Arhive categorie: Contraventional

Plângere contravențională. Înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

Din analizarea probațiunii, instanța a reținut că sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenționale reținute în sarcina petentei, respectiv cea prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. d pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 și a stabilit legalitatea și temenicia procesului verbal atacat. 

Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentei, instanța a reținut că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal contestat.

În cauza dedusă judecății, instanța a apreciat că nu a fost respectată regula proporționalității între faptele comise și sancțiunea aplicată, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi (cauza Handyside împotriva Marii Britanii si Muller împotriva Elvetiei) și că, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, deși aceasta a fost stabilită la minimul legal, nu a fost corect individualizată.

Potrivit art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune. Astfel, deși 101 alin. 1 lit. d pct. 3 OUG 195/2002 prevede că fapta reținută în sarcina petentei se sancționează cu amendă de la 1305 la 2900 lei, agentul constatator avea posibilitatea ca, în baza art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001, să îi aplice un avertisment.

Potrivit răspunsului comunicat de intimat, petenta se află la prima sancţiune pentru nerespectarea regulilor de circulaţie, astfel că aplicarea unui avertisment este suficientă în cazul de față pentru a-i atrage petentei atenția asupra necesității respectării limitelor legale de viteză. De asemenea, din înregistrarea video se poate observa că fapta a fost săvârșită în condiții de vizibilitate foarte bună, de trafic redus, în afara localității, pericolul social concret al contravenției fiind unul redus.

Pentru motivele expuse anterior, instanța a constatat că procesul-verbal atacat este legal și temeinic, dar sancțiunea aplicată nu respectă prevederile art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, motiv pentru care în temeiul art. 34 alin 1 din OG 2/2001 a admis în parte plângerea contravențională, înlocuind sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1305 lei cu sancțiunea avertismentului, cu consecința exonerării petentei de obligația de plată a amenzii.

(Sentința civilă nr. 362/2022, pronunțată de Judecătoria Turda în dos. 6499/328/2021, definitivă prin neapelare)

Plângere contravențională. Construcție edificată fără autorizație de construire. Prescripția răspunderii contravenționale. Momentul de la care curge termenul de prescipție.

Prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr., reclamantul Peter Romeo a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 2000 lei, pentru încălcarea art. 26, pct.1, lit. a din Legea 50/1991 republicată, constând în aceea că petentul a executat lucrări de construire la imobilul pe care îl deţine în Mun. Turda, fără a deţine autorizaţie de construire.

Petentul a solicitat anularea procesului verbal, cu motivarea că a avut acordul primăriei pentru executarea lucrărilor, că au trecut mai mult de 3 ani de la finalizarea lucrărilor, astfel că termenul de prescripţie a aplicării sancţiunii a fost depăşit.

Cu privire la legalitate, procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. este întocmit cu respectarea tuturor dispoziţiilor art. 17 din Og 2/2001 astfel că nu se identifică niciun motiv de nulitate absolută ce ar putea fi invocat din oficiu.

Cu privire la temeinicie, petentul nu a negat starea de fapt reţinută prin procesul verbal, respectiv, nu a negat efectuarea lucrărilor de construire, şi nu a dovedit că deţine autorizaţie de construire, astfel că se reţine de către instanţă că lucrările de construire au fost într-adevăr realizate de petent, în modalitatea reţinută prin procesul verbal, respectiv, fără autorizaţie.

Ceea ce petentul invocă este faptul că realizarea lucrărilor s-a făcut în urmă cu mai mult de 3 ani, astfel că a intervenit prescripţia dreptului de a constata fapta contravenţională.

Art. 31 din Legea 50/1991, modificată, prevede : Dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei. Momentul începerii curgerii termenului de prescripţie începe să curgă de la data săvârşirii contravenţiei, care raportat la art. 37 din Legea 50/1991 este momentul finalizării construcţiei, respectiv, data încheierii faptice a lucrărilor de construcţii, data de la care autorităţile au cunosacut sau ar fi trebuit să cunoască faptul construirii fără autorizaţie.

