînțelegerile dintre părți s-au agravat în luna august 2021, fiind lăsată de către pârâtă în grija acestora și pe perioade de 1-2 săptămâni. Se mai reține că nu s-a invocat și nu s-a dovedit de către pârâtă intervenția unei schimbări în împrejurări și în comportamentul pârâtului de natură să justifice ruperea bruscă și totală a relațiilor dintre minoră și familia acesteia pe linie paternă. Conform declarațiilor martorei M., aceasta, împreună cu mama minorei au decis să nu îi mai permită reclamantului să o ia pe minoră la domiciliul său din cauza temerii că reclamantul dorește să o îndepărteze de minoră de mama și bunica acesteia, pretinzându-i minorei să îi spune amantei sale mamă, aspect ce ar rezulta din cele povestite martorei de către minora în vârstă de 5 ani.

Astfel, din analiza sumară a raporturilor dintre părți, specifică procedurii speciale a ordonanței președințiale, instanța apreciază că în cauză nu s-a dovedit că reclamantul ar reprezenta un pericol iminent pentru minoră sau că ar avea un comportament abuziv față de aceasta care să necesite îndepărtarea de urgență a acestuia din viața copilului. Principiul interesului superior al copilului trebuie înțeles în sensul încurajării acestuia să dezvolte relații de atașament cu membrii familiei sale, al facilitării comunicării între părinți și copii, sau între cei doi părinți în interesul binelui copiilor, iar măsura limitării contactelor părinților cu copiii pe calea ordonanței președințiale trebuie să fie luată doar în cazuri de excepție, când abuzul asupra acestora este evident și neîndoielnic.

Deși din declarațiile martorelor P. și M., din mesajele purtate între părți și din interogatoriul luat părților rezultă existența unei situații extrem de tensionate dintre tatăl minorei și mama și bunica acesteia, precum și comportamentul neadecvat al reclamantului față de acestea, nu rezultă că prezența tatălui este nocivă pentru minoră, iar din concluziile raportului de anchetă socială efectuată la domiciliul reclamantului rezultă că este în interesul superior al minorei stabilirea unui program de vizitare pentru reclamant pentru dezvoltarea armonioasă a minorei din punct de vedere emoțional și psihosocial.

În acest context, se reține că împrejurarea că reclamantul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe la sfârșitul anului 2018 nu poate fi decisivă în cadrul soluționării cererii de ordonanță președințială în condițiile în care neînțelegerile dintre părți privind menținerea legăturilor personale de către reclamant cu minora au debutat în vara anului 2021.

Față de cele arătate, instanța constată că modalitatea de exercitarea a dreptului de avea legături personale cu minora propusă de pârâtă, respectiv doar în prezența acesteia sau prin telefon, nu corespunde cu interesul superior al copilului, având în vedere vârsta acestuia, tensiunile dintre părți, precum și relațiile stabilite între minoră și familia pe linia paternă în trecut. Chiar în ipoteza separării părinților, copiii au dreptul de a păstra legături cu părintele de care sunt separați, iar relația copiilor cu părinții trebuie dezvoltată.

Având în vedere cele arătate mai sus, instanța apreciază că programul de exercitarea a dreptului de a avea legături personale cu minora solicitată de reclamant prin cererea de ordonanță președințială cu privire la petrecerea de către minoră a două sfârșituri de săptămână pe lună la domiciliul reclamantului și petrecerea de către minoră a sărbătorilor și vacanțelor școlare în mod alternativ la locuințele părinților concordă cu interesul superior al minorei și este aptă să asigure menținerea și dezvoltarea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament, inclusiv cu bunicii paterni și de prietenii minorei care locuiesc în municipiul Turda, până la soluționarea definitivă a litigiului dintre părți privind stabilirea locuinței minorei și exercitarea autorității părintești.

Pentru toate aceste considerente, instanța a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamant. 

(Ordonanța președințială nr. 2780/2021, pronunțată de Judecătoria Turda în dos. 7104/328/2021, definitivă prin neapelare)

Pensie de întreținere minor. Aprecierea nevoilor minorului. Neacordarea procentului maxim.

Art. 529 al. 2 c.civ prevede ca întreținerea se stabilește, în cazul din speță, până la ⅙-a parte din venitul net al pârâtului, pentru minorul L. Procentul de ⅙-a parte este unul maximal, la stabilirea lui în concret instanța fiind obligată sa aiba în vedere atăt nevoia minorului cât și mijloacele părintelui obligat la întreținere, potrivit art. 529 al. 1 c.civ. 

