Prin Sentința civilă nr. 1735/2023 pronuntata in dosar nr. 10571/211/2022 al Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a încuviințat schimbarea programului de vizitare al minorei de către tată, stabilind dreptul tatălui de a avea legături personale cu minora, de la vârsta de 2 ani, până la vârsta de 5 ani, timp de 2 ore in doua zile lucrătoare pe săptămână, în primul, al treilea, respectiv în al cincilea sfârșit de săptămână din lună, în ziua de sâmbătă de la ora 10:00 până la ora 15:00, după un program special de sărbători, iar în timpul vacanței de vară, în prima săptămână din luna iulie și prima săptămână din luna august a fiecărui an. De asemenea s-a stabilit un program de vizitare mai extins, de la vârsta de 5 ani în continuare.

Împotriva acestei hotărâri a promovat apel mama, solicitând în principal respingerea acțiunii, întrucât nu s-au modificat împrejurările avute în vedere la stabilirea programului de vizitare inițial, iar în subsidiar, modificarea hotărârii, în sensul stabilirii unui program de vizitare mai restrâns, de la vârsta minorei de 2 ani, până la vârsta de 5 ani, fără ca minora să rămână peste noapte la tata, precum și respingerea solicitării de a se stabili un program de vizitare de la vârsta de 5 ani în continuare.

Tribunalul a respins critica apelantei în sensul că hotărârea primei instanţe este nelegală întrucât nu sunt întrunite exigenţele instituite de art.403 Cod civil, dat fiind că nu s-au modificat împrejurările avute în vedere la momentul stabilirii programului de vizitare inițial, în anul 2021, întrucât programul stabilit anterior a avut ca temei principal acordul părților în acest sens, acord care nu mai există în prezent, concluzie care se desprinde din chiar manifestarea de voinţă a reclamantului intimat de a demara prezentul demers judiciar. De asemenea, de la data pronunţării sentinţei anterioare până la promovarea prezentului litigiu au trecut aproximativ 2 ani, interval de timp în care, minora crescând, au început să se cristalizeze relaţii de ataşament cu tatăl. Cum la momentul pronunţării hotărârii, prin care s-a stabilit programul de vizită iniţial minora avea 8 luni, schimbarea împrejurărilor ce justifică adaptarea programului decurge din chiar trecerea timpului, căci la această vârstă fragedă etapele de evoluţie se succed cu repeziciune.

Tribunalul a apreciat ca fiind pertinentă critica apelantei în sensul că stabilirea în acest moment a unui program de vizitare şi după împlinirea vârstei de 5 ani de către minoră este inoportună. Aceasta, în contextul în care, de principiu, hotărârea judecătorească prin care se stabilesc măsurile cu privire la drepturile şi îndatoririle părinţilor faţă de copiii lor minori nu se bucură de autoritate de lucru judecat, hotărârea păstrându-şi eficienţa juridică atât timp cât se menţin şi situaţiile care au justificat adoptarea măsurii respective, regulă materializată şi în adagiul latin rebus sic stantibus. În plus, nu se poate realiza o anatamare în acest moment a modalităţii de interacţiune dintre minoră şi tatăl său peste câţiva ani, o astfel de analiză putând fi efectuată doar în perspectivă, în funcţie de gradul de ataşament al minorei faţă de tatăl său la acel moment al evoluţiei minorei, în funcţie de programul pe care minora îl va avea la epoca respectivă şi de alte aspecte ce nu pot fi anticipate în prezent şi care ţin de o serie de imponderabile şi chiar de imprevizibilul ce caracterizează viitorul.

Tribunalul a modificat programul de vizitare stabilit de instanța de fond, în acord cu solicitarea apelantei, considerând că, în acest stadiu al evoluţiei relaţiei dintre minoră şi tatăl său, luând în considerare şi vârsta fragedă a fetiţei, care până acum, în mod firesc, a dormit doar alături de mamă, nu este oportun, deocamdată, ca minora să rămână peste noapte la tatăl său, o astfel de măsură putând fi luată ulterior, odată cu familiarizarea minorei cu tatăl său şi consolidarea progresivă a sentimentului de siguranţă al acesteia în prezenţa tatălui. Aceste argumente au condus tribunalul spre concluzia că este inadecvat programul de vizitare stabilit pe perioada verii de către prima instanţă.