Per a contrario, dacă în absenţa procesului verbal de recepţie, lucrările realizate fără autorizaţie nu ar putea înregistra un moment al finalizării, ar conduce la o concluzie neprevăzută de lege, aceea că aceste lucrări ar avea perpetuu un statut nedefinit, chiar datorat pasivităţii organului responsabil cu constatarea faptelor contravenţionale în această materie. S-ar ajunge astfel ca răspunderea contravenţională să fie transformată în această materie într-o faptă imprescriptibilă, în timp ce, prin ipoteză, atunci când fapta incriminată de legea construcţiilor ar fi infracţiune, aceasta să beneficieze de un termen de prescripţie, raportat la data săvârşirii faptei, dată ce ar putea fi dovedită prin orice mjloc de probă.

Prin Decizia nr. 16/2020, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, a stabilit că: „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 31, coroborate cu cele ale art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, termenul de prescripție a răspunderii contravenționale pentru contravențiile prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, republicată, constând în executarea, fără autorizație de construire, a unei construcții ce cuprinde toate elementele structurale necesare pentru a fi considerată terminată la data constatării contravenției, curge de la data terminării în fapt a construcției”.

Prin decizia indicată, s-a stabilit de către ÎCCJ că în materia executării de construcţii fără autorizaţie, termenul de prescripţie curge şi pentru construcţiile care nu beneficiază de proces verbal de recepţie, iar acest termen începe să curgă de la data finalizării în fapt a construcţiei.

Astfel pentru determinarea momentului finalizării construcţiei, instanţa a procedat la ascultarea martorei RAM, care la termenul din data de 20.04.2021 a arătat în faţa instanţei că reclamantul a efectuat lucrări de amenajare a locuinţei constând în amenajare baie, în anul 2011, în acelaşi an fiind finalizată lucrarea în întregime.

La dosar este depus un înscris emis de Mun. Turda la data de 17.03.2011, prin care se comunică reclamantului că lucrările de reparaţii curente la clădirea pe care o deţine în proprietate nu necesită autorizaţie de construire, eliberându-se astfel acordul pentru astfel de lucrări.

Din înscrisul indicat reiese că doar cu privire la reparaţii a fost exprimat acordul, nu şi cu privire la extindere, însă data înscrisului se corelează cu data indicată de martoră ca fiind anul efectuării lucrărilor, care nu au fost negate de reclamant.

Rezultă că anul efectuării lucrărilor fără autorizaţie de construire este 2011, astfel că de la această dată începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 31 din Legea 50/1991.

Constatarea în anul 2020 a săvârşirii contravenţiei, faţă de anul 2011, când fapta a avut loc, este făcută cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani, astfel că se impune admiterea excepţiei de prescripţie a constatării faptei, cu consecinţa anulării procesului verbal de constatare a contravenţiei nr. pe acest motiv.

(Sentința civilă nr. 979/2021, pronunțată de Judecătoria Turda, în dos. 3951/328/2020, definitivă prin neapelare)

Plângere contravențională. Parcare neregulamentară. Lipsa identății între persoana care a săvârșit contravenția și proprietarul autoturismului.

Prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria A încheiat la data de 15.04.2020 de Primăria municipiului Câmpia Turzii – Serviciul Public Poliția Locală, s-a reţinut în sarcina petentei săvarşirea contravenţiei prevăzută de art. 1 alin. 19 din HCL 58/2017 și sancționată de art. 3 alin. 1 lit. e) din acelaşi act normativ.

În data de 09.04.2020, în jurul orei 18:00, agentul constatator a constatat că în mun. Câmpia Turzii, str. 1 Decembrie 1918, nr. 104 petenta a parcat remorca de transport auto pe spațiul verde amenajat ca aliniament stradal din fața imobilului sus menționat. La fața locului nu a fost găsită persoana care a parcat remorca, ca atare, agentul constatator a identificat persoana pe cine este înmatriculată remorca în baza de date M.A.I.. În urma acestor verificări agentul constatator a constatat că remorca este înmatriculată pe petentă.

