Plângere contravențională. Construcție edificată fără autorizație de construire. Prescripția răspunderii contravenționale. Momentul de la care curge termenul de prescipție.

Prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr., reclamantul Peter Romeo a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 2000 lei, pentru încălcarea art. 26, pct.1, lit. a din Legea 50/1991 republicată, constând în aceea că petentul a executat lucrări de construire la imobilul pe care îl deţine în Mun. Turda, fără a deţine autorizaţie de construire.

Petentul a solicitat anularea procesului verbal, cu motivarea că a avut acordul primăriei pentru executarea lucrărilor, că au trecut mai mult de 3 ani de la finalizarea lucrărilor, astfel că termenul de prescripţie a aplicării sancţiunii a fost depăşit.

Cu privire la legalitate, procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. este întocmit cu respectarea tuturor dispoziţiilor art. 17 din Og 2/2001 astfel că nu se identifică niciun motiv de nulitate absolută ce ar putea fi invocat din oficiu.

Cu privire la temeinicie, petentul nu a negat starea de fapt reţinută prin procesul verbal, respectiv, nu a negat efectuarea lucrărilor de construire, şi nu a dovedit că deţine autorizaţie de construire, astfel că se reţine de către instanţă că lucrările de construire au fost într-adevăr realizate de petent, în modalitatea reţinută prin procesul verbal, respectiv, fără autorizaţie.

Ceea ce petentul invocă este faptul că realizarea lucrărilor s-a făcut în urmă cu mai mult de 3 ani, astfel că a intervenit prescripţia dreptului de a constata fapta contravenţională.

Art. 31 din Legea 50/1991, modificată, prevede : Dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei. Momentul începerii curgerii termenului de prescripţie începe să curgă de la data săvârşirii contravenţiei, care raportat la art. 37 din Legea 50/1991 este momentul finalizării construcţiei, respectiv, data încheierii faptice a lucrărilor de construcţii, data de la care autorităţile au cunosacut sau ar fi trebuit să cunoască faptul construirii fără autorizaţie.

Per a contrario, dacă în absenţa procesului verbal de recepţie, lucrările realizate fără autorizaţie nu ar putea înregistra un moment al finalizării, ar conduce la o concluzie neprevăzută de lege, aceea că aceste lucrări ar avea perpetuu un statut nedefinit, chiar datorat pasivităţii organului responsabil cu constatarea faptelor contravenţionale în această materie. S-ar ajunge astfel ca răspunderea contravenţională să fie transformată în această materie într-o faptă imprescriptibilă, în timp ce, prin ipoteză, atunci când fapta incriminată de legea construcţiilor ar fi infracţiune, aceasta să beneficieze de un termen de prescripţie, raportat la data săvârşirii faptei, dată ce ar putea fi dovedită prin orice mjloc de probă.

Prin Decizia nr. 16/2020, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, a stabilit că: „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 31, coroborate cu cele ale art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, termenul de prescripție a răspunderii contravenționale pentru contravențiile prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, republicată, constând în executarea, fără autorizație de construire, a unei construcții ce cuprinde toate elementele structurale necesare pentru a fi considerată terminată la data constatării contravenției, curge de la data terminării în fapt a construcției”.

Prin decizia indicată, s-a stabilit de către ÎCCJ că în materia executării de construcţii fără autorizaţie, termenul de prescripţie curge şi pentru construcţiile care nu beneficiază de proces verbal de recepţie, iar acest termen începe să curgă de la data finalizării în fapt a construcţiei.

Astfel pentru determinarea momentului finalizării construcţiei, instanţa a procedat la ascultarea martorei RAM, care la termenul din data de 20.04.2021 a arătat în faţa instanţei că reclamantul a efectuat lucrări de amenajare a locuinţei constând în amenajare baie, în anul 2011, în acelaşi an fiind finalizată lucrarea în întregime.

La dosar este depus un înscris emis de Mun. Turda la data de 17.03.2011, prin care se comunică reclamantului că lucrările de reparaţii curente la clădirea pe care o deţine în proprietate nu necesită autorizaţie de construire, eliberându-se astfel acordul pentru astfel de lucrări.

Din înscrisul indicat reiese că doar cu privire la reparaţii a fost exprimat acordul, nu şi cu privire la extindere, însă data înscrisului se corelează cu data indicată de martoră ca fiind anul efectuării lucrărilor, care nu au fost negate de reclamant.

Rezultă că anul efectuării lucrărilor fără autorizaţie de construire este 2011, astfel că de la această dată începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 31 din Legea 50/1991.

Constatarea în anul 2020 a săvârşirii contravenţiei, faţă de anul 2011, când fapta a avut loc, este făcută cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani, astfel că se impune admiterea excepţiei de prescripţie a constatării faptei, cu consecinţa anulării procesului verbal de constatare a contravenţiei nr. pe acest motiv.

(Sentința civilă nr. 979/2021, pronunțată de Judecătoria Turda, în dos. 3951/328/2020, definitivă prin neapelare)