În cauză, instanța de fond a stabilit unui program de vizitare în favoarea reclamantului care presupune ca minora, în vârstă de 4 ani, să petreacă noaptea la domiciliul reclamantului, apreciind că pentru a fi posibilă crearea şi menţinerea legăturii afective specifice relaţiei părinte-copil, părintele căruia nu i s-a încredinţat minorul trebuie să beneficieze de un timp rezonabil pentru exercitarea dreptului său, astfel încât acesta să nu devină pur formal.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză, precum și din planșele fotografice aflate la dosarul cauzei rezultă că între minoră și reclamant s-a dezvoltat o relație de atașament, iar acesta se ocupă de creșterea și educarea minorei, contribuind atât financiar, cât și emoțional, beneficiind și de ajutorul părinților în îngrijirea minorei. Aceste aspecte sunt confirmate de raporturile de anchetă socială efectuate în cauză la domiciliile părților, iar minora are o cameră proprie amenajată la locuința reclamantului. De asemenea, instanța a constatat că pe durata derulării procesului de divorț dintre părți, reclamantul a beneficiat de un program amplu de vizitare a minorei, petrecând timp împreună cu minora zilnic, aspect ce a condus, în mod evident, la consolidarea relațiilor de familie dintre reclamant și minoră.

Cu toate că probele administrate în cauză confirmă existența unei relații puternice de atașament între reclamantă și minora, martorii propuși de pârâtă susținând dependența acesteia față de mamă, instanța a apreciat că aceste împrejurări nu constituie motive temeinice pentru restrângerea dreptului la legături personale între tată și fiică în sensul ca acesta să se desfășoare fără petrecerea nopților la domiciliul tatălui. Din contră, această împrejurare impune stabilirea unui program de menținere a legăturilor personale cu minora în favoarea reclamantului care să permită petrecerea unui timp calitativ și cu o durată suficientă cu tatăl, astfel încât dependența minorei față de mamă să scadă, iar minora să devină treptat, pe măsura creșterii sale, independentă. Chiar dacă la vârsta minorei, de aproximativ 4 ani, copiii sunt mai atașați de persoana principală care le acordă îngrijire, instanța a apreciat că și la această vârstă este necesar ca minora să aibă interacțiuni ample și frecvente cu ambii părinți, inclusiv cu reclamantul, părintele nerezident. Totodată, instanța a mai avut în vedere împrejurarea că părinții minorei locuiesc în localități diferite, la o distanță de aproximativ 12 km, neputând fi astfel considerată ca fiind în interesul superior al minorei stabilirea unui program de vizitare care implică parcurgerea acestei distanțe zilnic pentru a fi readusă la locuința pârâtei.

În stabilirea conținutului programului de legături personale ale reclamantului cu minora, instanța a avut în vedere nevoia minorei de contact regulat, semnificativ și continuu cu ambii părinți, de continuitate, stabilitate, securitate, predictibilitate și structură, astfel încât reclamantul, părinte nerezident, să mențină o relație semnificativă cu fiica sa. Din declarațiile martorilor audiați în cauză și din atitudinea reclamantului, instanța a dedus că acesta este capabil să se ocupe de creșterea și îngrijirea minorei în cursul programului de menținere a legăturilor personale stabilit ținând cont de considerentele reținute anterior. Față de aceste aspecte, instanța a apreciat că solicitările pârâtei privind suspendarea programului de vizitare a minorei cât timp aceasta este bolnavă nu se justifică, neexistând indicii ca reclamantul nu ar putea să o îngrijească pe minoră în mod corespunzător pe durata timpului pe care cei doi îl petrec împreună.

Astfel, analizând modalitățile concrete propuse de către părți privind exercitarea de către reclamant a dreptului de a avea legături personale cu minora, prin cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională formulată, precum și probele administrate în cauză, instanța a apreciat că, având în vedere relațiile tensionate dintre părți, se impune stabilirea exactă a programului de vizitare de care beneficiază reclamantul, pentru a evita neînțelegerile dintre părți în legătură cu executarea programului stabilit. 

Cu privire la solicitările reclamantului ca minora să petreacă jumătate din timpul vacanțelor preșcolare și școlare la domiciliul acestuia, respectiv prima parte la tată, iar cea de a doua la mamă, care ar implica petrecerea de către minoră a unor perioade de peste o lună la domiciliul reclamantului în timpul vacanțelor de vară, instanța a apreciat că acestea nu corespund interesului superior al minorei, având în vedere vârsta acesteia, precum și modalitatea de păstrare a legăturilor personale între reclamant și minoră până la acest moment. Astfel, s-a impus modificarea modalității în care reclamantul își exercită dreptul de a avea legături personale cu minora în mod treptat pentru a permite minorei să se adapteze la aceste schimbări, nefiind indicată o schimbare bruscă a programului desfășurat până în prezent în baza ordonanței președințiale susmenționate și a înțelegerii părților, tocmai datorită vârstei minorei.

Această hotărâre a fost menținută în apel, Tribunalul reținând că temerea apelantei că intimatul nu ar putea avea grijă de fiica lor din cauza stării de sănătate sau a faptului că aceasta are obișnuința de a dormi doar cu mama sa nu pot conduce la restrângerea programului de vizitare stabilit de prima instanţă, la dosar neexistând indicii că intimatul-reclamant ar fi un tată iresponsabil şi nu ar înţelege problemele de sănătate ale minorei sau nevoile acesteia şi legătura cu mama sa. Din probațiunea testimonială a rezultat că au existat situaţii când reclamantul a adus-o pe minoră acasă înainte de terminarea programului, deoarece minora plângea după mama sa.

Ori, aceste aspecte nu pot conduce la concluzia că tatăl nu ar putea avea grijă corespunzător de fiica sa în cadrul unui program de vizitare, ce include inclusiv dormitul la acesta peste noapte, că programul tatălui se impune a fi restrâns doar pentru perioada de zi, iar aceasta până când minora va fi suficient de mare pentru a-şi expune punctul de vedere, ci că acesta a înţeles nevoile minorei pe care le-a gestionat în maniera prezentată. 

În ceea ce priveşte celelalte susţineri formulate de apelantă, conform cărora intimatul deşi ia permis să petreacă timp cu fetiţa a venit de puţine ori să o vadă, tribunalul reţine, pe de o parte, că aceste aspecte ţin de modalitatea de executare a hotărârii judecătoreşti, de modul în care acestea înţeleg să respecte programul stabilit, iar pe de altă parte, că aceste susţineri nu pot constitui motive de modificare a programului, în condiţiile în care interesul minorei nu este prejudiciat.