Plângerea împotriva procesului verbal a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 31 din OG nr.2/2001. Cu privire la legalitatea procesului-verbal contestat instanţa a reţinut că acesta este întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 16, art. 17 din OG nr. 2/2001.

În ceea ce priveşte temeinicia procesului-verbal atacat instanţa a reținut că petentul nu se face vinovat de săvârşirea contravenţiei reţinute de către agentul constatator pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Din Contractul de comodat încheiat la data de 06.01.2020 între petentă, în calitate de comodant și BD, în calitate de comodatar, rezultă că acestuia din urmă i s-a transmis , cu titlu gratuit, dreptul de folosință asupra remorcii, contractul fiind încheiat pe o perioadă de 12 luni, începând cu data de 06.01.2020, dată la care bunul a fost predat comodatarului. În consecință, instanța reține că la data săvărșirii faptei remorca se afla în poseisa comodatarului BD.

În acest context, al cercetării temeiniciei procesului-verbal contestat, instanţa a avut în vedere că prin decizia pronunţată în cauza Anghel c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a înlăturat prezumţia deplină, absolută, irefragrabilă de legalitate a unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi pentru a acorda în mod real, efectiv petentului dreptul la un proces echitabil instanţa apreciază că se pot administra probe în înţelesul dispoziţiilor Codului de procedură civilă, pentru a exista posibilitatea părţilor litigante de a dovedi că starea de fapt este alta decât cea reţinută în procesul-verbal

atacat.

De asemenea, în acord cu jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg în privinţa prezumţiilor şi a limitei rezonabile în care acestea trebuie folosite, trebuie reţinut că una din limitele până la care funcţionează prezumţia de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situaţia în care fapta este constatată personal, procesul-verbal, legal întocmit, se va bucura de prezumţia de temeinicie, petentei revenindu-i sarcina de propune probele necesare pentru răsturnarea acestei prezumţii.

În speţă, din probele administrate în cauză a rezultat că petenta nu a săvârşit contravenţia reţinută în sarcina sa, din contractual de comodat depus la dosar rezultând faptul că remorca se afla în posesia altei persoane, fiind folosită de către aceasta, nu de către petentă, fiind răsturnată astfel prezumţia de veridicitate a procesului-verbal.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 19 din HCL nr. 58/2017 este sancţionată oprirea, staționarea, parcarea și circulația cu autovehicule sau vehicule de porice fel pe zonele verzi amenajate. Analizând norma legală ce incriminează contravenţia reţinută în sarcina petentului instanţa apreciază că poate avea calitatea de subiect activ al contravenţiei persoana care a condus autovehiculul şi a efectuat parcarea neregulamentară, această calitate fiind independentă de calitatea de proprietar al autovehiculului. Pentru a avea calitatea de subiect activ al contravenţiei analizate nu este suficient ca persoana sancţionată să fie proprietarul autoturismului, ci trebuie să fi condus autovehiculul şi să fi parcat neregulamentar, respectiv să fi realizat acţiunea ce reprezintă latura obiectivă a contravenţiei, neputând fi subiect activ al contravenţiei o persoană care, desi este proprietarul autovehiculului, s-a dovedit că nu avea posesia asupra racestuia, astfel încât nu l-a condus la momentul săvârşirii faptei şi nu a parcat neregulamentar.

Având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că petenta nu a săvârşit contravenţia reţinută în sarcina sa, instanţa a apreciat că plângerea formulată de petentă este întemeiată, astfel încât în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, a dispus anularea procesului-verbal de contravenţie seria A încheiat la data de 15.04.2020 Primăria municipiului Câmpia Turzii – Serviciul Public Poliția Locală, cu consecinţa exonerării petentei de plata amenzii.

(Sentința civilă nr. 2270/2020, pronunțată de Judecătoria Turda, în dos. 2788/328/2020, definitivă prin neapelare)

Plângere contravențională. Forța probanta a procesului verbal de contravenție.

Prin plangerea contraventionala formulata, petentul a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei, cu privire la fapta sanctionata sustinand ca starea de fapt retinuta de agentul constatator nu concorda cu realitatea.

