Prin contractul de întreținere încheiat în data de 09 octombrie 2003 între numiții V.D. sen. și V.I., în calitate de întreținuți, și pârâtul V.E., în calitate de întreținător, acestuia i-a fost transmis dreptul de proprietate asupra imobilului situat în com. Moldovenești, constând din casă compusă din două camere, bucătărie, cămară, baie, respectiv casă situată pe același teren compusă din două camere, bucătărie, cămară, baie, antreu și 3 pivnițe. În schimbul dreptului de proprietate, pârâtul s-a obligat să îi întrețină și să îi îngrijească pe numiții V.D. sen. și V.I. pe toată durata vieții cu toate cele necesare traiului (alimente, spălat, curățenie, medicamente, asistență medicală etc), iar la deces să îi înmormânteze pe cheltuială proprie, cu respectarea obiceiului locului.

Prin acțiunea formulată, reclamantul V.D. jr, fiul întretinutilor, a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a contractului de întreținere, pentru lipsa cauzei.

Referitor la contextul încheierii contractului de întreținere, martorii reclamantului au arătat că întretinuții erau oameni gospodari, care câștigau bine din munca depusă, din produsele vândute la piață sau la târg, iar aceștia nu erau persoane care să aibă nevoie de ajutor în gospodărie sau la muncile agricole. De asemenea, la nivelul anului 2003 aceștia aveau o stare bună de sănătate și mergeau împreună la muncile câmpului cu o căruță, descurcându-se fără a avea nevoie de ajutor. 

O depoziție complet opusă a fost dată de martorii pârâtului, care au arătat că în anul 2003 întreținuții nu mai puteau lucra pe câmp, doar prin curte sau în grădină, unde mai făceau activități minore, iar în anii 2003 și 2004 au suferit două intervenții chirurgicale. La momentul încheierii contractului de întreținere întreținuții nu aveau suficiente fonduri pentru a suporta costurile medicamentelor și alimentelor, deși obțineau o serie de venituri din agricultură sau creșterea animalelor.

În drept, instanța a reținut că scopul său cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul. Cauza se prezintă ca un proces psihologic, premergător acordului de voințe, ce constă în rațiunea (motivul, mobilul, imboldul) care determină părțile să încheie contractul. Cauza este un element structural, esențial al construcției juridice, în funcție de care trebuie apreciat întregul parcurs al contractului: formarea, executarea și finalitatea acestuia.

Chiar dacă reclamantul a invocat lipsa oricărei cauze a contractului de întreținere, martorii pârâtului au declarat că întreținuții le-au relatat despre încheierea convenției, aceștia având reprezentarea și comunicând scopul pentru care a fost necesară întocmirea acestui înscris, respectiv obținerea de la întreținător a unui ajutor suplimentar raportat la veniturile reduse obținute din pensie.

De asemenea, aspectele invocate de martorii reclamantului, privind starea de sănătate a întreținutilor și munca desfășurată de aceștia pe câmp până aproape de momentul decesului vin în totală contradicție cu declarațiile celorlalți martori audiați, dar și cu înscrisurile depuse la dosar. Astfel, pe de o parte, întreținuții aveau o vârstă înaintată la momentul încheierii contractului de întreținere, respectiv 79 ani și 75 ani iar pe de altă parte întreținutul a suferit și o intervenție chirurgicală la prostată în anul 2003, fiind astfel puțin plauzibile susținerile martorilor propuși de pârât. 

În același timp, chiar dacă s-ar reține aspectele invocate de martorii reclamantului, contractul de întreținere este un contract cu derulare în timp, în care elementul alea este determinant, părțile neputând fi sigure la momentul încheierii convenției de durată pentru care întreținerea urmează să fie prestată sau de cuantumul acesteia, în sensul în care, raportat la vârsta înaintată a întreținutilor, deteriorarea stării de sănătate a acestora putea interveni subit. De altfel, întreținutul a decedat în luna iunie a anului 2004 la mai puțin de un an de la momentul încheierii contractului, iar soția acestuia în anul 2005, după o perioadă de aproximativ 6 luni în care a avut nevoie de ajutor din partea altor persoane, aspect confirmat de către toți martorii audiații. Or, cel puțin din perspectiva acesteia din urmă, apare pe deplin justificată încheierea contractului de întreținere, în timp ce eventuala nerespectare a obligației de întreținere de către pârât, invocată de reclamant ar fi putut constitui un motiv de rezoluțiune a contractului, neavând relevanță în cazul solicitării de constatare a nulității absolute pentru lipsa cauzei.

