Arhive categorie: Contencios administrativ

Expropriere. Stabilirea prejudiciului cauzat reclamantului aferent suprafeței rămase în urma exproprierii in procent de 100% din valoarea terenului neexpropriat.

Prin sentinţa civilă nr. 234 din 02.04.2021 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 1432/117/2019, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul NE în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj şi în consecinţă: S-a anulat în parte, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, Hotărârea de stabilire a despăgubirilor, emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real în temeiul căruia au fost formulate cereri de acordare a despăgubirilor pentru imobilele supuse exproprierii afectate de lucrarea de utilitate publică „Autostrada Sebeş – Turda”, din cadrul Consiliului local Mihai Viteazu, judeţul Cluj. S-au stabilit despăgubirile pentru terenul expropriat de la reclamant, în suprafaţă de 6627 m.p., la 34.460 euro. Pârâtul a fost obligat la plata către reclamant a echivalentului în lei la data plăţii a sumei de mai sus, conform cursului BNR, având în vedere şi suma consemnată în favoarea reclamantului de 3.048,42 lei, cu dobânda legală penalizatoare, conform art. 3, alin. 2 şi alin. 3 din O.G. nr. 13/2011, calculată începând de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la plata efectivă. Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului cheltuieli de judecată parţiale, în sumă de 4750 lei. S-a respins cererea reclamantului de stabilire a despăgubirii pentru terenul rămas ca urmare a exproprierii. 

Prin apelul declarat de reclamant au fost aduse critici referitoare la soluţionarea cererii de acordare a despăgubirilor pentru terenul neexpropriat. Suprafaţa de teren expropriată prin decizia de expropriere a făcut parte din tarla 43, în suprafaţă de 7.800 mp, având categoria de folosinţă „arabil”, înscrisă în titlul de proprietate eliberat pe numele reclamantului, rămânând o suprafaţă de 1.173 mp neexpropriată. 

Potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama „… și de daunele aduse proprietarului …”. Aşadar, concluzia neechivocă care se desprinde este aceea că la stabilirea despăgubirii trebuie să se țină seama și de prejudiciul cauzat proprietarului, respectiv, de daunele suferite de partea de imobil rămasă neexpropriată. 

În faţa primei instanţe, în vederea stabilirii despăgubirii, a fost întocmit un raport de evaluare de către o comisie de experţi, formată din domnii LR, PA şi BM. În privinţa prejudiciului adus terenului rămas în urma exproprierii experţii BM şi PA au apreciat că acesta este zero, întrucât parcela rămasă poate fi utilizată ca teren agricol, are acelaşi front ca înainte de expropriere, de 19,35 m, iar suprafaţa mai mică nu influenţează exploatarea normală – agricolă. Pe de altă parte, prin opinia separată, expertul LR a arătat că suprafaţa rămasă după expropriere, de 1.173 m.p. este mică şi improprie pentru dezvoltare industrială ori exploatare agricolă şi nu are acces la drum public, întrucât accesul la şosea este obturat de o conductă supraterană de gaze naturale. 

În faţa instanţei de apel, s-a dispus efectuarea unei completări de către aceeaşi comisie de experţi, ocazie cu care, în mod unanim, s-a admis că accesul pe latura vestică a terenului, existent la momentul exproprierii, astfel cum era înscris în titlul de proprietate şi procesul-verbal de punere în posesie, a fost preluat de expropriator, iar pentru suprafaţa de 1.173 mp rămasă în proprietatea reclamantului, ce are front de 19,35 ml la drumul judeţean, accesul este limitat de conducta de gaz supraterană, aflată la cca. 60 cm deasupra solului. În opinie majoritară, domnii experţi BM şi PA nu au făcut nicio evaluare cu privire la un eventul prejudiciu, în schimb au propus drept soluţii de remediere a accesului, devierea conductei de gaz sau înfiinţarea unei servituţi de trecere de către expropriator. Doar expertul LR şi-a menţinut opinia în sensul că prejudiciul cauzat reclamantului este de 100% din valoarea terenului neexpropriat, datorită lipsei accesului, şi suprafeţei mici, impropriu a fi folosită, inclusiv ca teren agricol. 

