Prin Sentința civilă nr. 1095/1981 pronunțată de Judecătoria Turda s-a admis cererea formulată de reclamanții B și M, pârâtul C.V. fiind obligat să elibereze reclamanților act valabil de intabulare cu privire la imobilul înscris în CF 804 Oprișani, compus din casă familială, curte și grădină în suprafață de 899 mp, în caz contrar hotărârea urmând să țină loc de contract de vânzare cumpărare. De asemenea, s-a dispus intabularea pe numele reclamanților a casei familiale pe numele reclamanților şi în favoarea Statului român a terenului în suprafață de 899 mp, cu atribuirea în folosință reclamanților pe durata construcțiilor a cotei de 100/899 parte.

Această hotărâre judecătorească a fost pronunţată sub imperiul dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, care prevedeau că dobândirea terenurilor cuprinse in perimetrul construibil al localităților urbane si rurale se poate face numai prin moștenire legala, fiind interzisă înstrăinarea sau dobîndirea prin acte juridice a acestor terenuri, iar în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestor construcții trecea în proprietatea statului. Din conţinutul dispozitivului reiese fără dubiu faptul că părţile au avut în vedere întreg terenul de 899 mp., suprafaţă menţionată în mod expres, în caz contrar s-ar fi specificat suprafaţa care rămânea în proprietatea vânzătorului C.V., respectiv o altă suprafaţă, cea convenită, care urma să treacă în proprietatea statului.

Potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea 18/1991: 

„(1) Sunt şi rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moştenitorilor acestora, indiferent de ocupaţia sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii.

(2) Suprafeţele de terenuri aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora sunt acelea evidenţiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producţie sau în lipsa acestora prin orice mijloace de probă, inclusiv declaraţii autentice de martori.

(2 ind. 1) În cazul înstrăinării construcţiilor, suprafeţele de teren aferente prevăzute la alin. (2) sunt cele convenite de părţi la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloace de probă, inclusiv declaraţii autentice de martori.

(4) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi persoanelor din zonele cooperativizate, care nu au avut calitatea de cooperator.

Înstanța de fond a respins actiunea reclamanților, prin care aceștia au solicitat să se constate dobândirea ope legis a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafața de 799 mp (diferența dintre suprafața din CF de 899 mp și suprafața atribuita în folosință de 100 mp, care are un alt regim juridic – art. 36 alin. 3 din Lg. 18/1991), ca neîntemeiată, cu motivarea că reclamanții nu au facut dovada că vânzătorul C.V. a avut calitatea de membru cooperator sau că terenul s-a aflat în zonă cooperativizată.

Instanța de apel a stabilit că în raport de dispoziţiile art. 23 alin. 4 din Legea 18/1991 este fără relevanţă dacă autorii reclamanţilor au avut calitatea de membrii cooperatori sau nu. În ceea ce priveşte condiţia ca terenul aferent construcţiei să fie situat într-o zonă cooperativizată, aşa cum a menţionat şi Comisia

Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Cluj, este de notorietate faptul că la nivelul Municipiului Turda a fost înființată cooperativă agricolă de producție.

Prin decizia nr. 6119/2001 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală s-a stabilit că “legea şi-a fixat preferintele sale, în sensul că, în procesul de reconstituire şi de constituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, s-a dat prevalenta deţinătorilor caselor de locuit şi a anexelor gospodaresti, aşa încât terenul aferent acestora, precum şi curtea şi grădina din jurul lor intră, prin voinţa legii, în proprietatea privată a detinatorilor constructiilor…”.

Pe lângă declaraţiile martorilor care au menţionat că întreaga suprafaţă de teren de 899 mp a fost îngrădită de la data cumpărării 1981, constituind curtea casei, tribunalul a avut în vedere şi poziţia procesuală a celor două comisii de fond funciar care nu s-au opus admiterii acţiunii, precum şi faptul că terenul este liber şi nici nu s-au formulat cereri de retrocedare de către alte persoane.

Pentru aceste motive, Tribunalul a admis apelul formulat de reclamanți și a admis acţiunea formulată, în sensul că a constatat dreptul de proprietate dobândit de reclamanți.

(Decizia civilă nr. 376/A/2023, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 7133/328/2020)

Pe terenul în suprafaţă de 1344 mp, asupra căruia părtile sunt coproprietari, s-a autorizat edificarea unei construcții de către reclamantă si de către pârâți. Reclamanta a edificat, în baza proiectului comun, partea sa de construcție, iar construcția pârâtilor a rămas la nivel de misol, având un perete comun cu casa reclamantei.

În prezent, părţile au promovat cerere de chemare în judecată pentru partajul terenului, înregistrată la Judecătoria Turda.

Reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la semnarea unei declaraţii notariale prin care aceştia să exptime acordul lor pentru ca reclamanta să efectueze modificări la acoperişul casei sale, având în vedere că există peretele comun, iar conform unei împărţeli verbale a terenului, construcţia reclamantei se află la o distanţă de 60 cm de terenul pârâţilor.

Intenţia reclamantei de a modifica acoperişul casei sale, intenţie legitimă, nu este însă concretizată într-un proiect care să cuprindă o soluţie tehnică ce ar trebuie să ţină seama de construcţia edificată de pârâţi, astfel încât să necesite acordul acestora. Aceasta, pentru că, pe de o parte, nu se cunoaşte soluţia tehnică potrivită acoperişului reclamantei, intenţia acesteia, nici încadrarea soluţiei în prevederile autorizaţiei de construire. În plus, construcţia este edificată pe un teren unitar, aflat în coproprietate, nu se evidenţiază vreo limită de proprietate stabilită legal faţă de care să se verifice distanţa construcţiilor, şi necesitatea acordului vecinilor, deoarece în prezent, din punct de vedere legal, pârâţii au calitatea de coproprietari pe teren, şi nu de proprietari ai terenului învecinat.

