Acțiune in revendicare. Omisiunea solicitării nulității titlului de proprietate. Respingere.

Reclamantul AO a solicitat, in contradictoriu cu parata CN, sa fie obligata aceasta să-i lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 2300 mp, parcela 29/2 din TP emis in anul 2007.

Pârâta CN a formulat, la rândul ei, o acțiune in revendicare impotriva pârâtului BC, solicitând sa fie obligat acesta la  predarea în deplină proprietate şi posesie a imobilului teren în suprafaţă de 2300 mp, parte din terenul în suprafaţă de 3200 mp, parcela 29/1 înscris în Titlul de proprietate emis in anul 2004. A susţinut că este nevoită să formuleze prezenta cerere împotriva pârâtului BC, raportat la faptul că vecinul său, AO revendică de la ea suprafaţa de 2300 mp, iar această situaţie are ca fapt generator ocuparea da către BC a terenului în suprafaţă de 2300 aflat în proprietatea reclamantei.

Cele doua acțiuni au fost conexate.

Prin raportul de expertiză topografică, s-a stabilit că punerile în posesie efectuate de către Comisia locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Frata au determinat suprapunerile de teren, arătând că reclamanta CN a fost pusă în posesie pe terenul ce constituia vechiul amplasament al antecesorului pârâtului BC. În final, poziţia procesuală a reclamantei CN a fost in sensul că este de acord cu menţinerea aceleiaşi mejdii faţă de terenul paratului BC. 

Referitor la solicitarea de constatare a nulităţii absolute parţială a documentaţiei premergătoare eliberării Titlului de proprietate al lui AO şi de eliberare a unui titlu de proprietate prin mutarea limitei de hotar dintre CN şi AO, instanța a reţinul că, deşi expertul a arătat că suprapunerile s-au datorat punerilor în posesie eronate, solicitarea de anulare a titlului de proprietate nu este dedusă judecăţii. Titlul de proprietate al reclamantului AO nu a fost anulat, amplasamentul nu este liber iar CN nu a formulat o cerere de revendicare impotriva lui AO.

Prin urmare, a fost admisă actiunea in revendicare, formulată de AO impotriva pârâtei CN si a fost respinsă cererea formulată de aceasta în contradictoriu cu pârâtul BC, ca neîntemeiată.

(Sentința civilă nr. 1460/2018, pronunţată de Judecătoria Turda, în dosar nr. 5327/328/2014, definitivă prin neapelare)

Persoană pusă sub interdicție. Autorizarea actelor tutorelui (succesiune și vânzare imobil).

Numita DAC a fost pusă sub interdicție prin Sentința Judecătoriei Turda, iar drept tutore a fost desemnată VM. Prin cererea formulată de tutorele VM s-a solicitat instanţei să autorizeze actul de dispoziţie constând în îndeplinirea de către petentă a tuturor formalităților necesare dobândirii de către numita DAC a dreptului de proprietate asupra imobilului parcela 38 din tarlaua 100, în suprafață de 3975 mp, cu destinația vie în intravilan, înscrierii în cartea funciara a dreptului de proprietate cu privire la acest imobil pe seama acesteia, cu titlu de succesiune şi apoi să se autorizeze încheierea în forma autentica, de către DAC, în calitate de vânzător, prin petentă, în calitate de curator special, a unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la acest imobil şi încasarea prețului aferent.

În motivare, s-a arătat că îndeplinirea acestor acte profită persoanei puse sub interdictie, prin sporirea patrimoniului acesteia. În privința vânzării terenului s-a arătat că vânzarea folosește interzisei judecătorești la asigurarea cheltuielilor de întreținere, alimentație corespunzătoare și tratament medical, de renovare a construcției în care locuiește aceasta, întrucat veniturile curente ale celei puse sub interdicție nu sunt suficiente pentru acoperirea tuturor cheltuielilor necesare.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 144 alin. (2) Cod Civil tutorele nu poate, fără avizul consiliului de familie şi autorizarea instanţei de tutelă, să facă acte de înstrăinare, împărţeală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului, să renunţe la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum şi să încheie în mod valabil orice alte acte ce depăşesc dreptul de administrare, iar potrivit art. 145 cod civil instanţa de tutelă acordă tutorelui autorizarea numai dacă actul răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru minor, autorizarea urmând a se da pentru fiecare act în parte, stabilindu-se, când este cazul, condiţiile de încheiere a actului.

Art. 502 alin. (1) Cod civil prevede că „Drepturile şi îndatoririle părinţilor cu privire la bunurile copilului sunt aceleaşi cu cele ale tutorelui, dispoziţiile care reglementează tutela fiind aplicabile în mod corespunzător.”

Pentru ca instanța de tutelă să acorde tutorelui autorizarea în vederea încheierii în mod valabil, în numele și pentru persoana reprezentată, a oricarui act ce depașește simplul dreptul de administrare, trebuie să se probeze că actul ce se solicita a fi încheiat, în speță înstrăinarea unui bun imobil, răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru aceasta, în sensul impus de dispozitiile art. 145 alin. 1 din Codul civil. 

