În fapt, imobilul înscris în CF nr. 767 Hășdate îi are ca proprietari pe pârâții cu domiciliul necunoscut și pe numitul B.V. (antecesorul reclamanţilor).  Reclamanţii au susţinut că între antecesorul lor, B.V. şi ceilalţi coproprietari a existat o înţelegere privind partajarea terenului, suprafaţa de 6.020 mp fiind folosită în mod distinct şi exclusiv de către B.V. 

Prima instanţă a respins capătul de cerere privind constatarea intervenirii unui partaj voluntar între coproprietari cu privire la suprafaţa de teren de 6.020 mp, cu motivarea că nu s-a făcut dovada existenței unei înțelegeri dintre coproprietari privind partajarea imobilelor în litigiu; ca o consecință a respingerii capătului de cerere nr. 1, conform principiului accesorium sequitur principale, prima instanţă a respins ca neîntemeiate și capetele de cerere subsecvente. 

Relativ la acest capăt de cerere, în cadrul apelului formulat de reclamanți, tribunalul a reţinut prevederile art. 730 Cod civil de la 1864 (aplicabil în speţă, prin raportare la prevederile art. 6 alin. (2) Noul Cod civil), potrivit cărora partajul se poate realiza prin simplul acord de voinţă al părţilor, nefiind necesară nici o formalitate în acest sens, cu condiţia ca toţi coproprietarii să fie prezenţi şi să aibă capacitate de exerciţiu.  

Aşadar, legislaţia civilă în vigoare la data intervenirii înţelegerii în cauză nu prevedea nici o condiţie de formă pentru validitatea partajului voluntar, acesta putând fi încheiat chiar verbal, forma scrisă fiind necesară doar pentru dovada acestuia. 

Reanalizând probatoriul administrat în faţa primei instanţe coroborat cu cel administrat în faţa instanţei de control judiciar raportat la caracterul devolutiv al apelului, tribunalul a constatat ca fiind dovedite alegaţiile reclamanţilor, martorul N.V., audiat în apel, declarând că numitul B.V. a locuit în Hăşdate din anul 1960, împreună cu părinţii lui. Gospodăria era compusă din casă şi grajd, cu teren aferent, fânaţe şi arabil, în suprafaţă de 60 de ari, teren care era îngrădit şi care i-a revenit lui B.V. în urma unei înţelegeri avute de acesta, tatăl lui şi rudele lor. 

Probaţiunea administrată în cauză, respectiv înscrisurile de la dosar (certificat de atestare fiscală, extras din registrul agricol) şi proba testimonială a relevat faptul că din anul 1960, de când au fost edificate construcţiile – casă de locuit şi anexe gospodăreşti, terenul în litigiu a fost folosit doar de către B.V., care este cunoscut în sat drept proprietarul acestui teren. 

Ca atare, având în vedere depoziţia martorului, dar şi folosinţa exclusivă, începând cu anul 1960, a terenului în litigiu, tribunalul a constatat că între numitul B.V. şi ceilalţi coproprietari înscrişi în cartea funciară a intervenit un partaj voluntar cu privire la suprafaţa de 6.020 mp şi a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului în modalitatea solicitată de apelanții-reclamanți.

(Decizia civilă nr. 889/A/2024 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 5127/328/2022)