Cu privire la nevoia minorului, având în vedere vârsta acestuia și împrejurarea că trăiește în Romania, unde costurile traiului obișnuit sunt mai reduse, nu se justifică aplicarea procentului maximal de ⅙-a parte din venitul net al pârâtului.

Instanța a constatat că pârâtul obține un venit net de 2542,50 euro/lună și a obligat pârâtul la plata în favoarea minorului a unei pensii de întreținere lunare în cuantum de 200 euro, echivalent în lei la data plății, de la data introducerii acțiunii și până la majorat sau noi dispoziții, apreciind ca aceasta suma este în măsura să satisfaca nevoile minorului.

(Sentința civilă nr. 974/2021, pronunțată de Judecatoria Luduș, în dos. 2030/251/2020)

Ordonanță presedințială pentru stabilire locuință și program de vizitare minor. Interesul superior al minorului.

Prin cererea de ordonanţă preşedinţială înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda sub dosar nr. 2817/328/2020, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul stabilirea locuinţei minorului, rezultat din relația părților de concubinaj, la domiciliul său, cu stabilirea unui program de vizitare a acestuia de către tată. 

În motivare, reclamanta a arătat că nu a mai suportat agresiunile fizice la care era supusă din partea pârâtului şi a părăsit domiciliul conjugal în urmă cu două – trei săptămâni. Pârâtul nu i-a permis să-şi ia fiul cu ea, iar din momentul separării îi permite acesteia să-şi vadă copilul doar ocazional şi pentru scurt timp. Pârâtul îi interzice minorului să doarmă peste noapte la locuinţa mamei, desi acesta şi-ar dori să rămână cu mama. Toate acestea au fost probate cu declarația martorului audiat în cauză.

Reglementată de art. 997-1002 din Codul procedură civilă, ordonanţa preşedinţială necesită, pe lângă condiţiile generale ale oricărei cereri în justiţie, îndeplinirea unor condiţii speciale de exerciţiu. Potrivit art. 997 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Practica judiciară constant a recunoscut dreptul instanţelor să ordone pe cale de ordonanţă preşedinţială măsuri vremelnice privitor la minori când unul dintre părinţi îşi neglijează în mod grav îndatoririle părinteşti, ori are o comportare periculoasă ori nu are în vedere interesul superior al acestora.

Judecătoria a analizat aparenţa dreptului reclamantei în raport cu susţinerile acesteia în conţinutul cererii introductive, respectiv a dreptului său în calitate de părinte, de a se stabili domiciliul minorului la domiciliul său. În lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copiilor, instanţa de tutelă stabileşte locuinţa minorului potrivit art.400 Cod civil.

În ceea ce priveşte caracterul vremelnic al acţiunii promovate de reclamantă, instanţa a reţinut că acesta este asigurat prin aceea că măsura solicitată este valabilă până la soluţionarea pe fond a cauzei înregistrate sub nr. 2817/328/2020 având ca obiect stabilire domiciliu minor şi stabilire program de vizită.

În ceea ce priveşte urgenţa măsurii, instanţa a apreciat că cererea de stabilire a domiciliului minorului şi de exercitare a dreptului părintelui de a avea legături persoane cu copilul sunt urgente prin însăşi natura lor.

În fine este îndeplinită şi condiţia de neprejudiciere a fondului, instanţa pronunţând soluţia doar în urma unei analize sumare a drepturilor părţilor şi interesului minorilor, neantamând într-un fel sau altul fondul cauzei.

Referitor la temeinicia cererilor formulate de către părţi, instanţa a reţinut următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 272/2004, care consacră dreptul copilului la protecţia vieţii sale de familie, a art. 8 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi a practicii CEDO în aceasta materie, minorul are dreptul de a beneficia de un mediu stabil, alături cel puţin de un membru al familiei sale, care să se asigure că minorul se dezvoltă într-o ambianţă potrivită cu vârsta sa.

Hotărârile luate în privinţa minorului trebuie să concorde cu interesul superior al acestuia, enunţat ca principiu legal prin Legea nr. 272/2004. Noţiunea are ca finalitate „dezvoltarea plenară şi armonioasă a personalităţii” copilului, asigurarea unui „mediu familial, într-o atmosferă de fericire, dragoste şi înţelegere”, pregătirea pentru a trăi „independent în societate” şi educaţia în spiritul idealurilor „păcii, demnităţii, libertăţii, toleranţei, egalităţii şi solidarităţii”, principii desprinse din preambulul Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990.