Tribunalul a apreciat drept fondată și critica apelantei privind intervalul orar în care să se desfăşoare programul de vizitare, care să ţină cont de programul de masă şi de somn al minorei, astfel încât aceasta să nu fie bulversată de exercitarea de către tată a dreptului de a avea legături personale cu fiica sa, prezervarea nevoilor cotidiene ale minorei la această vârstă fragedă şi dreptul de vizită al tatălui trebuind să fie armonizate.

În continuare tribunalul a avut în vedere că dorința tatălui de a avea un program de vizitare mai extins decât cel stabilit iniţial în 2021 este întemeiată, deoarece o apropiere între el și minoră, o legătură efectivă satisfăcătoare între cei doi, privită și prin prisma faptului că minora are vârsta de 3 ani, nu s-ar putea realiza decât în măsura în care timpul petrecut de cei doi împreună, ar fi reflectat în perioade mai mari. 

În virtutea acestor argumente, Tribunalul a schimbat, în parte, hotărârea instanței de fond, în ce priveşte modalitatea concretă de exercitare a dreptului intimatului de a păstra legături personale cu minora şi în consecinţă, în baza art. 401 Cod civil, a stabilit în favoarea intimatului, un program de vizitare ce se va desfăşura în următoarea modalitate:

– în fiecare zi de miercuri și vineri, câte două ore, într-un loc ales de către părți de comun acord, în prezența mamei;

– în fiecare al doilea sfârşit de săptămână, tatăl va lua minora la domiciliul său, în ziua de sâmbătă, de la ora 08.30 şi până la ora 12.30;

– în fiecare an, cu ocazia zilei de naștere a tatălui și a bunicilor paterni, tatăl va lua minora la domiciliul său timp de 4 ore, interval agreat de părţi;

– în anii pari, cu ocazia zilei de naștere a minorei, tatăl o va lua la domiciliul său, în ziua de sâmbătă imediat următoare zilei de naștere, de la ora 08.30 şi până la ora 12.30;

– cu ocazia sărbătorilor de Paști și de Crăciun, minora va rămâne cu părinții în mod alternativ, respectiv în anii impari va petrece prima zi de Paști cu mama și prima zi de Crăciun cu tatăl, iar, în anii pari, va petrece prima zi de Paști cu tatăl și prima zi de Crăciun cu mama;

– în anul în care minora va petrece prima zi de Crăciun cu un părinte, ziua de 1 ianuarie o va petrece cu celălalt părinte;

– în zilele în care nu este stabilit un program de vizitare în favoarea intimatului, mama îi va permite tatălui să ia legătura cu minora, timp de 5 minute, prin intermediul unui apel video, în intervalul 18.00 – 19.00;

– apelanta îi va comunica intimatului, o dată pe săptămână, informaţii despre starea de sănătate a minorei, precum și ori de câte ori apar schimbări, inclusiv referitor la vizitele medicale pe care le va efectua.

(Decizia civilă pronunțată de Tribunalul Cluj, în Dosar nr. 10571/211/2022)

În ceea ce priveşte programul de legături personale, potrivit art. 262 alin. 2 Cod civil, copilul care nu locuieşte la părinţii săi sau, după caz, la unul dintre ei are dreptul de a avea legături personale cu aceştia. Exerciţiul acestui drept nu poate fi limitat decât în condiţiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului. Art. 401 alin. 1 Cod civil stipulează că (…) părintele sau după caz părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta. De asemenea, potrivit art. 17 din Legea nr. 272/2014, copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament (alin. 1).

Părţile nu s-au înţeles cu privire la stabilirea unui program de legături personale în favoarea tatălui, reclamantul-pârât solicitând program alternativ, o săptămână la mamă, o săptămână la el, pe când pârâta stabilirea unui program în timpul săptămânii şi odată la 2 săptămâni în fiecare weekend.

