All posts by Av. Oriana Cristea-Lubinschi

Drept civil

Rectificare Carte funciara. Revenire la situatia anterioara de carte funciara.

Din actele si lucrarile dosarului instanta a retinut ca suprafata terenului in litigiu este mai mare cu 917 mp decat cea inscrisa in CF, care este de doar 1544 mp.

Reclamantii au dobandit, prin antecontractul de vanzare-cumparare incheiat cu parata P.E., promisiunea de vanzare a suprafetei de 917 mp din imobilul in litigiu. Aceeasi parata P.E. a instrainat paratei N.O. dreptul de proprietate asupra suprafetei de 1544 mp din acelasi imobil, iar prin Sentinta civila nr. aceasta si-a intabulat dreptul de proprietate in CF. Asa cum rezulta din dosarul atasat, cu ocazia pronuntarii Sentintei civile nu s-au efectuat masuratori, astfel incat parata N.O. si-a intabulat dreptul de proprietate asupra intregii suprafete a topograficului, respectiv 1544 mp, doar in baza extrasului CF si a antecontractului de vanzare-cumparare.

Pentru intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului in suprafata de 917 mp, s-a pornit de la situatia de carte funciara, proprietara fiind parata N.O. asupra suprafetei de 1544 mp si, intrucat inscrierea in cartea funciara nu este in concordanta cu situatia reala actuala a imobilului, instanta a dispus anularea incheierii de Cf in temeiul careia parata N.O. si-a intabulat dreptul de proprietate asupra suprafetei de 1544 mp si revenirea la situatia anterioara de CF, proprietara fiind parata P.E. Fata de concluziile raportului de expertiza, instanta a dispus rectificarea suprafetei imobilul in litigiu la suprafata reala de 2378 mp si apoi dezmembrarea imobilului in doua parcele: prima in suprafata de 1544 mp asupra careia s-a dispus reintabularea dreptului de proprietate al paratei N.O., cu titlul anterior si a doua in suprafata de 917 mp, raportat la care instanta a pronuntat o sentinta care sa tina loc de contract de vanzare-cumparare si a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei.

Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta a avut in vedere ca art. 36 pct. 4 din Legea 7/1996 punctul 4 (caz de rectificare a inscrierilor care nu sunt in concordanta cu situatia reala actuala a imobilului) subsumeaza toate cazurile neprevazute de lege, in care neconcordanta intre realitatea juridica imobiliara si inscriere este susceptibila de solutionare numai prin rectificare. In speta, actiunea fiind fondata pe alte temeiuri juridice decat nevalabilitatea ori ineficacitatea actului juridic in temeiul caruia s-a facut inscrierea, ea este intemeiata in fapt si in drept, motiv pentru care a fost admisa in intregime.

(Sentința civilă nr. 5677/2008, pronunțată de Judecătoria Turda în dosar 3687/328/2007)

Contencios administrativ

Exceptie de nelegalitate. Caracterul individual sau normativ al actelor administrative atacate.

Prin actiunea introductiva reclamanta a invocat, in baza art. 4 Legea nr. 554/2004, exceptia de nelegalitate a H.C.L. Luna nr. din 1999 si H.C.L. Luna nr. din 2000, prin care s-a aprobat inventarul domeniului public al comunei Luna, in anexa X pozitia X, care face parte din hotararile atacate fiind inscris cimitirul reformat Luncani, apreciind reclamanta ca ilegala inscrierea cimitirului reformat Luncani in anexele mentionate mai sus.

Analizand cu prioritate exceptia inadmisibilitatii actiunii, Tribunalul Cluj a admis aceasta exceptie constatand ca hotararile atacate sunt acte administrative cu caracter normativ care nu pot face obiectul exceptiei de nelegalitate reglementate de dispozitiile art. 4 Legea nr. 554/2004.