Apoi, conform art. 2 din Legea nr. 272/2004 interesul superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti. Respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului este reiterat şi în art. 6 lit. a) din aceeaşi lege.

Art. 2 alin. 6 din Legea nr. 272/2004 stabileşte că în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin următoarele: nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie; opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate, precum şi istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni in viitor. În plus, art. 21 alin. 1 din aceeaşi lege prevede că la evaluarea interesului copilului instanţa poate avea în vedere şi aspecte precum: disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil şi de a respecta drepturile părintești ale acestuia din urmă; disponibilitatea fiecăruia dintre părinţi de a permite celuilalt menţinerea relaţiilor personale; situaţia locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte; istoricul cu privire la violenţa părinţilor asupra copilului sau asupra altor persoane; distanţa dintre locuinţa fiecărui părinte şi instituţia care oferă educaţie copilului.

În condiţiile în care părinţii nu mai locuiesc împreună, iar situaţia dintre aceştia este una tensionată, este în interesul minorului reglementarea domiciliului acestuia până la definitivarea procesului de stabilire a locuinţei sale la unul dintre părinţi de către instanţa învestită cu fondul cauzei.

În analizarea temeiniciei cererii reclamantei, s-a avut în vedere în primul rând ataşamentul puternic dezvoltat de minor faţă de mama pe parcursul primilor doi ani din viaţă, în care mama sa aflat în concediu de creştere şi îngirinjire a minorului şi în mod firesc a fost mai implicată în procesul de creştere şi educare a minorului (răspunsul pârâtului în cadrul interogatoriului). De altfel, ataşamentul profund al minorului faţă de mama şi faţă de sora sa de pe linie maternă şi dorinţa minorului de a petrece mai mult timp alături de cele două sunt evidenţiate în cauză şi de martorul PT. Din declaraţia acestuia mai reiese că locuinţa actuală a mamei oferă condiţii mai bune de locuit decât garsoniera în care locuieşte pârâtul, fiind mai spaţioasă şi dispunând de o “grădină mare mare şi livadă, în care minorul s-ar juca toată ziua“.

Instanţa a mai avut în vedere că, potrivit aceluiaşi martor, mama este în prezent în şomaj tehnic şi dispune de mai mult timp pentru a se îngriji de minor, în timp ce tatăl lucrează zilnic opt ore, iar în intervalul în care acesta este la serviciu minorul rămâne cu bunica paternă, care îl lasă mai mult singur şi să se joace pe leptop.

Un alt aspect esenţial în soluţionarea cauzei este modul în care tatăl a acţionat în momentul părăsirii domiciliului comun de către reclamantă şi ulterior acestui moment – luând copilul şi ducându-l la locuinţa bunicii paterne pentru ca mama să nu îl poată lua cu ea, iar mai apoi impunându-i reclamantei un program de vizitare a minorului aleatoriu şi discreţionar, lipsit de predictibilitate, cu limitări excesive. În acest ultim sens, instanţa a reţinut că pârâtul nu îi permite minorului să doarmă la locuinţa mamei, cu toate că acesta şi-ar dori să rămână cu mama şi peste noapte ( aspect ce reies din declaraţia martorului).

Instanţa nu a pus la îndoială condiţiile oferite minorului de tată, precum nicI faptul că tatăl îşi iubeşte fiul şi că s-a implicat activ pentru asigurarea creşterii şi educării acestuia, însă nu se poate ignora că prin conduita adoptată a urmărit in acelaşi timp sancţionarea mamei minorului şi nu a impus distincţia necesară între problemele din cuplu şi relaţia părinte-copil.

Toate aceste aspecte conduc la concluzia că locuinţa minorului se impune a fi la mama sa, în contextul în care legătura cu aceasta riscă să fie iremediabil afectată din cauza influenţei negative a tatălui, iar ceea ce trebuie să prevaleze este asigurarea unui mediu în care minorul să se dezvolte armonios şi în care să i se permită menţinerea nestingherită a legăturilor personale cu celălalt părinte.

