Potrivit art. 617 al. 2 cod civil, “trecerea trebuie să se facă în condiţii de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică; în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puţine prejudicii.”
În ceea ce priveşte servitutea de trecere, s-a constatat că prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de către expert, s-a răspuns obiectivelor formulate de către părţi, fiind întocmită şi o completare la raport, formulându-se mai multe variante de instituire a servituţii de trecere.
Instanța, reţinând în cauză încidenţa art. 755 şi urm. Cod civil, a apreciat că varianta 1 din completarea la raportul de expertiză este cea viabilă în cauză, servind interesul tuturor părţilor şi afectând cât mai puţine proprietăţi învecinate. Aceasta deoarece instituirea acestei servituţi de trecere cu ieşire pe str. Dr. I Raţiu, astfel cum solicită reclamanta, ar afecta patru imobile cu proprietari diferiţi, pe o lungime totală de aproape 36 m, pe când varianta cu ieşire la strada Vasile Alexandri afectează doar imobilul reclamantei pe o lungime de aproape 17 m. Faţă de aceste concluzii, este evident că cea mai scurtă cale de trece este pe proprietatea reclamantei, considerent pentru care s-a dispus instituirea servituţii de trecere în favoarea pârâţilor în conformitate cu varianta 1 din completarea la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de către expert.
În plus, potrivit art. 618 al. 1 c.civ. “dacă lipsa accesului provine din vânzare, schimb, partaj sau dintr-un alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea.” În prezenta cauză, servitutea provine din partaj și, ca atare, nu poate fi impusă decât asupra terenului care se va atribui reclamantei, neputand fi stabilită asupra unor terenuri apartinând unor terți.
(Sentinţa civilă nr. 2717/2018 pronunţată în dosar nr. 1306/328/2014 al Judecătoriei Turda)