Drept civil

Partaj judiciar. Regula partajării în natură. Criterii

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda, reclamanta RO a solicitat dezbaterea succesiunilor după antecesorii părților, predarea maselor succesorale în favoarea reclamantei și a celor 3 pârâți, în cote de ¼-a parte fiecare, în calitate de copii și partajul succesoral, în sensul atribuirii pe seama reclamantei a tuturor bunurilor succesorale, constând din: imobilul inscris în CF. nr. 51855 Baisoara, cad. 51855, cu destinatia de „fanaț” în intravilan avand o suprafata de 3.262 mp, imobilul inscris în CF. nr. 269 Sacel, A2, no. top. 1200/1, 1201/1 avand destinația de ”curti constructii” în suprafata de 593 mp. și construcția edificata asupra lui cu destinația “casă familială”, precum și imobilele în suprafata de 3 ha si 4490 mp situate în extravilanul comunei Baisoara.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul CS a fost de acord cu atribuirea construcției si a terenului în suprafață de 593 mp pe seama reclamantei, cu plata sultei în favoarea sa, corespunzător cotei sale de proprietate și a solicitat atribuirea unui lot de teren din terenul intravilan în suprafață de 3262 mp, corespunzător cotei sale de proprietate, precum si atribuirea unei parcele din terenul extravilan, parcela 12 din tarlaua 38.

Ulterior, depunerii expertizei în specialitatea evaluare proprietăți imobiliare, reclamanta și-a modificat solicitarea cu privire la terenul din extravilan, solicitand formarea a doua loturi aproximativ egale valoric, cu includerea în lotul său a terenului parcela 12 din tarlaua 38.

Referitor la starea de coproprietate asupra imobilelor în litigiu, mai sus menţionate, instanta a retinut că potrivit art. 1143 C.civ. „Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune”, coproprietarii putând solicita oricând ieşirea din indiviziune deoarece acţiunea de sistare a stării de indiviziune este imprescriptibilă extinctiv.

Aşadar, în temeiul art. 984 Cod procedură civilă, a dispus sistarea stării de indiviziune asupra construcției si a terenului în suprafață de 593 mp, prin atribuirea lui în exclusivitate reclamantei, corelativ cu obligarea acesteia la plata unei sulte în favoarea pârâtului CS.

Referitor la celelalte terenuri, regula în materie de partaj o reprezintă partajarea în natură, iar terenul intravilan în suprafaţă de 3262 m, înscris în C.F. nr. 51855 Băişoara, sub A1, prevăzut cu număr cadastral 51855, este comod partajabil în natură, așa cum rezultă din raportul de expertiză realizat de expert.

Astfel, în temeiul art. 984 Cod procedură civilă, având în vedere cotele de proprietate ale reclamantei, de ¾ (cota sa de ¼ şi cotele ce i-au fost cedate de către fraţii săi), şi pârâtului CS, de ¼, instanţa a dispus partajarea terenului în suprafață de 3262 mp, prin formarea a două loturi: Lotul 1 – reprezentat de teren în suprafaţă de 2446 mp urmează a fi atribuit reclamantei; Lotul 2 – reprezentat de terenul în suprafaţă de 816 mp urmează a fi atribuit pârâtului. Alegerea acestei variante de partajare este justificată de faptul că terenul ce urmează a fi atribuit reclamantei, de 2446 mp, se află în imediata vecinătate a celuilalt teren atribuit acesteia, de 593 mp, prevăzut cu număr topografic 1200/1, 1201/1, mai sus menţionat, alcătuind practic comun şi astfel se evită fărâmiţarea imobilului ce urmează a fi atribuit reclamantei spre asigura o bună exploatare a acestuia. Astfel, în această modalitate se ţine cont de de situaţia concretă a bunurilor de împărţit şi de asigurarea caracterului echitabil al partajului.

Cu privire la terenurile extravilane, în suprafaţă totală de 3 ha 4490 mp, pornind de la acelaşi principiu al priorităţii partajării în natură, instanţa a stabilit că varinata solicitată de pârâtul CS, de atribuire a unui singur teren şi cu obligarea reclamantei pârâte reconvenţionale la plata unei sulte consistente, nu poate fi agreată de instanţă în condiţiile în care terenurile pot fi partajate în natură. Totuși, instanţa a ţinut cont de preferinţa pârâtului pentru terenul amplasat în parcela 12 din tarlaua 38, urmând ca acest teren să facă parte din lotul atribuit pârâtului.

În final, sub aspectul cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, reţinând faptul că partajul profita ambelor părţi, instanţa a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părţi reprezentând onorarii avocaţiale, în modalitatea suportării de către fiecare parte a onorariului achitat avocatului care a reprezentat-o. Întrucât în procesele de partaj, soluţia pronunţată cu privirea la ieşirea din indiviziune este, deopotrivă, în interesul tuturor, instanța a obligat părțile la suportarea cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciara de timbru și onorarii experți porporțional cotelor de proprietate.

Reclamanta a declarat apel împotriva acestei hotarări, criticând-o cu privire la doua aspecte:

Primul motiv de apel, referitor la faptul că se impunea ca în lotul apelantei să fie inclus şi terenul în suprafaţă de 816 mp., din suprafaţa totală de 3262 mp., întrucat acest teren se află în continuarea curţii şi construcţiilor sale, este neîntemeiat.

Art. 676 Cod civil se referă la ,,regulile privitoare la împărțire”, prevăzând: (la alineatul 1) partajul se va face în natură, proporțional cu cota parte a fiecărui proprietar; (la alineatul 2) dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se ca face în unul din următoarele moduri: atribuirea întregului bun către unul sau mai muți coproprietari, la cererea acestora, cu plata sultei către ceilalți; vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari, ori, în caz de neînțelegere, la licitație publică, în condițiile legii, urmată de distribuirea prețului, proporțional cu cota parte.

Totodată, art.988 din Codul de procedură civilă conține reguli privind criteriile de formare a loturilor, enumerând ,exemplificativ, criteriile de formare si atribuire a loturilor, stabilind că trebuie să se țină seama, dupa caz: de acordul partilor, de marimea cotei-parti ce se cuvine fiecareia ori masa bunurilor de impartit, de natura bunurilor, de domiciliul si de ocupatia partilor, de faptul ca unii dintre coproprietari, inainte de a se cere imparteala, au facut constructii, imbunatatiri cu acordul coproprietarilor.

