În fapt, începând cu anul 2005 până în anul 2014 inclusiv – mai puţin anul 2007 -, între reclamanta Asociatia centrul de îngrijire pentru vârstnici și DGASPC Cluj s-au încheiat succesiv convenţii anuale de colaborare, având ca obiect „implementarea strategiei judeţene în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor vârstnice, aflate în dificultate”, scopul fiind oferirea unor servicii de calitate acestor peroane, „prin colaborarea dintre cele două instituţii”, evaluarea medico-socială şi internarea persoanelor în unitate urmând a se realiza „la propunerea serviciului de specialitate al DGASPC”. În continuare, s-a convenit că DGASPC va asigura finanţarea cheltuielilor aferente îngrijirii persoanelor vârstnice de catre reclamanta.
Deşi ultima convenţie dintre părţi a fost încheiată în anul 2014, pârâta DGASPC a continuat să achite în favoarea reclamantei sumele lunare aferente persoanelor instituţionalizate, după data împlinirii termenului contractual, respectiv luna mai 2015, până în luna octombrie 2016 inclusiv, după acest moment pârâta refuzând să mai achite sumele comunicate de reclamantă, pe motiv că nu au mai fost alocate fonduri.
Reclamanta a întreprins demersuri constante şi succesive pentru a reglementa situaţia dintre părţi, înaintând spre aprobare către ambele pârâte, atât înainte de momentul sistării plăţii sumelor de bani, cât şi ulterior acestui moment, convenţii de colaborare anuale, pentru perioada 2015-2016, fără însă ca pârâtele să semneze aceste convenţii. Prin adresa, DGASPC a comunicat reclamantei că este necesară semnarea unui Protocol de colaborare, fără de care DGASPC nu ar putea asigura finanțarea cheltuielilor, învederând că a adus la cunoştinţa pârâtei CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ acest aspect. Cu toate acestea, pârâta a continuat să achite sumele aferente persoanelor instituţionalizate în centrul administrat de reclamantă, astfel că reclamanta era îndreptăţită să considere că între părţi relaţiile de „colaborare” au continuat chiar şi în afara unei convenţii scrise, fiind cert că cel puţin pentru un an şi jumătate, inclusiv pârâtele au continuat a-şi îndeplini obligaţiile.
Totodată, urmare a demersurilor reclamantei, CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ a răspuns asociaţiei doar la data de 30.01.2017, când faţă de solicitarea reclamantei de plată a serviciilor sociale sau de transfer a unor beneficiari de la asociaţie la centre DGASPC, i s-a comunicat că este necesar să se respecte principiile concurenţei şi al accesului nediscriminatoriu al furnizorilor de servicii sociale la sursele publice de finanțare.
În egală măsură, reclamanta a probat şi aspectul litigios privind continuarea prestării de servicii în favoarea persoanelor instituţionalizare prin intermediul DGASPC, începând cu luna noiembrie 2016 şi până la zi, nefiind contestat de către pârâte faptul că pentru aceste servicii, DGASPC nu a mai achitat cheltuielile corespunzătoare.
Din perspectiva apărărilor invocate de pârâte, instanţa nu poate reţine cu legal temei că lipsa unei convenţii scrise ar lipsi de fundament pretenţia reclamantei, câtă vreme este cert nu doar că aceasta a încercat să „formalizeze” raporturile juridice prin încheierea unei noi convenţii, ci a solicitat şi ca, în caz contrar, persoanele vizate să fie mutate din centru, fără ca cele două instituţii ale statului să fie preocupate să rezolve această situaţie. A invoca la acest moment faptul că trebuie/trebuia respectată legislaţia privind achiziţiile publice şi principiile concurenţei şi al accesului nediscriminatoriu al furnizorilor de servicii sociale la sursele publice de finanțare, înseamnă pentru pârâte a se prevala de propria culpă şi inacţiune evidentă, începând cel puţin cu luna noiembrie 2016, nefiind invocat şi dovedit de către aceste că ar fi înţeles să demareze procedurile specifice de încheiere a unor noi contracte de acordare a serviciilor sociale cu furnizori de astfel de servicii, care să vizeze persoanele administrate în centrul reclamantei. Or este de principiu că o parte nu poate invoca propria incorectitudine pentru a se exonera de îndeplinirea obligaţiilor care îi revin, cu atât mai mult în contextul special al raporturilor juridice dintre părţile cauzei. Acest context special este dat de specificul obligaţiei asumate de reclamantă – de a acorda servicii de asistenţă socială unor persoane defavorizate, beneficiare ale ajutorului oferit de stat în temeiul Legii nr. 17/2000 şi ale OG nr. 68/2003 privind serviciile sociale -, fiind cert că pentru orice furnizor de astfel de servicii, de bună-credinţă, simplul fapt că instituţiile statului nu înţeleg a-şi mai îndeplini obligaţiile de plată a serviciilor, nu duce la evacuarea acestor persoane. O astfel de atitudine debună-credinţă din partea reclamantei nu poate justifica însă concluzia pârâtului JUDEŢUL CLUJ – CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ, în sensul că asociaţia ar fi continuat să presteze serviciile din considerente de ordin umanitar, pârâtul omiţând faptul că, în lipsa comunicării către reclamantă a împrejurării că, prin ipoteză, respectivele persoane nu se mai încadrează în prevederile legii pentru a beneficia de asistenţă socială – obligaţie contractuală asumată de părţi, de a se informa reciproc -, acestea au continuat să fie, măcar teoretic, în „grija” statului.
Pentru aceleaşi motive, nu poate fi primită nici afirmaţia pârâtului în sensul că persoanele în cauză urmau să beneficieze de servicii de îngrijire pentru perioade succesive de 1 an de la data încheierii fiecărei convenţii, iar nu sine die, fiind cert că pârâtul nu a fost în măsură să probeze că pentru persoanele în cauză, s-ar fi constatat în mod oficial, legal, că nu mai pot beneficia de serviciile oferite în temeiul legilor speciale indicate şi că acest aspect ar fi fost comunicat şi reclamantei.
Nu se poate afirma cu legal temei, de către pârâte, că sumele achitate ulterior lunii mai 2015 ar fi fost plătite „din eroare”, ci dimpotrivă, aceste sume erau datorate şi se impuneau a fi achitate de către pârâte. Această obligaţie a pârâtelor rezultă din aceea că acestea au continuat să beneficieze de aceste servicii, pe fondul atitudinii lor manifestată în perioada mai 2015 – octombrie 2016, când au agreat tacit prelungirea raporturilor juridice dintre părţi, efectuând plăţi în afara unei convenţii scrise, dar pentru servicii efectiv prestate de reclamantă, în favoarea pârâtelor şi în beneficiul persoanelor vârstnice ce au continuat, în lipsa unor dovezi contrare, să fie asistate social, iar ulterior lunii octombrie 2016, prin faptul că în continuare nu au luat măsuri pentru reglementarea acestor aspecte, alegând doar să nu mai achite serviciile încă prestate de reclamantă.
Pe cale de consecinţă, reclamata este îndreptăţită la a-i fi achitate sumele aferente serviciilor oferite persoanelor vârstnice asistate, pentru perioada noiembrie 2016 – noiembrie 2017, precum şi pentru sumele ce se vor ocaziona în continuare, potrivit numărului de persoane instituţionalizate.
(Sentința civilă nr. 3/2018, pronunțată de Tribunalul Cluj in Dosar nr. 2044/117/2017, definitiva prin neapelare)