Fond funciar. Obligativitatea parcurgerii procedurii administrative, ca și condiție de admisibilitate a acțiunii. 

Prin Titlul de Proprietate din 14.01.2009 a fost reconstituit dreptul de proprietate al numitului F.N., antecesorul pârâților F.I. și F. E. în ceea ce priveşte parcela 48/1 din tarlaua 170.

Din extrasele de carte funciară depuse la dosar reiese că reclamanții sunt coproprietari asupra imobilului înregistrat în CF Mihai Viteazu în suprafaţa de 21720 mp, iar într-un alt dosar, aflat pe rolul Judecătoriei Turda, aceștia au sesizat instanţa cu o cerere având ca obiect succesiune și partaj cu privire la acest imobil.

Prin raportul de expertiza efectuat în respectiva cauză s-a stabilit faptul ca amplasamentul acestui teren reconstituit în favoarea numitului F.N. ar încalca amplasamentul terenului aflat în proprietatea antecesorilor reclamanților. Reclamanții, respectiv antecesorii lor nu au formulat în termenul prevăzut de legile fondului funciar o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, fiind astfel decăzuți din dreptul de a mai formula asemenea cereri.

Reclamanții nu au respectat procedura administrativă obligatorie impusa de legile fondului funciar. Astfel, antecesorul reclamanților a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, cerere care a fost respinsă de către Comisia locala de fond funciar Mihai Viteazu, cu motivarea că imobilul aflat în proprietatea acestuia nu a fost cooperativizat și nu face obiectul Legii nr. 247/2005, iar acesta nu a urmat procedura administrativă de contestare a respingerii cererii, această soluție fiind una definitivă.

În drept, instanţa reţine că, potrivit prevederilor art. 248 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, este obligată să se pronunţe cu prioritate asupra excepţiilor de procedură sau de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe sau cercetarea în fond a cauzei, iar, în situaţia în care s-au invocat mai multe excepţii, instanţa va stabili ordinea de soluţionare a acestora, în funcţie de efectele pe care acestea le produc.

Astfel, conform celor de mai sus, instanţa a constatat că se impune soluţionarea, cu prioritate, a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanților, respectiv a excepției lipsei de interes a acestora.

Instanţa reţine că, printre condiţiile cumulative pentru a putea exercita o acţiune civilă impuse în mod imperativ de art. 32 din Codul de procedură civilă se numără calitatea procesuală și interesul juridic, definite de art. 26, respectiv art. 33 C.pr.civ. ca fiind identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii, respectiv folosul practic, material sau juridic pe care reclamantul l-ar obține ca urmare a admiterii cererii sale, iar sancţiunea incidentă în cazul neîndeplinirii acestor condiţii fiind prevăzută de art. 40 din C.pr.civ., respectiv respingerea cererii ca fiind făcută de către o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate procesuală, ori ca fiind lipsită de interes.

Însă, instanța reține că potrivit art. III alin.2 din Legea 169/1997, nulitatea absolută a unui titlul de proprietate poate fi invocată de către primar, prefect sau procuror, și de alte persoane care justifică un interes legitim, dispoziție legală conform căreia existența unui interes legitim este o condiție de fond pentru admiterea cererii de anulare a actului administrativ de restabilire a dreptului de proprietate, devenind incidente prevederile art. 36 teza a II-a C.pr.civilă.

Astfel, art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997 conferă calitate procesuală activă oricărei persoane care justifică un interes legitim, astfel că respectarea acestei condiții vizează însăși fondul cererii, astfel că instanța va respinge cele două excepții invocate în cauză.

Asupra fondului cererii de chemare în judecată, instanţa reţine că potrivit art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997, sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic, actele emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 privind reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate în favoarea persoanele care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, această nulitatea absolută putând fi invocată conform art. III alin. 2 din Legea 169/1997, nulitatea absolută a unui titlul de proprietate poate fi invocată de către primar, prefect sau procuror, și de alte persoane care justifică un interes legitim.

Instanța constată că reclamanții sunt persoane care justifică un interes legitim în solicitarea de anulare a titlului de proprietate asupra terenului care ar face parte din masa succesorală lăsată de autorilor, acesta constând în restabilirea situației anterioare de carte funciară și reincluderea terenului în masa partajabilă.

Însă, instanța reține că situația premisă avută în vedere de dispozițiile Legii nr. 169/1997 este cea a existenței mai multor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate asupra aceluiași bun aflate în curs de soluționare precum și admiterea în mod neîntemeiat a uneia dintre acestea, prin emiterea în mod neîntemeiat a unui titlu de proprietate în favoarea unei persoane care nu era îndreptățită la constituire/reconstituire, finalitatea dorită fiind aceea a anulării actelor recognitive emise în mod eronat și emiterea titlurilor către adevărații foști proprietari ai bunurilor imobile preluate în mod abuziv de către stat în timpul regimului politic totalitar.

Ori, în prezenta cauză, această condiție de admisibilitate nu este îndeplinită, cererile de reconstituire ale reclamanților fiind respinse în mod definitiv, astfel că aceștia nu pot obține emiterea unui titlu de proprietate ulterior anulării celui emis în mod presupus eronat.

Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge pe fond cererea petenților.

(Sentința civilă nr. 2245/2020, pronunțată de Judecătoria Turda în Dosar nr. 4889/328/2018, definitivă prin neapelare)