Din aceste prevederi legale rezultă că ori de câte ori este posibilă atribuirea în natură a bunurilor, prin formarea mai multor loturi, folosirea partajului în natură ca modalitate de sistare a indiviziunii, este obligatorie pentru instanţă, dacă părţile cer ca atribuirea să se facă în natură.În acest sens, instanţa trebuie să împartă bunurile indivize astfel încât toţi coindivizarii să primească bunuri de aceeaşi natură, dacă acest lucru este posibil, iar loturile formate să fie egale din punct de vedere valoric, pentru a se evita împovărarea unui coindivizar.

Ori în speţă, prima instanţă în mod judicios a aplicat aceste dispoziţii legale, reţinând prioritatea partajului în natură cu privire la suprafaţa de 3262 mp., în condiţiile în care raportul de expertiză efectuat în cauză a relevat că această modalitate de sistare a indiviziunii este posibilă.

Ca atare, solicitarea apelantei de a i se atribui întreg terenul menţionat, nu îţi găseşte support

Tribunalul a respins și critica referitoare la greşita atribuire în favoarea intimatului CS a terenului extravilan situat în tarlaua 38 parcela 12 în suprafaţă de 2851 mp.

Tribunalul a constatat ca în respectarea dispoziţiilor art. 989 alin.1 și 990 C.pr.civ., prima instanţă în mod corect a atribuit intiamtului suprafaţa menţionată, care a fost solicitată în mod expres de către intimat, în contextul în care cea mai mare parte a terenurilor a revenit apelantei. Prin urmare, nu există niciun argument de ordin juridic sau faptic pentru care acest teren să nu fie inclus în lotul intimatului, cu atât mai mult cu cât susţinerile apelantei, în sensul că acest teren ar fi cel mai valoros dintre toate care au făcut obiectul partajului nu a fost relevată de probaţiunea administrată în cauză,în conformitate cu prevederile art. 249 C.p.c. și, ca atare, nu poate fi primită de către instanţă.

Pentru aceste motive, apelul a fost respins, fiind menținută în întregime sentința pronunțată de Judecătoria Turda. 

(Sentința civilă nr. 2789/2021, pronunțată de Judecătoria Turda în dos. nr. 2546/328/2018, definitivă prin respingerea apelului, prin Decizia civilă nr. 1603/2022)

Drept civil

Anulare contract de vânzare cumpărare, rectificare carte funciară și solicitare de înregistrare a unei construcții. Lipsa calitate procesuală activă. Inadmisibilitate. 

Pârâtul ND a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului înscris în CF în suprafață de 201 mp prin adjudecare. Anterior terenul le aparținuse reclamanților. Ulterior dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului, prin hotărâre judecătorească, pârâtul ND a obținut rectificarea suprafeței imobilului de la suprafața de 201 mp la suprafața de 401 mp si a încheiat un contract autentic vânzare cumpărare asupra imobilului cu pârâtul SC. Dreptul de proprietate dobândit de pârâtul SC a fost înscris în CF pe seama acestuia.

Reclamanţii au formulat cerere de chemare în judecată, prin care au solicitat să se dispună înregistrarea asupra terenului a unei construcţii cu destinaţie de casă familială în favoarea lor, în întregime, ca bun propriu cu drept de construire, anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâţii ND şi SC, cu privire la excedentul de suprafață de 200 mp, care nu a facut obiectul adjudecării și rectificarea cărții funciare.

Prin Sentinţa civilă nr. 1532/29 iunie 2021, pronunţată în dosar nr. 2963/328/2020 al Judecătoriei Turda, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor cu privire la cererea de anulare

parţială a contractului de vânzare cumpărare autentificat, incheiat între pârâții ND si SC și cu privire la cererea de rectificare CF și a respins această cerere ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă.

A admis excepţia de inadmisibilitate a cererii de înregistrare asupra terenului a construcţiei cu destinaţia de casă familială şi de întabulare a dreptului de proprietate asupra construcţiei pe numele reclamanţilor și a respins ca inadmisibilă această cerere.

Hotărârea a fost mentinută în apel.

Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor a fost în mod corect soluționată prin raportare la prevederile art. 36 din Noul Cod de procedură civilă întrucât aceştia nu sunt proprietarii terenului litigios și nu sunt părți in contractul de vânzare-cumpărare. Solicitând anularea şi nu invocând nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, reclamanţii au configurat acţiunea pe tărâmul nulităţii relative, astfel că este necesar să fie titulari ai dreptului ocrotit, pentru a putea invoca o cauză de nulitatea relativă. 

Cu privire la cererea de rectificare a cărții funciare, instanţa a reţinut că aceştia nu au calitatea de proprietari ai terenului și nu au indicat că sunt titularii vreunui drept real asupra terenului respectiv, sau că au vreun alt drept cu privire la acesta, astfel încât să poată solicita rectificarea cărții funciare. Reclamanţii nu sunt proprietatrii terenului litigios, nu au fost părţi în contractul de vânzare cumpărare încheiat între pârâţii ND și SC, astfel că nu pot invoca un drept propriu încălcat prin contract, care să justifice cererea lor de anulare.

De asemenea, nu se justifică nici calitatea procesuală derivată din interesul de a acţiona, în condiţiile în care nu au pretins în sens juridic un folos propriu din anularea contactului şi nu au formulat vreun petit care să indice că pretind pentru sine proprietatea imobilului respectiv.

Cu privire la petitul de înregistrare a unei construcții, reclamanţii au indicat că asupra terenului respectiv există o construcţie, pe care solicită instanţei să o înregistreze şi să dispună întabularea pe numele reclamanţilor. Cu privire la construcţia respectivă, nu s-a indicat vreun element care să ateste existenţa acesteia, sau vreun temei prin care reclamanţii să poată pretinde înregistrarea construcţiei pe un teren a cărui proprietate revine altor persone şi faţă de care reclamanţii nu au pretins vreun drept.

În esenţă, pentru a pretinde proprietatea construcţiei, a cărei existenţă este doar afirmată, reclamanţii trebuie să poată susţine o legătură cu terenul pe care aceasta ar fi edificată. Chiar în lipsa indicării temeiurilor de fapt, respectiv a faptului juridic care ar îndreptăţi reclamanţii la formularea unei cereri în justiţie, dispoziţiile speciale în materie de carte funciară prevăd că înscrierea în cartea funciară se efectuează în baza înscrisului autentic notarial, a hotărârii judecătoreşti rămase definitivă, a certificatului de moştenitor sau în baza unui alt act emis de autorităţile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta.

Solicitarea de înregistrare a unei construcţii asupra terenului, cu consecinţa modificării conţinutului cărţii funciare, pentru a pune de acord acest conţinut cu realitatea materială, trebuie deci făcută în temeiul unui act care să ateste faptul juridic ce stă la baza dreptului ce se solicită a fi înscris, ori în cauză, reclamanţii nu au indicat niciun temei factual al cererii lor de a înscrie construcţia în cartea funciară.

