Arhive categorie: Dreptul muncii și asigurări sociale

Reconstituire vechime. Constatarea pe cale judiciară a încadrării muncii prestate în grupa a II-a de muncă. Obligarea angajatorului la emiterea unei adeverințe în acest sens.

Potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. 5 din Codul Muncii, la solicitarea salariatului sau a fostului salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate iar potrivit art. 126 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 (aprobate prin HG nr. 257/2011), adeverinţele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele şi-au desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14.

Aceste prevederi legale se coroborează cu prev. art. 40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are ca obligație principală, eliberarea, la cerere, a documentelor care atestă calitatea de salariat a solicitantului.

Reclamantul a fost angajat al unităţii pârâte S.C. TERMOROM S.A. în perioada 01.01.1990- 01.09.1997 , în funcția de electrician. In carnetul de muncă, între pozițiile 16 și 17, este menționat că în perioada 1978 -31.12.1989 reclamantul a fost încadrat în grupa a II-a de muncă în funcția de electrician în cadrul CUG SA .

Potrivit Ordinului nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de munca, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de munca în vederea pensionării, beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de munca, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2.

Existenta condiţiilor deosebite la locurile de munca cu noxe trebuie sa rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătăţii sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităţilor. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecţia muncii care, la data efectuării analizei, constata ca s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condiţiilor şi ca toate instalaţiile de protecţie a muncii funcţionau normal.

Conform art.1 din Ordinul nr. 50/1990, în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr.1, iar potrivit art. 2, în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.

Totodată, art. 6 din acelaşi act normativ prevede că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă etc.).

Astfel, atribuţia nominalizării persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă revine conducerii societăţii angajatoare, împreună cu sindicatele libere din cadrul unităţii, parteneri sociali care sunt în măsură să cunoască cel mai bine condiţiile de muncă concrete în care salariaţii din unitate şi-au desfăşurat activitatea într-o anumită perioadă.

Prin decizia nr. 9/16.05.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei în soluţionarea unui recurs în interesul legii s-a statuat, cu caracter obligatoriu, conform art. 517 alin. 4 C.pr.Civ., că „în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor pct. 6-8 şi 12 din Ordinul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 50/1990, instanţele de judecată au posibilitatea analizării şi constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării acestui act normativ, a încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1969-1 aprilie 2001, după caz, în grupele I sau II de muncă”.

În speţă, din probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse, depoziţia martorului rezultă că reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în condiţii care justificau încadrarea în grupa a II-a de muncă și pentru perioada 1990-1997.

Martorul a arătat că a fost coleg cu reclamantul, având aceeași funcție și același loc de muncă, iar condițiile de muncă au fost grele, fiind expuși la noxe cum ar fi fumul de la aparatele de sudură, radiații, lucru la înălțime, într-un mediu lipsit de căldură corespunzătoare în timpul iernii. Colegul reclamantului a ocupat tot funcția de electrician, fiind încadrat în grupa a II-a de muncă, în urma unei hotărâri a instanței, reclamantul fiind tocmai în aceeași situaţie. A precizat că toata activitatea prestată de reclamant s-a desfăsurat in hala de producţie.

Potrivit raportului de expertiză depus de reclamant, ce are valoarea unui înscris în prezentul dosar, activitatea angajatorului a suferit numeroase restructurări si reorganizări prin infiintarea mai multor societăţi comerciale care s-au constituit după desfintarea SC CUG SA, astfel; TERMOROM, FORTPRES, UNIMET, TEHNOMAG, FORTUR, ERS, ş.a.

Cât priveşte SC TERMOROM SA, aceasta a avut un parcurs economic diferit in sensul ca activitatea a continuat pana in anul 1997, respectiv o anumita parte dintre salariaţi au desfăşurat activitate pana in anul 2002. Sunt expuse detaliat condiţiile concrete de la locurile de muncă în care se presta activitate în cadrul pârâtei, menţionându-se microclimatul necorespunzător şi noxele prezente în timpul desfăşurării activităţilor specifice construcţii de maşini si prelucrărea metalelor, determinate de:

– suprasolicitări fizice prin necesitatea manipulării materialelor si pieselor metalice grele si voluminopase;

– suprasolicitări fizice prin poziţii de lucru vicioase, predominant ortostatice;

– expunerea la noxe profesionale cu zgomot specific proceselor tehnologice de cazangerie;

– expunerea la pulberi metalice rezultate din prelucrarea metalelor;

– expunere la microclimat nefavorabil specific halelor industriale de mari dimensiuni cu temperaturi extreme, curenţi de aer, ventilaţie si iluminat insuficiente;

– riscuri specifice proceselor industriale si in special cele din domeniul cazangeriei, tratamente termice, turnatorie, etc.