Prin urmare, reţinând că nu există motive justificate pentru care minorul sa nu poată locui cu mama sa, ca aceasta este o persoană echilibrată şi mai calmă, care prezintă garanţii suficiente pentru respectarea interesului superior al minorului şi care beneficiază de sprijinul părinţilor săi în creşterea minorului, chiar şi din punct de vedere financiar, respectiv că locuinţa acesteia asigură condiţii adecvate de locuit, instanţa a stabilit locuinţa minorului la locuinţa mamei, până la soluţionarea procesului de stabilire domiciliul minor ce face obiectul dosarului nr. 2817/328/2020 aflat pe rolul Judecătoriei Turda.

Cu privire la cererile de stabilire cu titlu provizoriu a unui program de vizită în favoarea pârâtului, instanţa a reţinut că, în condiţiile în care părinţii nu au acelaşi domiciliu, iar până la soluţionarea proceselor de fond minorul urmează a locui cu mama sa, nu se poate nega tatălui dreptul de a avea legături personale cu copilul său. 

Art. 262 alin.2 Cod civil este explicit în a stipula că acel copil care nu locuieşte decât cu unul dintre părinţi are dreptul de a avea legături personale cu celălalt părinte, iar exerciţiul acestui drept nu poate fi limitat decât în condiţiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului.

Aşadar, instanţa a stabilit provizoriu, până la soluţionarea litigiu de fond, un program de vizitare în favoarea tatălui, ce corespunde interesului superior al minorului şi caracterului său vremelnic şi de scurtă durată şi care să nu fie prea restrictiv.

(Ordonanța civilă nr. 714/2020, pronunțată de Judecătoria Turda, în dos. 2819/328/2020, definitivă prin neapelare)

Program de vizitare minor. Refuzul minorului de a avea legatura cu tatal. Interesul superior al copilului.

La alegerea modalităţii concrete de exercitare a dreptului părintelui căruia nu i s-a încredinţat copilul, de a avea legături personale cu acesta şi de a veghea la creşterea, educarea şi pregătirea lui profesională, instanţa trebuie să ţină cont doar de interesul copilului, respectiv de necesitatea ca părintele în discuţie să-l poată vedea pe minor şi să ţină personal legătura cu el, pentru a constata felul în care i se asigură îngrijirea, creşterea şi sănătatea, dezvoltarea fizică şi morală şi pentru a se putea realiza şi o apropiere sufletească normală între copilul şi părintele respectiv.

Principiul interesului superior al copilului, precum şi centralitatea sa în raport cu orice decizie privitoare la copil sunt pe deplin consacrate de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 18/1990 de ratificare a Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului, de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 272/2004. Potrivit art. 48 alin. (1) din Constituţie, părinţii au dreptul şi îndatorirea de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. Astfel, legiuitorul consacră o importantă garanţie juridică, menită să prevină deturnarea autorităţii părinteşti de la scopul ei şi utilizarea ei de către părinţi în propriul lor interes şi, totodată, să asigure protejarea eficientă a intereselor copilului împotriva unor eventuale abuzuri ale părinţilor.

Dispoziţiile art. 401 alin.1 Cod civil statuează că în cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta. Alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede că în caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă decide cu privire la modalităţile de exercitare a acestui drept. Dispoziţiile art. 14 din Legea nr.272/2004 consacră de asemenea dreptul copilului de a avea legături personale atât cu ambii părinţi, cât şi cu rudele sale şi cu celelalte persoane faţă de care a dezvoltat relaţii apropiate. Art. 15 din lege reglementează modalităţile de exercitare a relaţiilor personale.

Din ansamblul acestor dispoziţii legale, rezultă că legiuitorul consacră atât dreptul părintelui de a menţine relaţii personale cu copilul său, având în vedere că acest părinte are aceeaşi răspundere în ce priveşte creşterea şi educarea copilului, cât şi dreptul copilului care, pentru a-şi dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult şi a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menţine legături personale cu ambii părinţi.

Dreptul părintelui de a menţine relaţii personale cu copilul său nu este însă unul absolut, iar criteriul determinant ce trebuie avut în vedere la stabilirea exercitării acestui drept îl reprezintă interesul superior al copilului, conform art. 264 Cod civil.