Excepţia inadmisibilităţii petitului de înregistrare a unei construcții a fost corect soluționată întrucât reclamanţii nu deţin niciun drept asupra terenului pe care ar fi edificată construcția şi nici nu au prezentat temeiul de drept care ar recunoaște acest drept. De asemenea, nu au prezentat vreun act administrativ care le-ar fi recunoscut îndreptăţirea de a realiza construcţii pe terenul în litigiu. Art. 888 Cod civil are în vedere o hotărâre judecătorească care poate constitui temei al înscrierii în cartea funciară şi presupune o situație anterioară nu ca cea din speţa de faţă când reclamanţii nu invocă niciun drept care să le recunoască dreptul de proprietate asupra construcției ci solicită direct efectuarea operațiunilor de carte funciară de înregistrare a construcției și întabulare pe seama lor.

Sentinţa civilă nr. 1532/29 iunie 2021, pronunţată în dosar nr. 2963/328/2020 al Judecătoriei Turda, definitivă prin respingerea apelului prin Decizia civilă nr. 1343/A/2022, pronunțată de Tribunalul Cluj

Redactare și reprezentare

Întabularea sistematică (gratuită). 5 motive pentru care recomand reglementarea situației juridice a imobilelor, anterior finalizării procedurii de întabulare sistematică

Potrivit art. 3 din Regulamentul din 8 februarie 2023 de recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară în cadastrul sistematic se înregistrează din oficiu toate imobilele dintr-o unitate administrativ-teritorială sau sector cadastral. În cadastrul sporadic imobilele se înregistrează la cerere în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. Cadastrul sistematic este cunoscut sub denumirea de “cadastru gratuit” sau “întabulare sistematică”.

1. În cadrul întabulării sistematice (gratuite), terenurile se înscriu în cartea funciară pe seama beneficiarului sau beneficiarilor din titlul de proprietate

Potrivit art. 11 al. 22^4 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, “titularii drepturilor de proprietate vor fi înscrişi în cărţi funciare individuale derivate din cartea funciară a titlurilor de proprietate din sector, în care se menţionează titularul dreptului de proprietate asupra parcelelor din titlurile de proprietate.” 

În cele mai multe cazuri, titularul/titularii titlului de proprietate nu mai sunt actualii deținători ai terenului și, prin urmare, actualii deținători vor trebui să își reglementeze situația prin dezbatere succesorală, validarea unui partaj sau a unui antecontract de vânzare-cumpărare, întreținere etc.

Dacă aceste operațiuni se efectuează anterior finalizării întabulării sistematice, la finalizarea procedurii de întabulare sistematică, actualii deținători vor fi înscriși ca proprietari în cartea funciară. În caz contrar, după finalizarea întabularii sistematice și eliberarea extrasului CF, având ca titular beneficiarul titlului de proprietate, actualii deținători vor trebui să înceapă procedura de întabulare a dreptului de proprietate pe seama lor, procedură care, în cazul în care este judiciară, poate dura minim un an.

Din acest considerent, varianta optimă ca timp este aceea a reglementarii situației juridice a imobilului anterior sau în paralel cu întabularea sistematică.

2. Înscrierea în cartea funciară a construcțiilor edificate fără autorizație de construire se face pe seama posesorului actual

Potrivit art. 12 al. 16 din Legea nr. 7/1996, “construcţiile se vor înscrie în cartea funciară fie în baza actelor de proprietate, fie a situaţiei tehnico-juridice reflectate de documentele tehnice întocmite ca urmare a identificării realizate conform art. 11 alin. (2) lit. f) şi necontestate în perioada de afişare publică sau cu privire la care cererea de rectificare a fost respinsă. Situaţia reflectată de documentele tehnice se prezumă a fi în concordanţă cu situaţia tehnică şi juridică reală, până la proba contrară.” 

În fapt, construcțiile se vor înscrie în cartea funciară pe seama persoanei care figurează în evidențele fiscale ale primăriei și în registrul agricol, în temeiul certificatului de atestare fiscală. Întrucât înscrierea în evidențele fiscale se face pe baza extrasului din registrul agricol, întocmit ca urmare a declarației contribuabilului, este posibil ca o construcție edificată fără autorizație de construire, de către o persoana în prezent decedată, să fie înscrisă în cartea funciară pe seama doar a unuia dintre moștenitori, acela care a declarat-o în vederea impunerii. Ceilalți moștenitori vor putea reglementa aceasta situație, însă nu vor putea redobândi dreptul de proprietate asupra construcției, în situația în care proprietarul din acte vinde construcția, întrucât cumparatorul este prezumat a fi de buna-credință. 

Sub acest aspect, art. 901 c. civ. prevede:

“Dobândirea cu bună-credinţă a unui drept tabular

(1) Sub rezerva unor dispoziţii legale contrare, oricine a dobândit cu bună-credinţă vreun drept real înscris în cartea funciară, în temeiul unui act juridic cu titlu oneros, va fi socotit titularul dreptului înscris în folosul său, chiar dacă, la cererea adevăratului titular, dreptul autorului său este radiat din cartea funciară.

(2) Terţul dobânditor este considerat de bună-credinţă numai dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) nu a fost înregistrată nicio acţiune prin care se contestă cuprinsul cărţii funciare;

b) din cuprinsul cărţii funciare nu rezultă nicio cauză care să justifice rectificarea acesteia în favoarea altei persoane; şi

c) nu a cunoscut, pe altă cale, inexactitatea cuprinsului cărţii funciare.”

Ca atare, ceilalți moștenitori nu vor redobândi proprietatea construcției ci vor avea doar dreptul de a obține despăgubiri, a căror executare depinde de solvabilitatea debitorului.

 3. Deficitul de suprafață la nivelul unei tarlale nu afectează imobilele înscrise deja în cartea funciară, în procedura întabulării sporadice. Suprafața imobilelor care se întabulează în procedura întabulării sistematice se diminează proporțional suprafeței lipsă.

Potrivit art. 11 al. 20 din Legea nr. 7/1996, “cu ocazia realizării lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pentru care au fost emise titluri de proprietate potrivit legilor de restituire a proprietăţilor funciare, dacă la nivelul unei tarlale se constată un deficit de suprafaţă, suprafaţa fiecărui imobil din respectiva tarla se diminuează proporţional cu suprafaţa din titlul de proprietate.”