Drept urmare, având în vedere că întreaga comisie de experţi a constatat că terenul rămas neexpropriat în suprafaţă de 1.173 mp, a devenit inutilizabil prin lucrările demarate în vederea construirii autostrăzii, Curtea a apreciat că reclamantul este îndreptățit să primească despăgubiri şi pentru terenul rămas neexpropriat egal cu valoarea de circulaţie a terenului, astfel cum a fost stabilită de către expertul LR, şi anume de 5,2 euro/mp, la un curs euro de 4,4957 lei la data exproprierii. În consecință, despăgubirea cuvenită reclamantului, va fi de 27.423 lei pentru suprafaţa neexpropriată de 1.173 mp. 

(Sentinţa civilă nr. 234 din 02.04.2021 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 1432/117/2019, definitivă prin Decizia civilă nr. 116/A/2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj)

Obligație de plată a serviciilor de către autoritatea publică chiar în lipsa unei convenții scrise. Admitere.

În fapt, începând cu anul 2005 până în anul 2014 inclusiv – mai puţin anul 2007 -, între reclamanta Asociatia centrul de îngrijire pentru vârstnici și DGASPC Cluj s-au încheiat succesiv convenţii anuale de colaborare, având ca obiect „implementarea strategiei judeţene în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor vârstnice, aflate în dificultate”, scopul fiind oferirea unor servicii de calitate acestor peroane, „prin colaborarea dintre cele două instituţii”, evaluarea medico-socială şi internarea persoanelor în unitate urmând a se realiza „la propunerea serviciului de specialitate al DGASPC”. În continuare, s-a convenit că DGASPC va asigura finanţarea cheltuielilor aferente îngrijirii persoanelor vârstnice de catre reclamanta. 

Deşi ultima convenţie dintre părţi a fost încheiată în anul 2014, pârâta DGASPC a continuat să achite în favoarea reclamantei sumele lunare aferente persoanelor instituţionalizate, după data împlinirii termenului contractual, respectiv luna mai 2015, până în luna octombrie 2016 inclusiv, după acest moment pârâta refuzând să mai achite sumele comunicate de reclamantă, pe motiv că nu au mai fost alocate fonduri.

Reclamanta a întreprins demersuri constante şi succesive pentru a reglementa situaţia dintre părţi, înaintând spre aprobare către ambele pârâte, atât înainte de momentul sistării plăţii sumelor de bani, cât şi ulterior acestui moment, convenţii de colaborare anuale, pentru perioada 2015-2016, fără însă ca pârâtele să semneze aceste convenţii. Prin adresa, DGASPC a comunicat reclamantei că este necesară semnarea unui Protocol de colaborare, fără de care DGASPC nu ar putea asigura finanțarea cheltuielilor, învederând că a adus la cunoştinţa pârâtei CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ acest aspect. Cu toate acestea, pârâta a continuat să achite sumele aferente persoanelor instituţionalizate în centrul administrat de reclamantă, astfel că reclamanta era îndreptăţită să considere că între părţi relaţiile de „colaborare” au continuat chiar şi în afara unei convenţii scrise, fiind cert că cel puţin pentru un an şi jumătate, inclusiv pârâtele au continuat a-şi îndeplini obligaţiile.

Totodată, urmare a demersurilor reclamantei, CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ a răspuns asociaţiei doar la data de 30.01.2017, când faţă de solicitarea reclamantei de plată a serviciilor sociale sau de transfer a unor beneficiari de la asociaţie la centre DGASPC, i s-a comunicat că este necesar să se respecte principiile concurenţei şi al accesului nediscriminatoriu al furnizorilor de servicii sociale la sursele publice de finanțare.

În egală măsură, reclamanta a probat şi aspectul litigios privind continuarea prestării de servicii în favoarea persoanelor instituţionalizare prin intermediul DGASPC, începând cu luna noiembrie 2016 şi până la zi, nefiind contestat de către pârâte faptul că pentru aceste servicii, DGASPC nu a mai achitat cheltuielile corespunzătoare. 