Din probele administrate (declarațiile martorilor, raport de audiere a minorilor de către psihologul Curții de Apel Cluj), instanţa a reţinut că la momentul actual cei doi minori manifestă aversiune faţă de tatăl lor, o aversiune ce face să pară inadecvată forţarea reluării  legăturilor personale dintre reclamant şi copiii săi. Comportamentul violent manifestat în trecut în familie de către reclamant şi starea de tensiune în care părţile au convieţuit par a-i fi marcat puternic pe copiii acestora, atitudinea de distanţare faţă de tatăl lor neputând fi condamnată. Chiar dacă aceste evenimente violente, relatate inclusiv de către bunica maternă, nu sunt foarte recente, efectele lor par să fie resimţite în continuare de către minori, astfel încât amintirea puternică a emoţiilor negative suferite îi face să refuze orice formă de apropiere faţă de tatăl lor.

Instanţa precizează că reclamantul nu poate fi privat de dreptul de a-şi vedea copiii ca o consecinţă directă a comportamentului său din trecut, dar nici aceştia din urmă nu pot fi obligaţi să petreacă timp alături de părintele lor dacă acest aspect implică amintirea unor traume.

Potrivit art. 403 Cod civil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanţa de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile şi îndatoririle părinţilor divorţaţi faţă de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinţi sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituţiei de ocrotire, a instituţiei publice specializate pentru protecţia copilului sau a procurorului.

Astfel, instanţa a apreciat că reluarea legăturilor dintre reclamant şi copii este necesară şi mutual benefică, dar aceasta nu poate interveni în orice condiţii, ci treptat, pe măsură ce amintirile minorilor despre perioada în care au fost victimele violenţei din familie se estompează.

Pentru aceste considerente, instanţa a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamant, pentru stabilire program de vizitare minori.  


(Sentinta civila nr. 1663/2018, pronuntata de Judecatoria Turda in Dos. 6696/328/2018)

Pastrarea numelui dobandit prin casatorie. Examen jurisprudential.

Potrivit art. 383 al. 2 c.civ. “pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soți sau de interesul superior al copilului, instanța poate să încuviințeze ca soții să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înțelegeri între ei.”

In conditiile in care legiuitorul nu a prevazut in textul normativ care sunt aceste motive temeinice si nici criteriile ce trebuie avute in vedere la stabilirea lor, sarcina identificarii acestora revine instantei de judecata, iar acest lucru nu se poate face decat pornind de la situatia de exceptie prevazuta de text si de la probele administrate de parti.

Fiind o exceptie de la regula revenirii sotilor la numele purtat anterior desfacerii casatoriei prin divort, aceasta este de strica interpretare si aplicare, iar motivele ce pot justifica aplicarea ei trebuie sa fie temeinice, in sensul ca, daca instanta nu incuviinteaza pastrarea numelui se produce sotului in cauza o vatamare grava. 

In doctrina s-a aratat ca prin notiunea de “motive temeinice” se intelege orice interes care ar fi vatamat prin schimbarea numelui purtat de sot in timpul casatoriei, interes care poate fi nu numai moral ci si material. Au fost considerate motive temeinice faptul ca sotul este cunoscut in lumea literara, stiintifica, artistica, a obtinut diplome, atestate pe numele pe care doreste sa-l pastreze, a fost invitat pe acest nume si a participat la diferite congrese in tara si strainatate, a publicat lucrari sau este cunoscut pentru activitatea de cercetare desfasurata prin publicarea de studii in reviste de specialitate. In schimb, simplul fapt ca sotul a purtat timp indelungat numele celuilalt sot si ca figureaza cu acest nume in toate actele nu justifica incuviintarea pastrarii numelui. [G.C. Frentiu, D.L. Baldean, Noul Cod de procedura civila comentat si adnotat, Editura Hamangiu 2013, p. 1281]

In jurisprudenta s-a stabilit ca simplul fapt ca un sot a purtat mai multi ani numele de familie al celuilalt sot si ca toate actele care il priveau contin acest nume nu constituie motive temeinice, justificate de interesul sau pentru pastrarea numelui de familie in caz de divort, deoarece in acest caz s-ar depasi intentia legiuitorului. [Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila – complet specializat de familie si minori, Decizia civila nr. 117 din 29 ianuarie 2013, portal.just.ro]. 

Tribunalul Satu-Mare, in Decizia nr. 152/2010 (portal.just.ro) a stabilit ca instanţa de fond în mod neîntemeiat a încuviinţat intimatei păstrarea numelui dobândit prin căsătorie. Motivele invocate de intimată, respectiv durata căsătoriei de 10 ani, simplul fapt că în activitatea sa profesională este cunoscută sub numele dobândit prin căsătorie, că figurează în actele de studii cu acest nume nu justifică pretenţia acesteia la păstrarea numelui purtat în timpul căsătoriei. 

