Reclamantul, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtelor O.A. L. şi V. Z., în calitate de administrator statutar al debitoarei și, respectiv contabil al societăţii, la plata sumei de 59.147 lei reprezentând întreg pasivul debitoarei, în conformitate cu dispoziţiile art. 169 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că, potrivit raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, întocmit de lichidatorul judiciar, debitoarea, prin fostele sale organe de conducere nu a procedat la întocmirea și înregistrarea actelor contabile respectiv, nu au predat lichidatorului judiciar actele prevăzute de art. 67 și 82 din Legea nr. 85/2014. De asemenea, conform aceluiași raport, se reține că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu dispozițiile legale, având în vedere lipsa depunerii declarațiilor fiscale la DGRFP Cluj-Napoca – AJFP Cluj.

Conform dispoziţiilor art. 169 din Legea nr. 85/2014, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată  de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului.

Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în alineatul 1 al art. 169 lit. a)-h). Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere şi control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane şi societate, fiind vorba de o răspundere civilă, iar sursa obligaţiei încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligaţii decurgând din contractul de mandat – cuprins în actul constitutiv – atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligaţii legale atrage răspunderea delictuală a acestuia.

Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere şi conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiţii, respectiv prejudicierea creditorilor, existenţa raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi respectiv culpa personală a celui faţă de care se antrenează răspunderea.

Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanţelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvenţă, definită de art. 5 pct. 29 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile. Constatarea stării de insolvenţă constituie o condiţie pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente faţă de creditori şi implicit prejudicierea acestora.

În temeiul dispoziţiilor art. 169 lit. d), teza a II-a din Legea nr. 85/2014, astfel cum acestea au fost interpretate de ÎCCJ din decizia pronunţată în interesul legii nr. 14/2022, având în vedere conduita pârâtei de a nu preda documentele contabile administratorului judiciar sau lichidatorului, condiţiile răspunderii civile sunt prezumate ca fiind îndeplinite. Astfel, ÎCCJ a reţinut că „în cazul în care pârâtul nu predă documentele contabile practicianului în insolvenţă, după prealabila notificare, se prezumă relativ întrunirea tuturor condiţiilor necesare atragerii răspunderii patrimoniale pentru fapta prevăzută de art. 169 alin. (1) lit. d) din aceeaşi lege”. Prezumţia este una relativă fiind, în consecinţă, sarcina pârâtei să o răstoarne.

În acest context, pârâta-administrator statutar al debitoarei avea obligaţia de a gestiona cu atenţie patrimoniul şi activitatea societăţii, iar încălcarea culpabilă a acestei obligaţii a determinat prejudicierea creditorilor şi atrage răspunderea acestuia. Pârâta a fost notificată de către lichidatorul judiciar în vederea predării actelor prevăzute de art. 67 din Legea nr. 85/2014, însă aceasta nu a înţeles să predea documentele contabile solicitate.

Faţă de starea de fapt reţinută, faptei pârâtei-administrator statutar al debitoarei îi sunt aplicabile prevederile art. 169 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2014, respectiv neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea şi, reţinând că prezumţia instituită de dispoziţia legală nu a fost răsturnată de către pârâtă, în sensul că aceasta nu a propus nici un fel de probe în apărarea sa, constată că sunt dovedite condiţiile răspunderii civile, cererea de chemare în judecată fiind, în consecinţă, întemeiată. În calitatea sa de administrator statutar al debitoarei, pârâtei îi revenea obligaţia de a-şi îndeplini atribuţiile derivate din această calitate, fiind direct răspunzătoare de modul în care este ţinută evidenţa contabilă, obligaţiile

acesteia reieşind cu claritate din dispoziţiile art. 73 alin. 1 lit. c) ale Legii nr. 31/1990 republicată.

Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului, care are obligaţia gestionării societăţii respective.

Pentru toate considerentele expuse, judecătorul sindic, în temeiul dispoziţiilor art. 169 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2014, a admis cererea de chemare în judecată şi a obliga pârâta-administrator statutar al debitoarei la suportarea pasivului debitoarei.

În ceea ce o priveşte pe pârâta V. Z., fostul contabil al societății, judecătorul sindic a admis excepţia lipsei calităţii sale procesuale, astfel încât cererea de chemare în judecată formulată faţă de aceasta a fost respinsă ca urmare a admiterii acestei excepţii. 

La soluționarea excepției judecătorul sindic a reţinut faptul că lipseşte identitatea dintre pârâtă şi subiectul raportului juridic litigios, astfel cum prevede art. 36 NCPC. În plus, potrivit art. 169 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, răspunderea poate fi atrasă în ceea ce-i priveşte pe membrii organelor de conducere,

supraveghere, precum şi orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă. Or, în condiţiile în care reclamantul nu a făcut nici dovada existenţei unui raport contractual sau de altă natură între doamna V. Z. şi societatea debitoare aflată în insolvenţă, aceasta nu are legitimare procesuală pasivă. Pretinsa recunoaştere a doamnei V. Z. că într-adevăr a ţinut contabilitatea societăţii nu este de natură să-i confere legitimare procesuală în cauză, întrucât răspunderea pentru ţinerea contabilităţii revine exclusiv administratorului societăţii şi nu contabilului, în lipsa, eventual, a asumării unei răspunderi de natură contractuală dintre contabil şi societate.

(Sentința civilă nr. 1782/2023, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dos. 879/1285/2022/a1)