Din perspectiva apărărilor invocate de pârâte, instanţa nu poate reţine cu legal temei că lipsa unei convenţii scrise ar lipsi de fundament pretenţia reclamantei, câtă vreme este cert nu doar că aceasta a încercat să „formalizeze” raporturile juridice prin încheierea unei noi convenţii, ci a solicitat şi ca, în caz contrar, persoanele vizate să fie mutate din centru, fără ca cele două instituţii ale statului să fie preocupate să rezolve această situaţie. A invoca la acest moment faptul că trebuie/trebuia respectată legislaţia privind achiziţiile publice şi principiile concurenţei şi al accesului nediscriminatoriu al furnizorilor de servicii sociale la sursele publice de finanțare, înseamnă pentru pârâte a se prevala de propria culpă şi inacţiune evidentă, începând cel puţin cu luna noiembrie 2016, nefiind invocat şi dovedit de către aceste că ar fi înţeles să demareze procedurile specifice de încheiere a unor noi contracte de acordare a serviciilor sociale cu furnizori de astfel de servicii, care să vizeze persoanele administrate în centrul reclamantei. Or este de principiu că o parte nu poate invoca propria incorectitudine pentru a se exonera de îndeplinirea obligaţiilor care îi revin, cu atât mai mult în contextul special al raporturilor juridice dintre părţile cauzei. Acest context special este dat de specificul obligaţiei asumate de reclamantă – de a acorda servicii de asistenţă socială unor persoane defavorizate, beneficiare ale ajutorului oferit de stat în temeiul Legii nr. 17/2000 şi ale OG nr. 68/2003 privind serviciile sociale -, fiind cert că pentru orice furnizor de astfel de servicii, de bună-credinţă, simplul fapt că instituţiile statului nu înţeleg a-şi mai îndeplini obligaţiile de plată a serviciilor, nu duce la evacuarea acestor persoane. O astfel de atitudine debună-credinţă din partea reclamantei nu poate justifica însă concluzia pârâtului JUDEŢUL CLUJ – CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ, în sensul că asociaţia ar fi continuat să presteze serviciile din considerente de ordin umanitar, pârâtul omiţând faptul că, în lipsa comunicării către reclamantă a împrejurării că, prin ipoteză, respectivele persoane nu se mai încadrează în prevederile legii pentru a beneficia de asistenţă socială – obligaţie contractuală asumată de părţi, de a se informa reciproc -, acestea au continuat să fie, măcar teoretic, în „grija” statului.

Pentru aceleaşi motive, nu poate fi primită nici afirmaţia pârâtului în sensul că persoanele în cauză urmau să beneficieze de servicii de îngrijire pentru perioade succesive de 1 an de la data încheierii fiecărei convenţii, iar nu sine die, fiind cert că pârâtul nu a fost în măsură să probeze că pentru persoanele în cauză, s-ar fi constatat în mod oficial, legal, că nu mai pot beneficia de serviciile oferite în temeiul legilor speciale indicate şi că acest aspect ar fi fost comunicat şi reclamantei. 

Nu se poate afirma cu legal temei, de către pârâte, că sumele achitate ulterior lunii mai 2015 ar fi fost plătite „din eroare”, ci dimpotrivă, aceste sume erau datorate şi se impuneau a fi achitate de către pârâte. Această obligaţie a pârâtelor rezultă din aceea că acestea au continuat să beneficieze de aceste servicii, pe fondul atitudinii lor manifestată în perioada mai 2015 – octombrie 2016, când au agreat tacit prelungirea raporturilor juridice dintre părţi, efectuând plăţi în afara unei convenţii scrise, dar pentru servicii efectiv prestate de reclamantă, în favoarea pârâtelor şi în beneficiul persoanelor vârstnice ce au continuat, în lipsa unor dovezi contrare, să fie asistate social, iar ulterior lunii octombrie 2016, prin faptul că în continuare nu au luat măsuri pentru reglementarea acestor aspecte, alegând doar să nu mai achite serviciile încă prestate de reclamantă. 

Pe cale de consecinţă, reclamata este îndreptăţită la a-i fi achitate sumele aferente serviciilor oferite persoanelor vârstnice asistate, pentru perioada noiembrie 2016 – noiembrie 2017, precum şi pentru sumele ce se vor ocaziona în continuare, potrivit numărului de persoane instituţionalizate.