In acelasi sens, Judecătoria Iași, prin Sentința civilă nr. 481/26 ianuarie 2016, definitivă prin Decizia nr. 71/26 ianuarie 2017 a Tribunalului Iași (portal.just.ro) a stabilit ca imprejurarea ca pârâta poartă acest nume de 35 de ani şi a fost cunoscută cu acest nume în viaţa socială şi profesională nu reprezinta un motiv temeinic, care sa justifice, incuviintarea pastrarii de catre aceasta a numelui dobandit prin casatorie.

Intr-o alta decizie de speta, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Sectia Civila, Decizia nr. 1/A/20 ianuarie 2010 (portal.just.ro) a stabilit ca reclamanta nu va suferi nici un prejudiciu ca urmare a reluării numelui avut anterior căsătoriei, întrucât activităţile desfăşurate de aceasta, nu sunt activităţi cu impact public semnificativ care, prin ele însele, să fie susceptibile de a genera în mod semnificativ notorietate astfel încât, pierderea numelui dobândit prin căsătorie nu va conduce la vătămarea intimatei.

Evacuarea sotului violent pe cale de ordonanta presedintiala. Dificultatea probatiunii.

Faptele de violenta exercitate de sot impotriva sotiei sunt dificil de probat in conditiile in care ele se petrec in sanul familiei si rareori ajung la cunostinta publica.

 

In cauza, din probele administrate, a rezultat atitudinea agresiva asupra reclamantei in urma cu circa doi ani de zile. Lejeritatea cu care paratul s-a manifestat atunci in fata altor persoane nu poate decat sa duca la concluzia ca aceste acte se desfasurau in sanul familiei de ceva timp si cu atat mai mult se poate prezuma ca au continuat si ulterior. Acesta cu atat mai mult cu cat din certificatul medico-legal de la dosar reiese ca reclamanta a fost victima unei agresiuni recente, ce a condus la contractarea unor leziuni care pentru vindecare au necesitat 3-4 zile de ingrijiri medicale, in conditiile in care paratul avea banuiala ca sotia sa are o relatie extraconjugala. S-a retinut asadar manifestarea violenta a paratului din trecut si, in prezent, un camp de afirmare a acestei atitudini: gelozia determinata de presupusa relatie extraconjugala a sotiei.

 

Asadar se retine ca dovedita existenta in familia partilor a unei atmosfere caracterizata de teama generata de atitudinea ostila a paratului fata de sotia sa, atmosfera care, cu siguranta, nu poate conduce la nici un efect benefic nici pe seama reclamantei dar nici pe seama celor doi copii minori ai partilor.

 

Retinandu-se ca dovedita imposibilitatea convietuirii partilor si astfel impiedicarea reclamantei de catre parat in folosinta normala a locuintei in cauza, aceste aspecte se vor aprecia ca justifica elementul de urgenta care impune intervenirea instantei judecatoresti pe care de ordonanta presedintiala, cata vreme si celelalte doua conditii impuse de art. 581 al. 1 sunt indeplinite in cauza.

 

Pentru aceste motive, instanta admis cererea de ordonanta presedintiala si a dispus evacuarea paratului de indata din imobilul domiciliu comun, pana la solutionarea in mod irevocabil a dosarului de divort.

Incredintare minor cu resedinta obisnuita in strainatate. Necompetenta generala a instantelor romane.

In conformitate cu art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului, din 27 noiembrie 2003, privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie matrimoniala si in materia raspunderii parintesti, competenta instantelor judecatoresti dintr-un stat membru se determina dupa criteriul resedintei obisnuite a copilului la momentul sesizarii instantei, fiind vorba despre o competenta exclusiva a organelor judiciare.

 

In speta, avand in vedere declaratiile martorilor, instanta a stabilit ca reclamanta si minorul isi au resedinta obisnuita in Spania de mai multi ani, copilul urmand cursurile scolare in aceasta tara.

 

In cauza s-a invocat incidenta art. 12 al. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 pentru a justifica competenta instantei romane sesizate cu judecata pricinii.

 

Asupra acestui aspect, instanta a retinut ca, desi este adevarat ca art. 8 al. 1 din Regulament se aplica sub rezerva art. 12 din acelasi act normativ, totusi dispozitiile art. 12 al. 3 nu sunt aplicabile in speta.