Art. 11 al. 22 prevede că în situaţia imobilelor înregistrate anterior în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, suprafaţa nu se va modifica în condiţiile alin. 20, dacă aceasta nu depăşeşte suprafaţa înscrisă în titlul de proprietate. 

Din aceste prevederi legale, rezulta ca deficitul de suprafață la nivelul unei tarlale nu afecteaza imobilele înscrise deja în cartea funciară, în procedura întabulării sporadice, cu condiția ca suprafața înscrisă în cartea funciară să nu depășească suprafața din titlul de proprietate. Deficitul de suprafață la nivelul unei tarlale afectează suprafața imobilelor care se întabulează în procedura întabularii sistematice, acestea urmând sa se întabuleze cu o suprafată redusă proporțional suprafeței lipsă din tarlaua respectivă.

4. Notarea posesiei în procedura întabulării sistematice poate determina pierderea dreptului de proprietate de către persoana care nu folosește imobilul

Potrivit art. 13 din Legea nr. 7/1996, în cazul imobilelor care fac obiectul înregistrării sistematice, în lipsa actelor doveditoare ale dreptului de proprietate, în documentele tehnice se va înscrie posesia de fapt asupra imobilului, în baza identificării efectuate de topograf și de un reprezentant al primăriei, cu ocazia efectuării măsurătorilor şi sub condiţia prezentării următoarelor documente:

– fişa de date a imobilului semnată de către posesorul imobilului şi de către persoana autorizată să efectueze lucrările de înregistrare sistematică;

– adeverinţa eliberată de autorităţile administraţiei publice locale, care atestă faptul că: posesorul este cunoscut că deţine imobilul sub nume de proprietar iar imobilul nu face parte din domeniul public sau nu a fost înscris în evidenţe ca fiind în domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale.

Aceste dispoziţii sunt aplicabile inclusiv imobilelor care au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, din regiunile unde au fost aplicate prevederile Decretului-lege nr. 115/1938, în situaţia în care proprietarii nu sunt identificaţi cu ocazia realizării interviurilor pe teren, însă sunt identificaţi posesorii imobilelor din zonele foste necooperativizate, imobilelor din zonele foste cooperativizate pentru care s-a finalizat procesul de retrocedare prin emiterea titlurilor de proprietate, imobilelor situate în intravilanul localităţilor care au făcut obiectul legilor de restituire a proprietăţilor funciare, precum şi imobilelor pentru care au fost emise procesele-verbale de punere în posesie şi/sau titluri de proprietate.

Ultimul posesor notat în cartea funciară va beneficia de intabularea dreptului său de proprietate, din oficiu, la împlinirea termenului de 3 ani de la momentul notării în cartea funciară, dacă nu a fost notat niciun litigiu prin care se contestă înscrierile din cartea funciară. În acest caz, prin derogare de la reglementările referitoare la uzucapiune, dreptul de proprietate se consideră dobândit prin efectul legii şi de la data împlinirii acestui termen, fără nicio altă justificare sau procedură.

Legea nu definește condițiile necesar a fi întrunite pentru eliberarea adeverinței care atestă faptul că o persoana este “cunoscută că deţine imobilul sub nume de proprietar”. 

Art. 41 al. 8, referitor la notarea posesiei în procedura întabulării sporadice, va fi probabil aplicat și la întabularea sistematică, prin analogie. Ca atare, simplul fapt de a achita impozitele aferente dreptului de proprietate, însoțit de declarația posesorului în sensul ca posedă imobilul ca un adevărat proprietar sunt suficiente pentru ca o persoană să obtină adeverința necesară notarii posesiei sale în cartea funciară și, după trecerea termenului de 3 ani, întabularea dreptului de proprietate din oficiu.

5. Lentoarea procedurii de întabulare sistematică

Un aspect deosebit de important este acela al duratei procedurii de întabulare sistematică. Înregistrarea imobilelor în sistemul unic de cadastru din România a început în 2015, în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară, urmând ca procedura să fie finalizată până în anul 2023. Pe situl ancpi https://www.ancpi.ro/pnccf/stadiu-lucrarilor.html se poate verifica stadiul lucrărilor. Deși au intervenit numeroase modificări legislative pe parcursul derulării acestui program, în scopul de a grăbi procedura, aceasta este departe finalizare în majoritatea unităților administrativ teritoriale.

Dreptul familiei

Consum de alcool. Exercitarea autorității părintești față de minor. Program de vizitare

Potrivit prevederilor art. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.

În cauza dedusă judecății, instanța a reținut din coroborarea probelor administrate că nu este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă existența vreunuia dintre cazurile prevăzute în cadrul art. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului sau în cadrul art. 507 Cod civil.

Astfel, deși pârâta reclamantă și-a întemeiat refuzul de a-i permite reclamantului – pârât să aibă legături personale cu minora pe fondul consumului de substanțe alcoolice sau psihoactive de către acesta inclusiv în fața minorei, aceste aspecte au fost confirmate doar prin declarația mamei pârâtei reclamante, ceilalți martori arătând că nu l-au văzut niciodată pe reclamantul – pârât reconvenţional sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Deși reclamantul a fost condamnat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută de art. 336 alin. (1) Cod penal, la pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, aceasta nu se află printre infracțiunile prevăzute de art. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004 a căror săvârșire atrage dispunerea exercitării în mod exclusiv a autorității părintești cu privire la copilul minor de către celălalt părinte. Acesta a fost un eveniment de natură penală izolat, așa încât instanța nu a considerat dovedită, raportat la ansamblul materialului probator administrat în cauză, incidența alcoolismului prevăzut de art. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004.

Constatând că în cauză nu sunt întrunite elementele necesare dispunerii exercitării în mod exclusiv a autorității părintești, nefiind incidente motivele legale considerate drept întemeiate, instanța a făcut aplicarea principiului coparentalității potrivit căruia regula generală în materia exercitării autorității părintești, aplicabilă inclusiv în cauza dedusă judecății, este aceea a exercitării în comun a autorității părintești cu privire la copilul minor de către ambii părinți, aceștia exercitând în mod egal drepturile și îndeplinind în mod egal îndatoririle prevăzute de lege.