Analizand recursul, Curtea de Apel Cluj a casat sentinta pronuntata de tribunal si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante. Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de control judiciar a retinut urmatoarele:

H.C.L. Luna nr. din 1999 si H.C.L. Luna nr. din 2000, prin care s-a aprobat inventarul domeniului public al comunei Luna sunt acte administrative unilaterale cu caracter individual, care pot forma obiectul exceptiei de nelegalitate reglementate de dispozitiile art. 4 Legea nr. 554/2004 si nu acte administrative normative asa cum in mod gresit a apreciat tribunalul.

Astfel, actele administrative normative cuprind reglementari de principiu cu caracter obligatoriu, formulate in abstract, in vederea aplicarii unui numar nedeterminat de persoane pe cand actele administrative individuale sunt manifestari de vointa care creeaza, modifica, desfiinteaza drepturi si obligatii in beneficiul sau sarcina unei sau mai multor persoane dinainte determinate.

Fata de imprejurarea ca prin Hotararile Consiliului Local al Comunei Luna atacate s-a inclus in domeniul public al comunei Luna cimitirul reformat Luncani, care este proprietatea reclamantei, actele administrative atacate au caracter individual, intrucat privesc drepturi sau obligatii in sarcina mai multor persoane dinainte determinate.

Actele atacate avand caracter individual, se impunea ca instanta de fond sa respinga exceptia inadmisibilitatii actiunii si sa treaca la examinarea cauzei pe fond.

(Decizia civila 3013/2008, pronuntata de Curtea de Apel Cluj in Dos. 2151/117/2008)

Actualizare 4.03.2021

Art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contentenciosului administrativ a fost modificat de pct. 1 al art. 54 din Legea nr. 76 din 24 mai 2012, in privinta competentei materiale a instantei in sensul ca exceptia de neconstitutionalitate se solutioneaza de catre instanta investita cu fondul litigiului, fie prin incheiere interlocutorie, fie prin hotararea, care se pronunta in cauza.

Jurisprudenta suplimentara:

In acelasi sens, in Dos. 5327/328/2014, Judecatoria Turda a respins exceptia inadmisibilitatii exceptiei de nelegalitate si, pe fondul exceptiei de nelegalitate, a admis aceasta exceptie, cu privire la HCL Frata, prin care o parte din terenul reclamantului a fost trecut in domeniul public al comunei, dandu-i-se destinatia de drum, solutionand actiunea in revendicare, care a facut obiectul dosarului de fond, avand ca obiect revendicare, fara a tine cont de actul administrativ atacat.

“Instanţa faţă de prevederile art. 4 din Legea 554/2004 constată îndeplinite condiţiile de admisibilitate, respectiv excepţia a fost invocată în cursul unui litigiu pendinte, soluţionarea fondului depinde de soluţionarea excepţiei şi, de asemenea, excepţia vizează un act administrativ individual întrucât acestea se referă la situaţii concret determinate, respectiv inventarul bunurilor comunei Frata. Pe fondul excepţiei, instanţa apreciază că nu s-a dovedit incidenţa vreunui caz de dobândire a dreptului de proprietate publică prevăzut de art. 863 cod civil, simpla includere într-o listă de inventar neputând să-l plaseze automat în domeniul public. De asemenea, în cursul procesului, Consiliul Local a arătat că nu s-a determinat titularul dreptului de proprietate asupra terenului, iar în cuprinsul hotărârii nu s-a făcut referire la cauza de utilitate publică avută în vedere la adoptarea hotărârii. Pentru acestea, instanţa admite excepţia de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local Frata nr. 5 din 26.01.2017. Această hotărâre nu va fi avută în vedere la soluţionarea cauzei.”

(Incheiere de sedinta din 16.05.2017)

Dreptul familiei

Evacuare sot din imobilul domiciliu comun. Ordonanta presedintiala. Conditii.

Din dispozitiile art. 581 al. 1 c.pr.civ. rezulta conditiile de admisibilitate a ordonantei presedintiale si anume: urgenta, vremelnicia si neprejudecarea fondului.

 

Prin actiunea introductiva, reclamanta a solicitat evacuarea sotului sau din imobilul proprietatea reclamantei intrucat comportamentul violent al acestuia face imposibila continuarea convietuirii pe durata procesului de divort.

