Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda, reclamantul C.S. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinței civile pronunţată în anul 2005 de Judecătoria Turda, în sensul consemnării în mod corect a numărului topografic al imobilului care a făcut obiectul litigiului.

Judecătoria Turda a respins cererea reținând ca litigiul din anul 2005 a fost soluționat printr-o hotărâre de expedient. Or, această eroare a numărului topo invocată se regăsește în tranzacția parților, iar pe calea cererii de îndreptare a erorii materiale instanța a apreciat că nu poate interveni asupra voinței părților materializată în acest înscris, calea procedurală fiind cea a căii de atac.

Împotriva sentinţei examinate, a promovat recurs petentul solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să fie admis recursul, să se dispună casarea și, reținând cauza spre rejudecare, să se dispună admiterea cererii de îndreptare eroare materială din hotărârea pronunțată în anul 2005.

În motivarea cererii, recurentul învederează că art. 281 din vechiul c.p.c. nu distinge după cum hotărârea a fost pronunțată ca urmare a procesului decizional sau s-a luat act de manifestarea de voință a părților printr-o hotărâre de expedient, astfel că nu există nicio rațiune pentru care solicitarea de a îndreptare a erorii materiale să fie respinsă. Singurul lucru pe care instanța trebuie să îl verifice este dacă este vorba despre o veritabilă eroare materială, sau se dorește schimbarea hotărârii. În cazul de față, este evident că ne aflăm în ipoteza existenței unei erori materiale de redactare.

Chiar dacă este adevărat că tranzacția alcătuiește dispozitivul hotărârii și reprezintă manifestarea de voință a părților, acest lucru nu exonerează instanța de la a verifica dacă tranzacția, așa cum este întocmită, exprimă voința părților, dacă se pune capăt litigiului, ori dacă hotărârea este susceptibilă de executare sau poate fi pusă în executare. La momentul pronunțării hotărârii, în anul 2005, la dosar exista anexat extrasul CF, unde numărul topografic era menționat corect. Astfel, motivarea instanței de fond în sensul că nu poate înlătura eroarea materială din cuprinsul sentinței întrucât aceasta s-a pronunțat pe baza tranzacției, nu poate fi primită, întrucât instanța dispune de această prerogativă.

Finalitatea unui proces este acela de a obține o hotărâre judecătorească care poate fi pusă în executare. Având în vedere existența acestei erori materiale privitoare la numărul topografic al imobilului, nu s-a putut opera sentința în cartea funciară.

Tribunalul a retinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 281 VCPC, „Erorile sau omisiunile cu privire la

numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Prin Sentința civilă pronunțată în anul 2005, s-a luat act de tranzacţia părţilor în cuprinsul căreia părţile au menţionat greşit numărul topografic al imobilului.

Textul legal citat mai sus, nu face distincție între autorul erorii respectiv instanţa de judecată sau părţile cu ocazia redactării unui înscris sau a hotărârii judecătorești. Scopul acestui text a fost crearea mijlocului pentru înlăturarea erorilor strecurate. Drept urmare, revine instanţei obligaţia cercetării dacă invocata eroare se încadrează în limitele art. 281 Vechi Cod de procedura civilă. În sens afirmativ se va proceda la înlăturarea erorii strecurate.

În cazul de faţă instanţa nu intervine în convenţia părţilor ci cercetează doar dacă în considerentele hotărârii există o eroare materială care este aptă să afecteze executorialitatea hotărârii.

Având în vedere considerentele arătate mai sus Tribunalul a apreciat ca fiind incident motivul prev. de art. 304 pct. 9 Vechi Cod de procedura civilă, considerent pentru care recursul a fost admis, în temeiul art. 312 Vechi Cod de procedura civilă. 

(Decizia civilă nr. 81/R/2022, pronunțată de Judecătoria Turda, în dos. 265/328/2005/a1)