Interdicția încheierii de acte juridice între tutore sau o rudă in linie dreaptă și interzis. Numire curator special pentru încheierea contractului de întreținere între interzis și tutore, în calitate de întreținuti și fiul și nora acestora, în calitate de întreținători.

Petenta BE, prin tutore BI, a chemat în judecată pe pârâtul GT, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce va pronunţa, să dispună instituirea curatelei în sarcina pârâtului și în favoarea reclamantei, prin numirea în calitate de curator special a pârâtului GT, în vederea îndeplinirii tuturor formalităților și încheierii în formă autentică a unui contract de întreținere între reclamanta BE și soțul său, numitul BI, în calitate de întretinuti și numiții BS și BA, ambii in calitate de întreținatori, obiectul material al contractului fiind imobilul situat în Turda, în schimbul întreţinerii, cât și pentru verificarea îndeplinirii tuturor obligaţiilor rezultate din încheierea acestui contract. 

În motivare s-a arătat că reclamanta a fost pusă sub interdicţie, fiind numit în calitate de tutore soţul acesteia, numitul BI. Reclamanta, împreuna cu soţul sau, BI doresc să încheie, în calitate de întreţinuţi, un contract de întreţinere cu fiul, respectiv nora lor, numiţii BS si BA, ambii in calitate de întreţinători. Din cauza bolii de care suferă, reclamanta nu poate să își apere în mod corespunzător interesele și nici nu poate să ia masurile necesare pentru a încheia contractul de întreţinere, contract ce nu mai suportă amânare întrucât reclamanta și soţul sau sunt persoane in vârsta si bolnave și sunt lipsiţi de o întreţinere

corespunzătoare. 

În speța, tutorelui BI îi este interzis să încheie pe seama reclamantei – persoana ocrotită – acte juridice cu rudele sale în linie dreaptă. Cum contractul de întreținere urmează a fi încheiat cu fiul, respectiv nora tutorelui și a reclamantei, împrejurare care rezultă din actele de stare civilă, tutorelui îi este interzis să încheie acest act în numele persoanei ocrotite, față de interdicția prevazută de art. 147 al. 1 Cod civil. Astfel, se justifică necesitatea numirii unui curator special în vederea încheierii acestui act, cât și în vederea urmăririi respectarii obligațiilor întreținătorilor față de persoana ocrotită.

În conformitate cu prevederile art. 178 lit. a din Codul civil “În afară de cazurile prevăzute de lege, instanţa de tutelă poate institui curatela dacă, din cauza bătrâneţii, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, o persoană, deşi capabilă, nu poate, personal, să îşi administreze bunurile sau să îşi apere interesele în condiţii corespunzătoare şi, din motive temeinice, nu îşi poate numi un reprezentant sau un administrator.”

În ce priveşte procedura de instituire a curatelei, instanţa a reţinut că textul art. 182 din Codul civil prevede că se poate institui curatela, la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a soţului său, a rudelor sau a celor prevăzuţi la art. 111, dar aceasta nu se poate institui decât cu consimţământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimţământul nu poate fi dat, numirea curatorului se face de instanţa de tutelă, cu acordul celui desemnat, printr-o încheiere care se comunică în scris curatorului şi se afişează la sediul instanţei de tutelă, precum şi la primăria de la domiciliul celui reprezentat.

Potrivit art. 171 cod civil “regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani se aplică și în cazul tutelei celui pus sub interdicţie judecătorească, în măsura în care legea nu dispune altfel.” Art. 150 al. 1 cod civil prevede că “ori de câte ori între tutore și minor se ivesc interese contrare, care nu sunt dintre cele ce trebuie sa ducă la înlocuirea tutorelui, instanţa de tutelă va numi un curator special” iar potrivit art. 147 al 1 cod civil “este interzisă, sub sancţiunea nulităţii relative, încheierea de acte juridice între tutore sau soţul, o ruda in linie dreaptă ori fraţii sau surorile tutorelui, pe de o parte, și minor, pe de alta parte.”

Având în vedere textele de lege menţionate, analizând şi înscrisurile depuse la dosar de petentă, prin tutore, înscrisuri din care rezultă că intimata este încadrată în grad de handicap în formă gravă, cu valabilitate permanentă şi având nevoie de asistent personal, precum şi văzând consimţământul intimatului, dar şi al tutorelui petentei, dat în faţa instanţei de judecată, instanţa a apreciat că cererea formulată este întemeiată şi, în consecinţă a numit pârâtul în calitate de curator special al reclamantei în vederea îndeplinirii tuturor formalităţilor si încheierii in forma autentica a unui contract de întreţinere intre reclamanta si soţul sau, in calitate de întreţinuţi si numiţii BS si BA, ambii în calitate de întreţinători, obiectul material al contractului fiind imobilul situat in Turda, în schimbul întreţinerii, cât și pentru verificarea îndeplinirii tuturor obligaţiilor rezultate din încheierea acestui contract. 
(Sentința civilă nr. 2649/2015, pronunțată de Judecătoria Turda în dos. 5717/328/2015)