 

Instanta de fond a respins solicitarea reclamantei apreciind ca in cauza nu sunt indeplinite conditiile legale, iar pe fond, astfel cum rezulta din interogatoriu, paratul a dat dovezi de indreptare.

 

Asupra recursului, tribunalul a retinut urmatoarele:

 

Paratul avand un comportament violent, atitudine recunoscuta de acesta in interogatoriul luat de prima instanta, pune in pericol integritatea fizica si corporala a reclamantei, producandu-i suferinte fizice si psihice. Simpla recunoastere, chiar daca constituie un pas in indreptarea acestuia, nu este suficienta pentru a face ineficienta cererea promovata in conditiile in care reclamanta se considera in continuare lezata, reclamand astfel urgenta.

 

Mai mult, conform extrasului Cf, imobilul domiciliu comun nu constituie bun comun, ci bunul propriu al reclamantei, paratul neputandu-se prevala de incalcarea dreptului sau de coproprietate.

 

Caracterul vremelnic este respectat prin aceea ca s-a solicitat evacuarea provizorie pana la solutionarea fondului procesului de divort.

 

De asemenea, nu se prejudeca fondul cauzei, tribunalul rezumandu-se la a cerceta aparenta dreptului.

 

Pentru toate aceste considerente, tribunalul a admis recursul si a modificat hotararea atacata in sensul admiterii cererii formulata de reclamanta si, in consecinta, a dispus evacuarea paratului, fara somatie si fara trecerea vreunui termen, din apartamentul domiciliu comun, pana la solutionarea dosarului de divort.

 

Drept civil

Uzucapiune inceputa in anul 1942. Legea aplicabila.

Prin actiunea formulata, reclamantul a solicitat constatarea uzucapiunii pentru o suprafata de 800 mp. Instanta de fond a respins actiunea considerand ca aceasta este neintemeiata atat timp cat nu s-au dovedit indeplinirea conditiilor prevazute de Decretul-lege 115/1938 privitoare la uzucapiune.

 

Instanta de fond a retinut ca potrivit Deciziei LXXXVI/10.12.2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie uzucapiunile incepute sub imperiul Decretului-lege 115/1938 sunt guvernate de acest act normativ, cu toate ca in motivarea hotararii s-a specificat faptul ca, potrivit declaratiilor martorilor audiati, din anul 1942 imobilul in suprafata de 800 mp s-a aflat in posesia reclamantului.

 

Asupra recursului, Tribunalul a retinut urmatoarele:

 

Potrivit principiului activitatii legii civile aceasta se aplica doar pentru viitor, astfel ca uzucapiunile incepute anterior intrarii in vigoare a Decretului-lege 115/1938 nu pot fi guvernate de acest act normativ. Aceasta deoarece Decretul-lege 115/1938 a intrat in vigoare in urma Legii 241/12.07.1947.

 

In cazul de fata, uzucapiunea a inceput inainte de legea de extindere a legislatiei romane peste Carpati prin Legea nr. 389/22.06.1943, astfel ca urmeaza ca stabilindu-se inceputul uzucapiunii in anul 1942, instanta de fond sa stabileasca daca in cazul de fata se aplica codul civil austriac sau dreptul cutumiar maghiar si daca in cazul de speta sunt indeplinite conditiile actului normativ incident.

 

Asa fiind, in conformitate cu prevederile art. 304 pct. 7 si 9, raportat la art. 312 al. 5 c.pr.civ., tribunalul a casat sentinta civila atacata si a trimis cauza spre rejudecare, urmand ca instanta de fond sa respecte aspectele aratate mai sus.

Dreptul familiei

Soti cu ultimul domiciliu comun in strainatate. Competenta instantelor romane in materia divortului si incredintarii minorului.

In cadrul Uniunii Europene, jurisdictia, recunoasterea si executarea hotararilor in domeniul matrimonial si al raspunderii parintesti sunt guvernate de Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2201/2003. Regulamentul se aplica direct in statele membre si are prevalenta asupra legii nationale. Pentru Romania, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2201/2003 se aplica de la data aderarii efective la Uniunea Europeana, respectiv 1 ianuarie 2007.