Raportat la probatoriul administrat – înscrisuri și proba testimonială – instanta a reținut că activitatea reclamantului în perioada 01.07.1990-01.09.1997, se circumscrie condiţiilor de muncă grele, nocive, periculoase, în cauză făcându-se dovada prestării activităţii în condiţii restrictive şi mediu afectat de noxe, atât sub aspectul locului de muncă cât şi al timpului efectiv de muncă, fiind privat de beneficiul încadrării în grupa de muncă corespunzătoare. 

Pentru aceste motive, instanța a constatat că activitatea desfăşurată de reclamant în cadrul pârâtei în perioada 01.01.1990-01.09.1997 se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100% şi a obligat pârâta să elibereze pe numele reclamantului o adeverinţă în acest sens.

(Sentința civilă nr. 2588/2021, pronunțată de Tribunalul Cluj în dos. 2088/117/2021, definitivă prin neapelare)

Contestație decizie de pensionare. Muncă desfășurată în acord.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Casa Județeana de Pensii Cluj si Casa Naționala de Pensii Publice – Comisia Centrală de Contestații anularea Deciziei de pensionare emisă pe seama ei și obligarea primei pârâte să emită o nouă decizie prin care să stabilească pensia pentru limită de vârstă cu luarea în calcul a diferenţei dintre sumele trecute la rubrica “acord direct” din adeverinţa emisă de Potaissa SCM Turda şi salariul înscris în carnetul de muncă, anularea hotărârii Comisiei Centrale de Contestații de respingere a contestației formulate de reclamantă și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Casa Județeana de Pensii Cluj a solicitat respingerea cererii, aratând că sumele brute din adeverința nu s-au luat în calcul întrucât nu sunt sporuri cu caracter permanent prevăzute în normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010.

Adeverinţa nr. 627/19.12.2017 emisă de Potaissa SCM Turda atestă veniturile obținute de reclamantă în perioada iulie 1973-martie 2005, fiind evidențiate, rubricile conținând veniturile obținute în regim de acord direct, sporul noapte, compensațiile conform Decret 46/1982 și venitul brut. Aceeași adeverință cuprinde mențiunea că au fost achitate sumele reprezentând contribuția de asigurări sociale conform prevederilor legale.

Potrivit dispoziţiilor art. 165 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 „la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991”, iar potrivit alin. 2 „la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare”.

Constituie sporuri cu caracter permanent, după cum prevede pct. 5 din Anexa nr. 15 a HG nr. 257/2010 de aprobare a normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 263/2010, în conformitate cu prevederile Legii nr. 49/1992 pentru modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale: sporul de vechime în muncă (a se vedea pct. I); sporul pentru lucru în subteran, precum şi pentru lucru pe platformele marine de foraj şi extracţie; indemnizaţia de zbor; sporul pentru condiţii grele de muncă; sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal; sporul pentru exercitarea unei funcţii suplimentare; alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislaţia specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective şi individuale de muncă. Aceste sporuri se utilizează la determinarea punctajului mediu anual atât pentru perioadele anterioare, cât şi pentru cele ulterioare datei de 1 aprilie 1992, data intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 49/1992.

Conform pct. VI din Anexa 15 la HG 257/2011 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, „nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; participarea la beneficii a oamenilor muncii din unităţile economice; premiile anuale şi premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate; diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare şi transfer; drepturile de autor; drepturile plătite potrivit dispoziţiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă; al treisprezecelea salariu; formele de retribuire definite sub sintagma „plata cu ora”, acordate cadrelor didactice şi specialiştilor din producţie sau din alte domenii de activitate pentru activitatea didactică de predare, seminare, lucrări practice, desfăşurate în afara obligaţiilor de muncă de la funcţia de bază, pentru acoperirea unor posturi vacante sau ai căror titulari lipseau temporar, precum şi pentru îndeplinirea unor activităţi didactice pentru care nu se justifică înfiinţarea unor posturi; formele de retribuire pentru „orele suplimentare” realizate peste programul normal de lucru; sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică şi care asigură perfecţionarea de specialitate a învăţătorilor şi educatorilor; indemnizaţiile de muncă nenormată; compensaţiile acordate conform decretelor nr. 46/1982 şi nr. 240/1982; alte sporuri care nu au avut caracter permanent”.