Instanţa a apreciat că programul de legături personale propus de mamă ar fi în interesul minorei. Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa a avut în vedere faptul că în ultimii 2 ani reclamantul-pârât nu s-a implicat aşa mult în creşterea şi educarea fetiţei, aşa cum a făcut-o în prima parte a copilăriei fetiţei. Potrivit susţinerilor concordante ale părţilor, reclamantul-pârât lucrează în fiecare al doilea weekend, iar atunci când este liber, la sfârşit de săptămână, merge la mama sa în Baia Mare. Martorele au confirmat faptul că în ultimii doi ani de fetiţă mai mult s-a ocupat mama.

Având în vedere că în prezent mama este mai implicată în creşterea şi educarea fetiţei, instanţa a apreciat că cererea reclamantului-pârât de stabilire a unui program de vizitare care să se desfăşoare alternativ o săptămână la mamă, o săptămână la tată, nu este în interesul superior al minorei. Instanţa a avut în vedere şi poziţia minorei, care a învederat tatălui că doreşte să vină tot a doua zi la el (răspuns la interogatoriu). Martora N. a declarat că minora i-a spus că doreşte să stea şi cu tatăl, „o zi, maxim două” şi „maxim 2 nopţi legate”.

Reţinând aspectele redate, instanţa a stabilit ca reclamantul-pârât să aibă legături personale cu minora în conformitate cu următorul program de vizitare:

1. Pe durata anului școlar al minorei:

– în timpul săptămânii (de luni până vineri) în fiecare zi, timp de 3 ore, fie în intervalul orar 12.00-15.00, fie în intervalul orar 17.00-20.00, în funcție de programul de lucru al reclamantului-pârât;

– în weekend (începând de vineri, ora 17.00 și până duminică, ora 20.00), din două în două săptămâni, cu luarea minorei la locuința reclamantului-pârât.

2. În vacanțe (vacanța mare, vacanța de iarnă și vacanța de Paște):

– minora va petrece o săptămână cu reclamantul-pârât și o săptămână cu pârâtareclamantă, alternativ, la locuința fiecăruia;

– în timpul vacanței de vară, fiecare dintre părinți poate petrece 2 săptămâni consecutive, legate, cu minora, o singură dată/an (pârâta-reclamantă în cursul lunii iulie, iar reclamantul-pârât în cursul lunii august, astfel încât fiecare dintre părinți să-și poată petrece concediul de odihnă împreună cu minora).

3. În timpul sărbătorilor:

– cu ocazia sărbătorii Crăciunului, minora va petrece Ajunul Crăciunului și ziua de Crăciun cu reclamantul-pârât în anii pari și cu pârâta-reclamantă în anii impari;

– cu ocazia sărbătorii Anului Nou, minora va petrece ajunul Anului Nou și ziua de Anul Nou cu reclamantul-pârât în anii impari și cu pârâta-reclamantă în anii pari;

– cu ocazia sărbătorii Paștelui, minora va petrece sâmbăta și Duminica de Paște cu reclamantul-pârât în anii impari și cu pârâta-reclamantă în anii pari.

(Sentința civilă nr. 1237/2022, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosar nr. 8627/211/2021)

Petenta, mama minorei S., a solicitat instanţei să dispună ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei să se facă în comun de ambii părinţi, să stabilească locuinței minorei la domiciliul mamei, să oblige pârâtul la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei de până la ¼ din veniturile realizate de pârât, cu începere de la data introducerii acţiunii şi până la majorat şi să oblige pârâtul să îi predea mamei alocaţia pe care acesta o încasează de la statul italian pentru minoră în sumă de 100 euro/lună, începând cu luna februarie a anului 2018 şi în continuare până la sistarea acestui drept, cu cheltuieli de judecată. 

Cu privire la capătul de cerere vizând obligarea pârâtului de a preda reclamantei alocaţia de stat cuvenită minorei, Tribunalul Ordinar Milano a comunicat faptul că pârâtul încasează de la statul italian o sumă lunară de 35,28 euro pentru nucleul familial, precum şi suma de 80 euro/lună în baza Decretului lege nr. 66/24 aprilie 2014. 