(Sentința civilă nr. 3/2018, pronunțată de Tribunalul Cluj in Dosar nr. 2044/117/2017, definitiva prin neapelare)

Anulare autorizație de construire. Obligativitatea acordului vecinilor pentru edificarea unei construcții cu destinație agricolă în zona rezidențială

Prin actiunea in contencios administrativ, reclamantul SP a solicitat, in contradictoriu cu Primarul Mun. Turda si paratul TTN, anularea autorizatiei de construire emisa pe seama paratului TTN, avand ca obiect executarea lucrarilor de construire pentru un fanar in suprafata construita de 272,10 mp amplasat asupra imobilului proprietatea acestuia, aflat in zona rezidentiala a mun. Turda, invecinat cu imobilul aflat in proprietatea reclamantului, intrucat pentru eliberarea Autorizatiei de construire era necesar acordul vecinilor, acord care nu a fost obtinut de catre parat.

Potrivit Anexei 1 la Legea nr. 50/1991 intre anexele la memoriu trebuie sa se regaseasca si acordul vecinilor, astfel cum este prevazut la punctul 2.5.6.: „acordul vecinilor, conform prevederilor legale in vigoare, exprimat in forma autentica, pentru constructiile noi, amplasate adiacent constructiilor existente sau in imediata lor vecinatate – si numai daca sunt necesare masuri de interventie pentru protejarea acestora -, pentru lucrari de constructii necesare in vederea schimbarii destinatiei in cladiri existente, precum si in cazul amplasarii de constructii cu alta destinatie decat cea a cladirilor invecinate.”

Reclamantul a aratat ca zona, in care a fost amplasat fanarul, este una rezidentiala si, intrucat fanarul este o constructie de tip agricol, are alta destinatie decat a cladirilor invecinate, asa incat era necesar acordul vecinilor pentru eliberarea autorizatiei de construire.

Paratul TTN a sustinut ca pentru edificarea fanarului nu se impunea a obtine in prealabil acordul vecinilor, intrucat acesta nu reprezinta o constructie cu destinatie agricola ci o anexa gospodareasca si de aceea fanarul nu are alta destinatie decat cea a cladirilor invecinate, in sensul textului legal mai sus expus.

Prin ambele expertize tehnice efectuate in cauza s-a stabilit insa, avand in vedere amplasarea, modul de alcatuire, structura constructiei cu stalpi de lemn si acoperis din barne de lemn dar si functiunea constructiei si natura produselor depozitate, ca fanarul este o constructie de tip agricol.

Pe cale de consecinta, punctul 2.5.6. impunea in sarcina paratului obligatia de a obtine acordul prealabil al vecinilor pentru edificarea fanarului. 

Procedand la verificarea documentatiei pentru autorizarea fanarului, Tribunalul Cluj a constatat ca nu exista un astfel de acord al vecinilor si, ca atare, in temeiul art. 12 al. 1 din Legea nr. 50/1991 si art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004, a dispus anularea autorizatiei de construire.

(Sentinta civila nr. 8726/2013, pronuntata de tribunalul Cluj in Dos. 7282/117/2011, definitiva prin respingerea recursului prin Decizia civila nr. 9873/2013, pronuntata de Curtea de Apel Cluj.)

Sanctiuni aplicate de Inspectoratul Teritorial de Munca Cluj si anulate de instante

In urma controlului efectuat in luna august 2018, pe un santier constructii in Cluj-Napoca, reprezentantii Inspectoratului teritorial de munca Cluj au identificat doua persoane desfasurand munca fara a avea incheiat contract individual de munca, persoane care au declarat ca desfasoara munca in beneficiul societatii “T” SRL. 

Pe seama societatii “T” SRL s-a intocmit de catre Inspectoratul teritorial de munca Cluj proces verbal de contraventie, pentru fapta prevazuta de art. 260 al. 1 litera e) din Legea nr. 53/2003, aplicandu-se sanctiunea amenzii in cuantum de 40.000 lei si proces verbal de control prin care s-a dispus masura obligarii societatii la incheierea in forma scrisa a contractelor individuale de munca pentru cele doua persoane, cu data reala a inceperii activitatii si respectarea tuturor obligatiilor care decurg din aceasta situatie (transmiterea contractului individual de munca in registrul general de evidenta cu data reala a inceperii activitatii, achitarea tuturor drepturilor salariale).

Impotriva procesului verbal de contraventie, societatea “T” SRL a formulat plangere contraventionala, in fata Judecatoriei Cluj-Napoca iar impotriva procesului-verbal de control, societatea a formulat actiune in anulare, la Tribunalul Cluj.

