Prin Sentinţa civilă nr. 1763/2018 pronunţată de Judecătoria Turda, în dosar nr. 1397/328/2018, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatoarea COMUNA FRATA, reprezentată legal prin Primar, în contradictoriu cu intimatul BC. 

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea formulată, Comuna Frata contestă executarea silită declanşată împotriva sa în dosarul execuţional aflat pe rolul BEJ, susţinând în acest sens că nu a figurat ca parte în dosarul civil în care au fost pronunţate Sentinţa civilă nr. 1969/2016 şi Decizia civilă nr. 368/A/2017, în temeiul cărora a fost demarată procedura de executare silită. Astfel cum rezultă din actele dosarului execuţional, prin hotărârile judecătoreşti mai sus menţionate s-a dispus obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar Frata la plata sumei de 1800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată

Conform art. 712 alin.(1) Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

În soluţionarea contestaţiei instanţa a reţinut ca fiind relevante dispoziţiile art. 52 alin 1, 2 din Legea nr.18/1991, art. 21 din Legea nr. 215/2001.

Prin apelul declarat, apelanta COMUNA FRATA a criticat soluţia pronunţată de către prima instanţă reiterând argumentele aduse prin contestaţia la executare formulată. 

In soluționarea apelului Tribunalul Cluj a apreciat că soluţia primei instanţe este una legală şi temeinică, fiind realizată o corectă aplicare a prevederilor legale. În acest sens, tribunalul a reţinut că deşi Comisiei locale îi este recunoscută de către legiuitor calitate procesuală, întrucât aceasta nu are personalitate juridică, calitatea sa priveşte doar exercitarea drepturilor şi obligaţiilor procesuale, în planul dreptului material, titularul drepturilor şi al obligaţiilor rămânând tot unitatea administrativ-teritorială. Dispoziţiile legale amintite atât de către prima instanţă cât şi de către intimat susţin pe deplin această concluzie, în sensul că atunci când o autoritate publică constituită la nivelul unităţii administrativ teritoriale şi prin care aceasta din urmă acţionează, în cazul de faţă în raporturile de fond funciar, a fost parte în proces, cea care trebuie să îndeplinească obligaţiile impuse prin hotărâre judecătorească definitivă, inclusiv de natură pecuniară, este unitatea administrativ-teritorială, în calitate de titular al drepturilor şi obligaţiilor ce au făcut obiectul judecăţii şi singura care dispune de patrimoniu propriu.

În raport de prevederile art. 52 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la cheltuielile de judecată sunt aplicabile în procesele de fond funciar în care comisia locală are calitate procesuală. Aceasta înseamnă că, în proces, obligaţia de plată a eventualelor despăgubiri, inclusiv a cheltuielilor de judecată se stabileşte în sarcina Comisiei, ca parte în proces, însă de bună seamă că executarea efectivă a obligaţiei de plată nu o poate face decât unitatea administrativ teritorială, singura care deţine un patrimoniu şi un buget, întrucât aceste prevederi legale nu pot rămâne fără aplicabilitate doar pentru că nu există o reglementare care să prevadă în mod expres cum se recuperează aceste cheltuieli.

Raportat la aceste considerente, tribunalul a respins apelul si a menținut hotărârea pronunțată de instanța de fond.

(Sentința civilă nr. 1763/2018 pronunţată de Judecătoria Turda, în dosar nr. 1397/328/2018, definitivă prin respingerea apelului prin Decizia civilă nr. 394/A/2019, pronunţată de Tribunalul Cluj)