Petentul a sustinut ca, aflandu-se la volanul autocamionului, a fost depasit in trafic de conducatorul autoturismului marca Skoda, apoi acesta i-a taiat calea si l-a acrosat in mod intentionat pentru a se crea impresia ca petentul l-ar fi acrosat in trafic si ar fi produs avarierea autoturismului marca Skoda.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanta, retinand jurisprudenta CEDO (cauza Anghel v. Romania, hotararea din 4.10.2007), a stabilit ca acesta face dovada situatiei de fapt si a incadrarii in drept pana la proba contrara.

Din probatiunea testimoniala, coroborata cu proba cu expertiza tehnica auto, instanta a retinut ca intervenientul fortat, conducatorul autoturismului Skoda, nu a respectat limita de viteza pe sectorul de drum pe care a circulat, in interiorul localitatii si, circuland cu o viteaza de 125 km/ora, nu a reusit sa treaca in conditii de siguranta, prin groapa de pe carosabil, provocand avarierea propriului autoturism. Cu autoturismul avariat, acesta a efectuat manevra de depasire a autocamionului codus de petent, a intors autoturismul in fata acestuia si a intrat in coliziune cu acesta.

Pentru aceste motive, in temeiul art. 34 si urm. din OG nr. 2/2001, instanta a admis plangerea contraventionala si a anulat procesul verbal de contraventie, dispunand exonerarea petentului de la plata amenzii si intaturand sanctiunea complementara a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pe o perioada de 60 de zile.

(Sentinta civila nr. 2679/2012, pronuntata de Judecatoria Turda, in Dos. 6577/328/2011)

Plângere contravențională. Construcție edificată fără autorizație de construire. Lipsa identității între persoana sancționată și executantul lucrării.

Potrivit art. 26 al. 1 litera a) din Legea 50/1991 “constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni: a) executarea sau desfiinţarea, totală ori parţială, fără autorizaţie a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepţia celor menţionate la lit. b), c), e) şi g), de către investitor şi executant.”

Textul legal instituie sancționarea investitorului și executantului lucrării de construcție, efectuată fără autorizație de construire. 

În data de 28.04.2020, în urma controlului efectuat de agentul constatator din cadrul Poliției locale Turda, s-a incheiat procesul verbal, prin care s-a constatat că petenta, în calitate de chiriaș al terenului din Turda, str. Amurgului, a edificat un garaj auto, fără a detine autorizație de construire, fapta prevazuta de art. 26 al. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa a reţinut că, deşi O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, acesta face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanţă cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001 si în acord și cu jurisprudenta CEDO.

Raportând dispoziţiile legale, respectiv practica instanței europene la situaţia de fapt reţinută în sarcina petentei – contravenient, instanţa a constatat că acesta a prezentat suficiente argumente pentru a răsturna prezumţia de veridicitate a procesului verbal de contravenţie.

Argumentele de fapt invocate de către petentă prin plângere sunt suficiente pentru a înlătura probele administrate în susţinerea procesului verbal de contravenţie de către agentul constatator, iar petenta a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reţinută de agentul constatator, care în mod netemeinic a constatat prin actul de control contestat săvârşirea contravenţiei de către petentă şi vinovăţia acesteia.

Din analizarea probei cu înscrisuri administrată în cauză, respectiv răspunsul Direcției de Impozite și Taxe Locale Turda și înscrisurile cu dată certă atașate, instanţa a reţinut faptul că o altă persoană, și anume numita SM a edificat construcția garaj în litigiu, pentru ca în cursul anului 2003 să transmită dreptul de proprietate asupra acesteia către petentă.

Instanţa a constat așadar că petenta a reușit să probeze că nu ea este cea care a edificat în lipsa autorizației de construire acel garaj, iar intimatul nu a solicitat administrarea niciunui mijloc de probă pentru a proba o stare de fapt contrară, astfel că prezumţia relativă de veridicitate de care se bucură actul sancţionator a fost răsturnată.

Ca atare, instanţa a constat că susţinerile reclamantei în sensul că nu a săvârşit fapta contravenţională care i se impută sunt întemeiate, acestea fiind susţinute de mijloace de probă de natură să înlăture în cauză prezumţia de temeinicie de care se bucură procesul verbal contestat.