Starea de fapt retinuta de cele doua instante, ca urmare a administrarii probei testimoniale, a fost in sensul ca cele doua persoane nu au prestat munca in beneficiul societatii “T” SRL ci in beneficiul unei alte societati, asa incat intrucat starea de fapt retinuta in procesul verbal de contraventie si in cel de control este infirmata de probatiunea administrata. 

In consecinta, fata de imprejurarea ca din probatoriul administrat in cauza rezulta imprejurari contrare celor retinute in sarcina petentei prin procesul verbal de contraventie contestat, prezumtia de temeinicie a acestuia a fost rasturnata si procesul-verbal se impune a fi anulat.

(Sentinta civila nr. 4958/2019, pronuntata de Judecatoria Cluj-Napoca in Dos. 19627/211/2018)

In acelasi sens, Tribunalul Cluj a constatat ca probele produse in cauza confirma sustinerea reclamantei, in sensul ca cele doua persoane nu au desfasurat munca in beneficiul societatii “T” SRL. In consecinta, nefiind parte intr-un raport juridic de dreptul muncii, societatea nu poate fi tinuta de obligatia de a incheia contracte individuale de munca in temeiul art. 16 al. 1 din Codul Muncii. Pentru aceste motive, instanta a admis actiunea societatii si a anulat procesul verbal de control.


(Decizia civila nr. 2041/2019, pronuntata de Tribunalul Cluj in Dos. 4080/117/2018)

Contencios administrativ. Autoritate de lucru judecat. Lipsa identitatii de obiect. Respingerea exceptiei.

Pe cale de întâmpinare, intimatul Primarul comunei Tritenii de Jos a invocat excepția autorității de lucru judecat, solicitând admiterea excepției si respingerea acțiunii prin care reclamanta a solicitat obligarea sa la efectuarea demersurilor pentru organizarea concursului pentru ocuparea funcției de secretar al comunei.

In motivarea excepției, intimatul a arătat ca într-o cauză anterioară, soluționată irevocabil, reclamanta a formulat aceeași solicitare de obligare a sa la efectuarea demersurilor pentru organizarea concursului pentru ocuparea funcției de secretar al comunei. In acea cauza, fata de prevederile art. 11 al. 1 litera a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța a admis excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, respingând acțiunea ca fiind prescrisa.

În urma acestei soluții, reclamanta s-a adresat intimatului cu o noua plângere prealabila, cu aceeași solicitare de a se efectua demersurile pentru organizarea concursului pentru ocuparea funcției de secretar al comunei și, față de răspunsul negativ la plângerea prealabila, a formulat o nouă acțiune în contencios administrativ.

Analizand intrunirea celor trei conditii prevazute de lege pentru invocarea cu succes a exceptiei autoritatii de lucru judecat, respectiv identitatea de obiect, parti si cauza, instanta a constatat ca intre cele doua actiuni nu exista identitate de obiect, reclamanta intelegand sa conteste raspunsul autoritatii publice formulat cu privire la doua petitii distincte. Mai mult, prin sentinta civila cu care s-a finalizat primul demers, instanta a analizat exceptia prescriptiei dreptului la actiune prin raportare la data comunicarii refuzului nejustificat de solutionare a unei cereri formulata de reclamanta in anul 2009, cerere distincta de cea care a stat la baza promovarii actiunii de fata.

Astfel, constatand in mod intemeiat neintrunirea in cauza a tuturor conditiilor legale pentru sustinerea exceptiei autoritatiii de lucru judecat, instanta a respins exceptia, procedand la solutionarea fondului pricinii.

Exceptie de nelegalitate. Caracterul individual sau normativ al actelor administrative atacate.

Prin actiunea introductiva reclamanta a invocat, in baza art. 4 Legea nr. 554/2004, exceptia de nelegalitate a H.C.L. Luna nr. din 1999 si H.C.L. Luna nr. din 2000, prin care s-a aprobat inventarul domeniului public al comunei Luna, in anexa X pozitia X, care face parte din hotararile atacate fiind inscris cimitirul reformat Luncani, apreciind reclamanta ca ilegala inscrierea cimitirului reformat Luncani in anexele mentionate mai sus.