În acest context, tribunalul a reținut că dreptul de a avea legături personale cu părintele este un drept fundamental al fiecărui copil şi nu un privilegiu pentru tată sau mamă. Stabilirea unui program de vizitare este o sarcină dificilă şi perfectibilă, de aceea dincolo de litera acestui program, părinţii, dincolo de neînţelegerile dintre ei, au obligaţia să confere copiilor posibilitatea de a-şi exercita liber şi neîngrădit dreptul de a avea legături nestânjenite atât cu părinţii, cât şi cu alţi membrii ai familiei, fiecare părinte şi membru al familiei extinse având obligaţia de a pune pe  primul plan interesul superior al minorului atunci când îşi exercită drepturile, respectiv obligaţiile decurgând din acesta.

(Sentinţa civilă nr. 636/16.03.2022 pronunţată de Judecătoria Turda în dosarul nr. 4391/328/2021, definitivă prin Decizia civila nr. 1478/A/2022, pronunţată de Tribunalul Cluj)

Potrivit prevederilor art. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.

În cauza dedusă judecății, instanța a reținut din coroborarea probelor administrate că nu este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă existența vreunuia dintre cazurile prevăzute în cadrul art. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului sau în cadrul art. 507 Cod civil.

Astfel, deși pârâta reclamantă și-a întemeiat refuzul de a-i permite reclamantului – pârât să aibă legături personale cu minora pe fondul consumului de substanțe alcoolice sau psihoactive de către acesta inclusiv în fața minorei, aceste aspecte au fost confirmate doar prin declarația mamei pârâtei reclamante, ceilalți martori arătând că nu l-au văzut niciodată pe reclamantul – pârât reconvenţional sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Deși reclamantul a fost condamnat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută de art. 336 alin. (1) Cod penal, la pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, aceasta nu se află printre infracțiunile prevăzute de art. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004 a căror săvârșire atrage dispunerea exercitării în mod exclusiv a autorității părintești cu privire la copilul minor de către celălalt părinte. Acesta a fost un eveniment de natură penală izolat, așa încât instanța nu a considerat dovedită, raportat la ansamblul materialului probator administrat în cauză, incidența alcoolismului prevăzut de art. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004.

Constatând că în cauză nu sunt întrunite elementele necesare dispunerii exercitării în mod exclusiv a autorității părintești, nefiind incidente motivele legale considerate drept întemeiate, instanța a făcut aplicarea principiului coparentalității potrivit căruia regula generală în materia exercitării autorității părintești, aplicabilă inclusiv în cauza dedusă judecății, este aceea a exercitării în comun a autorității părintești cu privire la copilul minor de către ambii părinți, aceștia exercitând în mod egal drepturile și îndeplinind în mod egal îndatoririle prevăzute de lege.

În ceea ce privește stabilirea unui program de vizită a minorei în favoarea reclamantului, cu ocazia efectuării raportului de audiere a minorei, aceasta și-a manifestat disponibilitatea de a avea legături personale cu tatăl său doar în prezența mamei sale și fără a implica găzduirea acesteia la locuința tatălui. Instanța a ținut cont de apropiata legătură de atașament existentă între minoră și tatăl său, respectiv bunicii paterni, până cu puțin timp anterior audierii minorei, minora petrecând perioade îndelungate de aproximativ doua- trei săptămâni la locuința tatălui său, plecând în vacanțe îndepărtate la mare alături de tatăl său și bunicii paterni. Pentru refacerea acestei legături, conexiuni emoționale, instanța a stabilit un program de vizită care implică inclusiv găzduirea minorei la domiciliul tatălui, considerând că este necesară implicarea acestuia într-un procent cât mai ridicat în activitățile, creșterea și educarea minorei pentru dezvoltarea armonioasa a acesteia.
(Sentința civilă nr. 1429/2023, ponunțată de Judecătoria Turda)

În ceea ce privește locuința minorelor, instanța a reținut că acestea au locuit de la naștere până în 2021 împreună cu ambii părinți, iar ulterior până în prezent doar cu mama lor, respectiv reclamanta-pârâtă, iar în ultima vreme și cu noul partener al mamei lor. Reclamanta-pârâtă a părăsit domiciliul conjugal împreună cu minorele în cursul anului 2021.

Conform art.919 alin.(1) lit.a C.proc.civ. ”La cerere instanța de divorț se pronunță și cu privire la: a) exercitarea autorității părintești, contribuția părinților la cheltuielile de creștere si educare a copiilor, locuința copilului și dreptul părintelui de a avea legături presonale cu acesta (…)”, în același timp, art. 400 alin. (2) C.civ., instituie regula conform căreia: ”Dacă până la divorț copilul a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei ținând seama de interesul său superior”.

Totodată, art. 496 C.civ. instituie următoarele reguli (1) Copilul minor locuiește la părinții săi. (2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului.(3) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile.

Art. 400 alin. 1 C. civ. prevede că instanța va stabili locuința copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic. Textul de lege nu impune stabilirea cu exactitate a adresei la care va locui minorul, pentru a nu îngrădi libertatea părintelui la care minorul va avea locuința, de a-și schimba în mod liber domiciliul sau reședința.

Referitor la dorințele și interesele părților în calitate de părinți în ceea ce le privește pe fiicele lor minore, se constată că ambele părți au solicitat stabilirea locuinței minorelor la locuința în care locuiește mama, respectiv tatăl.

În ceea ce privește condițiile de locuit, din raportul de anchetă socială efectuat în cauză, ambii părinți pot pune la dispoziția minorelor o locuință adecvată. Din referatul de anchetă socială realizat în cauză a reieșit că minorele au fost bine îngrijite de mama lor și că au o relație de afecțiune cu aceasta, iar pentru acest motive instanţa a apreciat că este în interesul superior al minorelor ca acestea să locuiască la mamă.

Astfel, ansamblul materialului probator în cauză, compus din declarațiile martorilor, interogatorii dar și înscrisuri, relevă existența unei relații resentimentare latentă între părți, fiecare dintre soți acuzându-se de comportamente neadecvate atât unul față de altul cât și față de minore. Referitor la acuzele aduse de pârâtul-reclamant mamei, referitoare la comportament de infidelitate, instanța a apreciat că aceste aspecte nu duc la concluzia că locuința minorelor ar trebui stabilită la tată.