 

Art. 17 din Regulament prevede ca instanta trebuie sa-si verifice competenta din momentul sesizarii, potrivit art. 16, si sa se declare din oficiu necompetenta daca, in temeiul Regulamentului, este competenta o instanta din alt stat membru.

 

In conformitate cu prevederile art. 3 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2201/2003, sunt competente sa hotarasca in problemele privind divortul, separarea de drept si anularea casatoriei instantele judecatoresti din statul membru: (a) pe teritoriul caruia se afla: resedinta obisnuita a sotilor sau ultima resedinta obisnuita a sotilor in conditiile in care unul dintre ei inca locuieste acolo sau resedinta obisnuita a paratului sau in caz de cerere comuna, resedinta obisnuita a unuia dintre soti sau resedinta obisnuita a reclamantului in cazul in care acesta a locuit acolo cel putin un an imediat inaintea introducerii cererii sau resedinta obisnuita a reclamantului in cazul in care acesta a locuit acolo cel putin sase luni imediat inaintea introducerii cererii si in cazul in care acesta este fie resortisant al statului membru respectiv, fie, in cazul Regatului Unit si al Irlandei, are „domiciliul” in acel loc; (b) de cetatenie a celor doi soti sau, in cazul Regatului Unit si al Irlandei, statul „domiciliului” comun.

 

Normele de competenta anterior enuntate sunt alternative, ceea ce implica ca nu exista o ierarhie intre instantele competente, sotii avand posibilitatea de a desfacerea casatoriei la oricare din instantele enumerate in cuprinsul art. 3 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2201/2003.

 

Avand in vedere ca in cauza ambii soti sunt cetameni romani, s-a constatat ca instantele romane sunt competente sa solutioneze cererea dedusa judecatii, in conformitate cu prevederile art. 3 al. 1 lit. b din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2201/2003.

 

Cu privire la petitul referitor la incredintarea minorului, potrivit art. 12 al. 1 si 2 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2201/2003, daca actiunea de divort este pe rol intr-un stat membru, instantele din acel stat au de asemenea competenta in probleme de raspundere parinteasca legate de divort chiar daca minorul nu isi are resedinta obisnuita in acel stat membru si indiferent daca minorul este sau nu copilul ambilor soti.

 

Avand in vedere cele anterior retinute, in sensul stabilirii competentei de solutionare a cererii de divort in favoarea instantelor romane, instanta respectiva este de asemenea competenta sa statueze cu privire la incredintarea minorului.

Drept civil

Uzucapiune. Jonctiunea posesiei. Conditii.

Jonctiunea posesiei inseamna unirea posesiei uzucapantului, adica a posesorului actual, cu intervalul de timp cat posesia a fost exercitata de catre autorul sau, pentru a dobandi dreptul de proprietate prin uzucapiune.

 

Pentru a putea opune unirea celor doua posesii, trebuie sa fie indeplinite cumulativ doua conditii: sa fie vorba de o posesie propriu-zisa si posesorul actual sa fi dobandit posesia bunului de la autorul sau pe baza unui raport juridic.

 

Autor, in sensul art. 1860 c.civ., este cel care, la fel ca cel care invoca uzucapiunea, nu este titular al dreptului de proprietate sau al unui alt drept real.

 

In speta, reclamantii au dobandit posesia asupra imobilului in litigiu si, totodata, dreptul de a cere executarea silita, prin antecontractul de vanzare-cumparare incheiat cu numitul V.S. Martorii audiati au confirmat imprejurarea ca acesta din urma a folosit imobilul in litigiu din perioada celui de-al doilea razboi mondial, posesia sa fiind continuata apoi de catre reclamantii care au cumparat imobilul de la numitul V.S..

 

Intrucat in cauza sunt indeplinite atat conditiile prevazute de art. 1890 c.civ cat si conditiile pentru a opera jonctiunea posesiilor, instanta a admis actiunea formulata de reclamanti si a constatat ca acestia au dobandit, prin uzucapiune si jonctiunea posesiei cu a numitului V.S., dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu.