În plus, după cum se observă din contract, obligația pârâtului nu a constat doar în prestarea întreținerii, ci și în înmormântarea întreținuților. Așadar, chiar dacă s-ar reține că întreținuții nu erau în nevoie, având venituri din pensii și din agricultură, totuși nu se poate omite faptul că aceștia aveau o vârstă înaintată, astfel încât scopul pentru care au încheiat contractul de întreținere a fost acela ca, în caz de nevoie, pârâtul să le asigure cele necesare și să-i înmormânteze.

Instanţa a mai precizat că aspectele invocate de reclamant referitor la lipsa unui loc de muncă al pârâtului în momentul în care a fost încheiat contractul de întreţinere nu constituie un argument pentru a se reţine lipsa cauzei contractului de întreţinere, eventuala nerespectare a obligaţiilor contractuale de către întreţinător din cauza lipsei fondurilor necesare acestuia generând eventual dreptul întreţinutului de a solicita rezoluţiunea convenţiei.

Deci, cauza încheierii contractului a existat, a fost legală și morală, nefiind încălcate prevederile art. 966 din Codul civil din 1864. Pentru aceste considerente, instanţa a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant. 

(Sentința civilă nr. 1570/2021, pronunțata de Judecătoria Turda in dos. 10176/328/2019, definitivă prin respingerea apelului prin Decizia civilă nr. 501/A din 08.04.2022 a Tribunalului Cluj și prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 52/R/2023 a Curții de Apel Cluj)

Printr-un contract de schimb sub semnatura privata, incheiat la data de 24.09.2019, reclamanţii au convenit la înstrăinarea terenului prevazut cu nr. cad. 50531 pârâţilor, la schimb cu terenul situat în tarlaua 65 extravilan în suprafață de 1 ha, solicitând, în temeiul art. 1669 alin. 1 C.civ., pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de schimb.

Instanța a stabilit că nu este necesară parcurgerea procedurii instituite de Legea nr. 17/2014 vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan. 

Din chiar titlul Legii nr. 17/2014 (lege privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan) rezultă că aceasta este un act normativ cu caracter special al cărei domeniu de reglementare este reprezentat de operaţiunile de vânzare-cumpărare a terenurilor agricole situate în extravilan.

Totodată, art. 4, alin. 1 şi art. 5 alin. 1 din acest act normativ subliniază că este vorba numai de înstrăinările, prin vânzare, iar nu în alt mod, care trebuie să se supună condiţiei respectării dreptului de preemţiune. Legea nr.17/2014, fiind una specială în raport cu prevederile de drept comun cuprinse în Codul civil, nu se poate aplica şi în cazul contractului de schimb.

Ca atare, constatând că toate celelalte condiţii de validitate sunt îndeplinite, instanţa a admis cererea şi a obligat pârâţii să încheie cu reclamanţii contract autentic de schimb asupra imobilului din litigiu, în caz contrar sentinţa urmând să ţină cont de act autentic translativ de proprietate.

(Sentința civilă nr. 1086/2020, pronunțată de Judecătoria Turda în Dosar nr. 9175/328/2019)

Reprezentantul pârâtului a formulat cererea de înscriere în fals în privința împuternicirii avocațiale a reprezentantei convenționale a reclamantei, raportat la o Decizie a Înaltei Curți potrivit căreia nu se poate invoca lipsa calității de reprezentant dacă nu se înscrie în fals cu privire la împuternicirea avocațială și consideră că este admisibilă o astfel de solicitare chiar dacă are ca obiect împuternicirea avocațială raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă şi raportat la Decizia Înaltei Curți.

Raportat la prevederile art. 292 Cod procedură civilă instanța a respins solicitarea de înscriere în fals formulată de către pârât, apreciind că prevederile art. 304 Cod procedură civilă se referă exclusiv la înscrisurile depuse de către părți în probațiune, mai exact la înscrisurile de care părțile înțeleg să se folosească în proces pentru a-şi dovedi pretențiile deduse judecății. Soluția dispusă de către instanță este justificată şi faţă de soluţia pronunțată de către Înalta Curte de Casație şi Justiție în Decizia nr.196/2022 în cuprinsul căreia s-a statuat că atât împuternicirea avocațială cât şi contractul de asistență juridică sunt acte întocmite de către avocat şi nu pot fi înlăturate din proces în temeiul normelor de drept relative la administrarea probei cu înscrisuri prevăzute la art. 292 Cod procedură civilă.

Instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității de reprezentant a avocatei reclamantei, apreciind că dovada dreptului de reprezentare dată unui avocat se face cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică, contract ale cărui mențiuni privind identitatea părților semnatare atestate fiind de avocat nu sunt supuse verificării instanței pe cale incidentală, aspect pe care l-a reținut de altfel inclusiv Înalta Curte de Casație şi Justiție în decizia adusă în discuţie.