Un motiv în plus pentru stabilirea locuinței minorelor la mamă este constituit și de vârsta fragedă a minorei A., care este încă în clasele primare și în mod cert are nevoie de ghidajul mamei și a surorii mai mari la acest moment, aspect relevat și de discuția pe care minora a purtat-o cu judecătorul.

În final, faptul că stabilirea locuinței minorelor la mamă nu implică în niciun caz excluderea tatălui din viața acestora, fiind în mod evident de dorit ca acesta să constituie în continuare o prezență reală și benefică în apropierea imediată a fiicelor sale, pentru a nu le lipsi pe acestea de o figură paternă atât de necesară în viața unui copil.

Față de cele expuse în paragrafele anterioare, având în vedere împrejurarea că minorele se află în grija mamei la acest moment și că au fost în grija mamei pe toată durata vieții lor, raportat și la ancheta socială efectuată, la vârsta acestora, instanța a apreciat că este în interesul superior al minorelor, să stabilească locuința acestora la domiciliul mamei lor.

(Sentința civilă nr. 2928/2022, pronunțată de Judecătoria Turda)

Potrivit dispoziţiilor art. 401 alin. 1 Cod civil „părintele separat de copilul său are drepturi de a avea legături personale cu acesta.” Conform art. 18 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, „relaţiile personale se pot realiza, printre altele, prin întâlniri ale copilului cu părintele, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe perioadă determinată, corespondenţă ori altă formă de comunicare şi transmitere de informaţii cu privire la copil.”

Înţelegând importanţa păstrării unei legături constante cu minora, instanţa, în urma parcurgerii probatoriului administrat, a constatat că cererea reclamantului este întemeiată în parte. Pentru a concluziona astfel, instanţa a reţinut declaraţiile martorilor audiaţi în cauză care au arătat că reclamantul este ataşat de fiica sa, este în mod genuin interesat de starea de bine a minorei şi, a urmărit păstrarea şi întărirea relaţiei părinte – copil.

Totodată, instanţa a apreciat că minora trebuie să petreacă timp alături de ambii părinţi şi că dreptul părintelui de a avea legături personale cu copilul izvorăşte din însăşi natura relaţiilor de familie stabilite între cei doi, drept ce poate fi restrâns sau retras numai în condiţiile vătămării intereselor copilului, sens în care trebuie subliniat faptul că este de datoria părinţilor a se înţelege cu privire la modul în care se realizează aceste legături personale ale minorei cu tatăl său, părţile fiind libere a stabili de comun acord şi alte perioade în care acesta poate vedea minora, ţinând cont şi de opţiunea minorei. Acest ultim aspect trebuie să fie în concordanţă cu relaţiile fireşti dintre părinţi şi copil, consacrate şi în dispoziţiile legale ale art. 483 Cod civil, potrivit cărora părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate.

Pe cale de consecinţă, instanţa a stabilit că este oportun şi se impune respectarea următorului program de vizitare:

1. Pe durata șederii tatălui în strainatate: – săptămânal, marțea, joia și duminica, în intervalul orar 19.00-19.30, prin mijloace moderne de comunicare (video call), folosind telefonul mobil al mamei; – săptămânal, la final de săptămână, mama îi va trimite tatălui, pe email sau pe Whatsapp, 10 fotografii și/sau clipuri cu minora, realizate în săptămâna respectivă, fie de către ea, fie primite de la unitatea de învățământ, care o prezintă pe minoră în activitățile obișnuite.

2. Pe durata vacanțelor de vară și de iarnă, când tatăl vine în Romania: pe durata șederii sale, tatăl o va putea lua pe minoră 3 zile pe săptămână, timp de 4 săptămâni, de la locuința mamei începând de la ora 10.00 și o va aduce înapoi seara la ora 20.00.

3. Alte vizite ale tatălui în Romania: pe durata şederii sale, tatăl o va putea lua pe minoră 3 zile pe săptămâna, de dimineața la ora 10.00, de la locuința mamei și o va aduce înapoi seara la ora 20.00, în zilele stabilite de comun acord de către parinți, cu excepţia perioadelor în care minora va frecventa cursurile grădiniţiei sau ale altei unităţi şcolare, atunci cand programul de vizită va începe la terminarea orelor de curs prin luarea minorei de către tată şi se va termina prin înapoierea minorei la locuinţa mamei la ora 18.00.

Stabilirea programului de vizită în maniera de mai sus vizează menţinerea şi consolidarea relaţiei părinte – copil, relaţie care în speţă riscă să se dilueze nu doar prin aceea că tatăl locuieşte separat de mamă şi minoră, dar şi prin faptul că acesta munceşte şi locuieşte efectiv pe teritoriul Germaniei, astfel că posibilităţile de a o vedea şi de a se apropia de minoră sunt reduse semnificativ din cauza distanţei. 

Prin urmare, apare firesc ca tatăl să poată păstra legătura cu fiica sa prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanţă la intervale scurte de timp astfel încât minora să se obişnuiască cu prezenţa acestuia în viaţa ei.

Pe de altă parte, atunci când tatăl se va întoarce în ţară cu ocazia sărbătorilor sau a concediilor se impune ca acesta să poată petrece cât mai mult timp cu minora fără ca rutina zilnică a acesteia să sufere modificări majore. 

Instanţa a atras atenţia părţilor asupra dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 272/2004 potrivit cărora copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament. Copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. Părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.

Totodată, pentru a preveni orice impedimente ce s-ar putea ivi cu ocazia punerii în executare a programului de vizitare, instanţa a adus la cunoştinţa părţilor că au obligaţia de a se conforma programului de vizitare dispus de instanţă şi că, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, părintele la care copilul locuieşte are obligaţia de a sprijini menţinerea relaţiilor personale ale copilului cu celălalt părinte. Bineînţeles, programul de vizitare este gândit ca un timp minimal pe care părintele să îl petreacă alături de copil, însă acest program de vizitare nu trebuie să împiedice părţile ca, atunci când apreciază oportun, să extindă acest program de vizitare ţinând cont de interesul superior al copilului.