Analizand cu prioritate exceptia inadmisibilitatii actiunii, Tribunalul Cluj a admis aceasta exceptie constatand ca hotararile atacate sunt acte administrative cu caracter normativ care nu pot face obiectul exceptiei de nelegalitate reglementate de dispozitiile art. 4 Legea nr. 554/2004.

Analizand recursul, Curtea de Apel Cluj a casat sentinta pronuntata de tribunal si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante. Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de control judiciar a retinut urmatoarele:

H.C.L. Luna nr. din 1999 si H.C.L. Luna nr. din 2000, prin care s-a aprobat inventarul domeniului public al comunei Luna sunt acte administrative unilaterale cu caracter individual, care pot forma obiectul exceptiei de nelegalitate reglementate de dispozitiile art. 4 Legea nr. 554/2004 si nu acte administrative normative asa cum in mod gresit a apreciat tribunalul.

Astfel, actele administrative normative cuprind reglementari de principiu cu caracter obligatoriu, formulate in abstract, in vederea aplicarii unui numar nedeterminat de persoane pe cand actele administrative individuale sunt manifestari de vointa care creeaza, modifica, desfiinteaza drepturi si obligatii in beneficiul sau sarcina unei sau mai multor persoane dinainte determinate.

Fata de imprejurarea ca prin Hotararile Consiliului Local al Comunei Luna atacate s-a inclus in domeniul public al comunei Luna cimitirul reformat Luncani, care este proprietatea reclamantei, actele administrative atacate au caracter individual, intrucat privesc drepturi sau obligatii in sarcina mai multor persoane dinainte determinate.

Actele atacate avand caracter individual, se impunea ca instanta de fond sa respinga exceptia inadmisibilitatii actiunii si sa treaca la examinarea cauzei pe fond.

(Decizia civila 3013/2008, pronuntata de Curtea de Apel Cluj in Dos. 2151/117/2008)

Actualizare 4.03.2021

Art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contentenciosului administrativ a fost modificat de pct. 1 al art. 54 din Legea nr. 76 din 24 mai 2012, in privinta competentei materiale a instantei in sensul ca exceptia de neconstitutionalitate se solutioneaza de catre instanta investita cu fondul litigiului, fie prin incheiere interlocutorie, fie prin hotararea, care se pronunta in cauza.

Jurisprudenta suplimentara:

In acelasi sens, in Dos. 5327/328/2014, Judecatoria Turda a respins exceptia inadmisibilitatii exceptiei de nelegalitate si, pe fondul exceptiei de nelegalitate, a admis aceasta exceptie, cu privire la HCL Frata, prin care o parte din terenul reclamantului a fost trecut in domeniul public al comunei, dandu-i-se destinatia de drum, solutionand actiunea in revendicare, care a facut obiectul dosarului de fond, avand ca obiect revendicare, fara a tine cont de actul administrativ atacat.

“Instanţa faţă de prevederile art. 4 din Legea 554/2004 constată îndeplinite condiţiile de admisibilitate, respectiv excepţia a fost invocată în cursul unui litigiu pendinte, soluţionarea fondului depinde de soluţionarea excepţiei şi, de asemenea, excepţia vizează un act administrativ individual întrucât acestea se referă la situaţii concret determinate, respectiv inventarul bunurilor comunei Frata. Pe fondul excepţiei, instanţa apreciază că nu s-a dovedit incidenţa vreunui caz de dobândire a dreptului de proprietate publică prevăzut de art. 863 cod civil, simpla includere într-o listă de inventar neputând să-l plaseze automat în domeniul public. De asemenea, în cursul procesului, Consiliul Local a arătat că nu s-a determinat titularul dreptului de proprietate asupra terenului, iar în cuprinsul hotărârii nu s-a făcut referire la cauza de utilitate publică avută în vedere la adoptarea hotărârii. Pentru acestea, instanţa admite excepţia de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local Frata nr. 5 din 26.01.2017. Această hotărâre nu va fi avută în vedere la soluţionarea cauzei.”

(Incheiere de sedinta din 16.05.2017)

CJUE: Taxa pe poluare prevazuta de legislatia romana este contrara dreptului UE

Prin hotararile pronuntate in cauza C-402/09 Tatu si cauza C-263/10 Nisipeanu precum si Ordonanţa pronunţata in cauzele conexate C-29/11, Sfichi si C-30/11, Ilas, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit incompatibilitatea taxei de poluare cu dreptul european.