 

Conform art. 12 al. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, instantele judecatoresti dintr-un stat membru sunt competente in materie de raspundere parinteasca atunci cand copilul are o legatura stransa cu acest stat membru, in special datorita faptului ca unul dintre titularii raspunderii parintesti isi are resedinta obisnuita aici sau copilul este resortisant al acestui stat membru si competenta instantelor a fost acceptata in mod expres sau in orice alt mod neechivoc de catre toate partile la data sesizarii instantei, iar competenta este in interesul superior al copilului.

 

In cauza, instanta constata ca nu sunt intrunite in speta conditiile cumulative ale existentei unei stranse legaturi pe care copilul sa o aiba cu statul roman si competenta instantelor romane sa fie in interesul superior al copilului.

 

Astfel, legaturile minorului cu statul de cetatenie sunt intamplatoare, paratul dezinteresandu-se grav de evolutia copilului, iar cursurile de invatamant fiind urmate in Spania. Pe de alta parte, justa solutionare a cauzei impune administrarea unor probe care sa ateste conditiile materiale si morale pe care reclamanta le poate oferi copilului sau minor, impunandu-se totodata si audierea nemijlocita de catre instanta a copilului in cauza.

 

Or, administrarea acestor probe se impune a fi facuta de instanta potrivit principiului proximitatii, respectiv de catre instantele in a caror raza teritoriala isi are stabilita resedinta minorul, aceste organe judiciare avand acces la datele necesare stabilirii detaliate a conditiilor materiale si morale pe care reclamanta le poate oferi copilului sau minor.

 

Retinand ca in cauza nu sunt intrunite cerintele prevazute de art. 12 al. 3 din Regulament pentru ca instantele romane sa dobandeasca pe deplin competenta materiala si teritoriala de a solutiona pricina si ca la data sesizarii instantei cu solutionarea cererii avand ca obiect incredintare minor, acesta avea resedinta obisnuita in alt stat membru (Spania), instanta constata ca in lumina dispozitiilor art. 8 al. 1 din Regulament, competenta de a solutiona in fond actiunea este conferita in favoarea instantelor spaniole, ca si instante in raza carora minorul isi avea stabilita resedinta obisnuita la data promovarii cererii.

 

Evacuare sot din imobilul domiciliu comun. Ordonanta presedintiala. Conditii.

Din dispozitiile art. 581 al. 1 c.pr.civ. rezulta conditiile de admisibilitate a ordonantei presedintiale si anume: urgenta, vremelnicia si neprejudecarea fondului.

 

Prin actiunea introductiva, reclamanta a solicitat evacuarea sotului sau din imobilul proprietatea reclamantei intrucat comportamentul violent al acestuia face imposibila continuarea convietuirii pe durata procesului de divort.

 

Instanta de fond a respins solicitarea reclamantei apreciind ca in cauza nu sunt indeplinite conditiile legale, iar pe fond, astfel cum rezulta din interogatoriu, paratul a dat dovezi de indreptare.

 

Asupra recursului, tribunalul a retinut urmatoarele:

 

Paratul avand un comportament violent, atitudine recunoscuta de acesta in interogatoriul luat de prima instanta, pune in pericol integritatea fizica si corporala a reclamantei, producandu-i suferinte fizice si psihice. Simpla recunoastere, chiar daca constituie un pas in indreptarea acestuia, nu este suficienta pentru a face ineficienta cererea promovata in conditiile in care reclamanta se considera in continuare lezata, reclamand astfel urgenta.

 

Mai mult, conform extrasului Cf, imobilul domiciliu comun nu constituie bun comun, ci bunul propriu al reclamantei, paratul neputandu-se prevala de incalcarea dreptului sau de coproprietate.

 

Caracterul vremelnic este respectat prin aceea ca s-a solicitat evacuarea provizorie pana la solutionarea fondului procesului de divort.

 

De asemenea, nu se prejudeca fondul cauzei, tribunalul rezumandu-se la a cerceta aparenta dreptului.

 

Pentru toate aceste considerente, tribunalul a admis recursul si a modificat hotararea atacata in sensul admiterii cererii formulata de reclamanta si, in consecinta, a dispus evacuarea paratului, fara somatie si fara trecerea vreunui termen, din apartamentul domiciliu comun, pana la solutionarea dosarului de divort.