Nu în ultimul rând, instanţa a atras atenţia părţilor asupra dispoziţiilor art. 18 alin. 5 din Legea nr. 272/2004 potrivit cărora în cazul în care unul dintre părinţi împiedică sau afectează în mod negativ legăturile personale ale copilului cu celălalt părinte, prin nerespectarea programului stabilit de instanţă sau convenit de părinţi, celălalt părinte poate cere serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială în circumscripţia căruia se află locuinţa copilului, să monitorizeze relaţiile personale cu copilul pentru o durată de până la 6 luni, precum şi, în egală măsură, asupra dispoziţiilor art. 20 din aceeaşi lege, în vederea asigurării menţinerii relaţiilor personale ale copilului cu părinţii săi sau cu alte persoane alături de care s-a bucurat de viaţa de familie, precum şi pentru asigurarea înapoierii copilului la locuinţa sa la terminarea perioadei de găzduire, precum şi pentru a preveni împiedicarea preluării copilului, la finalul găzduirii la domiciliul părintelui care nu locuieşte cu copilul, instanţa poate dispune, la cererea părintelui interesat sau a altei persoane îndreptăţite, una sau mai multe măsuri cu caracter asiguratoriu sau a unor garanţii. Măsurile pot include amendă pe ziua de întârziere impusă persoanei care refuză punerea în aplicare sau respectarea programului de menţinere a relaţiilor personale ale copilului.

Aşa fiind, instanţa a încuviinţat ca tatăl să aibă legături personale cu minora după programul de vizitare arătat mai sus, care ține cont de interesul superior al minorei.

(Sentința civilă nr. 2164/2022, pronunțată de Judecătoria Turda în dos. 5885/328/2021)

Reclamanta arată că din relația cu pârâtul a rezultat minora, născută în anul 2011. Ulterior separării faptice, pârâtul a vizitat minora în următoarele 6 luni, după care nu a mai vizitat-o și nu s-a mai interesat de ea. Reclamanta s-a recăsătorit iar minora locuiește alături de aceasta şi soţul său, care se comportă cu ea ca și un tată, suplinind lipsa tatălui biologic. Motivul întemeiat care tine de interesul superior al minorului constă în aceea că pârâtul nu ține legătura cu reclamanta și cu minora, nu este deloc implicat în viaţa de zi cu zi a acesteia, astfel ca nu poate conta pe pârât pentru a-i da autorizările necesare înscrierii ei la diverse activități sportive sau petrecerii concediilor în străinătate. Paratul nu este implicat în viaţa minorei, nu are nici un fel de relație cu ea si nici nu dorește o implicare în viața de zi cu zi a acesteia.

Referitor la exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minoră, art. 397 C.civ. instituie regula potrivit căreia autoritatea părintească se exercită de către ambii părinţi, ipoteza exercitării acesteia de către un sigur părinte constituind excepţia. Potrivit art. 398 C.civ. această excepţie intervine în cazul existenţei unor motive temeinice, având în vedere interesul superior al copilului.

Conform art. 36 alin. (7) din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului constituie asemenea motive temeinice: alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală sau infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti.

Cu privire la conţinutul autorităţii părinteşti, art. 487 C.civ. prevede că „Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia.”, iar conform art. 488 C.civ. „(1) Părinţii au îndatorirea de a creşte copilul în condiţii care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială în mod armonios. (2) În acest scop, părinţii sunt obligaţi: a) să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea; b) să prezinte şi să permită informarea şi lămurirea copilului despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia; c) să ia toate măsurile necesare pentru protejarea şi realizarea drepturilor copilului; d) să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice cu atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului.

De asemenea, articolul 36 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 272/2004 prevede că, „(2) Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său. (3) În situaţia în care ambii părinţi exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învăţăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenţii chirurgicale, reşedinţa copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinţi.”

Din analiza acestor prevederi legale, rezultă că exercitarea autorităţi părinteşti cu privire la copil presupune existenţa unei colaborări atât între părinţi, cât şi între aceştia şi copil, care să permită adoptarea măsurilor corespunzătoare cu privire la persoana şi bunurile minorului, potrivit interesului superior al acestuia.

Prin urmare, existenţa unor situaţii permanente care împiedică existenţa unei asemenea colaborări ar putea constitui un motiv pentru a se dispune exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minor doar de către un singur părinte, respectiv, de către părintele care se implică activ în creşterea şi educarea copilului.

În cauză, din probele administrate rezultă un vădit dezinteres al pârâtului faţă de minoră, acesta nefiind niciodată prezent în viaţa acesteia, şi cu atât mai puţin nu s-a implicat în creşterea şi educarea minorei, minora crescând alături de mamă, împrejurări confirmate de toate probele administrate în cauză, inclusiv de către minoră cu ocazia audierii acesteia.

Raportat la aceste aspecte, instanţa a reţinut ca fiind în interesul superior al copilului ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către mamă, evitându-se astfel situaţiile în care adoptarea unor măsuri cu privire la persoana sau bunurile minorei să fie condiţionată de consimţământului celuilalt părinte, vădit dezinteresat de copil şi absent din viaţa acestuia, împrejurare care ar îngreuna nejustificat  procesul de educaţie al minorei şi dezvoltarea sa.

În aceste condiţii, în temeiul art. 396 C.civ. rap. la art. 397 C.civ., instanţa a stabilit ca autoritatea părintească cu privire la minoră să fie exercitată exclusiv de către mamă.

(Sentința civilă nr.  641/2023, pronunțată de Judecătoria Turda în Dosar nr. 3758/328/2022)

Potrivit art. 920 C.pr.civ. pe tot timpul procesului de divorţ instanţa poate lua, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei minorilor şi la obligaţia de întreţinere a acestora. Potrivit art. 401 din Codul civil parintele care este separat de copil, caruia i-a fost stabilita locuinta la celalalt parinte, pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta. De asemenea, potrivit art. 493 C.civ. părinţii au dreptul şi îndatorirea de supraveghere a copilului minor. În acelasi sens, dispozițiile art.14 din Legea nr.272/2004 prevăd că minorul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. 

Conform acestor prevederi legale, părțile litigante au drept în egală masură de a întreține relații personale cu minorele rezultate din relaţia lor, de a veghea la creșterea, educarea, învățătura si pregătirea acestora, împrejurare suficientă pentru a justifica demersul judiciar al reclamantului.

Dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minorele se poate realiza fie prin vizitarea acestora la domiciliul lor, respectiv al părintelui la care le-a fost stabilit domiciliul, fie prin lăsarea minorelor la domiciliul părintelui la care nu i-a fost stabilit domiciliul, pentru anumite perioade determinate de timp. Unicul criteriu pentru stabilirea modalității în care, potrivit dispozitiilor legale anterior menționate, părintele urmează să aibă legaturi personale cu minorii îl constituie interesul superior al copilului, astfel cum prevăd în mod expres și cu valoare de principiu, art. 97 alin 2 C.fam., cât şi în dispoziţiile art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Este de subliniat faptul că dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minorele presupune posibilitatea acestuia de a relaţiona cu acestea, independent de relaţiile existente între cei doi părinţi.

Din cuprinsul prevederilor art. 997 C.pr.civ. rezultă că pentru admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele cerinţe: aparenţa dreptului în favoarea reclamantei, caracterul provizoriu, vremelnic al măsurilor, urgenţa şi neprejudecarea fondului.

Aparenţa dreptului este în favoarea reclamantului, având în vedere că este tatăl minorelor, calitate care îi conferă dreptul de a avea legaturi personale cu acestea.

Este îndeplinită și condiția urgenței având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că părţile nu pot stabili de comun acord un program de vizită a minorelor, fiind astfel lezat dreptul minorelor de a menţine legătura cu ambii părinţi, precum şi interesul acestora ca ambii părinţi să îşi exercite neîntrerupt dreptul de a veghea la creşterea, educarea, instruirea şi pregătirea lor.

În ce priveşte vremelnicia şi neprejudecarea fondului cauzei aceste condiţii sunt îndeplinite având în vedere că pe rolul Judecătoriei Turda se află în curs de soluţionare acţiunea pe drept comun ce face obiectul dosarului având ca obiect divorţ, în cadrul căruia s-a solicitat stabilirea domiciliului minorelor la tată și stabilirea unui program de relații personale cu minorele, astfel că măsurile ce vor fi dispuse prin ordonanţa preşedinţială vor avea caracter provizoriu, până la soluţionarea definitivă a acestui dosar, iar domiciliul minorului și programul de vizitare al acestuia pot fi oricând modificate la cererea oricăreia dintre părţi dacă se modifică împrejurările care au determinat stabilirea acestora.

În consecinţă, sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condiţiile de admisibilitate ale cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale prevăzute de art. 997 C.pr.civ.

Din probele administrate în cauză nu a rezultat un comportament necorespunzător al reclamantului faţă de minore care să conducă la restrângerea excesivă a dreptului de a avea legături

personale cu minorele. Martorii audiați în cauză au susținut că reclamantul a avut o relație bună cu minorele, s-a ocupat de creșterea și de îngrijirea acestora. Nici comportamentul agresiv al reclamantului față de pârâtă nu a fost dovedit în cauză, martorele propuse de către aceasta susținând că pârâta nu s-a plâns că acesta ar fi bătut-o sau ar fi amenințat-o, nici nu au observat un astfel de comportament al reclamantului. 

Faptul că minorele sunt mai atașate de mama lor nu este un motiv pentru a le restrânge acestora posibilitatea de a se întâlni și de a petrece timp alături de tatăl lor. 

Programul de vizită trebuie să fie unul rezonabil, apt de a menține relațiile dintre minore și tatăl lor, fără a le fi afectată siguranța sau dezvoltarea fizică, psihică și emoțională, fiind în interesul minorelor ca acestea să aibă un program săptămânal clar stabilit, previzibil care să le ofere un anumit confort şi pe care acestea să îl poată cunoaște şi să îl înţeleagă, pentru ca în acest mod să își poată organiza timpul liber și activitățile extrașcolare.

Pentru aceste motive, instanța a stabilit urmatorul program de vizitare a minorelor de catre tată: în timpul săptămânii, în fiecare zi de marţi şi joi, după programul şcolar până la ora 20.00, cu luarea minorelor de la şcoală şi aducerea minoror la locuinţa mamei, precum şi în weekend, în săptămânile pare, de vineri, după programul şcolar până duminică seara la ora 19.00. Acest program urmează a se derula şi pe parcursul vacanţelor şcolare şi a sărbătorilor legale. 

(Sentința civilă nr. 838/2022, pronunțată de Judecătoria Turda în Dosar nr. 1045/328/2022, definitivă prin neapelare)

Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat ca exercitarea autorității părintești față de minorul OP să se facă în mod exclusiv de către ea, având în vedere că pârâtul este plecat de mai mulți ani din țară, nu ține legătura cu ea și cu minorul și nu este deloc implicat in viața minorului.

Potrivit art. 397 cod civil, “după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel” iar potrivit art. 398 cod civil “dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi. (2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.”

Martorii audiați au arătat că părțile s-au căsătorit în străinătate, au locuit o vreme împreună iar în urmă cu 3 ani au revenit in România. Pârâtul a plecat în scurtă vreme în străinătate și a revenit o singura dată în vizită, după care nu a mai contactat-o pe reclamanta și pe minor și nu se implică in viața acestuia.

Avănd în vedere raportul de ancheta psihosocială și declarațiile martorilor, instanța a stabilit că este în interesul minorului ca exercitarea autorității părintești să se facă în mod exclusiv de către mamă, fiind dovedite imprejurarile excepționale care justifică exercitarea autorității părintești în această modalitate.

(Sentința civilă nr. 2282/2013, pronunțată de Judecătoria Turda în dos. 132/328/2013)

Reclamantul și pârâta sunt părinții minorei. Astfel cum rezultă din cererile și apărările părților, precum și din răspunsurile la interogatoriile luate acestora, în prezent minora locuiește împreună cu pârâta iar pârâta refuză să îi permită reclamantului să se întâlnească cu minora sau să o ia la domiciliul său începând din vara anului 2021.

În drept, potrivit art. 496 alin. 2 și 3 C. civ., dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile. Conform art. 496 alin. 5 C. civ., părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia. Instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.

Conform art. 997 alin. 1 C. proc. civ., Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, iar conform alin. 5 al aceluiaşi articol, pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.

Potrivit art. 2 alin. 1-4 din Legea nr. 272/2004, principiul interesului superior al copilului, care presupune dreptul copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de familie, va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, atât în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, cât și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.