Prin hotararea data in cauza C-402/09 Tatu, CJUE a stabilit faptul ca “taxa pe poluare instituita prin reglementarea romana si care se aplica vehiculelor cu ocazia primei lor inmatriculari in acest stat membru este contrara dreptului Uniunii. Astfel, aceasta reglementare are ca efect sa descurajeze importul si punerea in circulatie a vehiculelor de ocazie cumparate in alte state membre. Reglementarea romana – Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule (in speta este aplicabila OUG nr. 50/2008 in versiunea sa initiala, fara modificarile ulterioare) – a instituit, incepand de la 1 iulie 2008, o taxa pe poluare care trebuie sa fie platita cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania. Reglementarea mentionata nu face distinctie intre vehiculele fabricate in acest stat membru si cele produse in strainatate. De asemenea, aceasta nu face distinctie intre vehiculele noi si vehiculele de ocazie.”

Potrivit hotararii CJUE aceasta taxa creeaza o discriminare indirecta intre autovehiculele de ocazie importate si autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul national intrucat are ca efect faptul ca vehiculele de ocazie importate si caracterizate printr-o vechime si o uzura importante sunt supuse – in pofida aplicarii unei reduceri substantiale a valorii taxei care tine seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piata, in timp ce vehiculele similare puse in vanzare pe piata nationala a vehiculelor de ocazie nu sunt in niciun fel grevate de o astfel de sarcina fiscala. „In aceste conditii, reglementarea respectiva are ca efect descurajarea importului si punerii in circulatie in Romania a unor vehicule de ocazie cumparate in alte state membre. Or, chiar daca dreptul Uniunii nu impiedica statele membre sa introduca impozite noi, acesta obliga fiecare stat membru sa aleaga taxele aplicate autovehiculelor si sa le stabileasca regimul astfel incat acestea sa nu aiba ca efect favorizarea vanzarii vehiculelor de ocazie nationale si descurajarea, in acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.”

„In consecinta, Curtea apreciaza ca dreptul Uniunii se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor inmatriculari in acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incat descurajeaza punerea in circulatie, in statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumparate in alte state membre, fara insa a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie avand aceeasi vechime si aceeasi uzura de pe piata nationala.”

Argumentele Curtii au fost reluate in hotararea pronuntata in cauza C-263/10 Nisipeanu aratandu-se ca aceleasi consideratii vizeaza si regimul de impozitare prevazut de modificarile aduse prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 si, respectiv, OUG nr. 117/2009. Prin urmare, toate variantele taxei de poluare aplicabile in perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010 au fost declarate incompatibile cu art. 110 TFUE.

Desi nu s-a pronuntat inca in acest sens, argumentele Curtii sunt valabile si in privinta taxei de poluare aplicabila dupa data de 1 ianuarie 2011.

Hotararile mai sus amintite confirma jurisprudenta constanta a Curtii de Apel Cluj si reprezinta un argument in plus pentru admiterea cererilor de restituire integrala a taxelor de poluare achitate pentru autoturisme second-hand in perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010.

In privinta hotararilor judecatoresti irevocabile de respingere a cererilor de restituire a taxei de poluare, pronunţate anterior datei de 7 aprilie 2011, ele sunt supuse revizuirii pentru motivul aratat in art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Textul legal instituie un motiv special de revizuire “pronunţarea hotararilor judecatoresti irevocabile cu incalcarea dreptului comunitar”.  Astfel, hotararile irevocabile prin care s-a respins cererea de restituire a taxei de poluare vor fi desfiintate pe calea revizuirii, asigurandu-se respectarea dreptului european. In prezent nu exista un termen limita in care trebuie formulate cererile de reviziure cata vreme Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 1609 din 9 decembrie 2010 a declarat neconstituţionale prevederile art. 21 alin. (2) teza a II-a, care prevedea un termen de 15 zile de la comunicare, solutie neurmata de vreo interventie legislativa.

Cu privire la limitarea in timp a efectelor hotararii sale, Curtea a respins cererea guvernului roman, constatand ca acesta nu a facut dovada criteriului privind existenta unor perturbari grave a economiei romaneasti ca urmare a pronuntarii hotararii in cauza Nisipeanu. Aceasta inseamna ca hotararile Tatu si Nisipeanu se aplica retroactiv si lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare in perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.