În ceea ce privește stabilirea unui program de vizită a minorei în favoarea reclamantului, cu ocazia efectuării raportului de audiere a minorei, aceasta și-a manifestat disponibilitatea de a avea legături personale cu tatăl său doar în prezența mamei sale și fără a implica găzduirea acesteia la locuința tatălui. Instanța a ținut cont de apropiata legătură de atașament existentă între minoră și tatăl său, respectiv bunicii paterni, până cu puțin timp anterior audierii minorei, minora petrecând perioade îndelungate de aproximativ doua- trei săptămâni la locuința tatălui său, plecând în vacanțe îndepărtate la mare alături de tatăl său și bunicii paterni. Pentru refacerea acestei legături, conexiuni emoționale, instanța a stabilit un program de vizită care implică inclusiv găzduirea minorei la domiciliul tatălui, considerând că este necesară implicarea acestuia într-un procent cât mai ridicat în activitățile, creșterea și educarea minorei pentru dezvoltarea armonioasa a acesteia.
(Sentința civilă nr. 1429/2023, ponunțată de Judecătoria Turda)

Dreptul familiei

Divorț pentru motive de infidelitate. Stabilirea locuinței minorilor

În ceea ce privește locuința minorelor, instanța a reținut că acestea au locuit de la naștere până în 2021 împreună cu ambii părinți, iar ulterior până în prezent doar cu mama lor, respectiv reclamanta-pârâtă, iar în ultima vreme și cu noul partener al mamei lor. Reclamanta-pârâtă a părăsit domiciliul conjugal împreună cu minorele în cursul anului 2021.

Conform art.919 alin.(1) lit.a C.proc.civ. ”La cerere instanța de divorț se pronunță și cu privire la: a) exercitarea autorității părintești, contribuția părinților la cheltuielile de creștere si educare a copiilor, locuința copilului și dreptul părintelui de a avea legături presonale cu acesta (…)”, în același timp, art. 400 alin. (2) C.civ., instituie regula conform căreia: ”Dacă până la divorț copilul a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei ținând seama de interesul său superior”.

Totodată, art. 496 C.civ. instituie următoarele reguli (1) Copilul minor locuiește la părinții săi. (2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului.(3) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile.

Art. 400 alin. 1 C. civ. prevede că instanța va stabili locuința copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic. Textul de lege nu impune stabilirea cu exactitate a adresei la care va locui minorul, pentru a nu îngrădi libertatea părintelui la care minorul va avea locuința, de a-și schimba în mod liber domiciliul sau reședința.

Referitor la dorințele și interesele părților în calitate de părinți în ceea ce le privește pe fiicele lor minore, se constată că ambele părți au solicitat stabilirea locuinței minorelor la locuința în care locuiește mama, respectiv tatăl.

În ceea ce privește condițiile de locuit, din raportul de anchetă socială efectuat în cauză, ambii părinți pot pune la dispoziția minorelor o locuință adecvată. Din referatul de anchetă socială realizat în cauză a reieșit că minorele au fost bine îngrijite de mama lor și că au o relație de afecțiune cu aceasta, iar pentru acest motive instanţa a apreciat că este în interesul superior al minorelor ca acestea să locuiască la mamă.

Astfel, ansamblul materialului probator în cauză, compus din declarațiile martorilor, interogatorii dar și înscrisuri, relevă existența unei relații resentimentare latentă între părți, fiecare dintre soți acuzându-se de comportamente neadecvate atât unul față de altul cât și față de minore. Referitor la acuzele aduse de pârâtul-reclamant mamei, referitoare la comportament de infidelitate, instanța a apreciat că aceste aspecte nu duc la concluzia că locuința minorelor ar trebui stabilită la tată.

Un motiv în plus pentru stabilirea locuinței minorelor la mamă este constituit și de vârsta fragedă a minorei A., care este încă în clasele primare și în mod cert are nevoie de ghidajul mamei și a surorii mai mari la acest moment, aspect relevat și de discuția pe care minora a purtat-o cu judecătorul.

În final, faptul că stabilirea locuinței minorelor la mamă nu implică în niciun caz excluderea tatălui din viața acestora, fiind în mod evident de dorit ca acesta să constituie în continuare o prezență reală și benefică în apropierea imediată a fiicelor sale, pentru a nu le lipsi pe acestea de o figură paternă atât de necesară în viața unui copil.

Față de cele expuse în paragrafele anterioare, având în vedere împrejurarea că minorele se află în grija mamei la acest moment și că au fost în grija mamei pe toată durata vieții lor, raportat și la ancheta socială efectuată, la vârsta acestora, instanța a apreciat că este în interesul superior al minorelor, să stabilească locuința acestora la domiciliul mamei lor.

(Sentința civilă nr. 2928/2022, pronunțată de Judecătoria Turda)

Drept civil

Hotărâre de expedient. Îndreptarea erorii materiale. Admisibilitate

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda, reclamantul C.S. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinței civile pronunţată în anul 2005 de Judecătoria Turda, în sensul consemnării în mod corect a numărului topografic al imobilului care a făcut obiectul litigiului.

Judecătoria Turda a respins cererea reținând ca litigiul din anul 2005 a fost soluționat printr-o hotărâre de expedient. Or, această eroare a numărului topo invocată se regăsește în tranzacția parților, iar pe calea cererii de îndreptare a erorii materiale instanța a apreciat că nu poate interveni asupra voinței părților materializată în acest înscris, calea procedurală fiind cea a căii de atac.

Împotriva sentinţei examinate, a promovat recurs petentul solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să fie admis recursul, să se dispună casarea și, reținând cauza spre rejudecare, să se dispună admiterea cererii de îndreptare eroare materială din hotărârea pronunțată în anul 2005.

În motivarea cererii, recurentul învederează că art. 281 din vechiul c.p.c. nu distinge după cum hotărârea a fost pronunțată ca urmare a procesului decizional sau s-a luat act de manifestarea de voință a părților printr-o hotărâre de expedient, astfel că nu există nicio rațiune pentru care solicitarea de a îndreptare a erorii materiale să fie respinsă. Singurul lucru pe care instanța trebuie să îl verifice este dacă este vorba despre o veritabilă eroare materială, sau se dorește schimbarea hotărârii. În cazul de față, este evident că ne aflăm în ipoteza existenței unei erori materiale de redactare.

Chiar dacă este adevărat că tranzacția alcătuiește dispozitivul hotărârii și reprezintă manifestarea de voință a părților, acest lucru nu exonerează instanța de la a verifica dacă tranzacția, așa cum este întocmită, exprimă voința părților, dacă se pune capăt litigiului, ori dacă hotărârea este susceptibilă de executare sau poate fi pusă în executare. La momentul pronunțării hotărârii, în anul 2005, la dosar exista anexat extrasul CF, unde numărul topografic era menționat corect. Astfel, motivarea instanței de fond în sensul că nu poate înlătura eroarea materială din cuprinsul sentinței întrucât aceasta s-a pronunțat pe baza tranzacției, nu poate fi primită, întrucât instanța dispune de această prerogativă.