Potrivit art. 2 alin. 6 din Legea nr. 272/2004, În determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin următoarele:

a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie;

b) opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate;

c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor;

d) capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;

e) menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.

Totodată, conform art. 17 alin. 1 și 3 din Legea nr. 272/2004, Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului., iar conform alin. 4 al aceluiași articol, în caz de neînțelegere între părinți cu privire la modalitățile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanța va stabili un program în funcție de

vârsta copilului, de nevoile de îngrijire și educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil și părintele la care nu locuiește, de comportamentul acestuia din urmă, precum și de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte.

În ceea ce privește solicitarea reclamantului privind stabilirea unui program de vizitare a minorei, instanța a apreciat că prima dintre condițiile specifice de admisibilitate a procedurii ordonanței președințiale prevăzute de art. 997 C. proc. civ., respectiv aparența dreptului în favoarea reclamantului este îndeplinită, având în vedere că acesta este tatăl minorei, având astfel dreptul de a păstra legăturile personale cu aceasta, precum și răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării minorului, conform art. 5 alin. 2 din Legea nr. 272/2004.

Totodată, se reține că în cauză că și condiția urgenței prevăzută de art. 997 C. proc. civ. este îndeplinită, fiind justificată intervenția urgentă a instanței pe calea procedurii speciale a ordonanței președințiale, pentru respectarea interesului superior al minorei și pentru a se asigura ca relațiile de familie dintre reclamant și minoră să nu fie afectate, în condițiile în care din probele administrate în cauză rezultă pârâta refuză să îi permită reclamantului să se întâlnească cu minora. De asemenea, instanța a constatat că și condițiile vremelniciei măsurii ce se solicită să fie dispusă, precum și cea a neprejudecării fondului sunt respectate, fiind solicitată stabilirea unui program de vizitare până la soluționarea definitivă a dosarului nr. 7103/328/2021 aflat pe rolul Judecătoriei Turda, măsura urmând să înceteze la soluționarea pe fond a litigiului dintre părți privind stabilirea domiciliului minorei și exercitarea drepturilor părintești.

Față de cele arătate, cererea reclamantului privind stabilirea în favoarea acestuia a unui program în vederea exercitării dreptului de a avea legături personale cu minora îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc. civ, aceasta putând fi soluționată pe calea procedurii speciale a ordonanței președințiale.

Cu privire la fondul cererii formulate de reclamant, instanța a reținut că între părți nu există un acord cu privire la modalitatea de exercitarea a dreptului reclamantului de a avea legături personale cu minora, pârâta solicitând admiterea în parte a acțiunii formulate de reclamant și stabilirea unui program de vizitare în prezența sa, iar în perioada în care se află la locul de muncă, prin intermediul telefonului. În motivarea poziției sale procesuale, precum și în justificarea refuzului de a-i permite reclamantului să ia legătura cu minora, pârâta a invocat că acesta reprezintă un pericol pentru minoră, datorită consumului

excesiv al băuturilor alcoolice și de alte substanțe psihoactive.

Cu toate acestea, analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a apreciat că nu s-a dovedit că reclamantul ar fi consumator de substanțe interzise și nu s-a probat nici existența unui consum de alcool din cauza căreia reclamantul ar reprezenta un pericol pentru dezvoltarea corespunzătoare a minorei. Deși martora M., mama pârâtei, a declarat că reclamantul venea la locuința

pârâtei din comuna Mihai Viteazu în stare de ebrietate odată pe lună, cu sticla de bere în mână, iar acesta consumă alcool în prezența minorei, având un comportament agresiv, iar martora P., mătușa pârâtei, a arătat că reclamantul mergea să își viziteze fiica cu berea în mână, din declarațiile tuturor martorilor audiați în cauză rezultă că nu au existat probleme atunci când minora a petrecut timpul la reclamant și părinții acestuia, iar martorul B., tatăl reclamantului, a arătat că acesta nu consumă niciodată alcool de față cu minora și nu consumă substanțe psihoactive.

Totodată, din raportul de anchetă socială efectuată la domiciliul reclamantului rezultă că există o relație afectivă puternică între reclamant, părinții acestuia și minoră, iar aceștia acordă o atenție sporită asupra nevoilor specifice vârstei minorei. Aceste aspecte sunt confirmate și de planșele fotografice depuse la dosarul cauzei de către reclamant, precum și de declarațiile martorei V., vecina părinților reclamantului.

De asemenea, instanța a reținut că din toate probele administrate în cauză rezultă minora Daria-Alexandra a petrecut perioade considerabile de timp împreună cu reclamantul și cu bunicii paterni la domiciliul comun al acestora din municipiul Turda până când neînțelegerile dintre părți s-au agravat în luna august 2021, fiind lăsată de către pârâtă în grija acestora și pe perioade de 1-2 săptămâni. Se mai reține că nu s-a invocat și nu s-a dovedit de către pârâtă intervenția unei schimbări în împrejurări și în comportamentul pârâtului de natură să justifice ruperea bruscă și totală a relațiilor dintre minoră și familia acesteia pe linie paternă. Conform declarațiilor martorei M., aceasta, împreună cu mama minorei au decis să nu îi mai permită reclamantului să o ia pe minoră la domiciliul său din cauza temerii că reclamantul dorește să o îndepărteze de minoră de mama și bunica acesteia, pretinzându-i minorei să îi spune amantei sale mamă, aspect ce ar rezulta din cele povestite martorei de către minora în vârstă de 5 ani.

Astfel, din analiza sumară a raporturilor dintre părți, specifică procedurii speciale a ordonanței președințiale, instanța apreciază că în cauză nu s-a dovedit că reclamantul ar reprezenta un pericol iminent pentru minoră sau că ar avea un comportament abuziv față de aceasta care să necesite îndepărtarea de urgență a acestuia din viața copilului. Principiul interesului superior al copilului trebuie înțeles în sensul încurajării acestuia să dezvolte relații de atașament cu membrii familiei sale, al facilitării comunicării între părinți și copii, sau între cei doi părinți în interesul binelui copiilor, iar măsura limitării contactelor părinților cu copiii pe calea ordonanței președințiale trebuie să fie luată doar în cazuri de excepție, când abuzul asupra acestora este evident și neîndoielnic.