Mai mult, reclamanta nu a făcut dovada că a solicitat legal acordul pârâţilor, nici dovada vreunui refuz nelegitim al acestora, însă a solicitat obligarea acestora la semnarea unei declaraţii notariale prin care să exprime acordul lor cu privire la modificarea acoperişului casei reclamantei, în viitor, într-o modalitate încă nedefinită, fără exprimarea soluţiei tehnice concrete.

Art. 1165 NCC stabileşte: “Obligaţiile izvorăsc din contract, act unilateral, gestiunea de afaceri, îmbogăţirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapta ilicită, precum şi din orice alt act sau fapt de care legea leagă naşterea unei obligaţii.”

Cererea reclamantei nu se încadrează în dispoziţiile art. 1165 NCC, astfel că nu se poate dispune obligarea pârâţilor la îndeplinirea cererii acesteia. Reclamanta solicită ca pârâţii să îndeplinească o obligaţie care nu are izvor de drept, respectiv, nu ne aflăm în prezenţa unui contract, a unui fapt juridic licit sau ilicit care să genereze naşterea vreunei obligaţii în sarcina pârâţilor, iar referitor la alt act sau fapt de care legea leagă naşterea unei obligaţii, nu s-a evidenţiat conduita pârâţilor care să poată fi asimilată unui astfel de fapt, după cum nu s-a evidenţiat nici conduita reclamantei, exprimată în realitatea concretă, care să antreneze vreo obligaţie pentru pîrâţi.

În esenţă, cererea reclamantei raportată la intenţia acesteia de a opera unele modificări în viitor la acoperişul casei sale nu constituie un temei de fapt concret care să fie apt de a genera în sarcina pârâţilor obligaţii de genul celor avute în vedere de legiuitor în art. 1165 NCC.

Având în vedere că intenţia reclamantei, aşa cum a fost indicată de aceasta în cererea de chemare în judecată, nu este condiţionată de parcurgerea vreunei proceduri prealabile, nu se poate reţine prematuritatea cererii în sensul juridic al excepţiei, astfel că, raportat la conţinutul concret al cererii reclamantei, şi la lipsa unui temei de fapt concret generator de obligaţii pentru pârâţi, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta.

(Sentința civilă nr.  1204/2021, pronunțată de Judecătoria Turda în dos. 6676/328/2020, definitivă prin neapelare)

Prin cererea adresată Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Călăraşi, înregistrată la Primăria comunei Călăraşi, sub nr.  din 2018, reclamantul BIJ a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 27 alin. 23 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 87/2020, atribuirea suprafeţelor de teren identificate în CF nr. 23 Călăraşi, CF nr. 45 Călăraşi, CF nr. 654 Călăraşi şi CF nr. 2127 Călăraşi şi care au aparţinut antecesorului său, numitul T.

Cererea reclamantului a fost respinsă întrucât nu îndeplineşte condiţiile impuse prin prevederile art. 27 alin. 23 din Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 87/2020. Împotriva hotărârii Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Călăraşi reclamantul a formulat contestaţie care a fost soluţionată prin Hotărârea nr. 362 din 30.09.2021 emisă de pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj în sensul respingerii contestaţiei. 

În prezenta cauză, reclamantul a solicitat anularea hotărârii nr. 362 emisă de pârâta Comisia Județeană în data de 30 septembrie 2021. 

Dispoziţiile art. 27 alin. 23 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, aşa cum a fost modificat succesiv prin Legea nr. 87/2020 şi Legea nr. 237/2020, potrivit cărora „În cazul terenurilor aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curţii şi grădinii din jurul acestora, care nu au fost cooperativizate, deţinătorii sau moştenitorii acestora, inclusiv cei care au cumpărat imobilul potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, pot solicita, la cerere, comisiei judeţene emiterea titlului de proprietate în condiţiile prezentei legi, astfel: a) dacă deţinătorii sau moştenitorii acestora figurează cu casa de locuit în registrele agricole sau registrele cadastrale şi în evidenţele fiscale; b) dacă terenul este în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi persoanele solicitante au calitatea de proprietari ai construcţiilor; c) nu fac obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane.”

Din textul citat reiese că emiterea titlului de proprietate în ipoteza analizată depinde de îndeplinirea unor condiţii care ţin, pe de o parte, de terenul pentru care se solicită constituirea dreptului de proprietate şi, pe de altă parte, de persoana care formulează o atare solicitare.

Cât priveşte primul set de condiţii ce vizează terenul ce face obiectul cererii, acesta trebuie: (1) să fie aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curţii şi grădinii din jurul acestora; (2) să nu fi fost cooperativizat; (3) să se afle în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi, în final, (4) să nu facă obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate formulate de către alte persoane. Îndeplinirea condiţiilor mai sus enumerate este cumulativă, adică pentru a putea da curs cererii este necesar să fie îndeplinite toate condiţiile prevăzute de textul legal.

În speţă, reclamantul a formulat cererea de reconstituire în temeiul Legii nr. 231/2018 solicitând reconstituirea dreptului de proprietate pentru mai multe terenuri situate în extravilanul şi intravilanul comunei Călăraşi. Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost formulată de reclamant în calitate de moştenitor al numitului T.