Drept civil

Rectificare CF. Caracterul principal al actiunii intemeiate pe art. 36 pct. 4 din Legea 7/1996. Inexistenta unei hotarari judecatoresti anterioare care sa constate ivirea unei situatii care sa o justifice.

Potrivit art. 34 din legea 7/1996, “orice persoana interesata poate cere rectificarea inscrierilor din cartea funciara daca printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila s-a constatat ca:

1. inscrierea sau actul in temeiul caruia s-a efectuat inscrierea nu a fost valabil;

2. dreptul inscris a fost gresit calificat;

3. nu mai sunt intrunite conditiile de existenta a dreptului inscris sau au incetat efectele actului juridic in temeiul caruia s-a facut inscrierea;

4. inscrierea din cartea funciara nu mai este in concordanta cu situatia reala actuala a imobilului.”

In primele trei cazuri de rectificare, prevazute de art. 34 din legea 7/1996 la punctele 1-3, partea interesata a cere rectificarea trebuie sa prezinte o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila prin care s-a constatat una din imprejurarile prevazute la punctele 1-3 ale art. 34 din Legea 7/1996.

Spre deosebire de primele 3 cazuri insa, cazul reglementat la punctul 4 de rectificare a inscrierilor care nu sunt in concordanta cu situatia reala actuala a imobilului subsumeaza toate cazurile neprevazute de lege, in care neconcordanta intre realitatea juridica imobiliara si inscriere este susceptibila de solutionare numai prin rectificare, actiunea in rectificare fiind una in realizare de drepturi.

In speta, inscrierea facuta cu incheierea de Cf din anul 2005, in baza contractului de vanzare-cumparare autentificat de BNP I. V., a fost gresita, imprejurare recunoscuta de toti paratii.

Actiunea in rectificarea inscrierii dreptului de proprietate al paratilor este admisibila intrucat situatia imobilului este alta decat cea avuta in vedere la inscriere. Ratiunea pentru care legiuitorul a reglementat actiunea in rectificarea cartii funciare este accea de a permite restabilirea concordantei intre situatia juridica reala a imobilului si inscrierea efectuata in cartea funciara, astfel incat inscrierea sa reflecte in mod constant situatia juridica reala a imobilului, in scopul protejarii tertilor dobanditori. Modul generic in care legiuitorul a inteles sa reglementeze cel de-l patrulea caz de rectificare – cand inscrierea in cartea funciara nu mai este in concordanta cu situatia reala actuala a imobilului – permite concluzia ca se poate solicita rectificarea pe acest temei in oricare dintre situatiile in care starea tabulara a imobilului nu mai corespunde cu situatia sa juridica reala actuala. In acest caz de rectificare se incadreaza si situatia din speta.

Astfel, la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare autentificat de BNP I. V., situatia imobilului era diferita de acea adusa la cunostinta lor prin sistemul de publicitate imobiliara, in sensul ca suprafata imobilului era de 1525 mp, mai mare decat suprafata de 218 stjp, respectiv 785 mp inscrisa in CF. In aceste conditii paratii au dobandit doar cota de ½-a parte din suprafata inscrisa in CF de 785 mp si nu cota de ½-a parte din suprafata reala de 1525 mp, imprejurare care nu poate fi indreptata decat prin procedura rectificarii de carte funciara.

Reclamantilor nu le este deschisa nici calea constatarii nulitatii contractului de vanzare-cumparare autentificat de BNP I. V., gresita identificare a imobilului (a suprafetei din care paratii au dobandit dreptul de proprietate in cota de ½-a parte) neconstituind motiv de nulitate si nici calea actiunii in revendicare (care este actiunea proprietarului neposesor impotriva posesorului neproprietar) cata vreme reclamantii sunt in posesia imobilului in litigiu, rezulta ca singurul mijloc de aparare si valorificare a dreptului reclamantilor este cererea de rectificare a cartii funciare, care, fiind intemeiata pe temeiul de drept al art. 36 pct. 4 din Legea 7/1996, are caracter principal, nefiind necesara existenta unei hotarari judecatoresti anterioare care sa constate ivirea unei situatii care sa o justifice.