Constatând că procesul-verbal de contravenţie ce a facut obiectul cauzei nu este unul temeinic, instanţa a admis plângerea formulată de contestatoare ca fiind întemeiată.

(Sentința civilă nr. 195/2021, pronunțată de Judecătoria Turda în Dos. 3300/328/2020, definitivă prin neapelare)

Plangere contraventionala. Prescriptia executarii sanctiunii contraventionale.

In cadrul plangerii contraventionale, s-a invocat exceptia prescriptiei executarii sanctiunii fata de prevederile art. 14 al. 1 si art. 26 alin. 3 din OG 2/2001.

Potrivit normei legale invocate, in cazul in care contravenientul nu este prezent la intocmirea procesului-verbal, comunicarea acestuia, precum si a instiintarii de plata se face de catre agentul constatator in termen de cel mult o luna de la data incheierii sub sanctiunea prescriptiei executarii sanctiunii, in ipoteza in care procesul verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii.

In speta, Procesul verbal, prin care petentul a fost sanctionat contraventional pentru depasirea vitezei legale, a fost incheiat la data de 17.12.2017 si a fost comunicat petentului dupa data de 20.01.2018, asa cum se observa din borderoul de expediere.

Ca atare, exceptia prescriptiei executarii sanctiunii contraventionale este intemeiata, fapt care determina nulitatea procesului verbal de contraventie atacat.

Nota: La data de 24-08-2018 prin Punctul 8, Articolul 20, Capitolul V din Legea nr. 203 din 20 iulie 2018, s-a modificat termenul prevazut de art. 14 al. 1 si art. 26 alin. 3 din OG 2/2001, in sensul ca termenul este de 2 luni de la data aplicarii sanctiunii.

Plangere contraventionala. Nerespectarea prevederilor art. 19 din OG nr. 2/2001.

Procesul verbal de constatare a contraventiei este lovit de nulitate prin prisma nerespectarii prevederilor art. 19 din OG nr. 2/2001.

 

Potrivit acestui text de lege “procesul-verbal se semneaza pe fiecare pagina de agentul constatator si de contravenient. In cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mentiune despre aceste imprejurari, care trebuie sa fie confirmate de cel putin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului si semnatura acestuia. (2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. (3) In lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la incheierea procesului-verbal in acest mod.”

 

In speta procesul verbal a fost intocmit in lipsa petentului, la sediul Politiei, ulterior identificarii acestuia. In aceasta situatie agentul constatator avea obligatia de a intocmi procesul-verbal in prezenta unui martor care sa confirme modalitatea de intocmire a procesului-verbal sau sa indice motivele pentru care procesul-verbal a fost intocmit in lipsa unui martor. Imprejurarea ca procesul-verbal a fost intocmit numai dupa verificarea identitatii petentului nu inlatura obligatiile impuse de art. 19 din OG nr. 2/2001 in sarcina agentului constatator.

 

Pentru aceste motive instanta a admis plangerea si a dispus anularea procesului-verbal.

 

 

Plangere contraventionala. Dovada imprejurarii ca fapta a fost savarsita in localitate. In dubio pro reo.

Potrivit procesului verbal de contraventie, petentul a fost sanctionat pentru conducerea autoturismului in localitate cu o viteza peste limita legala, aspect contestat de petent prin plangerea contraventionala.

 

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut ca exista un dubiu raportat la locul savarsirii faptei contraventionale, dubiu care profita petentului, potrivit principiului in dubio pro reo. Astfel, din cuprinsul procesului-verbal atacat nu rezulta imprejurarea ca aparatul radar a fost amplasat in  localitate, nefiind mentionat in cuprinsul acestuia kilometrul sau sectorul de drum pe care a fost inregistrata fapta. Apoi, din analiza imaginilor foto, nu se deduce imprejurarea ca petentul s-ar fi aflat pe raza vreunei localitati in momentul inregistrarii de catre aparatul radar.

 

Avand in vedere aceste aspecte, instanta a admis plangerea si a dispus anularea procesului- verbal.