Aşa cum corect a reţinut Comisia locală, dispoziţiile Legii nr. 231/2018 introduc două noi ipoteze de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, însă ambele vizează terenuri situate în intravilan, motiv pentru care, în mod evident, cererea nu este întemeiată pentru terenurile menţionate în cuprinsul cererii şi care se situează în extravilanul localităţii.

Cât priveşte terenurile situate în intravilanul localităţii Călăraşi, reclamantul nu a făcut dovada faptului că terenul pentru care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate este aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti. Din contră, terenul intravilan identificat în CF este proprietatea pârâţilor SA și SE, aşa cum reiese din extrasele CF . Totodată, dreptul de proprietate asupra construcţiilor edificate pe acest teren aparţine pârâţilor SA și SE.

Pe de altă parte, raportat la extrasele de carte funciară, nici cerinţa ca terenul să se afle în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale nu este îndeplinită în cauză, dreptul de proprietate asupra terenului regăsindu-se în patrimoniul pârâţilor SA și SE.

Reţinând că, în speţă, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 27 alin. 23 din Legea nr. 18/1991 şi că, pe cale de consecinţă, hotărârea nr. 362/30.09.2021 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj este temeinică şi legală, instanţa a respins plângerea reclamantului, ca neîntemeiată, obligându-l la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâții SA și SE.

(Sentința civilă nr. 255/2023, pronunțată de Judecătoria Turda în dos. 7774/328/2021)

Prin cererea adresată Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Călăraşi, înregistrată la Primăria comunei Călăraşi, sub nr.  din 2018, reclamantul BIJ a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 27 alin. 23 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 87/2020, atribuirea suprafeţelor de teren identificate în CF nr. 23 Călăraşi, CF nr. 45 Călăraşi, CF nr. 654 Călăraşi şi CF nr. 2127 Călăraşi şi care au aparţinut antecesorului său, numitul T.

Cererea reclamantului a fost respinsă întrucât nu îndeplineşte condiţiile impuse prin prevederile art. 27 alin. 23 din Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 87/2020. Împotriva hotărârii Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Călăraşi reclamantul a formulat contestaţie care a fost soluţionată prin Hotărârea nr. 362 din 30.09.2021 emisă de pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj în sensul respingerii contestaţiei. 

În prezenta cauză, reclamantul a solicitat anularea hotărârii nr. 362 emisă de pârâta Comisia Județeană în data de 30 septembrie 2021. 

Dispoziţiile art. 27 alin. 23 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, aşa cum a fost modificat succesiv prin Legea nr. 87/2020 şi Legea nr. 237/2020, potrivit cărora „În cazul terenurilor aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curţii şi grădinii din jurul acestora, care nu au fost cooperativizate, deţinătorii sau moştenitorii acestora, inclusiv cei care au cumpărat imobilul potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, pot solicita, la cerere, comisiei judeţene emiterea titlului de proprietate în condiţiile prezentei legi, astfel: a) dacă deţinătorii sau moştenitorii acestora figurează cu casa de locuit în registrele agricole sau registrele cadastrale şi în evidenţele fiscale; b) dacă terenul este în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi persoanele solicitante au calitatea de proprietari ai construcţiilor; c) nu fac obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane.”

Din textul citat reiese că emiterea titlului de proprietate în ipoteza analizată depinde de îndeplinirea unor condiţii care ţin, pe de o parte, de terenul pentru care se solicită constituirea dreptului de proprietate şi, pe de altă parte, de persoana care formulează o atare solicitare.

Cât priveşte primul set de condiţii ce vizează terenul ce face obiectul cererii, acesta trebuie: (1) să fie aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curţii şi grădinii din jurul acestora; (2) să nu fi fost cooperativizat; (3) să se afle în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi, în final, (4) să nu facă obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate formulate de către alte persoane. Îndeplinirea condiţiilor mai sus enumerate este cumulativă, adică pentru a putea da curs cererii este necesar să fie îndeplinite toate condiţiile prevăzute de textul legal.

În speţă, reclamantul a formulat cererea de reconstituire în temeiul Legii nr. 231/2018 solicitând reconstituirea dreptului de proprietate pentru mai multe terenuri situate în extravilanul şi intravilanul comunei Călăraşi. Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost formulată de reclamant în calitate de moştenitor al numitului T.

Aşa cum corect a reţinut Comisia locală, dispoziţiile Legii nr. 231/2018 introduc două noi ipoteze de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, însă ambele vizează terenuri situate în intravilan, motiv pentru care, în mod evident, cererea nu este întemeiată pentru terenurile menţionate în cuprinsul cererii şi care se situează în extravilanul localităţii.

Cât priveşte terenurile situate în intravilanul localităţii Călăraşi, reclamantul nu a făcut dovada faptului că terenul pentru care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate este aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti. Din contră, terenul intravilan identificat în CF este proprietatea pârâţilor SA și SE, aşa cum reiese din extrasele CF . Totodată, dreptul de proprietate asupra construcţiilor edificate pe acest teren aparţine pârâţilor SA și SE.

Pe de altă parte, raportat la extrasele de carte funciară, nici cerinţa ca terenul să se afle în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale nu este îndeplinită în cauză, dreptul de proprietate asupra terenului regăsindu-se în patrimoniul pârâţilor SA și SE.

Reţinând că, în speţă, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 27 alin. 23 din Legea nr. 18/1991 şi că, pe cale de consecinţă, hotărârea nr. 362/30.09.2021 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj este temeinică şi legală, instanţa a respins plângerea reclamantului, ca neîntemeiată, obligându-l la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâții SA și SE.