Finalitatea unui proces este acela de a obține o hotărâre judecătorească care poate fi pusă în executare. Având în vedere existența acestei erori materiale privitoare la numărul topografic al imobilului, nu s-a putut opera sentința în cartea funciară.

Tribunalul a retinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 281 VCPC, „Erorile sau omisiunile cu privire la

numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Prin Sentința civilă pronunțată în anul 2005, s-a luat act de tranzacţia părţilor în cuprinsul căreia părţile au menţionat greşit numărul topografic al imobilului.

Textul legal citat mai sus, nu face distincție între autorul erorii respectiv instanţa de judecată sau părţile cu ocazia redactării unui înscris sau a hotărârii judecătorești. Scopul acestui text a fost crearea mijlocului pentru înlăturarea erorilor strecurate. Drept urmare, revine instanţei obligaţia cercetării dacă invocata eroare se încadrează în limitele art. 281 Vechi Cod de procedura civilă. În sens afirmativ se va proceda la înlăturarea erorii strecurate.

În cazul de faţă instanţa nu intervine în convenţia părţilor ci cercetează doar dacă în considerentele hotărârii există o eroare materială care este aptă să afecteze executorialitatea hotărârii.

Având în vedere considerentele arătate mai sus Tribunalul a apreciat ca fiind incident motivul prev. de art. 304 pct. 9 Vechi Cod de procedura civilă, considerent pentru care recursul a fost admis, în temeiul art. 312 Vechi Cod de procedura civilă. 

(Decizia civilă nr. 81/R/2022, pronunțată de Judecătoria Turda, în dos. 265/328/2005/a1)

Dreptul muncii și asigurări sociale

Drepturi salariale pentru orele suplimentare prestate şi pentru zilele lucrătoare, respectiv de repaus săptămânal lucrate. Dovada numărului de ore și a acordului angajatorului

Prin sentinţa civilă nr. 3074 din 21.12.2022 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. 190/117/2021, s-a admis acţiunea formulată şi precizată de către reclamantul G.N. și fost obligata pârâta (fostul angajator al reclamantului) să plătească acestuia suma de 85.225 lei reprezentând drepturi salariale pentru orele suplimentare prestate şi pentru zilele lucrătoare, respectiv de repaus săptămânal lucrate, dobânda legală si cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat și onorariu expert. 

Prin apelul declarat, angajatorul a criticat hotărârea primei instanţe arătând că reclamantul nu a făcut dovada că a fost obligat de angajator să efectueze ore suplimentare pentru care nu a fost remunerat în condiţiile în care expertiza contabilă a avut în vedere documente externe care nu emană de la angajator şi care nu au o legătură directă cu raporturile de muncă din speţă.

Reclamantul intimat a fost angajat pe funcţia de gestionar depozit carburanţi. Cu toate că în contractul individual de muncă s-a prevăzut durata muncii ca fiind 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, pârâta apelantă a emis o dispoziţie scrisa semnată de ambele părţi prin care programul de munca al reclamantului era de luni până vineri de la ora 7.00 la ora 19.00; trei sâmbete pe lună de la ora 7.00 la ora 15.00 şi al treilea weekend al fiecărei luni: liber vineri, sâmbăta, duminica şi luni.

Reglementarea cuprinsă în Codul muncii la art. 121 alin. (1) stabileşte, în privinţa orelor suplimentare, următoarele: „La solicitarea angajatorului salariaţii pot efectua muncă suplimentară, cu respectarea prevederilor art. 114 sau 115, după caz”. Totodată, potrivit art. 123 alin. (1), „În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia”.

Din aceste prevederi rezultă că munca prestată de salariat în afara duratei normale a timpului de muncă, fără a exista acordul angajatorului, nu are regimul juridic al orelor suplimentare, si, prin urmare, nu îi conferă angajatului dreptul de a obține plata acestora. Însă, din probele administrate rezultă că apelanta pârâta cunoştea faptul că reclamantul trebuia să efectueze ore suplimentare şi a beneficiat de munca prestată de acesta peste durata normală a timpului de muncă de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână prevăzută la art. 112 din Codul Muncii.

Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamantul, în calitate de gestionar depozit carburanţi, a operat staţia de carburanţi aflată în proprietatea Rompetrol Downstream SRL. Faptul că reclamantul trebuia să fie prezent la locul de muncă la momentul la care se efectuau operaţiuni asupra staţiei de carburant, chiar dacă era depăşit programul normal de lucru, este recunoscut de pârâta apelantă prin cererea de apel: „chiar daca au fost momente şi date în care dl. G. a fost prezent pe şantier la ore care nu se încadrau în programul normal de lucru, acesta fie a beneficiat de plata orelor suplimentare (…) fie acesta a fost prezent strict la momentul livrărilor (…).”

Orele suplimentare efectuate de reclamant au fost determinate pe baza documentelor cu privire la operarea staţiei de carburanţi, respectiv tichetele emise de staţie la deschidere şi la închidere care aveau imprimată data şi ora. Doar în situaţia în care aceste tichete au fost ilizibile, expertul a preluat informaţiile din situaţiile comunicare de Rompetrol Downstream SRL, proprietarul staţiei de carburant, din care rezultă data şi ora la care s-a furnizat carburant. Contrar susţinerilor pârâtei apelante, aceste înscrisuri au legătură cu raporul de muncă dintre părţi, având în vedere că cuprind informaţii legate de staţia de carburanţi aflată în gestiunea reclamantului.

În consecinţă, Curtea a reţinut că a existat o solicitare a angajatorului pentru ca reclamantul să efectueze ore suplimentare, având în vedere că funcţia de gestionar al depozitului de carburant presupune prezenţa la locul de muncă de la ora deschiderii şi până la închiderea depozitului, astfel cum rezultă din responsabilităţile menţionate în fişa postului reclamantului (de exemplu asigură gestiunea fizică a stocului de marfă, operează în stoc mişcările de marfă, păstrează documente justificative legate de stocuri, efectuează operaţiuni de intrare în stoc a mărfii, efectuează recepţia fizică a mărfii la intrarea în magazia firmei).

Pârâta apelantă a contestat faptul că reclamantul ar fi efectuat ore suplimentare neplătite, însă nu a făcut dovada că reclamantul nu ar fi stat la locul de muncă în toată perioada care rezultă din tichetele emise de staţia de carburant şi situaţiile comunicare de Rompetrol Downstream SRL.

Proba faptului negativ determinat nu este imposibilă, ci se face prin dovedirea faptului pozitiv contrar, respectiv că programul de lucru al reclamantului se desfăşura cu intermitenţe, în sensul că venea şi pleca de la locul de muncă, fiind prezent numai la momentul la care se furniza carburant, că erau mai mulţi gestionari ai depozitului de carburant, care lucrau în schimburi sau alte asemenea.