Pentru aceste motive, instanta a admis actiunea formulata de reclamanti, a dispus anularea incheierii de CF din anul 2005 si, revenind la situatia anterioara de CF, a admis petitele subsecvente.

Actualizare 9.04.2021. Temeiul de drept este actualmente art. 908 cod civil.

Drept civil

Partaj intre fostii soti. Stabilirea cotelor de contributie la dobandirea bunurilor comune.

Potrivit instantei de casare, cotele de contributie ale celor doi soti la dobandirea bunurilor comune nu pot fi considerate egale, astfel ca a casat sentinta pronuntata de Judecatoria Turda si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante, cu indicatia ca instanta de fond sa determine cotele de contributie ale celor doi soti avand in vedere cuantumul sumelor reprezentand imprumut acordat de catre mama paratei si a sumelor achitate de parata-reconventionala pentru imprumutul angajat in vederea dobandirii imobilului dupa separatia faptica. Pentru a ajune la aceasta concluzie, instanta de recurs a avut in vedere mai multe aspecte:

– existenta creditului luat de parata reconventionala nu a fost contestata de reclamant ca fiind necesar in vederea achitarii pretului imobilului. Creditul a fost achitat din fonduri comune de catre parti din septembrie 2003 si pana la data separarii faptice in luna iunie 2005. Prin urmare, faptul ca dupa data separarii faptice in iunie 2005, parata a achitat singura ratele din contractul de credit, se rasfrange asupra cotei sale de contributie si justifica recunoasterea unei cote de contributie superioare la dobandirea bunului comun.

– existenta contractului de imprumut contractat de mama paratei, de asemenea nu poate fi pusa in discutie. Din intreaga probatiune rezulta ca mama paratei a remis acesteia o suma de bani, care a fost folosita pentru achizitionarea apartamentului in litigiu. Nu s-a probat in cauza ca restituirea acestei sume s-ar fi facut de catre parti, insa este certa existanta acestuia raportat si la momentul la care a fost contractat, cu putin timp inaintea achizitionarii apartamentului in litigiu de catre parti. Existenta acestui imprumut poate fi considerat ca un bun propriu in sensul art. 31 lit. b din Codul familiei si fiind folosit pentru dobandirea unui bun comun, este firesc ca acesta sa duca la concluzia unei contributii diferite a fostilor soti la dobandirea bunurilor comune.

– partile au contribuit in mod egal la cheltuielile familiei. Astfel, instanta de recurs a respins teza paratului potrivit careia contributia sa superioara la cheltuielile familiei justifica recunoasterea unei cote de contributie egala la dobandirea bunurilor comune. Dovada facuta prin inscrisuri a unor remiteri banesti facute de reclamant paratei nu poate fi interpretata ca fiind o contribuite mai mare la cheltuielile familiei, care sa justifice contribuita egala a celor doi soti, intrucat pe de o parte cheltuielile necesare unei familii sunt relativ mari iar sumele trimise de reclamant nu pot fi calificate ca fiind mai mult decat indestulatoare pentru viata de zi cu zi si pe de alta parte in timpul casatoriei sotii trebuie sa isi asigure reciproc sprijin material iar trimiterea sumelor de bani trebuie interpretata in sensul realizarii acestei obligatii.

Pentru aceste considerente, in temeiul art. 312 al. 3 c.pr.civ., tribunalul a admis recursul paratei si, in consecinta, sentinta pronuntata de Judecatoria Turda, prin care s-au stabilit cotele de contributie egale ale fostilor soti, a fost casata si cauza a fost trimisa spre rejudecare aceleiasi instante.

Fond funciar

Fond funciar. Conditiile legale necesare pentru eliberarea titlului de proprietate.

Potrivit art. 8 al. 3 din Legea nr. 18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate este conditionata de formularea unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate.

