În cauză, instanța de fond a stabilit unui program de vizitare în favoarea reclamantului care presupune ca minora, în vârstă de 4 ani, să petreacă noaptea la domiciliul reclamantului, apreciind că pentru a fi posibilă crearea şi menţinerea legăturii afective specifice relaţiei părinte-copil, părintele căruia nu i s-a încredinţat minorul trebuie să beneficieze de un timp rezonabil pentru exercitarea dreptului său, astfel încât acesta să nu devină pur formal.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză, precum și din planșele fotografice aflate la dosarul cauzei rezultă că între minoră și reclamant s-a dezvoltat o relație de atașament, iar acesta se ocupă de creșterea și educarea minorei, contribuind atât financiar, cât și emoțional, beneficiind și de ajutorul părinților în îngrijirea minorei. Aceste aspecte sunt confirmate de raporturile de anchetă socială efectuate în cauză la domiciliile părților, iar minora are o cameră proprie amenajată la locuința reclamantului. De asemenea, instanța a constatat că pe durata derulării procesului de divorț dintre părți, reclamantul a beneficiat de un program amplu de vizitare a minorei, petrecând timp împreună cu minora zilnic, aspect ce a condus, în mod evident, la consolidarea relațiilor de familie dintre reclamant și minoră.

Cu toate că probele administrate în cauză confirmă existența unei relații puternice de atașament între reclamantă și minora, martorii propuși de pârâtă susținând dependența acesteia față de mamă, instanța a apreciat că aceste împrejurări nu constituie motive temeinice pentru restrângerea dreptului la legături personale între tată și fiică în sensul ca acesta să se desfășoare fără petrecerea nopților la domiciliul tatălui. Din contră, această împrejurare impune stabilirea unui program de menținere a legăturilor personale cu minora în favoarea reclamantului care să permită petrecerea unui timp calitativ și cu o durată suficientă cu tatăl, astfel încât dependența minorei față de mamă să scadă, iar minora să devină treptat, pe măsura creșterii sale, independentă. Chiar dacă la vârsta minorei, de aproximativ 4 ani, copiii sunt mai atașați de persoana principală care le acordă îngrijire, instanța a apreciat că și la această vârstă este necesar ca minora să aibă interacțiuni ample și frecvente cu ambii părinți, inclusiv cu reclamantul, părintele nerezident. Totodată, instanța a mai avut în vedere împrejurarea că părinții minorei locuiesc în localități diferite, la o distanță de aproximativ 12 km, neputând fi astfel considerată ca fiind în interesul superior al minorei stabilirea unui program de vizitare care implică parcurgerea acestei distanțe zilnic pentru a fi readusă la locuința pârâtei.

În stabilirea conținutului programului de legături personale ale reclamantului cu minora, instanța a avut în vedere nevoia minorei de contact regulat, semnificativ și continuu cu ambii părinți, de continuitate, stabilitate, securitate, predictibilitate și structură, astfel încât reclamantul, părinte nerezident, să mențină o relație semnificativă cu fiica sa. Din declarațiile martorilor audiați în cauză și din atitudinea reclamantului, instanța a dedus că acesta este capabil să se ocupe de creșterea și îngrijirea minorei în cursul programului de menținere a legăturilor personale stabilit ținând cont de considerentele reținute anterior. Față de aceste aspecte, instanța a apreciat că solicitările pârâtei privind suspendarea programului de vizitare a minorei cât timp aceasta este bolnavă nu se justifică, neexistând indicii ca reclamantul nu ar putea să o îngrijească pe minoră în mod corespunzător pe durata timpului pe care cei doi îl petrec împreună.

Astfel, analizând modalitățile concrete propuse de către părți privind exercitarea de către reclamant a dreptului de a avea legături personale cu minora, prin cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională formulată, precum și probele administrate în cauză, instanța a apreciat că, având în vedere relațiile tensionate dintre părți, se impune stabilirea exactă a programului de vizitare de care beneficiază reclamantul, pentru a evita neînțelegerile dintre părți în legătură cu executarea programului stabilit. 

Cu privire la solicitările reclamantului ca minora să petreacă jumătate din timpul vacanțelor preșcolare și școlare la domiciliul acestuia, respectiv prima parte la tată, iar cea de a doua la mamă, care ar implica petrecerea de către minoră a unor perioade de peste o lună la domiciliul reclamantului în timpul vacanțelor de vară, instanța a apreciat că acestea nu corespund interesului superior al minorei, având în vedere vârsta acesteia, precum și modalitatea de păstrare a legăturilor personale între reclamant și minoră până la acest moment. Astfel, s-a impus modificarea modalității în care reclamantul își exercită dreptul de a avea legături personale cu minora în mod treptat pentru a permite minorei să se adapteze la aceste schimbări, nefiind indicată o schimbare bruscă a programului desfășurat până în prezent în baza ordonanței președințiale susmenționate și a înțelegerii părților, tocmai datorită vârstei minorei.

Această hotărâre a fost menținută în apel, Tribunalul reținând că temerea apelantei că intimatul nu ar putea avea grijă de fiica lor din cauza stării de sănătate sau a faptului că aceasta are obișnuința de a dormi doar cu mama sa nu pot conduce la restrângerea programului de vizitare stabilit de prima instanţă, la dosar neexistând indicii că intimatul-reclamant ar fi un tată iresponsabil şi nu ar înţelege problemele de sănătate ale minorei sau nevoile acesteia şi legătura cu mama sa. Din probațiunea testimonială a rezultat că au existat situaţii când reclamantul a adus-o pe minoră acasă înainte de terminarea programului, deoarece minora plângea după mama sa.

Ori, aceste aspecte nu pot conduce la concluzia că tatăl nu ar putea avea grijă corespunzător de fiica sa în cadrul unui program de vizitare, ce include inclusiv dormitul la acesta peste noapte, că programul tatălui se impune a fi restrâns doar pentru perioada de zi, iar aceasta până când minora va fi suficient de mare pentru a-şi expune punctul de vedere, ci că acesta a înţeles nevoile minorei pe care le-a gestionat în maniera prezentată. 

În ceea ce priveşte celelalte susţineri formulate de apelantă, conform cărora intimatul deşi ia permis să petreacă timp cu fetiţa a venit de puţine ori să o vadă, tribunalul reţine, pe de o parte, că aceste aspecte ţin de modalitatea de executare a hotărârii judecătoreşti, de modul în care acestea înţeleg să respecte programul stabilit, iar pe de altă parte, că aceste susţineri nu pot constitui motive de modificare a programului, în condiţiile în care interesul minorei nu este prejudiciat.

În acest context, tribunalul a reținut că dreptul de a avea legături personale cu părintele este un drept fundamental al fiecărui copil şi nu un privilegiu pentru tată sau mamă. Stabilirea unui program de vizitare este o sarcină dificilă şi perfectibilă, de aceea dincolo de litera acestui program, părinţii, dincolo de neînţelegerile dintre ei, au obligaţia să confere copiilor posibilitatea de a-şi exercita liber şi neîngrădit dreptul de a avea legături nestânjenite atât cu părinţii, cât şi cu alţi membrii ai familiei, fiecare părinte şi membru al familiei extinse având obligaţia de a pune pe  primul plan interesul superior al minorului atunci când îşi exercită drepturile, respectiv obligaţiile decurgând din acesta.

(Sentinţa civilă nr. 636/16.03.2022 pronunţată de Judecătoria Turda în dosarul nr. 4391/328/2021, definitivă prin Decizia civila nr. 1478/A/2022, pronunţată de Tribunalul Cluj)