(Sentința civilă nr. 255/2023, pronunțată de Judecătoria Turda în dos. 7774/328/2021)

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta M.A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, instanța să constate nulitatea absoluta a Titlul de proprietate nr. 3178/1466/ 10.02.2004, cu privire la numele titularilor, pentru nerespectarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 18/1991 și să oblige cele două comisii – locală și județeana de fond funciar – să îndeplinească demersurile pentru eliberarea a doua titluri de proprietate: unul pe seama acelorași titulari ca în titlul de proprietate atacat, inclusiv antecesorul său, cu privire la suprafata din extravilan și unul doar pe seama antecesorului său, cu privire la terenul din intravilan.

Din cuprinsul documentaţiei care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 3178/1466 din 10.02.2004 reiese că cererea pentru reconstituirea dreptului de proprietate a fost formulată de numiţii I.Eugen (antecesorul reclamantei) și I. Eugenia, I.Ioan şi I. Constantin (antecesorii pârăților), în calitate de moştenitori ai defunctului I. Teodor.

La baza eliberarii titlului de proprietate au stat doua cereri, ambele purtand numarul de inregistrare 1889/21.03.1991, respectiv cererea formulata de catre I.Eugen, I. Eugenia, I.Ioan şi I. Constantin, prin care s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la 6 imobile, indicate cu denumirile toponimice, situate în extravilan şi cererea formulata de I. Eugen prin care s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafata din extravilan de 2,65 ha si cu privire la suprafata din intravilan (gradina) de 0,23 ha si curti constrctii de 0,02 ha (fila 81-82).

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 3178/1466 şi obligarea pârâtelor de rând 1 şi 2 să emită două titluri de proprietate conform cererilor formulate de către antecesorii părților, motivat de faptul că numiţii I.Eugenia, I.Ioan şi I. Constantin nu au formulat cerere de reconsituire si pe suprafeţele de teren pe care doar I.Eugen a formulat cerere de reconstituire.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 18/1991 „(1) Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie se face în condiţiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept. (2) De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producţie sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum şi, în condiţiile legii civile, moştenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă şi alte persoane anume stabilite.”

Dispoziţiile art. 8 alin. 3 stabilesc principiul potrivit căruia reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate se face la cerere prevăzând următoarele: „Stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate în limita unei suprafeţe minime de 0,5 ha pentru fiecare persoană îndreptăţită, potrivit prezentei legi, şi de maximum 10 ha de familie, în echivalent arabil.”

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, „Calitatea de moştenitor se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor sau a hotărârii judecătoreşti definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moştenirii.” 

În completare, dispoziţiile art. 13 alin. 1 şi 3 din Regulamentul adoptat prin H.G. nr. 131/1991 prevăd că „(1) Potrivit prevederilor legii, stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulată de fiecare persoană îndreptăţită. Când sunt mai mulţi moştenitori, cererea se poate face şi în comun, fiecare dintre ei semnând-o.”

Rezulta că în materia reconstituirii dreptului de proprietate, principiul îl constituie reconstituirea la cerere.

Din cadrul dosarului de fond funciar reiese faptul că numiţii I.Eugen, I. Eugenia, I.Ioan şi I. Constantin au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la 6 imobile, indicate cu denumirile toponimice, situate în extravilan. Doar numitul I.EUGEN a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate şi cu privire la suprafata din extravilan de 2,65 ha și cu privire la suprafața din intravilan (grădina) de 0,23 ha și curți construcții de 0,02 ha.

Ţinând cont de faptul că titlul de proprietate nr. 3178/1466/2004 a fost emis pe numele tuturor moştenitorilor si asupra tuturor terenurilor, deşi nu toţi moştenitorii defunctului I.Teodor au formulat cereri de reconstituire pentru suprafeţele cuprinse în titlul de proprietate, instanţa a admis acţiunea şi a dispus obligarea pârâtelor Comisia Locala de Stabilire a dreptului de Proprietate asupra terenurilor a comunei Savadisla, Comisia Judeteana de Stabilire a dreptului de Proprietate asupra terenurilor Cluj, la îndeplinirea procedurilor prevăzute de lege, conform atribuţiilor fiecăreia, în vederea eliberării a două titluri de proprietate conform cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate formulate de antecesorii părților.

(Sentința civilă nr. 2/2022, pronunțată de Judecătoria Turda, în Dosar nr. 3251/328/2021, definitivă prin respingerea apelului, în temeiul Deciziei civile nr. 1643/A/2022) 

Prin cererea înregistrată, reclamantul PA în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor Câmpia Turzii, Comisia Judeţeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor Cluj a solicitat instanţei să pronunţe o sentinţă prin care să constate ca împrejurarea ca reclamantul a dobândit ope legis dreptul de proprietate asupra imobilului, în suprafaţă de 416 mp, având destinaţia curți construcții, teren situat în intravilanul mun. Câmpia Turzii, în baza art. 23 din Legea nr. 18/1991 si, în consecință, să dispună intabularea în CF a dreptului de proprietate astfel dobândit de reclamant.

În motivarea cererii, în fapt, reclamantul a arătat că asupra imobilului în litigiu proprietar tabular este Statul Roman, cu titlu de expropriere, în temeiul Decretelor nr. 445/1965 si 267/1966. Anterior exproprierii, la data de 17.08.1954, între proprietarul tabular numitul CV si numitul PI, tatăl reclamantului s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, cu privire la terenul în litigiu, contract materializat în Chitanta autentificata sub nr. 667 de Notariatul de stat local Turda, prețul fiind achitat integral la data vânzării iar cumpărătorul intrând în stăpânirea terenului în litigiu.