Faţă de concluziile anchetei sociale efectuate în cauză, înscrisurile doveditoare referitoare la cheltuielile efectuate cu persoana pusă sub interdicție, venitul persoanei puse sub interdicție de doar 1.524 lei, raportat și la dispoziţiile legale precizate, instanţa a apreciat că actele pe care reclamanta VM le solicită a fi autorizate sunt în interesul persoanei puse sub interdicție, nefiind posibilă micșorarea patrimoniului său prin actele ce urmează a fi realizate. Astfel, se reține că demersurile care urmează a fi efectuate vor duce la existența unui nou bun imobil în patrimoniul persoanei puse sub interdicție, bun care urmează a fi valorificat, iar sumele folosite pentru nevoile curente ale numitei DAC.

(Încheierea civila nr. 2076/2022, pronunțată de Judecătoria Turda în Dosar civil nr. 1431/328/2015/a3)

Interdicția încheierii de acte juridice între tutore sau o rudă in linie dreaptă și interzis. Numire curator special pentru încheierea contractului de întreținere între interzis și tutore, în calitate de întreținuti și fiul și nora acestora, în calitate de întreținători.

Petenta BE, prin tutore BI, a chemat în judecată pe pârâtul GT, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce va pronunţa, să dispună instituirea curatelei în sarcina pârâtului și în favoarea reclamantei, prin numirea în calitate de curator special a pârâtului GT, în vederea îndeplinirii tuturor formalităților și încheierii în formă autentică a unui contract de întreținere între reclamanta BE și soțul său, numitul BI, în calitate de întretinuti și numiții BS și BA, ambii in calitate de întreținatori, obiectul material al contractului fiind imobilul situat în Turda, în schimbul întreţinerii, cât și pentru verificarea îndeplinirii tuturor obligaţiilor rezultate din încheierea acestui contract. 

În motivare s-a arătat că reclamanta a fost pusă sub interdicţie, fiind numit în calitate de tutore soţul acesteia, numitul BI. Reclamanta, împreuna cu soţul sau, BI doresc să încheie, în calitate de întreţinuţi, un contract de întreţinere cu fiul, respectiv nora lor, numiţii BS si BA, ambii in calitate de întreţinători. Din cauza bolii de care suferă, reclamanta nu poate să își apere în mod corespunzător interesele și nici nu poate să ia masurile necesare pentru a încheia contractul de întreţinere, contract ce nu mai suportă amânare întrucât reclamanta și soţul sau sunt persoane in vârsta si bolnave și sunt lipsiţi de o întreţinere

corespunzătoare. 

În speța, tutorelui BI îi este interzis să încheie pe seama reclamantei – persoana ocrotită – acte juridice cu rudele sale în linie dreaptă. Cum contractul de întreținere urmează a fi încheiat cu fiul, respectiv nora tutorelui și a reclamantei, împrejurare care rezultă din actele de stare civilă, tutorelui îi este interzis să încheie acest act în numele persoanei ocrotite, față de interdicția prevazută de art. 147 al. 1 Cod civil. Astfel, se justifică necesitatea numirii unui curator special în vederea încheierii acestui act, cât și în vederea urmăririi respectarii obligațiilor întreținătorilor față de persoana ocrotită.

În conformitate cu prevederile art. 178 lit. a din Codul civil “În afară de cazurile prevăzute de lege, instanţa de tutelă poate institui curatela dacă, din cauza bătrâneţii, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, o persoană, deşi capabilă, nu poate, personal, să îşi administreze bunurile sau să îşi apere interesele în condiţii corespunzătoare şi, din motive temeinice, nu îşi poate numi un reprezentant sau un administrator.”

În ce priveşte procedura de instituire a curatelei, instanţa a reţinut că textul art. 182 din Codul civil prevede că se poate institui curatela, la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a soţului său, a rudelor sau a celor prevăzuţi la art. 111, dar aceasta nu se poate institui decât cu consimţământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimţământul nu poate fi dat, numirea curatorului se face de instanţa de tutelă, cu acordul celui desemnat, printr-o încheiere care se comunică în scris curatorului şi se afişează la sediul instanţei de tutelă, precum şi la primăria de la domiciliul celui reprezentat.

Potrivit art. 171 cod civil “regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani se aplică și în cazul tutelei celui pus sub interdicţie judecătorească, în măsura în care legea nu dispune altfel.” Art. 150 al. 1 cod civil prevede că “ori de câte ori între tutore și minor se ivesc interese contrare, care nu sunt dintre cele ce trebuie sa ducă la înlocuirea tutorelui, instanţa de tutelă va numi un curator special” iar potrivit art. 147 al 1 cod civil “este interzisă, sub sancţiunea nulităţii relative, încheierea de acte juridice între tutore sau soţul, o ruda in linie dreaptă ori fraţii sau surorile tutorelui, pe de o parte, și minor, pe de alta parte.”

