Actiunea in revendicare este acţiunea prin care cel ce se pretinde titular al dreptului de proprietate asupra unui bun, dar nu are stăpânirea materiala a acestuia, il cheama in judecata pe cel care are stăpânirea materiala a bunului. Astfel, pentru admiterea unei acţiuni în revendicare imobiliară privind un teren este necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: reclamantul să fie proprietarul terenului, reclamantul să nu mai aibă posesia asupra acestui teren şi pârâtul să fie cel ce exercită posesia asupra respectivului teren.

Reclamantul trebuie să facă astfel, dovada că este titularul dreptului de proprietate, iar doctrina distinge mai multe ipoteze în ce priveşte proba dreptului de proprietate, respectiv situaţia în care ambele părţi au titluri scrise, situaţia în care doar o parte are titlu scris şi situaţia în care niciuna nu are titlu şi nici nu poate invoca dobândirea bunului prin uzucapiune sau ocupaţiune, în prezenta speţă fiind incidentă prima situaţie.

În vederea identificării terenurilor în litigiu s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză. Prin răspunsul la obiecţiunile raportului de expertiză după compararea dimensiunilor, vecinătăţilor din schiţa cadastrala , a vecinătăţilor din titlului de proprietate expertul consideră că suprafetele din cele două titluri nu se suprapun, fiind eliberate pe amplasamente diferite.

Din declaraţiile martorilor a rezultat că terenul de la numărul administrativ 18 a fost cumpărat de numitul B.G. de la mama reclamantei pe timpul vieţii, terenul a fost folosit de B.G. , iar după decesul acestuia de către fiica sa; terenul a fost îngrădit de  aceasta şi nici unul dintre martori nu au văzut-o pe mama reclamantei să folosească acel teren şi nici un alt teren învecinat. De asemenea au aratat martorii că moştenitorii fostului proprietar nu s-au interesat niciodată de acest teren până la momentul când au auzit că terenul a fost vândut şi apreciază că acel imobil a fost vândut în întregime.

Aşa fiind, limitele proprietăţilor ar trebui să fie cele stabilite de autoritatea de fond funciar cu ocazia punerii în posesie, iar dacă acestea nu se mai pot stabili, înscrierea în cartea funciară şi identificarea terenului pârâtei din anul 2008 nu pot decât să fie prioritare în analizarea pretenţiei reclamantei.

Din prezentarea acestor elemente ale stării de fapt, rezultă că dreptul pârâţilor este preferabil atât sub aspectul forţei juridice al titlului din care provine, cât şi sub aspectul stabilirii limitelor faptice ale întinderii sale. 

Analizând apelul reclamantei, Tribunalul Cluj a constatat ca instanța de fond, în mod corect a calificat cererea formulată ca fiind o acţiune în revendicare, realizând în acest fel o comparare a titlurilor de proprietate de care părţile înţeleg să se prevaleze.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a pus în discuţie, legalitatea titlului de proprietate al pârâtei, astfel încât nu pot fi analizate motivele invocate şi în apel, privitoare la procedura de emitere a tiltului de proprietate

Instanţa în mod corect a realizat o analiză, a celor două titluri, raportat la petitul cu care a fost investită, respectiv o acţiune în revendicare, prin care reclamanta urmăreşte să-şi redobândească toate atributele dreptului său de proprietate. Probaţiunea testimonială în faţa instanţei de fond, a confirmat că, imobilul construcţie şi teren, au fost înstrăinate de antecesoarea reclamantei, astfel încât aceasta justifică un titlu, care să-i permită exercitarea posesiei.

Probaţiunea testimonială administrată în apel, este în contradicţie inclusiv cu poziţia exprimată de către reclamantă, potrivit căreia, imobilul construcţie şi terenul aferent acesteia, ar fi fost lăsată în folosinţă gratuită, antecesorului pârâtei, motiv pentru care, aceasta va fi înlăturată.

Argumetele referitoare la modalitatea reconstituitrii dreptului de proprietate, nu sunt întemeiate, întrucât prin această cerere, nu s-a pus în discuţie, legalitatea procedurii emiterii titlului de proprietate, în favoarea antecesoarei pârâtei, astfel de critici fiind formulate doar în apel.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 C.pr.civ., Tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta.

(Sentinţa civilă 1530/2016, pronunţată de Judecătoria Turda, în dosar nr. 3520/328/2013, definitivă prin respingerea apelului prin Decizia civilă nr. 1146/A/2017)