Deși din declarațiile martorelor P. și M., din mesajele purtate între părți și din interogatoriul luat părților rezultă existența unei situații extrem de tensionate dintre tatăl minorei și mama și bunica acesteia, precum și comportamentul neadecvat al reclamantului față de acestea, nu rezultă că prezența tatălui este nocivă pentru minoră, iar din concluziile raportului de anchetă socială efectuată la domiciliul reclamantului rezultă că este în interesul superior al minorei stabilirea unui program de vizitare pentru reclamant pentru dezvoltarea armonioasă a minorei din punct de vedere emoțional și psihosocial.

În acest context, se reține că împrejurarea că reclamantul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe la sfârșitul anului 2018 nu poate fi decisivă în cadrul soluționării cererii de ordonanță președințială în condițiile în care neînțelegerile dintre părți privind menținerea legăturilor personale de către reclamant cu minora au debutat în vara anului 2021.

Față de cele arătate, instanța constată că modalitatea de exercitarea a dreptului de avea legături personale cu minora propusă de pârâtă, respectiv doar în prezența acesteia sau prin telefon, nu corespunde cu interesul superior al copilului, având în vedere vârsta acestuia, tensiunile dintre părți, precum și relațiile stabilite între minoră și familia pe linia paternă în trecut. Chiar în ipoteza separării părinților, copiii au dreptul de a păstra legături cu părintele de care sunt separați, iar relația copiilor cu părinții trebuie dezvoltată.

Având în vedere cele arătate mai sus, instanța apreciază că programul de exercitarea a dreptului de a avea legături personale cu minora solicitată de reclamant prin cererea de ordonanță președințială cu privire la petrecerea de către minoră a două sfârșituri de săptămână pe lună la domiciliul reclamantului și petrecerea de către minoră a sărbătorilor și vacanțelor școlare în mod alternativ la locuințele părinților concordă cu interesul superior al minorei și este aptă să asigure menținerea și dezvoltarea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament, inclusiv cu bunicii paterni și de prietenii minorei care locuiesc în municipiul Turda, până la soluționarea definitivă a litigiului dintre părți privind stabilirea locuinței minorei și exercitarea autorității părintești.

Pentru toate aceste considerente, instanța a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamant. 

(Ordonanța președințială nr. 2780/2021, pronunțată de Judecătoria Turda în dos. 7104/328/2021, definitivă prin neapelare)

Art. 529 al. 2 c.civ prevede ca întreținerea se stabilește, în cazul din speță, până la ⅙-a parte din venitul net al pârâtului, pentru minorul L. Procentul de ⅙-a parte este unul maximal, la stabilirea lui în concret instanța fiind obligată sa aiba în vedere atăt nevoia minorului cât și mijloacele părintelui obligat la întreținere, potrivit art. 529 al. 1 c.civ. 

Cu privire la nevoia minorului, având în vedere vârsta acestuia și împrejurarea că trăiește în Romania, unde costurile traiului obișnuit sunt mai reduse, nu se justifică aplicarea procentului maximal de ⅙-a parte din venitul net al pârâtului.

Instanța a constatat că pârâtul obține un venit net de 2542,50 euro/lună și a obligat pârâtul la plata în favoarea minorului a unei pensii de întreținere lunare în cuantum de 200 euro, echivalent în lei la data plății, de la data introducerii acțiunii și până la majorat sau noi dispoziții, apreciind ca aceasta suma este în măsura să satisfaca nevoile minorului.

(Sentința civilă nr. 974/2021, pronunțată de Judecatoria Luduș, în dos. 2030/251/2020)

Prin cererea de ordonanţă preşedinţială înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda sub dosar nr. 2817/328/2020, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul stabilirea locuinţei minorului, rezultat din relația părților de concubinaj, la domiciliul său, cu stabilirea unui program de vizitare a acestuia de către tată. 

În motivare, reclamanta a arătat că nu a mai suportat agresiunile fizice la care era supusă din partea pârâtului şi a părăsit domiciliul conjugal în urmă cu două – trei săptămâni. Pârâtul nu i-a permis să-şi ia fiul cu ea, iar din momentul separării îi permite acesteia să-şi vadă copilul doar ocazional şi pentru scurt timp. Pârâtul îi interzice minorului să doarmă peste noapte la locuinţa mamei, desi acesta şi-ar dori să rămână cu mama. Toate acestea au fost probate cu declarația martorului audiat în cauză.

Reglementată de art. 997-1002 din Codul procedură civilă, ordonanţa preşedinţială necesită, pe lângă condiţiile generale ale oricărei cereri în justiţie, îndeplinirea unor condiţii speciale de exerciţiu. Potrivit art. 997 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Practica judiciară constant a recunoscut dreptul instanţelor să ordone pe cale de ordonanţă preşedinţială măsuri vremelnice privitor la minori când unul dintre părinţi îşi neglijează în mod grav îndatoririle părinteşti, ori are o comportare periculoasă ori nu are în vedere interesul superior al acestora.

Judecătoria a analizat aparenţa dreptului reclamantei în raport cu susţinerile acesteia în conţinutul cererii introductive, respectiv a dreptului său în calitate de părinte, de a se stabili domiciliul minorului la domiciliul său. În lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copiilor, instanţa de tutelă stabileşte locuinţa minorului potrivit art.400 Cod civil.

În ceea ce priveşte caracterul vremelnic al acţiunii promovate de reclamantă, instanţa a reţinut că acesta este asigurat prin aceea că măsura solicitată este valabilă până la soluţionarea pe fond a cauzei înregistrate sub nr. 2817/328/2020 având ca obiect stabilire domiciliu minor şi stabilire program de vizită.

În ceea ce priveşte urgenţa măsurii, instanţa a apreciat că cererea de stabilire a domiciliului minorului şi de exercitare a dreptului părintelui de a avea legături persoane cu copilul sunt urgente prin însăşi natura lor.

În fine este îndeplinită şi condiţia de neprejudiciere a fondului, instanţa pronunţând soluţia doar în urma unei analize sumare a drepturilor părţilor şi interesului minorilor, neantamând într-un fel sau altul fondul cauzei.

Referitor la temeinicia cererilor formulate de către părţi, instanţa a reţinut următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 272/2004, care consacră dreptul copilului la protecţia vieţii sale de familie, a art. 8 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi a practicii CEDO în aceasta materie, minorul are dreptul de a beneficia de un mediu stabil, alături cel puţin de un membru al familiei sale, care să se asigure că minorul se dezvoltă într-o ambianţă potrivită cu vârsta sa.