(Încheierea de ședința din 19.01.2023, pronunțată de Judecătoria Turda, în Dosar nr. 3712/328/2022)

Potrivit art. 617 al. 2 cod civil, “trecerea trebuie să se facă în condiţii de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică; în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puţine prejudicii.”

În ceea ce priveşte servitutea de trecere, s-a constatat că prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de către expert, s-a răspuns obiectivelor formulate de către părţi, fiind întocmită şi o completare la raport, formulându-se mai multe variante de instituire a servituţii de trecere.

Instanța, reţinând în cauză încidenţa art. 755 şi urm. Cod civil, a apreciat că varianta 1 din completarea la raportul de expertiză este cea viabilă în cauză, servind interesul tuturor părţilor şi afectând cât mai puţine proprietăţi învecinate. Aceasta deoarece instituirea acestei servituţi de trecere cu ieşire pe str. Dr. I Raţiu, astfel cum solicită reclamanta, ar afecta patru imobile cu proprietari diferiţi, pe o lungime totală de aproape 36 m, pe când varianta cu ieşire la strada Vasile Alexandri afectează doar imobilul reclamantei pe o lungime de aproape 17 m. Faţă de aceste concluzii, este evident că cea mai scurtă cale de trece este pe proprietatea reclamantei, considerent pentru care s-a dispus instituirea servituţii de trecere în favoarea pârâţilor în conformitate cu varianta 1 din completarea la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de către expert.

În plus, potrivit art. 618 al. 1 c.civ. “dacă lipsa accesului provine din vânzare, schimb, partaj sau dintr-un alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea.” În prezenta cauză, servitutea provine din partaj și, ca atare, nu poate fi impusă decât asupra terenului care se va atribui reclamantei, neputand fi stabilită asupra unor terenuri apartinând unor terți.

(Sentinţa civilă nr. 2717/2018 pronunţată în dosar nr. 1306/328/2014 al Judecătoriei Turda)

Potrivit art. 483 al. 2 c.p.c. “nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) – j^3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.” În speță s-a invocat inadmisibilitatea căii de atac a recursului, față de obiectul cauzei, acela de stabilire a unui drept de servitute de trecere. S-a invocat că cererile referitoare la dreptul de trecere sunt prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. e) și față de prevederile art. 483 al. 2 c.p.c. hotarârea pronunțată în cauză nu este supusă recursului.

În ce priveşte admisibilitatea recursului, Curtea de Apel Cluj a reţinut că, deși obliectul principal al acțiunii este stabilirea unui drept de servitute de trecere, în cauză s-a formulat şi un petit privind rectificarea cărţii funciare. Dispozițiile art. 31 al. 5 din Legea nr. 7/1996 , care arată că hotărârea poate fi atacată doar cu apel, se aplică doar în ipoteza procedurii reexaminării, procedură care este incidentă atunci când se emite o încheiere privind cererea de rectificare.

Prin urmare rectificarea de carte funciară urmează dreptul comun şi nu există dispoziţii legale cu privire la căile de atac, astfel că recursul este admisibil, dat fiind că nu este exclus.

(Decizia civilă nr.  147/R/2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. 1306/328/2014)

În fapt, petentul LR este tatăl minorilor. În anul 2010, între BCR SA, pe de o parte şi petenul LR, împreună cu soţia a intervenit un contract de credit, prin care cei doi soţi au contractat un credit de 57.000 euro pentru o perioadă de 360 luni în vederea achiziţionării unui apartament prin programul prima casă. La data de 09.01.2021 a decedat soţia petentului, s-a dezbătut succesiunea după aceasta şi s-a emis certificatul de moştenitor prin care, minorii au moştenit fiecare cota de 3/8 din întreaga masă succesorală după defuncta lor mamă, în timp ce petentul a moştenit după fost sa soţie cota de 2/8 din întreaga masă succesorală.

Potrivit dispoziţiilor art. 144 al. 2 din Codul civil ”tutorele nu poate, fără avizul consiliului de familie si autorizarea instanţei de tutela, să facă acte de înstrăinare, împărțeală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului, să renunțe la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum și să încheie în mod valabil orice alte acte ce depășesc dreptul de administrare.”

Art. 150 al. 1 cod civil prevede că „ori de cate ori între tutore și minor se ivesc interese contrare, care nu sunt dintre cele ce trebuie să ducă la înlocuirea tutorelui, instanţa de tutela va numi un curator special”.