Referitor la orele suplimentare plătite de apelantă, Curtea a reţinut că expertiza contabilă efectuată în cauză a avut în vedere orele suplimentare achitate, care au rezultat din documentele puse la dispoziţie de angajator. Însă, din coroborarea dispoziţiei apelantei pârâte cu privire la un program de lucru peste durata normală de 40 ore/săptămână (de luni până vineri de la ora 7.00 la ora 19.00; trei sâmbete pe lună de la ora 7.00 la ora 15.00 şi al treilea weekend al fiecărei luni: liber vineri, sâmbăta, duminica şi luni) cu datele rezultate din tichetele emise de staţia de carburant şi situaţiile comunicare de Rompetrol Downstream SRL, cu privire la data şi ora la care s-a furnizat carburant, rezultă că reclamantul a efectuat mai multe ore suplimentare decât cele achitate de fostul angajator.

Faptul că reclamantul nu a formulat o cerere adresată angajatorului cu privire la plata orelor suplimentare cât timp a fost angajat, nu prezintă relevantă, având în vedere că era obligaţia angajatorul să ţină evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de salariat, conform art. 119 alin. 1 din Codul Muncii şi să plătească orele suplimentare, astfel cum prevede art. 40 alin. 2 lit. c şi art. 166 din Codul Muncii.

În consecinţă, în temeiul art. 480 alin. 1 C.pr.civ., Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de angajator și a păstrat în tot Sentința pronunțată de Tribunal, obligand apelanta la plata cheltuielilor de judecată în apel.

(Sentinţa civilă nr. 3074 din 21.12.2022 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. 190/117/2021, definitivă prin Decizia civilă nr. 628/A/2023 a Curții de Apel Cluj)

Drept civil

Apel împotriva încheierii de autorizare modificare acte asociație (composesorat). Respingere pentru neurmarea procedurii prevăzute de art. 23 din OG nr. 26/2000 pentru anularea hotărârii AG

Instanța de fond a constatat ca fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 8, 13, 14, 19, 21, 28 şi 29 din statutul Composesoratului, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 528 şi art. 534 din Codul de procedură civilă, a admis cererea formulată în cauză cu consecinţa autorizării modificărilor solicitate conform dispozitivului.

Împotriva acestei încheieri a formulat apel membrul composesor LI, solicitând schimbarea încheierii apelate în sensul respingerii solicitării formulate de Composesorat de autorizare a modificării actelor constitutive, prin Hotărârea Adunării Generale extraordinare din data de 31.10.2021. Motivele de nelegalitate ale acestei incheieri derivă din nerespectarea prevederilor legale; în speță judecătorul fondului a admis modificarea actelor constitutive în baza Hotărârii Adunarii Generale extraordinare a Composesoratului din data de 31.10.2021, hotarare adoptată cu încălcarea prevederilor statutare, cu privire la modalitatea de convocare a adunării generale, care trebuia convocată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, expediată fiecarui membru composesor cu 15 zile înainte de data sedinței.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a probațiunii administrate şi a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul a apreciat că acesta este nefondat.

Potrivit art. 23 din OG nr. 26/2000 ”(1) Hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii şi ale statutului sunt obligatorii chiar şi pentru membrii asociaţi care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat împotrivă. (2) Hotărârile adunării generale, contrare legii sau dispoziţiilor cuprinse în statut, pot fi

atacate în justiţie de către oricare dintre membrii asociaţi care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de şedinţă, în termen de 15 zile de la data când au luat cunoştinţă despre hotărâre sau de la data când a avut loc şedinţa, după caz. (3) Cererea de anulare se soluţionează în camera de consiliu de către judecătoria în circumscripţia căreia asociaţia îşi are sediul. Hotărârea instanţei este supusă numai apelului.”

În speță, criticile apelantului vizează pretinse nereguli în adoptarea hotărari Adunării generale a Composesoratului din data de 31.10.2021, respectiv convocarea nestatutară a acestei adunări generale, hotărare care a stat la baza pronunțării soluției primei instanțe.

Aceste critici nu pot fi însă valorificate pe calea prezentului demers ce are ca obiect înregistrarea modificărilor intervenite în actele constitutive și organele de conducere al intimatului, ci eventual, în cadrul unei cereri de anulare a respectivei hotărari, astfel cum prevăd dispozițiile art. 23 din OG nr.26/2000 anterior citat .

Or, apelantul nu făcut dovada că hotărarea Adunării generale a Composesoratului din data de 31.10.2021 ce a fost avută în vedere de prima instanță la pronunțarea soluției ar fi fost anulată, ca atare ea se află în ființă, existand prezumția că este legală și produce efecte juridice.

Așa fiind, reținand ca nefondate criticile apelantului, tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat și a menținut în totul încheierea atacată. 

(Decizia civilă nr. 474/2022 pronunţată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. 7050/328/2021)

Drept civil

Partaj de ascendent. Tranzacție judiciară contestată. Valoarea tranzacției.

Între același părți s-au purtat două litigii:

În dosar 389/328/2014, disjuns din dosar 5985/328/2010, reclamantul SM a solicitat, în contradictoriu cu succesorii fratelui său, SN, să se constate că între reclamant și fratele său a intervenit un partaj voluntar, terenul în suprafață de 3300 mp, fiindu-i atribuit reclamantului cu consecința întabulării in CF a dreptului de proprietate astfel dobândit.

Față de opoziția manifestată de pârâți și față de cuprinsul dosarului de fond funciar, care a stat la baza eliberării titlului de proprietate pe seama reclamantului SM și a fratelui său, SN, în dosar 382/328/2011, reclamantul SM a solicitat, în contradictoriu cu succesorii fratelui său, SN, nulitatea titlului de proprietate emis pe seama lui SM și SN, față de împrejurarea ca doar SM a formulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate și, ca atare, SN nu avea calitatea de persoană îndreptațită la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 3300 mp intravilan și 3 ha extravilan.

Pe parcursul soluționării dosarului având ca obiect fond funciar, în stadiul de recurs, între părți s-a încheiat o tranzacție, în vederea stingerii ambelor litigii, tranzacție prin care:

– reclamantul a recunoscut că a fomulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate și in numele fratelui său, în baza mandatului acordat de acesta

– pârâții au recunoscut partajul intervenit între reclamantul SM și fratele său, SN, prin care terenul intravilan în suprafață de 3300 mp i-a revenit reclamantului.

