Prin cererea de ordonanţă preşedinţială înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda sub dosar nr. 2817/328/2020, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul stabilirea locuinţei minorului, rezultat din relația părților de concubinaj, la domiciliul său, cu stabilirea unui program de vizitare a acestuia de către tată. 

În motivare, reclamanta a arătat că nu a mai suportat agresiunile fizice la care era supusă din partea pârâtului şi a părăsit domiciliul conjugal în urmă cu două – trei săptămâni. Pârâtul nu i-a permis să-şi ia fiul cu ea, iar din momentul separării îi permite acesteia să-şi vadă copilul doar ocazional şi pentru scurt timp. Pârâtul îi interzice minorului să doarmă peste noapte la locuinţa mamei, desi acesta şi-ar dori să rămână cu mama. Toate acestea au fost probate cu declarația martorului audiat în cauză.

Reglementată de art. 997-1002 din Codul procedură civilă, ordonanţa preşedinţială necesită, pe lângă condiţiile generale ale oricărei cereri în justiţie, îndeplinirea unor condiţii speciale de exerciţiu. Potrivit art. 997 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Practica judiciară constant a recunoscut dreptul instanţelor să ordone pe cale de ordonanţă preşedinţială măsuri vremelnice privitor la minori când unul dintre părinţi îşi neglijează în mod grav îndatoririle părinteşti, ori are o comportare periculoasă ori nu are în vedere interesul superior al acestora.

Judecătoria a analizat aparenţa dreptului reclamantei în raport cu susţinerile acesteia în conţinutul cererii introductive, respectiv a dreptului său în calitate de părinte, de a se stabili domiciliul minorului la domiciliul său. În lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copiilor, instanţa de tutelă stabileşte locuinţa minorului potrivit art.400 Cod civil.

În ceea ce priveşte caracterul vremelnic al acţiunii promovate de reclamantă, instanţa a reţinut că acesta este asigurat prin aceea că măsura solicitată este valabilă până la soluţionarea pe fond a cauzei înregistrate sub nr. 2817/328/2020 având ca obiect stabilire domiciliu minor şi stabilire program de vizită.

În ceea ce priveşte urgenţa măsurii, instanţa a apreciat că cererea de stabilire a domiciliului minorului şi de exercitare a dreptului părintelui de a avea legături persoane cu copilul sunt urgente prin însăşi natura lor.

În fine este îndeplinită şi condiţia de neprejudiciere a fondului, instanţa pronunţând soluţia doar în urma unei analize sumare a drepturilor părţilor şi interesului minorilor, neantamând într-un fel sau altul fondul cauzei.

Referitor la temeinicia cererilor formulate de către părţi, instanţa a reţinut următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 272/2004, care consacră dreptul copilului la protecţia vieţii sale de familie, a art. 8 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi a practicii CEDO în aceasta materie, minorul are dreptul de a beneficia de un mediu stabil, alături cel puţin de un membru al familiei sale, care să se asigure că minorul se dezvoltă într-o ambianţă potrivită cu vârsta sa.

Hotărârile luate în privinţa minorului trebuie să concorde cu interesul superior al acestuia, enunţat ca principiu legal prin Legea nr. 272/2004. Noţiunea are ca finalitate „dezvoltarea plenară şi armonioasă a personalităţii” copilului, asigurarea unui „mediu familial, într-o atmosferă de fericire, dragoste şi înţelegere”, pregătirea pentru a trăi „independent în societate” şi educaţia în spiritul idealurilor „păcii, demnităţii, libertăţii, toleranţei, egalităţii şi solidarităţii”, principii desprinse din preambulul Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990.

Apoi, conform art. 2 din Legea nr. 272/2004 interesul superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti. Respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului este reiterat şi în art. 6 lit. a) din aceeaşi lege.

Art. 2 alin. 6 din Legea nr. 272/2004 stabileşte că în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin următoarele: nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie; opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate, precum şi istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni in viitor. În plus, art. 21 alin. 1 din aceeaşi lege prevede că la evaluarea interesului copilului instanţa poate avea în vedere şi aspecte precum: disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil şi de a respecta drepturile părintești ale acestuia din urmă; disponibilitatea fiecăruia dintre părinţi de a permite celuilalt menţinerea relaţiilor personale; situaţia locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte; istoricul cu privire la violenţa părinţilor asupra copilului sau asupra altor persoane; distanţa dintre locuinţa fiecărui părinte şi instituţia care oferă educaţie copilului.

În condiţiile în care părinţii nu mai locuiesc împreună, iar situaţia dintre aceştia este una tensionată, este în interesul minorului reglementarea domiciliului acestuia până la definitivarea procesului de stabilire a locuinţei sale la unul dintre părinţi de către instanţa învestită cu fondul cauzei.