Având în vedere textele de lege menţionate, analizând şi înscrisurile depuse la dosar de petentă, prin tutore, înscrisuri din care rezultă că intimata este încadrată în grad de handicap în formă gravă, cu valabilitate permanentă şi având nevoie de asistent personal, precum şi văzând consimţământul intimatului, dar şi al tutorelui petentei, dat în faţa instanţei de judecată, instanţa a apreciat că cererea formulată este întemeiată şi, în consecinţă a numit pârâtul în calitate de curator special al reclamantei în vederea îndeplinirii tuturor formalităţilor si încheierii in forma autentica a unui contract de întreţinere intre reclamanta si soţul sau, in calitate de întreţinuţi si numiţii BS si BA, ambii în calitate de întreţinători, obiectul material al contractului fiind imobilul situat in Turda, în schimbul întreţinerii, cât și pentru verificarea îndeplinirii tuturor obligaţiilor rezultate din încheierea acestui contract. 
(Sentința civilă nr. 2649/2015, pronunțată de Judecătoria Turda în dos. 5717/328/2015)

Contestație la executare. Marcarea limitelor de proprietate în teren de către executorul judecătoresc, în lipsa unui expert topograf. Nulitate.

În speță, prin sentința civilă prin sentința civilă numărul 2272/2017 pronunțată la data de 29.11.2017 de Judecătoria Turda în dosarul numărul 2169/328/2016 a fost stabilită limita de proprietate dintre imobilele aflate în proprietatea părților, în speță fiind efectuat un raport de expertiză. 

În executarea sentinței menționate, a fost întocmit procesul – verbal din data de 20.06.2019, ca urmare a marcării limitei de hotar dintre proprietăți. Potrivit procesului – verbal, executorul judecătoresc a fost însoțit de expertul tehnic MD.

În temeiul art. 712 alin. 1 Cod de procedură civilă, reclamanta a formulat contestație la executare, solicitand anularea procesului verbal, motivat pe împrejurarea că persoana care a efectuat măsurătorile nu are calitatea de expert tehnic în specialitatea topografie. 

Faza executării silite reprezintă o etapă distinctă a procesului, care, potrivit art. 622 alin. 1 Cod procedură civilă, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel, în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită. Acestei etape îi sunt aplicabile principiile și garanțiile care guvernează faza de judecată.

Art. 644 pct. 8 Cod de procedură civilă, enumeră și executorul judecătoresc printre participanții la executarea silită. Potrivit art. 330 Cod procedură civilă, când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu, unul sau 3 experți.

Astfel, în situațiile în care executarea obligației impune cunoștințe tehnice, de specialitate, în aducerea la îndeplinire, executorul judecătoresc poate recurge la cunoștințele unui expert, care să lămurească aspectele legate de conținutul, întinderea sau modul de punerea în executare a obligației pentru a cărei îndeplinire a fost demarată etapa executării silite.

În speță, punerea în executare a acestui titlu executoriu implică cunoștințe și aprecieri de ordin tehnic care necesită concursul unui specialist. În acest sens fiind și aprecierile executorului judecătoresc care, în cuprinsul procesului – verbal din data de 20.06.2019 a arătat că a fost însoțit de expert tehnic topograf MD. Potrivit listei de experți, acesta, are calitatea de expert construcții și nu expert topograf, nefiind menționată pe acestă din urmă listă.

Având în vedere dispozitivul sentinței civilă numărul 2272/2017, a cărei executare impune cunoștințe tehnice, de specialitate, precum și pentru a înlătura orice dubiu privind temeinicia executării silite, se impune ca în executarea titlului menționat, executorul judecătoresc să fie însoțit de un expert tehnic în specialitatea topografie. În acest sens, nu pot fi reținute susținerile intimatului, potrivit cărora obligația executorului judecătoresc de a fi însoțit de o persoană având cunoștințe de specialitate nu este prevăzută de nicio dispoziție legală, întrucât dreptul al un proces echitabil, prevăzut de art. 6 Cod procedură civilă, aplicabil și fazei de executare silită, impun executorului judecătoresc să dispună toate măsurile permise de lege pentru aducerea la îndeplinire a obligației menționate în titlul executoriu. De asemenea, din art. 175 Cod procedură civilă, reiese că nulitatea poate fi atât expresă, când este prevăzută de dispoziţiile legale, cât şi virtuală, când, chiar dacă nu este prevăzută în mod expres de lege, sancţiunea se impune a fi aplicată, fiind încălcată o condiţie de validitate a actul de proceudră.

Astfel, instanța a reținut acest motiv de nelegalitate învederat de contestatoare și a dispus anularea procesului verbal din data de 20.06.2019 întocmit de executorul judecătoresc.

(Sentința civilă nr. 3119/2019, pronunțată de Judecătoria Turda în dosar 6475/328/2019, definitivă prin neapelare)

Împrumut neconstatat prin înscris. Proba cu martori.

În perioada ianuarie 2015 – mai 2017, reclamanta a remis pârâtului suma totală de 4479,02 BGP, cu titlu de împrumut. Remiterea acestei sume se probează cu chitanțele de transfer prin Moneygram. Față de împrejurarea că pârâtul este nepotul de soră al reclamantei, avand o relație apropiata, bazata pe încredere, între părți nu s-a încheiat un înscris.  