Având în vedere faptul că minora locuieşte alături de mamă, petenta fiind cea care se ocupă de creşterea şi îngrijirea sa, instanţa a apreciat că suma de 115,28 euro încasată de pârât serveşte susţinerii familiei, mai exact creşterii şi educării minorei, motiv pentru care a obligat pârâtul să predea reclamantei suma de 115,28 euro/lună pe care o încasează de la statul italian, cu începere din luna februarie 2018 şi până la data sistării acestui drept. 

(Sentinţa civilă nr.2123/2019, pronunțată de Judecătoria Turda în Dosar nr. 1629/328/2018, definitivă prin neapelare)

În cauză, instanța de fond a stabilit unui program de vizitare în favoarea reclamantului care presupune ca minora, în vârstă de 4 ani, să petreacă noaptea la domiciliul reclamantului, apreciind că pentru a fi posibilă crearea şi menţinerea legăturii afective specifice relaţiei părinte-copil, părintele căruia nu i s-a încredinţat minorul trebuie să beneficieze de un timp rezonabil pentru exercitarea dreptului său, astfel încât acesta să nu devină pur formal.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză, precum și din planșele fotografice aflate la dosarul cauzei rezultă că între minoră și reclamant s-a dezvoltat o relație de atașament, iar acesta se ocupă de creșterea și educarea minorei, contribuind atât financiar, cât și emoțional, beneficiind și de ajutorul părinților în îngrijirea minorei. Aceste aspecte sunt confirmate de raporturile de anchetă socială efectuate în cauză la domiciliile părților, iar minora are o cameră proprie amenajată la locuința reclamantului. De asemenea, instanța a constatat că pe durata derulării procesului de divorț dintre părți, reclamantul a beneficiat de un program amplu de vizitare a minorei, petrecând timp împreună cu minora zilnic, aspect ce a condus, în mod evident, la consolidarea relațiilor de familie dintre reclamant și minoră.

Cu toate că probele administrate în cauză confirmă existența unei relații puternice de atașament între reclamantă și minora, martorii propuși de pârâtă susținând dependența acesteia față de mamă, instanța a apreciat că aceste împrejurări nu constituie motive temeinice pentru restrângerea dreptului la legături personale între tată și fiică în sensul ca acesta să se desfășoare fără petrecerea nopților la domiciliul tatălui. Din contră, această împrejurare impune stabilirea unui program de menținere a legăturilor personale cu minora în favoarea reclamantului care să permită petrecerea unui timp calitativ și cu o durată suficientă cu tatăl, astfel încât dependența minorei față de mamă să scadă, iar minora să devină treptat, pe măsura creșterii sale, independentă. Chiar dacă la vârsta minorei, de aproximativ 4 ani, copiii sunt mai atașați de persoana principală care le acordă îngrijire, instanța a apreciat că și la această vârstă este necesar ca minora să aibă interacțiuni ample și frecvente cu ambii părinți, inclusiv cu reclamantul, părintele nerezident. Totodată, instanța a mai avut în vedere împrejurarea că părinții minorei locuiesc în localități diferite, la o distanță de aproximativ 12 km, neputând fi astfel considerată ca fiind în interesul superior al minorei stabilirea unui program de vizitare care implică parcurgerea acestei distanțe zilnic pentru a fi readusă la locuința pârâtei.

În stabilirea conținutului programului de legături personale ale reclamantului cu minora, instanța a avut în vedere nevoia minorei de contact regulat, semnificativ și continuu cu ambii părinți, de continuitate, stabilitate, securitate, predictibilitate și structură, astfel încât reclamantul, părinte nerezident, să mențină o relație semnificativă cu fiica sa. Din declarațiile martorilor audiați în cauză și din atitudinea reclamantului, instanța a dedus că acesta este capabil să se ocupe de creșterea și îngrijirea minorei în cursul programului de menținere a legăturilor personale stabilit ținând cont de considerentele reținute anterior. Față de aceste aspecte, instanța a apreciat că solicitările pârâtei privind suspendarea programului de vizitare a minorei cât timp aceasta este bolnavă nu se justifică, neexistând indicii ca reclamantul nu ar putea să o îngrijească pe minoră în mod corespunzător pe durata timpului pe care cei doi îl petrec împreună.