Ca atare, reclamantul a precizat că terenul în litigiu a fost expropriat în anii 1965-1966 de la tatăl său, defunctul PI. Acesta a păstrat folosința terenului, edificând asupra lui o contracție cu destinația casa familiala.

În temeiul Certificatului de moștenitor atașat, s-a dezbătut succesiunea rămasă după defunctul PI, decedat la data de 1.11.1986 si s-a stabilit ca masa succesorala se compune din dreptul de proprietate asupra imobilului teren, proprietate extratabulara, dobândit de la CV prin cumpărare si a construcției cu destinația casa familiala compusa din o camera si bucătărie, iar reclamantul este unic moştenitor, în întregime, cu titlu de drept moștenire.

Pârâta Comisia Locală Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor Câmpia Turzii a formulat întâmpinare la data de 10.11.2021 prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, întemeiat pe împrejurarea ca reclamantul trebuia să uzeze de procedura administrativă și să se adreseze comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Câmpia Turzii cu o cerere prin care să solicite emiterea titlului de proprietate pentru terenul care formează obiect al prezentului litigiu. S-a aratat ca nu este îngrădit liberul acces la justiție, existând posibilitatea persoanelor nemulțumite să formuleze contestație împotriva modului de soluționare sau față de lipsa soluționării cererii, prin intermediul plângerii reglementate de art. 53 din legea 18/1991 republicată si este respectat și raportul rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat, formularea cererii de către persoana îndreptățită nefiind o sarcină disproporționată față de scopul descris mai sus.

Văzând dispoziţiile art. 23 şi 24 din Legea nr. 18/1991, în care legiuitorul foloseşte sitagme ca „sunt şi rămân în proprietatea privată” şi „rămând şi se înscriu în proprietatea actualilor deţinători”, instanţa a apreciat că ne aflăm în prezenţa unor cazuri de dobândire a dreptului de proprietate în temeiul legii, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei alte formalităţi pentru ca patrimoniul celui îndreptăţit să se îmbogăţească cu respectivul drept de proprietate. Nimic nu împiedică partea să obţină de la comisiile de fond funciar un titlu care să-i ateste dreptul de proprietate, însă aşa cum s-a statuat în parctică, titlul emis are doar caracter recgnitiv, doveditor.

În condiţiile în care, din ansambulul reglementărilor de fond funciar nu se desprinde concluzia că dobândirea dreptului de proprietate în temeiul art. 23 sau 24 din Legea 18/1991, este ţinută de urmarea procedurii speciale, nerecunoaşterea dreptului părţii îndreptăţite de a-şi valorifica în instanţă pretenţiile, presupune încălcarea liberului acces la justiţie în înţelesul art. 6 din Conveţia Europeana a Drepturilor Omului. Pentru aceste considerente, instanţa va a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 8 din Decretul – lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii, terenul aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, în zonele cooperativizate, constituie proprietatea particulară a deţinătorilor; acestea pot fi înstrăinate şi lăsate moştenire.

Terenul prevăzut la alin. 1, împreună cu lotul care poate fi atribuit în folosinţă membrului cooperator, potrivit prevederilor art. 4, nu poate depăşi suprafaţă de 6.000 metri pătraţi pentru deţinătorul casei de locuit. 

Totodată, dispoziţiile art. 23 alin. 1 din Legea fondului funciar nr. 18/1990 prevăd că sunt şi rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moştenitorilor acestora, indiferent de ocupaţia sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii. Dispoziţiile alin. 2 ale aceluiaşi articol prevăd că suprafeţele de terenuri aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora sunt acelea evidenţiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producţie sau în lipsa acestora prin orice mijloace de probă, inclusiv declaraţii autentice de martori. Alin. (4) dispoziţiile alin. (1) se aplică şi persoanelor din zonele cooperativizate, care nu au avut calitatea de cooperator.

Aşa fiind, instanţa a reţinut că terenul în suprafaţă măsurată de 416 mp aferent construcţiei s-a aflat în folosinţa tatălui reclamantului, apoi a reclamantului încă din anul 1995, fiind terenul aferent casei de locuit. În aceste condiţii, instanţa a constatat că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate în temeiul art. 23 din Legea nr. 18/1991, asupra imobilului în suprafaţă de 416 mp, având destinaţia „curţi construcţii”, teren situat în intravilanul mun. Câmpia Turzii.

(Sentința civila nr. 1351/2022, pronunțată de Judecatoria Turda în Dosar nr. 5886/328/2021, definitivă prin neapelare)

În fapt, la data de 17 octombrie 1963, între HA, în calitate de vânzătoare şi antecesorii pârâţilor G, în calitate de cumpărători, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul în suprafaţă de 809 mp, înscris în Cartea funciară nr. 665 Mihai Viteazu de Sus. 

La data de 25 iulie 1992, pe numele defunctului G s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de teren de 1199 mp, situate în intravilanul comunei Mihai Viteazu, sat Mihai Viteazu. 

Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanţii solicită să se constate nulitatea absolută parţială a Titlului de proprietate emis pe seama defunctului G, în privinţa diferenţei dintre suprafaţa de 809 mp, înstrăinată pe seama acestuia de către vânzătoarea HA, şi cea de 1199 mp reconstituită în favoarea defunctului G, pe motiv că reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut în mod nejustificat, în lipsa unor probe care să ateste îndreptăţirea defunctului la reconstituire pentru o suprafaţă mai mare decât cea cumpărată. 

În drept, potrivit prevederilor art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997: „(1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile aplicabile la data încheierii  actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri”.