În drept, potrivit art. 1178 Cod civil contractul se încheie prin simplul acord de voinţe al părţilor dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă, iar potrivit art. 1174 alin. 4 Cod civil, contractul este real atunci când, pentru validitatea sa, este necesară remiterea bunului. Potrivit art. 2144 Cod civil, împrumutul este de două feluri: împrumutul de folosinţă, numit şi comodat, şi împrumutul de consumaţie, iar potrivit art. 2158 alin.1 Cod civil împrumutul de consumaţie este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile şi consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeaşi sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeaşi natură şi calitate. Potrivit art. 1270 alin. 1 Cod civil contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante. Art. 2164 alin. 1 Cod civil, prevede că, în lipsa unei stipulaţii contrare, împrumutatul este ţinut să restituie aceeași cantitate şi calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creşterea sau scăderea preţului acestora, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, în cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ţinut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variaţia valorii acesteia, dacă părţile nu au convenit altfel. Art. 1516 alin.1 Cod civil, prevede că, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, atunci când fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune – interese, dacă i se cuvin: să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației, iar art. 1527 alin. 1 prevede că, creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să execute obligația în natură, cu excepția cazului în care o asemenea executare este imposibilă.

Dovada unui act juridic, respectiv a unui contract de împrumut, în cazul în care valoarea sumei împrumutate depășesște suma de 250 de lei, nu se poate face, potrivit dispozțiilor art. 309 alin. 2 c.p.c, cu martori. O condiție de formă este ceruta și de dispozițiile art. 275 alin. 1 c.p.c., potrivit cu care înscrisul sub semnatura privată, prin care o singura parte se obliga catre o alta să ii plătească o suma de bani sau o cantitate de bunuri fungibile, trebuie sa fie în întregime scris cu mana celui care îl subscrie sau cel puțin ca, în afară de semnatura, să fie scris cu mana sa „bun si aprobat pentru…”, cu arătarea in litere a sumei sau a cantității datorate.

Aceasta regulă comportă însă și excepții, una dintre aceasta fiind situația în care partea s-a aflat in imposibilitate materială sau morală de a-și întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic, excepție prevazuta de art. 309 alin. 4 pct. 1 c.p.c.

În lipsa unui înscris care să probeze contractul de împrumut, este incidentă imposibilitatea morală de preconstituire a unei dovezi scrise, date fiind relațiile de rudenie dintre parti, motiv pentru s-a administrat proba testimonială.

Instanța a reținut că reclamanta a acordat pârâtului suma totală de 4479,02 GBP cu titlu de împrumut, astfel cum reiese din chitanțele emise de moneygram, care se coroborează cu susținerile reclamantei necontestate de pârât. Acest aspect reiese şi din declaraţia martorei, care a arătat că, reclamanta i-a acordat pârâtului sume de bani, cu titlu de împrumut, în perioada 2015 şi ulterior. Martora a arătat că deși nu a fost de față la remiterea sumelor de bani, a asistat la o discuție între părți, în cadrul căreia pârâtul i-a spus reclamantei că el este conștient că trebuie să îi restituie banii dar că a vrut să o streseze.

Se reține ca între părți au fost încheiate contractele de împrumut, prin remiterea sumelor de bani către pârât, astfel cum reiese din chitanțele emise de moneygram, care se coroborează cu susținerile reclamantei necontestate de pârât. Cu privire la aceste contracte, nu au fost invocate motive care să atragă nulitatea relativă, iar instanța a apreciat că nu se impune invocarea din oficiu a unor motive care să atragă nulitatea absolută, astfel că acestea se bucură de o prezumție de validitate. 

Pentru aceste motive, instanța a dispus obligarea pârâtului să restituie reclamantei suma de 4479,02 GBP acordată cu titlu de împrumut.

(Sentința civilă nr. 3693/2019, pronunțată de Judecătoria Turda, în dosar nr. 4889/328/2019)

Obligarea Comisiei locale de fond funciar la plata cheltuielilor de judecată. Executare silită împotriva unității administrativ teritoriale. Contestație la executare. Respingerea contestației.

Prin Sentinţa civilă nr. 1763/2018 pronunţată de Judecătoria Turda, în dosar nr. 1397/328/2018, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatoarea COMUNA FRATA, reprezentată legal prin Primar, în contradictoriu cu intimatul BC. 

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea formulată, Comuna Frata contestă executarea silită declanşată împotriva sa în dosarul execuţional aflat pe rolul BEJ, susţinând în acest sens că nu a figurat ca parte în dosarul civil în care au fost pronunţate Sentinţa civilă nr. 1969/2016 şi Decizia civilă nr. 368/A/2017, în temeiul cărora a fost demarată procedura de executare silită. Astfel cum rezultă din actele dosarului execuţional, prin hotărârile judecătoreşti mai sus menţionate s-a dispus obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar Frata la plata sumei de 1800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată

Conform art. 712 alin.(1) Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

În soluţionarea contestaţiei instanţa a reţinut ca fiind relevante dispoziţiile art. 52 alin 1, 2 din Legea nr.18/1991, art. 21 din Legea nr. 215/2001.