Astfel, retinand ca potrivit dosarului de fond funciar depus in copie la filele 20-22 din dosar, singurul care a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate a fost antecesorul paratilor iar reclamantul nu a formulat o asemenea cerere, instanta a respins actiunea acestuia, mentinand titlul de proprietate atacat.

De asemenea, instanta a stabilit ca desi reclamantul era indreptatit la reconstituirea dreptului de proprietate in calitate de legatar universal al fostului proprietar, acesta nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate astfel incat nu este indeplinita una dintre conditiile legale necesare pentru eliberarea titlului de proprietate.

Raportat la solicitarea reclamantului de a se avea in vedere ca a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate care insa nu i-a fost inregistrata la Primarie, instanta a retinut ca art. 9 al. 3 din Legea nr. 18/1991 prevede modalitatea in care se formuleaza cererile de reconstituire a dreptului de proprietate. Astfel, potrivit textului de lege indicat „cererea se depune la primaria localitatii sau, dupa caz, la primariile localitatilor in a caror raza teritoriala se afla terenul pentru care urmeaza sa fie reconstituit dreptul de proprietate, personal sau prin posta, cu confirmare de primire”. Reclamantul nu a urmat cele doua posibilitati descrise de textul de lege indicat mai sus, respectiv nu a inregistrat cererea la primarie si nici nu a depus-o prin posta, fata de refuzul primariei de a-i inregistra cererea. Prin urmare, nu se poate sustine cu temei ca reclamantul ar fi formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.

Pentru aceste motive, cererea reclamantului de anulare partiala a Titlului de proprietate a fost respinsa ca fiind neintemeiata.

Fond funciar

Fond funciar. Emiterea unui titlu de proprietate suplimentar.

Reclamantii au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate in temeiul Legii 18/1991, cerere care a fost admisa pentru suprafata de 9 ha, insa titlul de proprietate s-a emis pentru o suprafata de 6 ha.

La dosarul cauzei nu exista nici o dovada ca pentru restul suprafetei asupra careia s-a reconstituit dreptul de proprietate prin sus amintita hotarare, este emis un titlu de proprietate pe numele altei persoane care ar fi cumparat terenul de la reclamanti.

In cauza a fost identificat de catre expert un teren in suprafata de 2 ha, considerat liber din punct de vedere juridic in privinta caruia instanta de fond a obligat cele doua comisii la intocmirea documentatiei necesare, la punerea in posesie si la eliberarea titlului de proprietate in favoarea reclamantilor.

Solicitarea Comisiei locale recurente de a fi modificata hotararea instantei de fond in sensul respingerii actiunii formulate de reclamanti a fost respinsa de instanta de recurs intrucat, chiar daca pe numele unei alte persoane s-a eliberat un titlu de proprietate, ca urmare a cererii de reconstituire formulate de reclamanti, fara ca cel mentionat in titlul de proprietate sa fi solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, respectivul titlu de proprietate nu ar putea fi calificat ca legal emis. In mod corect, raportat la probele administrate, instanta de fond a dispus finalizarea procedurii demarate de reclamanti in temeiul Legii 18/1991, prin emiterea unui titlu de proprietate suplimentar, pe un teren liber si aflat la dispozitia comisiei locale, asa cum s-a stabilit prin expertiza.

Sustinerile Comisiei locale recurente in sensul ca, daca  s-ar mentine hotararea instantei de fond reclamantilor li s-ar reconstitui dreptul de proprietate pe o suprafata de 10 ha, nu pot fi primite intrucat nu exista nici o dovada in acest sens iar in cazul realitatii celor afirmate s-ar putea purcede de catre cei indrituiti la anularea titlului de proprietate emis pe seama tertului fara respectarea dispozitiilor legale.

Pentru aceste considerente instanta a respins recursul si a mentinut hotararea pronuntata in prima instanta.

(Sentinta civila nr. 5211/2009 pronuntata de Judecatoria Turda in dosar 2526/328/2007, definitiva prin respingerea apelului de catre Tribunalul Cluj)