Instanţa, în urma administrării probei testimoniale solicitate de părţi, a constatat că depoziţiile martorilor audiaţi în prezentul dosar sunt convergente, conturând ideea că familia G, prin contractul de vânzare cumpărare încheiat în data de 17 octombrie 1963, a achiziţionat exclusiv suprafaţa de teren înscrisă în cuprinsul cărţii funciare. 

Într-adevăr, este de necontestat faptul că înscrierile de carte funciară garantează existenţa dreptului real nu şi întinderea acestuia, însă în lipsa oricăror dovezi care să ateste neconcordanţa dintre starea de fapt şi cea înscrisă în cartea funciară la momentul achiziţionării imobilului, reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea defunctului G pe o suprafaţă de teren mai mare de 809 mp apare ca fiind nejustificată. Prin urmare, având în vedere faptul că pârâţii nu au putut face dovada îndreptăţirii antecesorului acestora la reconstituirea unei suprafeţe de teren mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară, instanţa a constatat nulitatea absolută parţială a Titlului de proprietate emis pe numele defunctului G, în privinţa suprafeţei de 390 mp teren, situat pe teritoriul satului Mihai Viteazu, comuna Mihai Viteazu, precum şi a întregii documentaţii ce a stat la baza eliberării titlului de proprietate şi implicit a procesului verbal de punere în posesie.

(Sentința civilă nr. 2755/2019, pronunțată de Judecatoria Turda in dos. nr. 4888/328/2018, definitivă prin neapelare)

Prin Titlul de Proprietate nr., în favoarea pârâţilor, în calitate de moştenitori ai defunctului Iepure Ioan (bunicul acestora), s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 4,61 ha.

Defunctul Iepure Ioan (senior) – autorul (persoana deposedată menţionată în titlul de proprietate) a avut 5 copii. Dupa acesta, au formulat cerere de reconstituire mostenitorii a 4 dintre copii sai. De asemenea, cu privire la acest teren, a formulat cerere şi fiul unuia dintre copii lui Iepure Ioan, cerere formulată după tatăl său și nu după Iepure Ioan. În Titlul de proprietate nu a fost inclus și acesta din urmă.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere se reconstituie dreptul de proprietate…proprietarului deposedat, persoană fizică sau, după caz, moştenitorilor care au făcut cereri […].

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 3 alin. 5 din acelaşi act normativ, prin proprietar deposedat, în sensul prezentei legi, se înţelege persoana titulară a dreptului de proprietate în momentul deposedării.

Conform extrasului eliberat de Arhivele Naţionale Cluj , numitul Iepure Ioan senior a decedat la data de 22.01.1926.

Aşadar, în speţă, contrar susţinerilor pârâtelor CM şi Comisia locală de fond funciar Ciurila, proprietarul deposedat în sensul dispoziţiilor art. 3 alin. 5, art. 24 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 nu este Iepure Ioan, ci copiii săi, decedați după naţionalizare.

Naţionalizarea pădurilor a avut loc începând cu anul 1948, conform Constituţiei României din anul 1948 (publicată în Monitorul Oficial al vremii nr. 87 bis din 13 aprilie  1948), care, la Cap. I, Art. 6 prevede că bogăţiile de orice natură, între care sunt enumerate şi pădurile, constituie proprietate de stat – „Bogăţiile de orice natură ale subsolului, zăcămintele miniere, pădurile, apele, izvoarele de energie naturala, căile de comunicaţie ferate, rutiere, pe apa şi în aer, poşta, telegraful, telefonul şi radio-ul aparţin Statului, ca bunuri comune ale poporului”.

Aşadar, numitul Iepure Ioan senior, fiind cel care a decedat primul şi într-o perioadă în care pădurile erau în proprietatea persoanelor fizice, deci în circuitul civil, nefiind preluate de Statul Român, acesta nu poate fi considerat persoană deposedată; în sensul dispoziţiilor art. 3 alin. 5 din Legea nr. 1/2000, persoane deposedate sunt copiii lui Iepure Ioan, care erau în viaţă la data preluării abuzive.

Relevantă în acest sens este şi declaraţia martorei, care a declarat că i-a cunoscut pe copiii lui Iepure Ioan, care au folosit împreună pădurea. A mai precizat că atunci se dădeau lemne cu porţia şi nu ştie cum şi-au împărţit, ulterior, fraţii pădurea între ei. 

Aşadar, proprietarul deposedat nu este Iepure Ioan (senior). Averea acestuia suprafaţa de teren cu vegetaţie forestieră de 4,61 ha s-a transmis copiilor săi, care astfel au dobândit prin moştenire, drepturi proprii asupra terenului (pădurii). Copiii defunctului Iepure Ioan, fiind moştenitori sezinari, aveau dreptul să exercite stăpânirea asupra imobilelor din succesiunea rămasă după acesta, fără a avea nevoie de verificarea şi atestarea notarială sau judecătorească a titlului de moştenitor.

Totodată, potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, „titlul de proprietate se emite cu privire la suprafaţa de teren determinată pe numele tuturor moştenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun”, fără să cuprindă menţiuni cu privire la concretizarea drepturilor fiecăruia.

În consecinţă, pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. III alin. 1 din Legea nr. 169/1997, instanţa a constatat nulitatea absolută parţială a Titlului de Proprietate eliberat în favoarea pârâţilor, a obligat pârâta Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ciurila să întocmească documentaţia necesară şi să efectueze punerea în posesie asupra terenului în suprafaţă de 4,61 ha, în favoarea tuturor persoanelor îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate iar Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj să elibereze titlul de proprietate în favoarea tuturor persoanelor îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate, inclusiv în favoarea antecesorului reclamantului (nepotul lui Iepure Ioan) în conformitate cu documentaţia ce îi va fi comunicată de către Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietatea privată asupra terenurilor Ciurila.