Între minori şi tatăl lor există contrarietate de interese, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 150 al. 1 cod civil, astfel încât se impune numirea unui curator special, pentru a reprezenta minorii în vederea preluării contractului de credit si de garantare.

Art. 146 al. 3, coroborat cu art. 144 al. 2 si 3 cod civil prevăd posibilitatea ca minorul sa garanteze propriile obligații, astfel ca, în speţă, minorii, care au dobândit prin Certificatul de mostenitor dreptul de proprietate asupra cotei de 3/16-a parte fiecare din imobil, vor prelua și obligațiile decurgând din contractul de credit și de garantare încheiate de antecesoarea lor, în vederea achiziționării imobilului.

În cauză, actele ce urmează a fi încheiate și pentru care s-a cerut desemnarea curatorului în cauza pendinte conduc la sporirea patrimoniului minorilor, considerent pentru care instanța a apreciat că cererea formulată este întemeiată, sens în care a dispus numirea curatorului special, cu privire la îndeplinirea tuturor formalităților necesare si semnării, in numele minorilor a tuturor actelor adiționale la Contractul de credit incheiat cu BRD Groupe Societe Generale, pentru garantarea creditului angajat în vederea achiziționării apartamentului, în vederea preluării creditului și a obligației de garantare, potrivit cotei lor de proprietate din imobil, precum și în vederea urmăririi derulării contractului de credit și de garantare, pană la încetarea lui, inclusiv în vederea exprimării acordului pentru rambursarea parțială sau totală a creditului și a autorizat curatorul special să îndeplinească toate formalităţile necesare și să încheie și semneze, în numele minorilor, toate actele adiționale necesare, în vederea preluării creditului și a obligației de garantare de către minori, potrivit cotei lor de proprietate din imobil, precum și posibilitatea de rambursare parțială sau totală a creditului.

(Încheierea civilă nr. 14196/CC2022, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosar nr. 22690/211/2022)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda, reclamanta RO a solicitat dezbaterea succesiunilor după antecesorii părților, predarea maselor succesorale în favoarea reclamantei și a celor 3 pârâți, în cote de ¼-a parte fiecare, în calitate de copii și partajul succesoral, în sensul atribuirii pe seama reclamantei a tuturor bunurilor succesorale, constând din: imobilul inscris în CF. nr. 51855 Baisoara, cad. 51855, cu destinatia de „fanaț” în intravilan avand o suprafata de 3.262 mp, imobilul inscris în CF. nr. 269 Sacel, A2, no. top. 1200/1, 1201/1 avand destinația de ”curti constructii” în suprafata de 593 mp. și construcția edificata asupra lui cu destinația “casă familială”, precum și imobilele în suprafata de 3 ha si 4490 mp situate în extravilanul comunei Baisoara.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul CS a fost de acord cu atribuirea construcției si a terenului în suprafață de 593 mp pe seama reclamantei, cu plata sultei în favoarea sa, corespunzător cotei sale de proprietate și a solicitat atribuirea unui lot de teren din terenul intravilan în suprafață de 3262 mp, corespunzător cotei sale de proprietate, precum si atribuirea unei parcele din terenul extravilan, parcela 12 din tarlaua 38.

Ulterior, depunerii expertizei în specialitatea evaluare proprietăți imobiliare, reclamanta și-a modificat solicitarea cu privire la terenul din extravilan, solicitand formarea a doua loturi aproximativ egale valoric, cu includerea în lotul său a terenului parcela 12 din tarlaua 38.

Referitor la starea de coproprietate asupra imobilelor în litigiu, mai sus menţionate, instanta a retinut că potrivit art. 1143 C.civ. „Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune”, coproprietarii putând solicita oricând ieşirea din indiviziune deoarece acţiunea de sistare a stării de indiviziune este imprescriptibilă extinctiv.

Aşadar, în temeiul art. 984 Cod procedură civilă, a dispus sistarea stării de indiviziune asupra construcției si a terenului în suprafață de 593 mp, prin atribuirea lui în exclusivitate reclamantei, corelativ cu obligarea acesteia la plata unei sulte în favoarea pârâtului CS.

Referitor la celelalte terenuri, regula în materie de partaj o reprezintă partajarea în natură, iar terenul intravilan în suprafaţă de 3262 m, înscris în C.F. nr. 51855 Băişoara, sub A1, prevăzut cu număr cadastral 51855, este comod partajabil în natură, așa cum rezultă din raportul de expertiză realizat de expert.