Astfel, analizând modalitățile concrete propuse de către părți privind exercitarea de către reclamant a dreptului de a avea legături personale cu minora, prin cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională formulată, precum și probele administrate în cauză, instanța a apreciat că, având în vedere relațiile tensionate dintre părți, se impune stabilirea exactă a programului de vizitare de care beneficiază reclamantul, pentru a evita neînțelegerile dintre părți în legătură cu executarea programului stabilit. 

Cu privire la solicitările reclamantului ca minora să petreacă jumătate din timpul vacanțelor preșcolare și școlare la domiciliul acestuia, respectiv prima parte la tată, iar cea de a doua la mamă, care ar implica petrecerea de către minoră a unor perioade de peste o lună la domiciliul reclamantului în timpul vacanțelor de vară, instanța a apreciat că acestea nu corespund interesului superior al minorei, având în vedere vârsta acesteia, precum și modalitatea de păstrare a legăturilor personale între reclamant și minoră până la acest moment. Astfel, s-a impus modificarea modalității în care reclamantul își exercită dreptul de a avea legături personale cu minora în mod treptat pentru a permite minorei să se adapteze la aceste schimbări, nefiind indicată o schimbare bruscă a programului desfășurat până în prezent în baza ordonanței președințiale susmenționate și a înțelegerii părților, tocmai datorită vârstei minorei.

Această hotărâre a fost menținută în apel, Tribunalul reținând că temerea apelantei că intimatul nu ar putea avea grijă de fiica lor din cauza stării de sănătate sau a faptului că aceasta are obișnuința de a dormi doar cu mama sa nu pot conduce la restrângerea programului de vizitare stabilit de prima instanţă, la dosar neexistând indicii că intimatul-reclamant ar fi un tată iresponsabil şi nu ar înţelege problemele de sănătate ale minorei sau nevoile acesteia şi legătura cu mama sa. Din probațiunea testimonială a rezultat că au existat situaţii când reclamantul a adus-o pe minoră acasă înainte de terminarea programului, deoarece minora plângea după mama sa.

Ori, aceste aspecte nu pot conduce la concluzia că tatăl nu ar putea avea grijă corespunzător de fiica sa în cadrul unui program de vizitare, ce include inclusiv dormitul la acesta peste noapte, că programul tatălui se impune a fi restrâns doar pentru perioada de zi, iar aceasta până când minora va fi suficient de mare pentru a-şi expune punctul de vedere, ci că acesta a înţeles nevoile minorei pe care le-a gestionat în maniera prezentată. 

În ceea ce priveşte celelalte susţineri formulate de apelantă, conform cărora intimatul deşi ia permis să petreacă timp cu fetiţa a venit de puţine ori să o vadă, tribunalul reţine, pe de o parte, că aceste aspecte ţin de modalitatea de executare a hotărârii judecătoreşti, de modul în care acestea înţeleg să respecte programul stabilit, iar pe de altă parte, că aceste susţineri nu pot constitui motive de modificare a programului, în condiţiile în care interesul minorei nu este prejudiciat.

În acest context, tribunalul a reținut că dreptul de a avea legături personale cu părintele este un drept fundamental al fiecărui copil şi nu un privilegiu pentru tată sau mamă. Stabilirea unui program de vizitare este o sarcină dificilă şi perfectibilă, de aceea dincolo de litera acestui program, părinţii, dincolo de neînţelegerile dintre ei, au obligaţia să confere copiilor posibilitatea de a-şi exercita liber şi neîngrădit dreptul de a avea legături nestânjenite atât cu părinţii, cât şi cu alţi membrii ai familiei, fiecare părinte şi membru al familiei extinse având obligaţia de a pune pe  primul plan interesul superior al minorului atunci când îşi exercită drepturile, respectiv obligaţiile decurgând din acesta.

(Sentinţa civilă nr. 636/16.03.2022 pronunţată de Judecătoria Turda în dosarul nr. 4391/328/2021, definitivă prin Decizia civila nr. 1478/A/2022, pronunţată de Tribunalul Cluj)

Potrivit prevederilor art. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.