Din textele menţionate rezultă că nu pot fi luate în calcul veniturile care nu au avut un caracter permanent, şi nici cele care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei, cum sunt veniturile realizate cu titlu de acord global.

În privinţa veniturilor realizate în acord, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 19/17.10.2011 dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, a stabilit că în interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e), art. 78 şi art. 164 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat „formele de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut şi, pentru acestea, s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii”.

Textul legal din Legea nr. 19/2000 privind recalcularea pensiilor din sistemul public pe baza veniturilor realizate în acord global a fost preluat în Legea nr. 263/2010, astfel că statuările ÎCCJ sunt aplicabile şi în cazul cererilor de recalculare a pensiei întemeiate pe venituri realizate în acord global, formulate în temeiul Legii nr. 263/2010.

Prin urmare, este întemeiată cererea de luare în calcul a diferenţelor dintre sumele trecute la rubrica „acord direct” din adeverinţa nr. 627/19.12.2017 emisă de Potaissa SCM Turda şi salariul înscris în carnetul de muncă, întrucât forma de retribuire, conform datelor din adeverinţă, era cea în acord, ceea ce presupune că reclamanta a încasat sumele din adeverinţă de la rubrica ”acord” şi nu a încasat cuantumul salariului de încadrare din carnetul de muncă şi care fusese deja luat în calcul la stabilirea pensiei în conformitate cu înscrierile din carnetul de muncă, aşa cum rezultă din datele privind activitatea în muncă, astfel justificându-se luarea în calcul doar a diferenţelor dintre sumele menţionate, când aceste diferenţe există, pentru a se evita luarea în calcul de două ori a acelorași sume.

Prin urmare, este întemeiată cererea de anulare a deciziei contestate și de obligare a pârâtei la luarea în calcul a sumelor obținute cu titlu de acord global din adeverinţa emisă de SC Terapia SA. pentru perioada martie 1990-martie 2001.

(Sentinta civilă nr.  2963/2018, pronunțată de Tribunalul Cluj în dos. 1921/117/2018, definitivă prin respingerea apelului, prin Decizia civilă nr. 345/A/2019.)

Contestație decizie de pensionare. Dovada încadrării în grupa II de muncă.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Casa Județeana de Pensii Cluj si Casa Naționala de Pensii Publice – Comisia Centrală de Contestații anularea Deciziei de pensionare emisă pe seama reclamantului si obligarea primei pârâte să emită o nouă decizie prin care să stabilească pensia de invaliditate cu luarea în calcul a perioadei desfășurate în grupa a II a de muncă în perioada 25.12.1981-20.04.1996 dovedită cu adeverința emisa de fostul angajator, anularea hotărârii Comisiei Centrale de Contestații de respingere a contestației formulate de reclamant și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a susținut că a fost încadrat în grupa a II a de muncă și că a beneficiat de spor de vechime așa cum rezultă din adeverința emisa de către fostul angajator și că pârâtele au procedat în mod nelegal când nu au luat în considerare stagiul de cotizare efectuat în grupa a II a de muncă.

Pâratele au arătat ca nu au fost valorificate, la stabilirea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, adeverința eliberată de S.C. Turdeana S.A. Turda, deoarece meseria și locul de muncă nu sunt cuprinse în Ordinul nr. 50/1990 Anexa II.

Din Adeverința eliberată de către Turdeana S.A. Turda rezultă că în 25.12.1991-20.04.1996 reclamantul a fost încadrat în grupa II de muncă în procent de 75 % conform nominalizării efectuate prin Hotărârea Consiliului de Administrație și a Comitetului Sindicatului nr. 3386/27.05.1999 și Sentinței civile nr. 4369/10.11.2000 a Judecătoriei Turda, având ca temei juridic al încadrării în grupa II de muncă Ordinul nr. 50/1990 Anexa II pct. 38 și adresa MMPS nr. 43/G/2123/08.10.1998. Adeverinața a fost eliberată în baza documentelor verificabile aflate în arhiva societății.

Potrivit art. 158 alin. 5 din Legea nr. 263/2010 prin documente verificabile se înțelege actul administrativ de nominalizare a persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă. În cazul de față, adeverința cuprinde actul administrativ de nominalizare a reclamantului în grupa a II a de muncă.

În situația în care există suspiciuni cu privire la legalitatea încadrării activității în grupa II de muncă, angajatorii sunt obligati să pună la dispoziția pârâtelor, la solicitarea acestora, documentele întocmite anterior datei de 01.04.2001 pe baza cărora s-au eliberat adeverințele, în vederea respectării legislației în domeniu.