Prin apelul declarat, apelanta COMUNA FRATA a criticat soluţia pronunţată de către prima instanţă reiterând argumentele aduse prin contestaţia la executare formulată. 

In soluționarea apelului Tribunalul Cluj a apreciat că soluţia primei instanţe este una legală şi temeinică, fiind realizată o corectă aplicare a prevederilor legale. În acest sens, tribunalul a reţinut că deşi Comisiei locale îi este recunoscută de către legiuitor calitate procesuală, întrucât aceasta nu are personalitate juridică, calitatea sa priveşte doar exercitarea drepturilor şi obligaţiilor procesuale, în planul dreptului material, titularul drepturilor şi al obligaţiilor rămânând tot unitatea administrativ-teritorială. Dispoziţiile legale amintite atât de către prima instanţă cât şi de către intimat susţin pe deplin această concluzie, în sensul că atunci când o autoritate publică constituită la nivelul unităţii administrativ teritoriale şi prin care aceasta din urmă acţionează, în cazul de faţă în raporturile de fond funciar, a fost parte în proces, cea care trebuie să îndeplinească obligaţiile impuse prin hotărâre judecătorească definitivă, inclusiv de natură pecuniară, este unitatea administrativ-teritorială, în calitate de titular al drepturilor şi obligaţiilor ce au făcut obiectul judecăţii şi singura care dispune de patrimoniu propriu.

În raport de prevederile art. 52 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la cheltuielile de judecată sunt aplicabile în procesele de fond funciar în care comisia locală are calitate procesuală. Aceasta înseamnă că, în proces, obligaţia de plată a eventualelor despăgubiri, inclusiv a cheltuielilor de judecată se stabileşte în sarcina Comisiei, ca parte în proces, însă de bună seamă că executarea efectivă a obligaţiei de plată nu o poate face decât unitatea administrativ teritorială, singura care deţine un patrimoniu şi un buget, întrucât aceste prevederi legale nu pot rămâne fără aplicabilitate doar pentru că nu există o reglementare care să prevadă în mod expres cum se recuperează aceste cheltuieli.

Raportat la aceste considerente, tribunalul a respins apelul si a menținut hotărârea pronunțată de instanța de fond.

(Sentința civilă nr. 1763/2018 pronunţată de Judecătoria Turda, în dosar nr. 1397/328/2018, definitivă prin respingerea apelului prin Decizia civilă nr. 394/A/2019, pronunţată de Tribunalul Cluj)

Acțiune revocatorie. Prescripția dreptului material la acțiune.

Potrivit art. 1562 alin. 1 Cod civil, dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate.


Totodată, conform art. 1564 Cod civil, dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat.


În cauză, astfel cum a reieşit din actele ce alcătuiesc dosarul de executare, aflat pe rolul BEJ, la data de 26.09.2014, împotriva pârâţilor a fost demarată procedura de executare silită pentru recuperarea sumei de 46.941,70 lei, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. din 2014 pronunţată de Tribunalul Cluj, la solicitarea creditorului PP.


Creditorul PP a decedat la data de 29.12.2015, iar reclamanţii sunt moştenitorii acestuia, în calitate de copii, au solicitat instanței să dispună, conform art. 1562 Cod civil, declararea ca inopozabil față de reclamanți a actului notarial de donație încheiat de debitorii-pârâti în frauda drepturilor lor, întrucât debitorii încearcă să-și creeze o stare de insolvabilitate prin acest act și să se dispună indisponibilitatea bunului imobil, până la încetarea executării silite a creanței din dosarul execuțional al B.E.J.


Actul atacat este înscris în CF, fiind întabulat sub B4 la data de 27.05.2014. Înscrierea în Cf şi efectul de opozabilitate conferit de aceasta impune concluzia că antecesorul reclamanţilor a avut cunoştinţă de actul de donaţie încheiat între pârâţi.


Aşadar, la data de 10.11.2014 creditorul PP a cunoscut atât existenţa actului juridic in cauză, cât şi starea de insolvabilitate a debitorilor rezultată din acesta.


Termenul de prescripţie al acţiunii revocatorii, prevăzut de art. 1564 Cod civil a început să curgă la data de 10.11.2014 şi s-a împlinit la 10.11.2015.


Aşadar la momentul decesului antecesorului reclamanţilor, 29.12.2015, dreptul la formularea acţiunii pauliene în privinţa actului de donaţie în litigiu era prescris. Reclamanţii nu pot pretinde ca la deschiderea succesiunii creditorului PP să înceapă curgerea unui nou termen de prescripţie, căci ei preiau drepturile şi obligaţiile defunctului în forma în care se găseau în patrimoniul acestuia la data decesului.


Pentru considerentele arătate a fost admisa excepția prescripției dreptului material la actiunea revocatorie, fiind respinsă acțiunea ca prescrisă.