În cauza dedusă judecății, instanța a reținut din coroborarea probelor administrate că nu este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă existența vreunuia dintre cazurile prevăzute în cadrul art. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului sau în cadrul art. 507 Cod civil.

Astfel, deși pârâta reclamantă și-a întemeiat refuzul de a-i permite reclamantului – pârât să aibă legături personale cu minora pe fondul consumului de substanțe alcoolice sau psihoactive de către acesta inclusiv în fața minorei, aceste aspecte au fost confirmate doar prin declarația mamei pârâtei reclamante, ceilalți martori arătând că nu l-au văzut niciodată pe reclamantul – pârât reconvenţional sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Deși reclamantul a fost condamnat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută de art. 336 alin. (1) Cod penal, la pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, aceasta nu se află printre infracțiunile prevăzute de art. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004 a căror săvârșire atrage dispunerea exercitării în mod exclusiv a autorității părintești cu privire la copilul minor de către celălalt părinte. Acesta a fost un eveniment de natură penală izolat, așa încât instanța nu a considerat dovedită, raportat la ansamblul materialului probator administrat în cauză, incidența alcoolismului prevăzut de art. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004.

Constatând că în cauză nu sunt întrunite elementele necesare dispunerii exercitării în mod exclusiv a autorității părintești, nefiind incidente motivele legale considerate drept întemeiate, instanța a făcut aplicarea principiului coparentalității potrivit căruia regula generală în materia exercitării autorității părintești, aplicabilă inclusiv în cauza dedusă judecății, este aceea a exercitării în comun a autorității părintești cu privire la copilul minor de către ambii părinți, aceștia exercitând în mod egal drepturile și îndeplinind în mod egal îndatoririle prevăzute de lege.

În ceea ce privește stabilirea unui program de vizită a minorei în favoarea reclamantului, cu ocazia efectuării raportului de audiere a minorei, aceasta și-a manifestat disponibilitatea de a avea legături personale cu tatăl său doar în prezența mamei sale și fără a implica găzduirea acesteia la locuința tatălui. Instanța a ținut cont de apropiata legătură de atașament existentă între minoră și tatăl său, respectiv bunicii paterni, până cu puțin timp anterior audierii minorei, minora petrecând perioade îndelungate de aproximativ doua- trei săptămâni la locuința tatălui său, plecând în vacanțe îndepărtate la mare alături de tatăl său și bunicii paterni. Pentru refacerea acestei legături, conexiuni emoționale, instanța a stabilit un program de vizită care implică inclusiv găzduirea minorei la domiciliul tatălui, considerând că este necesară implicarea acestuia într-un procent cât mai ridicat în activitățile, creșterea și educarea minorei pentru dezvoltarea armonioasa a acesteia.
(Sentința civilă nr. 1429/2023, ponunțată de Judecătoria Turda)

În ceea ce privește locuința minorelor, instanța a reținut că acestea au locuit de la naștere până în 2021 împreună cu ambii părinți, iar ulterior până în prezent doar cu mama lor, respectiv reclamanta-pârâtă, iar în ultima vreme și cu noul partener al mamei lor. Reclamanta-pârâtă a părăsit domiciliul conjugal împreună cu minorele în cursul anului 2021.

Conform art.919 alin.(1) lit.a C.proc.civ. ”La cerere instanța de divorț se pronunță și cu privire la: a) exercitarea autorității părintești, contribuția părinților la cheltuielile de creștere si educare a copiilor, locuința copilului și dreptul părintelui de a avea legături presonale cu acesta (…)”, în același timp, art. 400 alin. (2) C.civ., instituie regula conform căreia: ”Dacă până la divorț copilul a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei ținând seama de interesul său superior”.

Totodată, art. 496 C.civ. instituie următoarele reguli (1) Copilul minor locuiește la părinții săi. (2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului.(3) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile.

