Referitor la exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minori, art. 397 C.civ. instituie regula potrivit căreia autoritatea părintească se exercită de către ambii părinţi, ipoteza exercitării acesteia de către un singur părinte constituind excepţia. Potrivit art. 398 C.civ. această excepţie intervine în cazul existenţei unor motive temeinice, având în vedere interesul superior al copilului. Conform art. 36 alin. 7 din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului constituie asemenea motive temeinice: alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală sau infracţiuni de violenţă.

Deşi reclamanta a solicitat în cauză ca instanţa să dispună exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti în favoarea acesteia, din analiza probelor administrate în cauză nu rezultă niciun motiv întemeiat care să impună exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte.

Relevante în acest sens sunt declaraţiile martorilor dar şi anchetele sociale efectuate la domiciile ambelor părţi, precum şi conversaţiile prin intermediul aplicaţiei whatsapp dintre părţi. Din coroborarea acestor probe rezultă că pârâtul se preocupă de situaţia minorei, îşi doreşte să petreacă timp cu aceasta şi contribuie financiar la întreţinerea minorei.

Contrar susţinerilor reclamantei, nu se poate susţine că acesta şi-ar fi abandonat copilul, în ciuda faptului că a lucrat în altă ţară. În ceea ce privesc afirmaţiile că fetiţa a plâns de câteva ori după ce a petrecut timp cu pârâtul, sub acest aspect trebuie avută în considerare vârsta extrem de fragedă a minorei, respectiv de doar 2 ani în prezent. Ori, atât la această vârstă, cât şi înainte, este evident că o asemenea atitudine din partea minorei, poate fi şi reacția acestuia la schimbarea mediului în care a fost obişnuită, dar şi faptul că la această vârstă copiii sunt extrem de imprevizibili.

Exercitarea autorităţii părinteşti în comun presupune o colaborare între cei doi părinţi şi înlăturarea oricăror obstacole ce ţin de orgoliu propriu alături de eforturile de a decela ce anume este în interesul superior al minorei, fără a fi necesar, ca de fiecare dată să se apeleze la instanţa de judecată pentru a tranşa disputele dintre aceştia, fiindcă stările de conflict şi tensiune, agresivităţile unui părinte faţă de celălalt sunt resimţite în mod inevitabil de către minor, fiind în detrimentul creşterii şi dezvoltării armonioase a copilului, un obstacol în împlinirea interesului acestuia din urmă.

Potrivit art. 2 alin. 2 din Legea 272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de furnizorii privați acreditați, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.

Acest principiu urmează a sta la baza dispoziţiei instanţei privind exercitarea în comun a autorităţii părinteşti, apreciind că este în interesul superior al minorei ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinţi.

Sub aspectul stabilirii locuinţei minorei, art. 400 alin. 1 Cod Civil prevede că „În lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic.”

În cauză, părţile au fost de acord ca locuinţa minorei să fie stabilită la mamă, înţelegere care este în concordanţă cu interesul superior al acesteia. Astfel, potrivit raportului de anchetă socială efectuat în cauză, în prezent, minora locuieşte împreună cu reclamanta în localitatea Turda, într-o casă cu curte, proprietatea părinţilor reclamantei, în care aceasta beneficiază de toate condiţiile neceare pentru o creştere şi dezvoltare armonioasă.

Potrivit art. 401 Cod Civil, „În cazurile prevăzute la art. 400 (stabilirea locuinţei minorului după divorţ – n.n.), părintele sau, după caz, părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta. În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă decide cu privire la modalităţile de exercitare a acestui drept.” 

De asemenea, conform art. 17 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, (1) Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament.(2) Copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.(3) Nicio persoană nu poate împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului. (4) În caz de neînțelegere între părinți cu privire la modalitățile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanța va stabili un program în funcție de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire și educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil și părintele la care nu locuiește, de comportamentul acestuia din urmă, de existența unei situații de înstrăinare părintească, precum și de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte. (5) Criteriile prevăzute la alin. (4) vor fi avute în vedere și la stabilirea programului de relații personale și cu celelalte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie. (6) Programul de relații personale, prevăzut la alin. (5), pentru copilul care a împlinit vârsta de 14 ani se stabilește numai cu consimțământul acestuia. În situația în care copilul refuză să își dea consimțământul, programul de relații personale se stabilește de către instanța judecătorească. 

Nu în ultimul rând, potrivit art. 2 alin. 2 din Legea 272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de furnizorii privați acreditați, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești. 

În raport de acest principiu, ţinând cont de vârsta fragedă a minorei, instanţa a stabilit următorul program, în cadrul căruia tatăl pârât-reclamant reconvenţional va lua minora de la locuința mamei sau de la creșă, în mod direct sau prin intermediul bunicilor paterni: 

– în zilele de marți și joi, prin preluarea minorei de către pârât la ora 14.00 și aducerea la domiciliul mamei la ora 19.00; 

– în fiecare zi de sâmbătă, prin preluarea minorei de către pârât la ora 10.00 și aducerea ei la domiciliul mamei la ora 18.00; 

– de Crăciun, în anii parii, în data de 24 decembrie de la ora 10:00, până la ora 18:00, în data de 25 decembrie de la ora 10:00 până la ora 18:00; 

– de Anul Nou, în anii impari, în data de 31 decembrie de la ora 10:00 până la ora 18:00, în data de 01 ianuarie de la ora 10:00 până la ora 18:00; 

– de Paști, în anii impari, începând ziua de sâmbătă, de la ora 10:00 până la ora 19:00, precum și în ziua de duminică, de la ora 10:00 până la ora 19:00;

În stabilirea acestui program, instanţa a avut în vedere că raportat la vârsta minorei, nu este în interesul acesteia ca programul de vizită să implice petrecerea nopţii în altă locaţie. În acest sens, instanţa reţine că minora are doar 2 ani în prezent, fiind în continuare la o vârstă foarte fragedă, la care are o rutină bine determinată în ceea ce priveşte orele de somn, locuinţa în care a fost obişnuită să adoarmă, astfel că instanţa apreciază în continuare că schimbarea acestei rutine ar putea să aibă efecte nedorite asupra minorei. 

Desigur că nimic nu împiedică părţile ca în măsura în care minora se va obişnui o dată cu înaintarea în vârstă cu prezenţa tatălui şi va solicita singură sau îşi va dori să petreacă uneori noaptea şi la tatăl său, precum şi faptul că dreptul minorei de a avea legături cu părintele nerezident este un drept fundamental, părinţii au obligaţia de a-i da posibilitatea de a-l exercita în mod liber şi neîngrădit. Contrar susţinerilor părţilor, instanţa consideră acest drept nu trebuie exercitat, întotdeauna, strict în limitele impuse de o instanţă de judecată, ci şi în mod spontan, la simpla dorinţă a minorei de a-şi vedea tatăl, mama la care locuieşte minora având obligaţia de a pune pe primul loc interesul superior al minorei. Totodată, instanţa are în vedere că programul de vizită care va fi stabilit poate fi modificat dacă în viitor se vor modificat împrejurările concrete avute în vedere la stabilirea acestuia, inclusiv ca efect al creşterii vârstei minorei.

(Sentința civilă nr. 873/2024, pronunțată de Judecătoria Turda în dos. nr. 554/328/2023)