Astfel, în temeiul art. 984 Cod procedură civilă, având în vedere cotele de proprietate ale reclamantei, de ¾ (cota sa de ¼ şi cotele ce i-au fost cedate de către fraţii săi), şi pârâtului CS, de ¼, instanţa a dispus partajarea terenului în suprafață de 3262 mp, prin formarea a două loturi: Lotul 1 – reprezentat de teren în suprafaţă de 2446 mp urmează a fi atribuit reclamantei; Lotul 2 – reprezentat de terenul în suprafaţă de 816 mp urmează a fi atribuit pârâtului. Alegerea acestei variante de partajare este justificată de faptul că terenul ce urmează a fi atribuit reclamantei, de 2446 mp, se află în imediata vecinătate a celuilalt teren atribuit acesteia, de 593 mp, prevăzut cu număr topografic 1200/1, 1201/1, mai sus menţionat, alcătuind practic comun şi astfel se evită fărâmiţarea imobilului ce urmează a fi atribuit reclamantei spre asigura o bună exploatare a acestuia. Astfel, în această modalitate se ţine cont de de situaţia concretă a bunurilor de împărţit şi de asigurarea caracterului echitabil al partajului.

Cu privire la terenurile extravilane, în suprafaţă totală de 3 ha 4490 mp, pornind de la acelaşi principiu al priorităţii partajării în natură, instanţa a stabilit că varinata solicitată de pârâtul CS, de atribuire a unui singur teren şi cu obligarea reclamantei pârâte reconvenţionale la plata unei sulte consistente, nu poate fi agreată de instanţă în condiţiile în care terenurile pot fi partajate în natură. Totuși, instanţa a ţinut cont de preferinţa pârâtului pentru terenul amplasat în parcela 12 din tarlaua 38, urmând ca acest teren să facă parte din lotul atribuit pârâtului.

În final, sub aspectul cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, reţinând faptul că partajul profita ambelor părţi, instanţa a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părţi reprezentând onorarii avocaţiale, în modalitatea suportării de către fiecare parte a onorariului achitat avocatului care a reprezentat-o. Întrucât în procesele de partaj, soluţia pronunţată cu privirea la ieşirea din indiviziune este, deopotrivă, în interesul tuturor, instanța a obligat părțile la suportarea cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciara de timbru și onorarii experți porporțional cotelor de proprietate.

Reclamanta a declarat apel împotriva acestei hotarări, criticând-o cu privire la doua aspecte:

Primul motiv de apel, referitor la faptul că se impunea ca în lotul apelantei să fie inclus şi terenul în suprafaţă de 816 mp., din suprafaţa totală de 3262 mp., întrucat acest teren se află în continuarea curţii şi construcţiilor sale, este neîntemeiat.

Art. 676 Cod civil se referă la ,,regulile privitoare la împărțire”, prevăzând: (la alineatul 1) partajul se va face în natură, proporțional cu cota parte a fiecărui proprietar; (la alineatul 2) dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se ca face în unul din următoarele moduri: atribuirea întregului bun către unul sau mai muți coproprietari, la cererea acestora, cu plata sultei către ceilalți; vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari, ori, în caz de neînțelegere, la licitație publică, în condițiile legii, urmată de distribuirea prețului, proporțional cu cota parte.

Totodată, art.988 din Codul de procedură civilă conține reguli privind criteriile de formare a loturilor, enumerând ,exemplificativ, criteriile de formare si atribuire a loturilor, stabilind că trebuie să se țină seama, dupa caz: de acordul partilor, de marimea cotei-parti ce se cuvine fiecareia ori masa bunurilor de impartit, de natura bunurilor, de domiciliul si de ocupatia partilor, de faptul ca unii dintre coproprietari, inainte de a se cere imparteala, au facut constructii, imbunatatiri cu acordul coproprietarilor.

Din aceste prevederi legale rezultă că ori de câte ori este posibilă atribuirea în natură a bunurilor, prin formarea mai multor loturi, folosirea partajului în natură ca modalitate de sistare a indiviziunii, este obligatorie pentru instanţă, dacă părţile cer ca atribuirea să se facă în natură.În acest sens, instanţa trebuie să împartă bunurile indivize astfel încât toţi coindivizarii să primească bunuri de aceeaşi natură, dacă acest lucru este posibil, iar loturile formate să fie egale din punct de vedere valoric, pentru a se evita împovărarea unui coindivizar.

Ori în speţă, prima instanţă în mod judicios a aplicat aceste dispoziţii legale, reţinând prioritatea partajului în natură cu privire la suprafaţa de 3262 mp., în condiţiile în care raportul de expertiză efectuat în cauză a relevat că această modalitate de sistare a indiviziunii este posibilă.