În analizarea temeiniciei cererii reclamantei, s-a avut în vedere în primul rând ataşamentul puternic dezvoltat de minor faţă de mama pe parcursul primilor doi ani din viaţă, în care mama sa aflat în concediu de creştere şi îngirinjire a minorului şi în mod firesc a fost mai implicată în procesul de creştere şi educare a minorului (răspunsul pârâtului în cadrul interogatoriului). De altfel, ataşamentul profund al minorului faţă de mama şi faţă de sora sa de pe linie maternă şi dorinţa minorului de a petrece mai mult timp alături de cele două sunt evidenţiate în cauză şi de martorul PT. Din declaraţia acestuia mai reiese că locuinţa actuală a mamei oferă condiţii mai bune de locuit decât garsoniera în care locuieşte pârâtul, fiind mai spaţioasă şi dispunând de o “grădină mare mare şi livadă, în care minorul s-ar juca toată ziua“.

Instanţa a mai avut în vedere că, potrivit aceluiaşi martor, mama este în prezent în şomaj tehnic şi dispune de mai mult timp pentru a se îngriji de minor, în timp ce tatăl lucrează zilnic opt ore, iar în intervalul în care acesta este la serviciu minorul rămâne cu bunica paternă, care îl lasă mai mult singur şi să se joace pe leptop.

Un alt aspect esenţial în soluţionarea cauzei este modul în care tatăl a acţionat în momentul părăsirii domiciliului comun de către reclamantă şi ulterior acestui moment – luând copilul şi ducându-l la locuinţa bunicii paterne pentru ca mama să nu îl poată lua cu ea, iar mai apoi impunându-i reclamantei un program de vizitare a minorului aleatoriu şi discreţionar, lipsit de predictibilitate, cu limitări excesive. În acest ultim sens, instanţa a reţinut că pârâtul nu îi permite minorului să doarmă la locuinţa mamei, cu toate că acesta şi-ar dori să rămână cu mama şi peste noapte ( aspect ce reies din declaraţia martorului).

Instanţa nu a pus la îndoială condiţiile oferite minorului de tată, precum nicI faptul că tatăl îşi iubeşte fiul şi că s-a implicat activ pentru asigurarea creşterii şi educării acestuia, însă nu se poate ignora că prin conduita adoptată a urmărit in acelaşi timp sancţionarea mamei minorului şi nu a impus distincţia necesară între problemele din cuplu şi relaţia părinte-copil.

Toate aceste aspecte conduc la concluzia că locuinţa minorului se impune a fi la mama sa, în contextul în care legătura cu aceasta riscă să fie iremediabil afectată din cauza influenţei negative a tatălui, iar ceea ce trebuie să prevaleze este asigurarea unui mediu în care minorul să se dezvolte armonios şi în care să i se permită menţinerea nestingherită a legăturilor personale cu celălalt părinte.

Prin urmare, reţinând că nu există motive justificate pentru care minorul sa nu poată locui cu mama sa, ca aceasta este o persoană echilibrată şi mai calmă, care prezintă garanţii suficiente pentru respectarea interesului superior al minorului şi care beneficiază de sprijinul părinţilor săi în creşterea minorului, chiar şi din punct de vedere financiar, respectiv că locuinţa acesteia asigură condiţii adecvate de locuit, instanţa a stabilit locuinţa minorului la locuinţa mamei, până la soluţionarea procesului de stabilire domiciliul minor ce face obiectul dosarului nr. 2817/328/2020 aflat pe rolul Judecătoriei Turda.

Cu privire la cererile de stabilire cu titlu provizoriu a unui program de vizită în favoarea pârâtului, instanţa a reţinut că, în condiţiile în care părinţii nu au acelaşi domiciliu, iar până la soluţionarea proceselor de fond minorul urmează a locui cu mama sa, nu se poate nega tatălui dreptul de a avea legături personale cu copilul său. 

Art. 262 alin.2 Cod civil este explicit în a stipula că acel copil care nu locuieşte decât cu unul dintre părinţi are dreptul de a avea legături personale cu celălalt părinte, iar exerciţiul acestui drept nu poate fi limitat decât în condiţiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului.

Aşadar, instanţa a stabilit provizoriu, până la soluţionarea litigiu de fond, un program de vizitare în favoarea tatălui, ce corespunde interesului superior al minorului şi caracterului său vremelnic şi de scurtă durată şi care să nu fie prea restrictiv.

(Ordonanța civilă nr. 714/2020, pronunțată de Judecătoria Turda, în dos. 2819/328/2020, definitivă prin neapelare)