(Sentința civilă nr. 2138/2017, pronunțată de Judecătoria Turda in dos. 5575/328/2016, definitivă prin Decizia civilă nr. 1901/A/2018, pronunțată de Tribunalul Cluj)

Servitute de vedere dobândită prin uzucapiune. Dreptul proprietarului fondului aservit la protecția vieții private.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta AS a solicitat obligarea paratului la inlaturarea (prin demolare sau demontare) a panoului metalic de aproximativ 2 mp, amplasat de acesta pe limita de proprietate intre imobilul aflat in proprietatea paratului si imobilul aflat in proprietatea reclamantei, in dreptul geamului de la casa acesteia din urma, panou care obturează pătrunderea luminii solare in locuinta reclamantei, sau, in caz de refuz, sa se dispuna autorizarea sa, a reclamantei, la inlaturarea acestui panou.

Formulând pretentii proprii in cauza, pe cale de cerere reconventionala, paratul a solicitat obligarea reclamantei la obturarea ferestrelor locuinţei sale, care au deschidere directa spre proprietatea paratului, prin montarea unor ferestre fixe cu geam mat.

În privinţa cererii reconventionale ale paratului, reclamanta a formulat intampinare, prin care a invocat excepţia dobândirii dreptului de servitute de vedere, pe calea uzucapiunii de 30 de ani. In sustinerea acestei exceptii, reclamanta a mentionat ca imobilul construcţie, aflat in proprietatea sa, a fost edificat in anul 1933 de către părinţii soţului său. Despre servitutea de vedere s-a invederat că are caracterul unei servituti continue și aparente manifestate prin semne exterioare vizibile. S-a mai apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile Codului civil de la 1864 având in vedere prevederile art. 59 din Legea nr. 71/2011, care stabileşte ca dispoziţiile art. 602-625 din noul cod civil nu se aplică situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia. Potrivit dispoziţiilor art. 576-577 Cod civil de la 1864, care definesc servituțile, servitutea este o sarcină impusă asupra unui imobil, pentru uzul si utilitatea unui imobil având alt stâpan, iar art. 577 cod civil vorbeşte de modul cum se nasc servituțile. Chiar dacă art. 612 sau art. 613 Cod civil impun o anumită distanță legală pentru practicarea ferestrelor de vedere, trebuie, însa, verificat, conform art. 576 Cod civil, dacă fondul vecin, respectiv al pârâtului, este ameninţat cu o aservire, în sensul ca proprietarul vecin să fie nevoit a respecta dreptul de a primi lumina, dobândit de proprietarul deschiderii. Or, în cauza de față, s-a mentionat ca ferestrele de vedere au fost dobândite cu mai mult de 30 de ani in urma, iar aceasta nu impune nici o obligaţie.

Ambele solicitări au fost admise.

Astfel, potrivit art.612 vechiul cod civil, nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea asupra proprietăţii îngrădite sau neîngrădite a vecinului său, de nu va fi o distanta de 19 decimetri intre zidul pe care se deschid aceste vederi și proprietatea vecină”. În plus, potrivit dispoziţiilor art. 576-577 Cod civil de la 1864, care definesc servituțile, servitutea este o sarcină impusă asupra unui imobil, pentru uzul și utilitatea unui imobil având alt stapan, iar art. 577 cod civil vorbeşte de modul cum se nasc servituțile.Chiar dacă art. 612 sau art. 613 Cod civil impun o anumită distanță legală pentru practicarea ferestrelor de vedere, trebuie, însa, verificat, conform art. 576 Cod civil, dacă fondul vecin este ameninţat cu o aservire, in sensul ca proprietarul vecin sa fie nevoit a respecta dreptul de a primi lumina, dobândit de proprietarul deschiderii.

Uzucapiunea poate fi invocata atât pe calea acţiunii, cat si pe calea excepţiei, conform art. 623 Cod civil de la 1864. Din probaţiunea testimonială administrată în cauză a reieşit că imobilul deţinut în prezent de reclamantă si nu a suferit modificări in timp, nici din punctul de vedere al amplasării ferestrelor, fiind folosit astfel de peste 30 de ani, anterior dobândirii de pârât, în anul 1996, a imobilului învecinat aceluia al reclamantei. Aşa fiind proprietarul fondului aservit nu poate scădea sau face incomoda exercitarea acestei posesii de către titularii dreptului dobândit prin posesia de lungă durată.

Pe de altă parte, însă, prin modul in care sunt amplasate, în concret, ferestrele reclamantei, dreptul pârâtului la viata privata este afectat, acest concept trebuind să protejeze atât viaţa personală cat si cea familială. Dreptul la viaţă privată include dreptul la anonimat, la intimitate, la linişte. Această linişte îmbracă multiple aspecte concret diferite: de a rămâne necunoscut; de a nu fi spionat, urmărit, etc. Fiecare individ are dreptul la protecţia vieţii sale private, nu este deci necesar să existe o atingerea a onoarei pentru a se recunoaşte aceste drept şi pentru sancţionarea încălcării sale. Aşadar pentru a ramane in sfera licitului, drepturile civile trebuie exercitate in limitele prevăzute de lege sau a celor care decurg din bunele moravuri si cu buna credinţa.