Pârâtele nu au făcut această solicitare și, prin urmare, Adeverința care cuprinde actul administrativ de nominalizare a reclamantului în grupa a II a de muncă poate fi valorificată în ce privește dovedirea stagiului realizat în grupa a II a de muncă.

Pentru aceste motive, acțiunea a fost admisă.

(Sentința civilă nr. 4360/2017, pronunțată de Tribunalul Cluj în dos. nr. 271/117/2017)

Concedierea colectiva de la Societatea Nationala de Transport Feroviar de Marfa „CFR MARFA” SA din vara anului trecut este ilegala

Analizand inscrisurile depuse in probatiune de intimata Societatea Nationala de Transport Feroviar de Marfa „CFR MARFA” SA in raport de prevederile art. 69-73 din codul muncii referitoare la concedierea colectiva, rezulta ca intimata a incalcat prevederile art. 72 al. 1 din codul muncii republicat.

 

 

Potrivit acestui text de lege „in situatia in care, ulterior consultarilor cu sindicatul sau reprezentantii salariatilor, potrivit prevederilor art. 69 si 71, angajatorul decide aplicarea masurii de concediere colectiva, acesta are obligatia de a notifica in scris inspectoratul teritorial de munca si agentia teritoriala de ocupare a fortei de munca, cu cel putin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.”

 

 

Notificarea prevazuta de textul de lege a fost inregistrata de intimata Societatea Nationala de Transport Feroviar de Marfa „CFR MARFA” SA la ITM Bucuresti la data de 9.05.2011, asa cum rezulta din inscrisul depus de aceasta. Decizia de concediere atacata a fost emisa la data de 6.06.2011, cu nerespectarea termenului imperativ de minim 30 de zile prevazut de art. 72 al. 1 din Codul Muncii.

 

 

Prin urmare, fata de nerespectarea termenului imperativ de minim 30 de zile care trebuie sa se scurga intre data inregistrarii notificarii la ITM si data emiterii deciziei de concediere, urmeaza a se dispune anularea Deciziei de concediere din data de 6.06.2011, emisa de intimata.

 

 

Termenul de 5 zile prevazut de art. 75 al. 3 din CCMN este imperativ

Termenul de 5 zile prevazut de art. 75 al 3 din Contractul colectiv de munca la nivel national pentru convocarea salariatului la cercetarea disciplinara este imperativ  si nerespectarea lui atrage nulitatea absoluta a deciziei de concediere.

Potrivit disp. art. 75 din CCM unic la nivel national pe anii 2007 – 2010, nici o sanctiune nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile, sub sanctiunea nulitatii absolute, iar, conform alin. 3 termenul de convocare a salariatului la cercetarea disciplinara este de cel putin 5 zile lucratoare inainte de acest moment. Aplicarea unei sanctiuni in lipsa efectuarii unei cercetari disciplinare prealabile este sanctionata cu nulitatea absoluta. Raportat la natura termenului de 5 zile, situatia nu era transata in practica instantelor clujene.

In cauza a carei hotarare o redau mai jos, cauza castigata pentru angajati, am invocat imprejurarea ca termenul de 5 zile este unul imperativ, avand in vedere trei argumente:

  • modul cum este redactat textul legal: redactarea in termeni imperativi a necesitatii ascultarii invinuitului si a verificarii sustinerilor sale in aparare, prealabil aplicarii sanctiunii, evidentiaza ca legiuitorul a inteles sa faca din respectarea dreptului la aparare o conditie de validitate a insusi actului de sanctionare.
  • importanta respectarii dreptului la aparare: ascultarea salariatului si verificarea sustinerilor sale, inainte de a i se aplica sanctiunea disciplinara, constituie o conditie esentiala, a carei aducere la indeplinire este obligatorie, deoarece sanctiunea disciplinara poate fi aplicata numai daca cerinta legii a fost satisfacuta. Prevederea legala are caracterul unei masuri de protectie, in scopul de a preveni aplicarea unor sanctiuni disciplinare nejustificate, fara a se acorda in mod efectiv salariatului posibilitatea de a se apara.
  • interpretarea coroborata cu art. 267 din Codul Muncii care prevede in mod expres sanctiunea nulitatii absolute in cazul nerespectarii conditiilor prevazute de lege pentru efectuarea cercetarii prealabile.

Fata de aceste argumente, Curtea de Apel Cluj stabilit ca nerespectarea termenului de 5 zile care are natura unui termen  imperativ, atrage nulitatea absoluta a deciziei de concediere data cu nerespectarea lui.

(Decizia Curtii de Apel Cluj nr. 1662/2009, pronuntata in Dos. nr. 3165/117/2008)