După ce în dosarul de fond funciar, deși nu s-a luat de tranzacție, aceasta a fost folosită pentru admiterea recursului succesorilor lui SN și menținerea ca valabil a titlului de proprietate, în dosarul având ca obiect partaj, pârâții au contestat tranzacția.

Înstanța a admis acțiunea de partaj formulată de reclamant, pentru următoarele două considerente:

Chiar dacă în dosar 382/328/2011 nu s-a luat de tranzacție, părțile au semnat tranzacția, care se impune a fi respectată potrivit art. 969 cod civil. Simpla contestare a tranzacției de către pârâți, pe considerentul că, abia ulterior semnării și utilizării ei în dos. 382/328/2011, au constatat că nu era ceea ce se dorise, în condițiile în care pârâții, persoane cu discernământ, nu au avut nimic de obiectat cu prilejul semnării tranzacției și în lipsa dovedirii vreunei împrejurări care să ateste că s-ar fi aflat în eroare sau ar fi fost constrânși să semneze actul, nu justifică existența vreunei cauze de nulitate a tranzacției.

Pe de altă parte, din declarațiile martorilor rezultă că a fost voința părinților reclamantului și a fratelui său ca terenul în suprafață de 3300 mp să îi rămână reclamantului întrucât fratelui reclamantului i-au cumpărat parinții o casă cu grădină, în aceeași localitate, nu departe de casa părintească. Din dispozițiile art. 794 si 795 cod civil vechi, aplicabil în speță, rezultă că părinții pot proceda la o împărțeală a averii lor în timpul vieții, către descendenți dar pentru ca o asemenea împărțeală să fie valabilă se cere ca ea să fie făcută prin acte juridice sub formă de donații sau testamente, cu respectarea condițiilor de formă aferente. În speță, deși nu a fost înfățișat nu a fost prezentat un act întocmit în forma si condițiile prevăzute de textele citate, cei doi frați, reclamantul și antecesorul pârâților au executat în mod conștient acest partaj de ascendent nul absolut pentru vicii de formă, fapt care are semnificația unei ratificări a actului nul în condițiile art. 1167 al. 3 din codul civil de la 1864.

(Sentința civilă nr. 1487/2014, pronunțată de Judecătoria Turda în dos. nr. 389/328/2014, definitivă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 95/R/2015, pronunțată de Tribunalul Cluj)

Drept civil

Efectul declarativ al partajului potrivit vechiului cod civil. Acțiune oblică. Soarta antecontractului de vânzare încheiat cu nerespectarea regulii unanimității

Reclamanții au solicitat instanței să constate că între cei șase pârâți, coproprietari asupra imobilelor în litigiu, în cote de ⅙-a parte fiecare, a intervenit un partaj voluntar, imobilele în suprafață totală de 60.700 mp revenindu-le pârâtelor de rang 1-3 și să pronunțe o hotărâre, care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, în favoarea lor, cu privire la aceste imobile.

Pârâții de rang 4-5 s-au opus admiterii acțiunii și, prin întâmpinare au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților în privința petitului de sistare indiviziune, motivat prin aceea că nu au calitatea de coproprietari iar prin cererea reconvențională au solicitat constatarea nulității absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare, încheiat între pârâtele de rang 1-3 și reclamanți.

Înstanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, reținând ca acțiunea a fost fomulată de reclamanți, în temeiul dispozițiilor art. 874 cod civil, și anume pe calea acțiunii oblice, aceștia având o creanță certă, lichidă și exigibilă, un interes serios și legitim, existând și o stare de pasivitate a pârâților, caz în care reclamanții, chiar dacă nu au calitatea de coproprietari, au calitate procesuală activă.

Înstanța a avut în vedere că în cauză este incidentă ipoteza înstrăinării unui bun indiviz de către unul sau mai mulți coindivizari, fără acordul celorlalti. Situația actului juridic este tranșată în practica judiciară în sensul că vânzarea este recunoscută ca valabilă, dar nu pur și simplu ci sub condiția rezolutorie ca bunul să cadă la partaj în lotul altui coindivizar decât vânzătorul. Astfel, vânzarea nu este nulă absolut pentru lipsa consimțământului la vânzare a coindivizarilor necontractanți ci vânzarea este valabilă sub condiția rezolutorie ca, la partaj, bunul să cadă în lotul coindivizarilor necontractanți. 

Așadar, lipsa consimțământului celorlalți coproprietari nu afectează valabilitatea actului de înstrăinare atâta timp cât prin partaj fracțiunea înstrăinată a căzut în lotul înstrăinătorului, întrucât partajul este un act juridic cu caracter declarativ, producător de efecte juridice retroactive, ex tunc, de la data la care a luat naștere starea de coproprietate, dată de la care întstrăinătorul va fi privit, ca efect al partajului, ca proprietar exclusiv.

În baza probatoriului administrat, instanța a reținut că între coproprietari a intervenit o înțelegere de partaj, stabilindu-se fracțiunile materiale de teren, corespunzătoate pentru fiecare dintre pârâți. Pentru a reține astfel, instanța a dat eficiență declarațiilor martorilor, coroborate cu răspunsurile părților la interogatoriu, precum și probei cu înscrisuri, constând în antecontracte de vânzare-cumpărare, prin care pârâții de rang 5-6 au întrăinat diverse suprafețe de teren, dintre cele deținute în coproprietate. 

Cu privire la forma partajului, instanța a avut în vedere că potrivit art. 730 al. 1, teza finală, partajul se poate realiza fără îndeplinirea vreunei formalități.

De asemenea, instanța a avut în vedere împrejurarea că suprafața care face obiectul antecontractului, a cărui validare se solicită de către reclamanți corespunde cotei de proprietate a pârâtelor de rang 1-3, precum și înprejurarea că, potrivit art. 728 cod civil, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune și niciunul dintre pârâți nu a propus o alta modalitate de partaj, așa încât instanța a dat curs propunerii de partajare din acțiunea introductivă de instanță, cu respectarea principiului disponibilității părților.

În plus, instanța a avut în vedere că este necesar a ocroti buna-credință și siguranța circuitului civil. Încă din anul 2008, s-a creat credința reclamanților că au dobândit terenul în cauză iar pe parcursul celor trei ani de folosință nu s-a dovedit de către pârâți inițierea vreunui demers judiciar sau extrajudiciar de a contesta drepturile astfel dobândite de reclamanți.

Pe cale de consecință, fiind dovedit un partaj între coproprietari, instanța a respins cererea reconvențională și a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată de reclamanți.

(Sentința civilă nr. 2222/2011, pronunțată de Judecătoria Turda în dosar 2578/328/2009, definitivă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 204/R/2012 a Tribunalului Cluj)