Ca atare, solicitarea apelantei de a i se atribui întreg terenul menţionat, nu îţi găseşte support

Tribunalul a respins și critica referitoare la greşita atribuire în favoarea intimatului CS a terenului extravilan situat în tarlaua 38 parcela 12 în suprafaţă de 2851 mp.

Tribunalul a constatat ca în respectarea dispoziţiilor art. 989 alin.1 și 990 C.pr.civ., prima instanţă în mod corect a atribuit intiamtului suprafaţa menţionată, care a fost solicitată în mod expres de către intimat, în contextul în care cea mai mare parte a terenurilor a revenit apelantei. Prin urmare, nu există niciun argument de ordin juridic sau faptic pentru care acest teren să nu fie inclus în lotul intimatului, cu atât mai mult cu cât susţinerile apelantei, în sensul că acest teren ar fi cel mai valoros dintre toate care au făcut obiectul partajului nu a fost relevată de probaţiunea administrată în cauză,în conformitate cu prevederile art. 249 C.p.c. și, ca atare, nu poate fi primită de către instanţă.

Pentru aceste motive, apelul a fost respins, fiind menținută în întregime sentința pronunțată de Judecătoria Turda. 

(Sentința civilă nr. 2789/2021, pronunțată de Judecătoria Turda în dos. nr. 2546/328/2018, definitivă prin respingerea apelului, prin Decizia civilă nr. 1603/2022)

Pârâtul ND a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului înscris în CF în suprafață de 201 mp prin adjudecare. Anterior terenul le aparținuse reclamanților. Ulterior dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului, prin hotărâre judecătorească, pârâtul ND a obținut rectificarea suprafeței imobilului de la suprafața de 201 mp la suprafața de 401 mp si a încheiat un contract autentic vânzare cumpărare asupra imobilului cu pârâtul SC. Dreptul de proprietate dobândit de pârâtul SC a fost înscris în CF pe seama acestuia.

Reclamanţii au formulat cerere de chemare în judecată, prin care au solicitat să se dispună înregistrarea asupra terenului a unei construcţii cu destinaţie de casă familială în favoarea lor, în întregime, ca bun propriu cu drept de construire, anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâţii ND şi SC, cu privire la excedentul de suprafață de 200 mp, care nu a facut obiectul adjudecării și rectificarea cărții funciare.

Prin Sentinţa civilă nr. 1532/29 iunie 2021, pronunţată în dosar nr. 2963/328/2020 al Judecătoriei Turda, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor cu privire la cererea de anulare

parţială a contractului de vânzare cumpărare autentificat, incheiat între pârâții ND si SC și cu privire la cererea de rectificare CF și a respins această cerere ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă.

A admis excepţia de inadmisibilitate a cererii de înregistrare asupra terenului a construcţiei cu destinaţia de casă familială şi de întabulare a dreptului de proprietate asupra construcţiei pe numele reclamanţilor și a respins ca inadmisibilă această cerere.

Hotărârea a fost mentinută în apel.

Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor a fost în mod corect soluționată prin raportare la prevederile art. 36 din Noul Cod de procedură civilă întrucât aceştia nu sunt proprietarii terenului litigios și nu sunt părți in contractul de vânzare-cumpărare. Solicitând anularea şi nu invocând nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, reclamanţii au configurat acţiunea pe tărâmul nulităţii relative, astfel că este necesar să fie titulari ai dreptului ocrotit, pentru a putea invoca o cauză de nulitatea relativă. 

Cu privire la cererea de rectificare a cărții funciare, instanţa a reţinut că aceştia nu au calitatea de proprietari ai terenului și nu au indicat că sunt titularii vreunui drept real asupra terenului respectiv, sau că au vreun alt drept cu privire la acesta, astfel încât să poată solicita rectificarea cărții funciare. Reclamanţii nu sunt proprietatrii terenului litigios, nu au fost părţi în contractul de vânzare cumpărare încheiat între pârâţii ND și SC, astfel că nu pot invoca un drept propriu încălcat prin contract, care să justifice cererea lor de anulare.

De asemenea, nu se justifică nici calitatea procesuală derivată din interesul de a acţiona, în condiţiile în care nu au pretins în sens juridic un folos propriu din anularea contactului şi nu au formulat vreun petit care să indice că pretind pentru sine proprietatea imobilului respectiv.

Cu privire la petitul de înregistrare a unei construcții, reclamanţii au indicat că asupra terenului respectiv există o construcţie, pe care solicită instanţei să o înregistreze şi să dispună întabularea pe numele reclamanţilor. Cu privire la construcţia respectivă, nu s-a indicat vreun element care să ateste existenţa acesteia, sau vreun temei prin care reclamanţii să poată pretinde înregistrarea construcţiei pe un teren a cărui proprietate revine altor persone şi faţă de care reclamanţii nu au pretins vreun drept.