Plangere contraventionala. Sarcina probei.

Procesul verbal atacat cu plangere contraventionala trebuie analizat si din perspectiva Conventiei Europene a Drepturilor Omului, conform art.20 din Constitutia Romaniei, textul conventiei si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului fiind incorporate in dreptul intern, avand in acelasi timp o forta juridica superioara legilor in materia drepturilor fundamentale ale omului.

 

In jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului s-au stabilit criteriile necesare identificarii notiunii autonome de „acuzatie in materie penala”, independent de calificarea data faptei in dreptul intern.

 

Astfel, in cauza Öztürk impotriva Germaniei (cauza nr.8544/79), Curtea a reafirmat, prin hotararea pronuntata la data de 21 februarie 1984 (paragraful 50), autonomia notiunii de „penal” si a sintetizat criteriile adoptate in hotarari anterioare pentru stabilirea apartenentei la materia penala a faptei sanctionate. Aceste criterii, stabilite de Curte, sunt: calificarea data faptei in dreptul intern; natura faptei incriminate; natura si gravitatea sanctiunii.

 

In ceea ce priveste contraventiile la regimul circulatiei pe drumurile publice, acestea sunt reglementate de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.195/2002 si de Regulamentul de aplicare al acesteia, aprobat prin Hotararea Guvernului nr.1391/2006 si sunt sanctionate exclusiv cu amenda (puncte-amenda). Analizand amenda contraventionala din perspectiva ultimului dintre cele trei criterii stabilite de Curtea Europeana a drepturilor Omului si evocate mai sus, se constata ca aceasta nu are caracterul de despagubire pentru acoperirea unui prejudiciu, ci are un caracter preventiv si sanctionator, iar Curtea a retinut, in jurisprudenta sa (cauza nr.61821 – Ziliberberg impotriva Moldovei, hotararea pronuntata la data de 1 februarie 2005, paragraful 33), ca in acest caz sanctiunea poate fi tratata ca specifica dreptului penal.

 

In speta, sanctiunea aplicabila petentului consta in amenda contraventionala in suma de 402 lei, scopul sanctiunii fiind atat unul de constrangere cat si de prevenire a savarsirii de noi fapte. Aceasta sanctiune nu priveste si nici nu urmareste acoperirea unui prejudiciu ci are exclusiv o functie represiva si preventiva. Aceasta concluzie se impune, chiar daca potrivit art.8, alin.(1) din Ordonanta Guvernului nr.2/2001, sanctiunea contraventionala are caracter administrativ, intrucat calificarea data de dreptul intern este relativa.

 

In cauza Anghel impotriva Romaniei (hotararea din 4.10.2007), Curtea a reiterat necesitatea respectarii prezumtiei de nevinovatie in cauzele ce sunt considerate ca facand parte din materia „penala”. Si in aceasta decizie Curtea reitereaza criteriile in functie de care se stabileste aplicabilitatea art.6 intr-un anumit caz, precum si garantiile procedurale ce le implica art.6. Astfel:

„Curtea ia act de dispozitivul sui generis adoptat de legiuitorul roman in materia contraventiilor. Desi instanta competenta sa statueze asupra unei plangeri impotriva unui proces verbal contraventional este obligata sa verifice depunerea plangerii in termen legal si sa-l asculte pe autorul acesteia, autoritatea care a aplicat sanctiunea si martorii indicati in procesul verbal si in plangere, legislatia contraventionala nu contine expres garantii de procedura aplicabile in materie penala, precum respectarea prezumtiei de nevinovatie.(…)

Curtea este de parere ca, daca depenalizarea contraventiei nu pune probleme in sine, nerespectarea garantiilor fundamentale – intre care prezumtia de nevinovatie – care protejeaza individul in fata posibilelor abuzuri ale autoritatilor pune o problema fata de art.6 din Conventie. Reiterand importanta, in cursul unei proceduri care poate fi calificata drept „penala”, a unei asemenea garantii chemate sa restabileasca echilibrul intre autorii prezumati ai unor fapte interzise de lege si autoritatile insarcinate cu urmarirea si sanctionarea lor, ea concluzioneaza ca procedura reclamantului nu a fost echitabila, asa cum o cere art.6 din Conventie.”

