Prin actiunea formulata, reclamantii au solicitat obligarea paratilor la mutarea de indata de pe terenul aflat in proprietatea lor, situat din punct de vedere administrativ in Turda, a retelelor de apa si canalizare aflate in proprietatea Municipiului Turda si in administrarea Companiei de apa.
Textul legal incident este art. 621. din codul civil, care prevede:
“Dreptul de trecere pentru utilităţi
(1) Proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a reţelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeaşi zonă, de natura conductelor de apă, gaz sau altele asemenea, a canalelor şi a cablurilor electrice, subterane ori aeriene, după caz, precum şi a oricăror alte instalaţii sau materiale cu acelaşi scop.
(2) Această obligaţie subzistă numai pentru situaţia în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare.
(3) În toate cazurile, proprietarul are dreptul la plata unei despăgubiri juste. Dacă este vorba despre utilităţi noi, despăgubirea trebuie să fie şi prealabilă.
(4) Clădirile, curţile şi grădinile acestora sunt exceptate de la acest drept de trecere, dacă ea are ca obiect conducte şi canale subterane, în cazul în care acestea sunt utilităţi noi.”
Prin sentinta civila nr. 1702/2014, pronuntata de Judecatoria Turda s-a respins actiunea formulata de reclamanti, cu motivarea ca la data dobandirii de catre reclamanti a dreptului de proprietate asupra terenului, acesta era deja traversat de utilitati iar dreptul de proprietate, recunoscut reclamantilor in conformitate cu prevederile art. 555 cod civil, implica deopotriva si obligatia respectarii dreptului de proprietate publica, in conformitate cu prevederile art. 554 cod civil si Legii nr. 213/1998.
Judecand apelul formulat de reclamanti, Tribunalul Cluj a retinut ca potrivit art. 6 al. 2 din codul civil “actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor” iar potrivit art. 59 din Legea nr. 71/2011 pentru punererea in aplicare a noului cod civil, “dispozițiile art. 602-625 din Codul civil nu se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia.”
Desi textele din noul cod civil nu sunt aplicabile in cauza raportat la data dobandirii imobilului de catre reclamanti si data edificarii retelei de apa si cazalizare, totusi situatia juridica dedusa judecatii poate primi o rezolvare raportat la principiul exercitarii cu buna credinta a drepturilor subiective civile.
Astfel, este adevarat ca potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, retelele de alimentare cu apa si canalizare fac parte din domeniul public iar reclamantii au obligatia de a permite trecerea prin fondul lor a acestor retele, insa cu conditia ca aceasta situatie sa nu le prilejuiasca prejudicii atat de mari incat au ca efect restrangerea dreptului de proprietate.
Din declaratia martorului rezulta ca mutarea acestor retele este posibila, nu este periculoasa si nici costisitoare. Martorul este vecin cu reclamantii, terenul sau era traversat de retele de apa si canalizare, care au fost mutate de catre parate, la simpla cerere a acestuia, in anul 2010, la o alta hazna, aflata in apropiere. Ca atare, nu poate fi primita sustinerea paratelor in sensul ca mutarea retelelor nu se poate face fiind extrem de costisitoare, cata vreme in privinta proprietatii invecinate cu a reclamantilor s-a efectuat acest demers.
Pe de alta parte, se retine din declaratia martorului ca apelantii sunt afectati de trecerea acestor retele de utilitati, peste gradina lor, fiind in imposibilitate de a folosi gradina aferenta casei de locuit, conform destinatiei sale, intrucat nu se pot planta arbori cu radacini mari si nu se pot edifica constructii, care necesita fundatie.
Rezulta astfel fara echivoc faptul ca reclamantilor le sunt restranse atributele dreptului de proprietate asupra terenului, care, din pricina retelelor de apa si canalizare, nu poate fi folosit conform destinatiei sale.
Raportat la aceste considerente, Tribunalul a admis apelul reclamantilor si a schimbat in intregime hotararea pronuntata de instanta de fond, dispunand obligarea paratilor Compania de Apa si Municipiul Turda prin Primar la mutarea de indata a retelelor de apa si canalizare de pe terenul reclamantilor.
(Decizia civila nr. 777/A/2015, pronuntata de tribunalul Cluj in dos. 6360/328/2013)