În esenţă, pentru a pretinde proprietatea construcţiei, a cărei existenţă este doar afirmată, reclamanţii trebuie să poată susţine o legătură cu terenul pe care aceasta ar fi edificată. Chiar în lipsa indicării temeiurilor de fapt, respectiv a faptului juridic care ar îndreptăţi reclamanţii la formularea unei cereri în justiţie, dispoziţiile speciale în materie de carte funciară prevăd că înscrierea în cartea funciară se efectuează în baza înscrisului autentic notarial, a hotărârii judecătoreşti rămase definitivă, a certificatului de moştenitor sau în baza unui alt act emis de autorităţile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta.

Solicitarea de înregistrare a unei construcţii asupra terenului, cu consecinţa modificării conţinutului cărţii funciare, pentru a pune de acord acest conţinut cu realitatea materială, trebuie deci făcută în temeiul unui act care să ateste faptul juridic ce stă la baza dreptului ce se solicită a fi înscris, ori în cauză, reclamanţii nu au indicat niciun temei factual al cererii lor de a înscrie construcţia în cartea funciară.

Excepţia inadmisibilităţii petitului de înregistrare a unei construcții a fost corect soluționată întrucât reclamanţii nu deţin niciun drept asupra terenului pe care ar fi edificată construcția şi nici nu au prezentat temeiul de drept care ar recunoaște acest drept. De asemenea, nu au prezentat vreun act administrativ care le-ar fi recunoscut îndreptăţirea de a realiza construcţii pe terenul în litigiu. Art. 888 Cod civil are în vedere o hotărâre judecătorească care poate constitui temei al înscrierii în cartea funciară şi presupune o situație anterioară nu ca cea din speţa de faţă când reclamanţii nu invocă niciun drept care să le recunoască dreptul de proprietate asupra construcției ci solicită direct efectuarea operațiunilor de carte funciară de înregistrare a construcției și întabulare pe seama lor.

Sentinţa civilă nr. 1532/29 iunie 2021, pronunţată în dosar nr. 2963/328/2020 al Judecătoriei Turda, definitivă prin respingerea apelului prin Decizia civilă nr. 1343/A/2022, pronunțată de Tribunalul Cluj

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda, reclamantul C.S. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinței civile pronunţată în anul 2005 de Judecătoria Turda, în sensul consemnării în mod corect a numărului topografic al imobilului care a făcut obiectul litigiului.

Judecătoria Turda a respins cererea reținând ca litigiul din anul 2005 a fost soluționat printr-o hotărâre de expedient. Or, această eroare a numărului topo invocată se regăsește în tranzacția parților, iar pe calea cererii de îndreptare a erorii materiale instanța a apreciat că nu poate interveni asupra voinței părților materializată în acest înscris, calea procedurală fiind cea a căii de atac.

Împotriva sentinţei examinate, a promovat recurs petentul solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să fie admis recursul, să se dispună casarea și, reținând cauza spre rejudecare, să se dispună admiterea cererii de îndreptare eroare materială din hotărârea pronunțată în anul 2005.

În motivarea cererii, recurentul învederează că art. 281 din vechiul c.p.c. nu distinge după cum hotărârea a fost pronunțată ca urmare a procesului decizional sau s-a luat act de manifestarea de voință a părților printr-o hotărâre de expedient, astfel că nu există nicio rațiune pentru care solicitarea de a îndreptare a erorii materiale să fie respinsă. Singurul lucru pe care instanța trebuie să îl verifice este dacă este vorba despre o veritabilă eroare materială, sau se dorește schimbarea hotărârii. În cazul de față, este evident că ne aflăm în ipoteza existenței unei erori materiale de redactare.

Chiar dacă este adevărat că tranzacția alcătuiește dispozitivul hotărârii și reprezintă manifestarea de voință a părților, acest lucru nu exonerează instanța de la a verifica dacă tranzacția, așa cum este întocmită, exprimă voința părților, dacă se pune capăt litigiului, ori dacă hotărârea este susceptibilă de executare sau poate fi pusă în executare. La momentul pronunțării hotărârii, în anul 2005, la dosar exista anexat extrasul CF, unde numărul topografic era menționat corect. Astfel, motivarea instanței de fond în sensul că nu poate înlătura eroarea materială din cuprinsul sentinței întrucât aceasta s-a pronunțat pe baza tranzacției, nu poate fi primită, întrucât instanța dispune de această prerogativă.