De asemenea, panoul metalic amplasat în faţa ferestrelor reclamantei împiedică pătrunderea luminii naturale în casa reclamantei cu atât mai mult cu cât chiar pârâtul recunoaşte aceste ferestre sunt situate pe partea nordică acolo unde se beneficiază de foarte putina lumină naturală.

Art. 53 din Constituţia României prevede că exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii. 

Art. 8 din CEDO reglementează „Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi corespondenţei”. Articolul 8 impune, în primul rând, o obligaţie negativă în sarcina autorităţilor statale de a nu aduce atingere exerciţiului acestui drept de către titularii săi, fie ei persoane fizice sau persoane juridice de drept privat. Curtea europeană a mai degajat, însă, în jurisprudenţa sa, şi sarcina statelor de a se conforma unor obligaţii pozitive, inerente asigurării respectului efectiv al acestor drepturi.

Aşa fiind, a fost obligat pârâtul să înlăture, prin demolare sau demontare, panoul metalic de aproximativ 2 mp amplasat pe limita de proprietate, panou aflat în dreptul geamului casei reclamantei, sau, în caz de refuz a fost autorizată reclamanta să înlăture acest panou. 

Totodată, pentru aceleaşi considerente mai sus expuse, a fost obligată reclamanta la obturarea ferestrelor locuinţei sale, care au deschidere spre proprietatea pârâtului, prin montarea de geam mat, nu însă, ferestre fixe în sensul solicitat de pârât, apreciindu-se că prin montarea unei sticle opace la geamurile existente în peretele imobilului reclamantei ce are vedere spre imobilul pârâtului se creează condiţiile unei exercitări normale a dreptului la viaţă privată a pârâtului şi familiei sale.

(Sentința civilă nr. 2342/2018, pronunțată de Judecatoria Turda în dosar 7884/328/2017, definitivă prin neapelare)

Mutare rețele de utilități edificate anterior noului cod civil. Principiul exercitării cu buna credință a drepturilor subiective. Admitere.

Prin actiunea formulata, reclamantii au solicitat obligarea paratilor la mutarea de indata de pe terenul aflat in proprietatea lor, situat din punct de vedere administrativ in Turda, a retelelor de apa si canalizare aflate in proprietatea Municipiului Turda si in administrarea Companiei de apa.

Textul legal incident este art. 621. din codul civil, care prevede: 

“Dreptul de trecere pentru utilităţi

(1) Proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a reţelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeaşi zonă, de natura conductelor de apă, gaz sau altele asemenea, a canalelor şi a cablurilor electrice, subterane ori aeriene, după caz, precum şi a oricăror alte instalaţii sau materiale cu acelaşi scop.

(2) Această obligaţie subzistă numai pentru situaţia în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare.

(3) În toate cazurile, proprietarul are dreptul la plata unei despăgubiri juste. Dacă este vorba despre utilităţi noi, despăgubirea trebuie să fie şi prealabilă.

(4) Clădirile, curţile şi grădinile acestora sunt exceptate de la acest drept de trecere, dacă ea are ca obiect conducte şi canale subterane, în cazul în care acestea sunt utilităţi noi.”

Prin sentinta civila nr. 1702/2014, pronuntata de Judecatoria Turda s-a respins actiunea formulata de reclamanti, cu motivarea ca la data dobandirii de catre reclamanti a dreptului de proprietate asupra terenului, acesta era deja traversat de utilitati iar dreptul de proprietate, recunoscut reclamantilor in conformitate cu prevederile art. 555 cod civil, implica deopotriva si obligatia respectarii dreptului de proprietate publica, in conformitate cu prevederile art. 554 cod civil si Legii nr. 213/1998.

Judecand apelul formulat de reclamanti, Tribunalul Cluj a retinut ca potrivit art. 6 al. 2 din codul civil “actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor” iar potrivit art. 59 din Legea nr. 71/2011 pentru punererea in aplicare a noului cod civil, “dispozițiile art. 602-625 din Codul civil nu se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia.”

Desi textele din noul cod civil nu sunt aplicabile in cauza raportat la data dobandirii imobilului de catre reclamanti si data edificarii retelei de apa si cazalizare, totusi situatia juridica dedusa judecatii poate primi o rezolvare raportat la principiul exercitarii cu buna credinta a drepturilor subiective civile.

Astfel, este adevarat ca potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, retelele de alimentare cu apa si canalizare fac parte din domeniul public iar reclamantii au obligatia de a permite trecerea prin fondul lor a acestor retele, insa cu conditia ca aceasta situatie sa nu le prilejuiasca prejudicii atat de mari incat au ca efect restrangerea dreptului de proprietate.

Din declaratia martorului rezulta ca mutarea acestor retele este posibila, nu este periculoasa si nici costisitoare. Martorul este vecin cu reclamantii, terenul sau era traversat de retele de apa si canalizare, care au fost mutate de catre parate, la simpla cerere a acestuia, in anul 2010, la o alta hazna, aflata in apropiere. Ca atare, nu poate fi primita sustinerea paratelor in sensul ca mutarea retelelor nu se poate face fiind extrem de costisitoare, cata vreme in privinta proprietatii invecinate cu a reclamantilor s-a efectuat acest demers.