Hotărârile luate în privinţa minorului trebuie să concorde cu interesul superior al acestuia, enunţat ca principiu legal prin Legea nr. 272/2004. Noţiunea are ca finalitate „dezvoltarea plenară şi armonioasă a personalităţii” copilului, asigurarea unui „mediu familial, într-o atmosferă de fericire, dragoste şi înţelegere”, pregătirea pentru a trăi „independent în societate” şi educaţia în spiritul idealurilor „păcii, demnităţii, libertăţii, toleranţei, egalităţii şi solidarităţii”, principii desprinse din preambulul Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990.

Apoi, conform art. 2 din Legea nr. 272/2004 interesul superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti. Respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului este reiterat şi în art. 6 lit. a) din aceeaşi lege.

Art. 2 alin. 6 din Legea nr. 272/2004 stabileşte că în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin următoarele: nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie; opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate, precum şi istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni in viitor. În plus, art. 21 alin. 1 din aceeaşi lege prevede că la evaluarea interesului copilului instanţa poate avea în vedere şi aspecte precum: disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil şi de a respecta drepturile părintești ale acestuia din urmă; disponibilitatea fiecăruia dintre părinţi de a permite celuilalt menţinerea relaţiilor personale; situaţia locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte; istoricul cu privire la violenţa părinţilor asupra copilului sau asupra altor persoane; distanţa dintre locuinţa fiecărui părinte şi instituţia care oferă educaţie copilului.

În condiţiile în care părinţii nu mai locuiesc împreună, iar situaţia dintre aceştia este una tensionată, este în interesul minorului reglementarea domiciliului acestuia până la definitivarea procesului de stabilire a locuinţei sale la unul dintre părinţi de către instanţa învestită cu fondul cauzei.

În analizarea temeiniciei cererii reclamantei, s-a avut în vedere în primul rând ataşamentul puternic dezvoltat de minor faţă de mama pe parcursul primilor doi ani din viaţă, în care mama sa aflat în concediu de creştere şi îngirinjire a minorului şi în mod firesc a fost mai implicată în procesul de creştere şi educare a minorului (răspunsul pârâtului în cadrul interogatoriului). De altfel, ataşamentul profund al minorului faţă de mama şi faţă de sora sa de pe linie maternă şi dorinţa minorului de a petrece mai mult timp alături de cele două sunt evidenţiate în cauză şi de martorul PT. Din declaraţia acestuia mai reiese că locuinţa actuală a mamei oferă condiţii mai bune de locuit decât garsoniera în care locuieşte pârâtul, fiind mai spaţioasă şi dispunând de o “grădină mare mare şi livadă, în care minorul s-ar juca toată ziua“.

Instanţa a mai avut în vedere că, potrivit aceluiaşi martor, mama este în prezent în şomaj tehnic şi dispune de mai mult timp pentru a se îngriji de minor, în timp ce tatăl lucrează zilnic opt ore, iar în intervalul în care acesta este la serviciu minorul rămâne cu bunica paternă, care îl lasă mai mult singur şi să se joace pe leptop.

Un alt aspect esenţial în soluţionarea cauzei este modul în care tatăl a acţionat în momentul părăsirii domiciliului comun de către reclamantă şi ulterior acestui moment – luând copilul şi ducându-l la locuinţa bunicii paterne pentru ca mama să nu îl poată lua cu ea, iar mai apoi impunându-i reclamantei un program de vizitare a minorului aleatoriu şi discreţionar, lipsit de predictibilitate, cu limitări excesive. În acest ultim sens, instanţa a reţinut că pârâtul nu îi permite minorului să doarmă la locuinţa mamei, cu toate că acesta şi-ar dori să rămână cu mama şi peste noapte ( aspect ce reies din declaraţia martorului).

Instanţa nu a pus la îndoială condiţiile oferite minorului de tată, precum nicI faptul că tatăl îşi iubeşte fiul şi că s-a implicat activ pentru asigurarea creşterii şi educării acestuia, însă nu se poate ignora că prin conduita adoptată a urmărit in acelaşi timp sancţionarea mamei minorului şi nu a impus distincţia necesară între problemele din cuplu şi relaţia părinte-copil.

Toate aceste aspecte conduc la concluzia că locuinţa minorului se impune a fi la mama sa, în contextul în care legătura cu aceasta riscă să fie iremediabil afectată din cauza influenţei negative a tatălui, iar ceea ce trebuie să prevaleze este asigurarea unui mediu în care minorul să se dezvolte armonios şi în care să i se permită menţinerea nestingherită a legăturilor personale cu celălalt părinte.

Prin urmare, reţinând că nu există motive justificate pentru care minorul sa nu poată locui cu mama sa, ca aceasta este o persoană echilibrată şi mai calmă, care prezintă garanţii suficiente pentru respectarea interesului superior al minorului şi care beneficiază de sprijinul părinţilor săi în creşterea minorului, chiar şi din punct de vedere financiar, respectiv că locuinţa acesteia asigură condiţii adecvate de locuit, instanţa a stabilit locuinţa minorului la locuinţa mamei, până la soluţionarea procesului de stabilire domiciliul minor ce face obiectul dosarului nr. 2817/328/2020 aflat pe rolul Judecătoriei Turda.

Cu privire la cererile de stabilire cu titlu provizoriu a unui program de vizită în favoarea pârâtului, instanţa a reţinut că, în condiţiile în care părinţii nu au acelaşi domiciliu, iar până la soluţionarea proceselor de fond minorul urmează a locui cu mama sa, nu se poate nega tatălui dreptul de a avea legături personale cu copilul său. 

Art. 262 alin.2 Cod civil este explicit în a stipula că acel copil care nu locuieşte decât cu unul dintre părinţi are dreptul de a avea legături personale cu celălalt părinte, iar exerciţiul acestui drept nu poate fi limitat decât în condiţiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului.

Aşadar, instanţa a stabilit provizoriu, până la soluţionarea litigiu de fond, un program de vizitare în favoarea tatălui, ce corespunde interesului superior al minorului şi caracterului său vremelnic şi de scurtă durată şi care să nu fie prea restrictiv.

(Ordonanța civilă nr. 714/2020, pronunțată de Judecătoria Turda, în dos. 2819/328/2020, definitivă prin neapelare)