Prin sentinţa civilă nr. 3074 din 21.12.2022 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. 190/117/2021, s-a admis acţiunea formulată şi precizată de către reclamantul G.N. și fost obligata pârâta (fostul angajator al reclamantului) să plătească acestuia suma de 85.225 lei reprezentând drepturi salariale pentru orele suplimentare prestate şi pentru zilele lucrătoare, respectiv de repaus săptămânal lucrate, dobânda legală si cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat și onorariu expert. 

Prin apelul declarat, angajatorul a criticat hotărârea primei instanţe arătând că reclamantul nu a făcut dovada că a fost obligat de angajator să efectueze ore suplimentare pentru care nu a fost remunerat în condiţiile în care expertiza contabilă a avut în vedere documente externe care nu emană de la angajator şi care nu au o legătură directă cu raporturile de muncă din speţă.

Reclamantul intimat a fost angajat pe funcţia de gestionar depozit carburanţi. Cu toate că în contractul individual de muncă s-a prevăzut durata muncii ca fiind 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, pârâta apelantă a emis o dispoziţie scrisa semnată de ambele părţi prin care programul de munca al reclamantului era de luni până vineri de la ora 7.00 la ora 19.00; trei sâmbete pe lună de la ora 7.00 la ora 15.00 şi al treilea weekend al fiecărei luni: liber vineri, sâmbăta, duminica şi luni.

Reglementarea cuprinsă în Codul muncii la art. 121 alin. (1) stabileşte, în privinţa orelor suplimentare, următoarele: „La solicitarea angajatorului salariaţii pot efectua muncă suplimentară, cu respectarea prevederilor art. 114 sau 115, după caz”. Totodată, potrivit art. 123 alin. (1), „În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia”.

Din aceste prevederi rezultă că munca prestată de salariat în afara duratei normale a timpului de muncă, fără a exista acordul angajatorului, nu are regimul juridic al orelor suplimentare, si, prin urmare, nu îi conferă angajatului dreptul de a obține plata acestora. Însă, din probele administrate rezultă că apelanta pârâta cunoştea faptul că reclamantul trebuia să efectueze ore suplimentare şi a beneficiat de munca prestată de acesta peste durata normală a timpului de muncă de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână prevăzută la art. 112 din Codul Muncii.

Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamantul, în calitate de gestionar depozit carburanţi, a operat staţia de carburanţi aflată în proprietatea Rompetrol Downstream SRL. Faptul că reclamantul trebuia să fie prezent la locul de muncă la momentul la care se efectuau operaţiuni asupra staţiei de carburant, chiar dacă era depăşit programul normal de lucru, este recunoscut de pârâta apelantă prin cererea de apel: „chiar daca au fost momente şi date în care dl. G. a fost prezent pe şantier la ore care nu se încadrau în programul normal de lucru, acesta fie a beneficiat de plata orelor suplimentare (…) fie acesta a fost prezent strict la momentul livrărilor (…).”

Orele suplimentare efectuate de reclamant au fost determinate pe baza documentelor cu privire la operarea staţiei de carburanţi, respectiv tichetele emise de staţie la deschidere şi la închidere care aveau imprimată data şi ora. Doar în situaţia în care aceste tichete au fost ilizibile, expertul a preluat informaţiile din situaţiile comunicare de Rompetrol Downstream SRL, proprietarul staţiei de carburant, din care rezultă data şi ora la care s-a furnizat carburant. Contrar susţinerilor pârâtei apelante, aceste înscrisuri au legătură cu raporul de muncă dintre părţi, având în vedere că cuprind informaţii legate de staţia de carburanţi aflată în gestiunea reclamantului.

În consecinţă, Curtea a reţinut că a existat o solicitare a angajatorului pentru ca reclamantul să efectueze ore suplimentare, având în vedere că funcţia de gestionar al depozitului de carburant presupune prezenţa la locul de muncă de la ora deschiderii şi până la închiderea depozitului, astfel cum rezultă din responsabilităţile menţionate în fişa postului reclamantului (de exemplu asigură gestiunea fizică a stocului de marfă, operează în stoc mişcările de marfă, păstrează documente justificative legate de stocuri, efectuează operaţiuni de intrare în stoc a mărfii, efectuează recepţia fizică a mărfii la intrarea în magazia firmei).

Pârâta apelantă a contestat faptul că reclamantul ar fi efectuat ore suplimentare neplătite, însă nu a făcut dovada că reclamantul nu ar fi stat la locul de muncă în toată perioada care rezultă din tichetele emise de staţia de carburant şi situaţiile comunicare de Rompetrol Downstream SRL.

Proba faptului negativ determinat nu este imposibilă, ci se face prin dovedirea faptului pozitiv contrar, respectiv că programul de lucru al reclamantului se desfăşura cu intermitenţe, în sensul că venea şi pleca de la locul de muncă, fiind prezent numai la momentul la care se furniza carburant, că erau mai mulţi gestionari ai depozitului de carburant, care lucrau în schimburi sau alte asemenea.

Referitor la orele suplimentare plătite de apelantă, Curtea a reţinut că expertiza contabilă efectuată în cauză a avut în vedere orele suplimentare achitate, care au rezultat din documentele puse la dispoziţie de angajator. Însă, din coroborarea dispoziţiei apelantei pârâte cu privire la un program de lucru peste durata normală de 40 ore/săptămână (de luni până vineri de la ora 7.00 la ora 19.00; trei sâmbete pe lună de la ora 7.00 la ora 15.00 şi al treilea weekend al fiecărei luni: liber vineri, sâmbăta, duminica şi luni) cu datele rezultate din tichetele emise de staţia de carburant şi situaţiile comunicare de Rompetrol Downstream SRL, cu privire la data şi ora la care s-a furnizat carburant, rezultă că reclamantul a efectuat mai multe ore suplimentare decât cele achitate de fostul angajator.

Faptul că reclamantul nu a formulat o cerere adresată angajatorului cu privire la plata orelor suplimentare cât timp a fost angajat, nu prezintă relevantă, având în vedere că era obligaţia angajatorul să ţină evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de salariat, conform art. 119 alin. 1 din Codul Muncii şi să plătească orele suplimentare, astfel cum prevede art. 40 alin. 2 lit. c şi art. 166 din Codul Muncii.

În consecinţă, în temeiul art. 480 alin. 1 C.pr.civ., Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de angajator și a păstrat în tot Sentința pronunțată de Tribunal, obligand apelanta la plata cheltuielilor de judecată în apel.

(Sentinţa civilă nr. 3074 din 21.12.2022 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. 190/117/2021, definitivă prin Decizia civilă nr. 628/A/2023 a Curții de Apel Cluj)