Instanța a reţinut că pârâţii şi-au înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră înscris în Titlul de Proprietate. Potrivit art. 908 alin. 1 Cod civil, orice persoană interesată poate cere rectificarea unei întabulări sau înscrieri provizorii, dacă: 1. înscrierea sau încheierea nu este valabilă ori actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea a fost desfiinţat, în condiţiile legii, pentru cauze ori motive anterioare sau concomitente încheierii ori, după caz, emiterii lui.

În condiţiile în care titlul de proprietate, în baza căruia au fost efectuate înscrierile în cartea funciară a fost desfiinţat, instanţa a admis şi petitul de rectificare a înscrierilor efectuate în cărţile funciare, conform dispozitivului hotărârii.

(Sentinta civila nr. 2570/2016, pronuntata de Judecatoria Turda in Dos. 545/328/2016)

Contrar susţinerilor recurenţilor, reclamantele sunt titulare ale cererii de reconstituire al dreptului de proprietate înregistrată sub nr.701/1991. Ele au fost indicate drept beneficiari ai reconstituirii de către pârâta MA, care a redactat cererea de reconstituire cu privire la terenurile proprietatea antecesorului părţilor aflate în patrimoniul S.C.D.A TURDA.

Recurenţii neagă existenţa unui mandat pe care reclamantele l-ar fi dat pârâtei MA în sensul formulării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, în numele şi pe seama lor. Susţinerea acestora este nefondată, căci in raspunsul la interogatoriul pârâtei, aceasta a recunoscut că a formulat cererea si pe seama reclamantelor atunci cand s-a deplasat la Primarie impreuna cu fratele acestora. 

Chiar dacă la momentul depunerii cererii, parata nu primise de la reclamante însarcinare sa formuleze cererea de stabilire a dreptului de proprietate si in numele lor, instanta retine ca cererea de reconstituire poate fi formulata si prin intermediul unui mandatar, indiferent ca este comostenitor sau o alta persoana. Prin exceptie, mandatul poate fi si tacit in cazul in care un alt comostenitor indreptatit a fost trecut in cererea de reconstituire de catre un alt comostenitor sau alt titular al cererii, fara ca acesta sa ii fi dat un mandat expres, chiar verbal, daca acesta accceptat consecintele care decurg din formularea cererii respective. 

Contractul de mandat este un contract consensul care ia nastere prin simplul acord de vointa al partilor fara sa fie supus vreunei forme speciale. Potrivit art. 1533 Cod civil, mandatul poate fi expres ( scris sau verbal) sau tacit. Mandatul tacit rezulta din imprejurari de fapt care fac neindoielnica intentia partilor. In cererea de reconstituire parata MA le-a indicat şi pe reclamante ca beneficiare ale reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenul ce a apartinut tatălui lor iar reclamantele au acceptat formularea cererii si in numele lor de catre mandatar, prin luarea in primire si folosinta terenului in litigiu imediat după anul 1990, după cum rezultă din declaraţia martorilor. Intrarea reclamantelor in folosinta terenului fiind o imprejurare de fapt, instanta a admis in mod corect administrarea probei testimoniale pentru dovedirea acesteia. 

Dar si in situatia in care am admite critica reclamantei potrivit căreia dovada existentei contractului de mandat nu poate fi facuta prin martori, ci numai prin inscris, fiind incidente in cauza dispozitiile art. 1191 Cod civil, instanta a constatat existenta in cauza a situatiei de exceptie de la această regulă reglementată de art. 1198 Cod civil, constand din imposibilitatea morala pentru reclamante de preconstituire a inscrisului doveditor din pricina relatiei de rudenie dintre mandatar si mandant. 

Referitor la existenţa mandatului, este relevant că şi antecesorul recurenţilor a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenurile aflate la Staţiune, tot în baza acelei cereri formulată de către MA, întrucât nu s-a probat depunerea unei alte cereri. Obţinerea de către el a dreptului la reconstituire se bazează pe exact acelaşi înscris ori, dacă acel înscris este valabil în privinţa recurentilor, el trebuie să fie recunoscut astfel şi pentru reclamante. 

Dar reclamantele trebuie retinute drept titulare ale reconstituirii nu in temeiul acestor considerente de echitate, ci in baza mandatului probat si acceptat.

Instanta a retinut in mod corect incidenţa in cauză a disp. art. III alin 1 lit. a) in legea 169/1997, câtă vreme titlul de proprietate a fost emis nelegal pe seama unei persoane care nu era îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate pe întreaga cotă ce a aparţinut fostului proprietar, cererea de stabilire pentru această cotă fiind formulata de trei moştenitori ai acestuia. 

(Sentința civilă nr. 512/2015, pronunțată de Judecătoria Turda, in dos. 7797/328/2012, definitivă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 362/R/2015, pronunțată de Tribunalul Cluj)

(art. 36 alin. 3 şi 4 și art. 23 alin.1 şi 2 ind. 1 din Legea nr. 18/1991)

Reclamanții au cumpărat, în anul 1985, conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat prin încheierea nr. din anul 1985, întreaga construcţie situată în comuna Mihai Viteazu, construită pe terenul proprietatea Statului Român, în suprafaţă totală de 1079 mp. 