Pe de alta parte, se retine din declaratia martorului ca apelantii sunt afectati de trecerea acestor retele de utilitati, peste gradina lor, fiind in imposibilitate de a folosi gradina aferenta casei de locuit, conform destinatiei sale, intrucat nu se pot planta arbori cu radacini mari si nu se pot edifica constructii, care necesita fundatie. 

Rezulta astfel fara echivoc faptul ca reclamantilor le sunt restranse atributele dreptului de proprietate asupra terenului, care, din pricina retelelor de apa si canalizare, nu poate fi folosit conform destinatiei sale.

Raportat la aceste considerente, Tribunalul a admis apelul reclamantilor si a schimbat in intregime hotararea pronuntata de instanta de fond, dispunand obligarea paratilor Compania de Apa si Municipiul Turda prin Primar la mutarea de indata a retelelor de apa si canalizare de pe terenul reclamantilor.

(Decizia civila nr. 777/A/2015, pronuntata de tribunalul Cluj in dos. 6360/328/2013)

Distincția dintre asociații și fundații

Legea care guvernează regimul asociațiilor și fundațiilor este Ordonanța de Guvern nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații.

Cele două forme de asociere se disting, în principal, prin urmatoarele:

1. Patrimoniul necesar pentru înregistrare

– Asociație: Nu există obligația de a depune un patrimoniu pentru înființarea unei asociații;

– Fundație: Activul patrimonial iniţial al fundaţiei trebuie să includă bunuri în natură sau în numerar, a căror valoare totală să fie de cel puţin de 10 ori salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, la data constituirii fundaţiei. (10 X 2550 lei = 25.500 lei).

2. Numărul minim de persoane necesar pentru înregistrare

– Asociație: Minim 3 membri

– Fundație: Un singur fondator dar este necesară numirea unui Consiliu Director, alcătuit din cel puțin 3 membri.

3. Organele de conducere și atribuții

– Asociația are 3 organe de conducere: 

Adunarea Generală este organul de conducere, alcătuit din totalitatea asociaţilor, având atribuțiile prevăzute de art. 21 din OG nr. 26/2000

Consiliul Director asigură punerea în executare a hotărârilor adunării generale, având atribuțiile prevăzute de art. 24 din OG nr. 26/2000

Cenzorul este necesar doar dacă numărul membrilor depășește 15. Este necesară Comisie de cenzori dacă numărul membrilor depășește 100. Atribuțiile sunt prevăzute de art. 27 ind. 2 din OG nr. 26/2000

– Fundația are 2 organe de conducere: 

Consiliul Director este organul de conducere şi de administrare al fundației, alcătuit din cel puțin 3 membri desemnați de fondator la momentul constituirii fundației. Atribuțiile sunt prevăzute de art. 29 din OG nr. 26/2000

Cenzorul sau, după caz, comisia de cenzori are atribuțiile sunt prevăzute de art. 27 ind. 2 din OG nr. 26/2000 (identice cu ale cenzorului asociației).

4. Excluderea membrilor

– Asociație: Membrii asociației, prin Adunarea Generală, pot decide acceptarea sau excluderea de noi membri. Membrii fondatori pot fi excluși dacă ceilalți membri decid în Consiliul Director sau în Adunarea Generală acest lucru.

– Fundație: Fondatorul decide singur componența Consiliului Director și modul în care dorește să înlocuiască membrii Consiliului Director. Fondatorul nu poate fi exclus.

5. Transmiterea calității de membru prin succesiune

– Asociație: Niciun membru fondator nu poate lăsa moștenire locul în Consiliul Director sau în Adunarea Generală.

– Fundație: Fondatorul poate stabili prin Statut că locul său în Consiliul Director va fi luat de către un moștenitor la decesul său.

6. Modificarea actelor constitutive:

– Asociație: Adunarea generală poate să decidă schimbarea Statutului și schimbarea scopului Asociației.

– Fundație: Schimbarea scopului fundaţiei se face numai de către fondator sau de majoritatea fondatorilor în viaţa. Dacă nici unul dintre fondatori nu mai este în viaţa, schimbarea scopului fundaţiei se face numai cu întrunirea votului a patru cincimi din numărul membrilor consiliului director. Consiliul Director poate schimba celelalte elemente ale statutului.

7. Dizolvare

– Asociația se poate dizolva în mai multe situații decât Fundația, inclusiv prin decizia Adunării Generale. Asociația se dizolvă dacă se reduce numărul de asociaţi sub 3, dacă acesta nu a fost complinit timp de 3 luni.

– Fundația se dizolvă de drept sau prin hotărârea judecătoriei și nu poate fi dizolvată prin hotărârea Consiliului Director. Fundația se dizolvă în ipoteza în care Consiliul Director nu poate fi constituit, dacă această situaţie durează mai mult de un an de la data la care, potrivit statutului, acesta trebuia constituit.

Contactați-ne pentru a vă ajuta cu consiliere juridică, redactarea statutului și acordarea datei certe, întocmirea dosarului și reprezentare în fața instanței de judecată în vederea obținerii personalității juridice sau modificării actelor constitutive.