 

In materia contraventionala se aplica deci dispozitiile art.6 din Conventia pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor fundamentale, ratificata de Romania prin Legea nr.30/1994, sub aspectul garantiilor procesuale recunoscute acuzatului in materie penala, inclusiv prezumtia de nevinovatie, prezumtie care priveste atat atitudinea organelor judiciare fata de savarsirea cauzei, cat si sarcina probei.

 

In speta, sarcina probei revine organelor de politie, neputandu-i fi pretins petentului, in mod obiectiv si rezonabil, sa faca dovada faptului ca nu a intrat pe contrasens, mijloacele tehnice care ar fi putut consolida sustinerile agentului constatator stand exclusiv la indemana acestuia. O interpretare contrara ar fi incompatibila cu respectarea prezumtiei de nevinovatie si implicit cu dreptul petentului de a nu fi obligat sa-si dovedeasca nevinovatia. In lipsa unor probe certe cu care sa se coroboreze mentiunile cuprinse in actul constatator, dand efect prezumtiei de nevinovatie, instanta admite plangerea petentului, exonerandu-l pe acesta de plata amenzii si de masura retinerii permisului de conducere.

 

In cauza exista un dubiu (rezultat din imposibilitatea de a dovedi ca petentul nu a depasit axul drumului si nu a intrat pe contrasens) care nu poate fi inlaturat prin administrarea altor probe, dubiu care profita faptuitorului, respectiv petentului, potrivit principiului in dubio pro reo, principiu complementar prezumtiei de nevinovatie.

 

Inainte de a fi o problema de drept, regula in dubio pro reo este o problema de fapt. Infaptuirea justitiei cere ca judecatorii sa nu se intemeieze, in hotararile pe care le pronunta, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobandita pe baza de probe decisive, complete, sigure, in masura sa reflecte realitatea obiectiva (fapta supusa judecatii). Or, in cauza, insasi constatarea faptei de catre agentul de politie nu s-a bazat pe probe neindoielnice.

 

Prin urmare, instanta a admis plangerea petentului, exonerandu-l pe acesta de plata amenzii si de masura retinerii permisului de conducere.

Plangere contraventionala. Mentiunea autotestarii aparatului radar.

Potrivit paragrafului 3.2.6. din Ordinul nr. 301 din 23 noiembrie 2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor (cinemometre)” cinemometrul trebuie sa fie prevăzut cu “o funcţie de autotestare, care sa poată pune în evidenta orice defect sau dereglare funcţională, ce pot avea influenta asupra exactităţii de măsurare. Aceasta funcţie trebuie sa fie activata automat la fiecare punere în funcţiune a cinemometrului, având şi posibilitatea de a fi activata manual de către operator, ori de câte ori se considera necesar. In cazul depistării unor defecte sau dereglari functionale, acestea vor fi semnalate iar funcţionarea cinemometrului va fi blocata.”

 

Prin Ordinul BRML nr. 187/2009 a fost modificata NML 021-05 in sensul ca s-a inlaturat cerinta ca utilizarea radarului sa fie facuta de un operator calificat insa nu s-a eliminat cerinta ca inregistrarea video sa contina faptul ca a fost efectuata autotestarea, asa cum in mod neintemeiat a aratat intimatul IPJ Cluj. Astfel prin punctele 10 si 11 din Ordinul BRML nr. 187/2009, s-a modificat paragraful 3.2.2 si a fost abrogat paragraful 3.2.8. fiind insa pastrata obligatia ca inregistrarea video sa contina faptul ca a fost efectuata autotestarea.

 

Prin urmare, fata de imprejurarea ca inregistrarea video a faptei contraventionale dedusa judecatii nu cuprinde mentiunea ca a fost efectuata autotestarea, instanta a dispus anularea procesului verbal de de constatare a contraventiei atacat prin plangere si a obligat intimatul la resitutirea sumei achitata de petent in temeiul procesului-verbal, plata avand caracterul unei plati nedatorate.