Începând cu intrarea in vigoare a Legii nr. 58/1974 dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităţilor urbane şi rurale se putea face numai prin moştenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri. Suprafaţa de teren care putea face obiect al transmisiunii succesorale era de cel mult 250 mp, astfel cum rezulta din dispoziţiile art. 5 alin. 5 din Statutul cooperativelor agricole de producţie, aprobat prin Decretul nr. 346/1977, care prevedea: „Terenurile – cu excepţia celor pe care se afla casa de locuit, construcţiile gospodăreşti anexe şi curtea, în suprafaţă totală de cel mult 250 mp – dobândite prin moştenire legală, trec în proprietatea cooperativei”.

Aşa se explică faptul că, după cum rezultă din extrasul CF, pârâta LV a moştenit suprafaţa de 250 mp (din totalul de 1079 mp), care reprezenta maximul suprafeţei asupra căreia membrii cooperatori puteau fi proprietari, indiferent de suprafaţa curţii. La momentul la care se înstrăina construcţia, terenul intra în proprietatea statului, cumpărătorii având doar drept de folosinţă asupra unei suprafeţe determinate.

Chiar dacă din punct de vedere juridic cumpărătorii nu erau proprietarii terenurilor pe care se aflau construcţiile cumpărate, foloseau întreaga suprafaţă de teren care fusese în proprietatea vânzătorului, această suprafaţă fiind avută în vedere şi la stabilirea preţului imobilului. 

In speţă, atât vânzătorii din contract cât şi reclamanţii cumpărători au folosit întreaga suprafaţă de teren aferentă construcţiei, respectiv 1079 mp, care era bine delimitată, fiind îngrădită pe toate laturile, după cum declară şi martorii audiaţi în cauză.

Prin decizia nr. 6119/2001 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia civila si de proprietate intelectuala s-a stabilit ca “legea şi-a fixat preferinţele sale, în sensul că, în procesul de reconstituire şi de constituire a dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, s-a dat prevalenţă deţinătorilor caselor de locuit şi a anexelor gospodăreşti, aşa încât terenul aferent acestora, precum si curtea si gradina din jurul lor intră, prin voinţa legii, în proprietatea privata a deţinătorilor construcţiilor.”

La art. 36 alin. 3 şi 4 din Lg. 18/1991 se prevede că: „(3) Terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor. (4) Dispoziţiile art. 23 rămân aplicabile.” 

Art. 23 alin.1 şi 2 ind. 1 din Legea nr. 18/1991 dispune: „(1) Sunt si rămân in proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moştenitorilor acestora, indiferent de ocupaţia sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit si anexelor gospodăreşti, precum si curtea si gradina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele masuri pentru stimularea ţărănimii. (2^1) În cazul înstrăinării construcţiilor, suprafeţele de teren aferente prevăzute la alin. (2) sunt cele convenite de părţi la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloc de probă.” 

Probele administrate în cauză au relevat că terenul aferent casei de locuit, în limitele menţionate în actul de vânzare – cumpărare, are o suprafaţă de 1079 mp. 

  Pentru suprafaţa de 250 mp., având categoria de folosinţă curţi, construcţii, a fost emisă Decizia, prin care s-a atribuit în proprietate această suprafaţă, în baza dispoziţiilor art. 36 (fostul 35) din Lg. 18/1991. Însă construcţiile ocupă o suprafaţă de 563 mp., iar diferenţa de 462 mp., are categoria de folosinţă grădină şi face corp comun cu terenul curţi, construcţii, întreaga suprafaţă de 1079 mp. fiind îngrădită pe toate laturile.

Conform dispoziţiilor art. 36 alin. 4 din Lg. 18/1991, rămân aplicabile dispoziţiile art. 23, în sensul că dobânditorul construcţiei este îndreptăţit la constituirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcţiei, respectiv la suprafaţa convenită de părţi. Atât din cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare, unde se precizează „în suprafaţă totală de 1079 mp.”, cât şi din intenţia reală a părţilor convenţiei de vânzare-cumpărare, respectiv terenul împrejmuit şi folosit efectiv de la data încheierii actului (1985), rezultă suprafaţa terenului aferent. În acest sens, pe baza declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, care sunt vecinii de pe două laturi, dar şi a constatărilor raportului de expertiza se reţine că reclamanta şi soţul acesteia, în anul 1985, când au încheiat contractul, au intrat în posesia unei suprafeţe de 1079 mp., care era împrejmuită pe toate laturile, pe care era edificată construcţia cumpărată şi pe care, în anul 1989, a fost realizată casa existentă în prezent.

Dacă părţile contractului de vânzare – cumpărare ar fi avut în vedere o altă suprafaţă, s-ar fi menţionat în act o altă suprafaţă sau s-ar fi dezmembrat suprafaţa de 1079 mp. în două suprafeţe.

Instanţa a avut în vedere şi faptul că terenul este liber şi nici nu s-au formulat cereri de retrocedare de către alte persoane. 

Referitor la petitele privind obligarea comisiilor de fond funciar să întocmească documentaţia necesară, respectiv să elibereze titlul de proprietate, instanţa apreciază că deşi este vorba de o constituire a dreptului de proprietate în virtutea legii, titlul de proprietate are efect constatator şi recognitiv, fiind necesar pentru a face dovada întinderii dreptului de proprietate dobândit prin lege. 

Pentru aceste considerente instanţa a admis acţiunea, a constatat dreptul de proprietate al reclamanților, dobândit prin efectul legii, asupra terenului in litigiu.

(Sentința civilă nr. 57/2018, pronunțată de Judecatoria Turda in dos. 1396/328/2017, definitiva prin neapelare)