Finalitatea unui proces este acela de a obține o hotărâre judecătorească care poate fi pusă în executare. Având în vedere existența acestei erori materiale privitoare la numărul topografic al imobilului, nu s-a putut opera sentința în cartea funciară.

Tribunalul a retinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 281 VCPC, „Erorile sau omisiunile cu privire la

numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Prin Sentința civilă pronunțată în anul 2005, s-a luat act de tranzacţia părţilor în cuprinsul căreia părţile au menţionat greşit numărul topografic al imobilului.

Textul legal citat mai sus, nu face distincție între autorul erorii respectiv instanţa de judecată sau părţile cu ocazia redactării unui înscris sau a hotărârii judecătorești. Scopul acestui text a fost crearea mijlocului pentru înlăturarea erorilor strecurate. Drept urmare, revine instanţei obligaţia cercetării dacă invocata eroare se încadrează în limitele art. 281 Vechi Cod de procedura civilă. În sens afirmativ se va proceda la înlăturarea erorii strecurate.

În cazul de faţă instanţa nu intervine în convenţia părţilor ci cercetează doar dacă în considerentele hotărârii există o eroare materială care este aptă să afecteze executorialitatea hotărârii.

Având în vedere considerentele arătate mai sus Tribunalul a apreciat ca fiind incident motivul prev. de art. 304 pct. 9 Vechi Cod de procedura civilă, considerent pentru care recursul a fost admis, în temeiul art. 312 Vechi Cod de procedura civilă. 

(Decizia civilă nr. 81/R/2022, pronunțată de Judecătoria Turda, în dos. 265/328/2005/a1)

Instanța de fond a constatat ca fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 8, 13, 14, 19, 21, 28 şi 29 din statutul Composesoratului, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 528 şi art. 534 din Codul de procedură civilă, a admis cererea formulată în cauză cu consecinţa autorizării modificărilor solicitate conform dispozitivului.

Împotriva acestei încheieri a formulat apel membrul composesor LI, solicitând schimbarea încheierii apelate în sensul respingerii solicitării formulate de Composesorat de autorizare a modificării actelor constitutive, prin Hotărârea Adunării Generale extraordinare din data de 31.10.2021. Motivele de nelegalitate ale acestei incheieri derivă din nerespectarea prevederilor legale; în speță judecătorul fondului a admis modificarea actelor constitutive în baza Hotărârii Adunarii Generale extraordinare a Composesoratului din data de 31.10.2021, hotarare adoptată cu încălcarea prevederilor statutare, cu privire la modalitatea de convocare a adunării generale, care trebuia convocată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, expediată fiecarui membru composesor cu 15 zile înainte de data sedinței.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a probațiunii administrate şi a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul a apreciat că acesta este nefondat.

Potrivit art. 23 din OG nr. 26/2000 ”(1) Hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii şi ale statutului sunt obligatorii chiar şi pentru membrii asociaţi care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat împotrivă. (2) Hotărârile adunării generale, contrare legii sau dispoziţiilor cuprinse în statut, pot fi

atacate în justiţie de către oricare dintre membrii asociaţi care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de şedinţă, în termen de 15 zile de la data când au luat cunoştinţă despre hotărâre sau de la data când a avut loc şedinţa, după caz. (3) Cererea de anulare se soluţionează în camera de consiliu de către judecătoria în circumscripţia căreia asociaţia îşi are sediul. Hotărârea instanţei este supusă numai apelului.”

În speță, criticile apelantului vizează pretinse nereguli în adoptarea hotărari Adunării generale a Composesoratului din data de 31.10.2021, respectiv convocarea nestatutară a acestei adunări generale, hotărare care a stat la baza pronunțării soluției primei instanțe.

Aceste critici nu pot fi însă valorificate pe calea prezentului demers ce are ca obiect înregistrarea modificărilor intervenite în actele constitutive și organele de conducere al intimatului, ci eventual, în cadrul unei cereri de anulare a respectivei hotărari, astfel cum prevăd dispozițiile art. 23 din OG nr.26/2000 anterior citat .

Or, apelantul nu făcut dovada că hotărarea Adunării generale a Composesoratului din data de 31.10.2021 ce a fost avută în vedere de prima instanță la pronunțarea soluției ar fi fost anulată, ca atare ea se află în ființă, existand prezumția că este legală și produce efecte juridice.

Așa fiind, reținand ca nefondate criticile apelantului, tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat și a menținut în totul încheierea atacată. 

(Decizia civilă nr. 474/2022 pronunţată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. 7050/328/2021)