Art. 400 alin. 1 C. civ. prevede că instanța va stabili locuința copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic. Textul de lege nu impune stabilirea cu exactitate a adresei la care va locui minorul, pentru a nu îngrădi libertatea părintelui la care minorul va avea locuința, de a-și schimba în mod liber domiciliul sau reședința.

Referitor la dorințele și interesele părților în calitate de părinți în ceea ce le privește pe fiicele lor minore, se constată că ambele părți au solicitat stabilirea locuinței minorelor la locuința în care locuiește mama, respectiv tatăl.

În ceea ce privește condițiile de locuit, din raportul de anchetă socială efectuat în cauză, ambii părinți pot pune la dispoziția minorelor o locuință adecvată. Din referatul de anchetă socială realizat în cauză a reieșit că minorele au fost bine îngrijite de mama lor și că au o relație de afecțiune cu aceasta, iar pentru acest motive instanţa a apreciat că este în interesul superior al minorelor ca acestea să locuiască la mamă.

Astfel, ansamblul materialului probator în cauză, compus din declarațiile martorilor, interogatorii dar și înscrisuri, relevă existența unei relații resentimentare latentă între părți, fiecare dintre soți acuzându-se de comportamente neadecvate atât unul față de altul cât și față de minore. Referitor la acuzele aduse de pârâtul-reclamant mamei, referitoare la comportament de infidelitate, instanța a apreciat că aceste aspecte nu duc la concluzia că locuința minorelor ar trebui stabilită la tată.

Un motiv în plus pentru stabilirea locuinței minorelor la mamă este constituit și de vârsta fragedă a minorei A., care este încă în clasele primare și în mod cert are nevoie de ghidajul mamei și a surorii mai mari la acest moment, aspect relevat și de discuția pe care minora a purtat-o cu judecătorul.

În final, faptul că stabilirea locuinței minorelor la mamă nu implică în niciun caz excluderea tatălui din viața acestora, fiind în mod evident de dorit ca acesta să constituie în continuare o prezență reală și benefică în apropierea imediată a fiicelor sale, pentru a nu le lipsi pe acestea de o figură paternă atât de necesară în viața unui copil.

Față de cele expuse în paragrafele anterioare, având în vedere împrejurarea că minorele se află în grija mamei la acest moment și că au fost în grija mamei pe toată durata vieții lor, raportat și la ancheta socială efectuată, la vârsta acestora, instanța a apreciat că este în interesul superior al minorelor, să stabilească locuința acestora la domiciliul mamei lor.

(Sentința civilă nr. 2928/2022, pronunțată de Judecătoria Turda)

Potrivit dispoziţiilor art. 401 alin. 1 Cod civil „părintele separat de copilul său are drepturi de a avea legături personale cu acesta.” Conform art. 18 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, „relaţiile personale se pot realiza, printre altele, prin întâlniri ale copilului cu părintele, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe perioadă determinată, corespondenţă ori altă formă de comunicare şi transmitere de informaţii cu privire la copil.”

Înţelegând importanţa păstrării unei legături constante cu minora, instanţa, în urma parcurgerii probatoriului administrat, a constatat că cererea reclamantului este întemeiată în parte. Pentru a concluziona astfel, instanţa a reţinut declaraţiile martorilor audiaţi în cauză care au arătat că reclamantul este ataşat de fiica sa, este în mod genuin interesat de starea de bine a minorei şi, a urmărit păstrarea şi întărirea relaţiei părinte – copil.

Totodată, instanţa a apreciat că minora trebuie să petreacă timp alături de ambii părinţi şi că dreptul părintelui de a avea legături personale cu copilul izvorăşte din însăşi natura relaţiilor de familie stabilite între cei doi, drept ce poate fi restrâns sau retras numai în condiţiile vătămării intereselor copilului, sens în care trebuie subliniat faptul că este de datoria părinţilor a se înţelege cu privire la modul în care se realizează aceste legături personale ale minorei cu tatăl său, părţile fiind libere a stabili de comun acord şi alte perioade în care acesta poate vedea minora, ţinând cont şi de opţiunea minorei. Acest ultim aspect trebuie să fie în concordanţă cu relaţiile fireşti dintre părinţi şi copil, consacrate şi în dispoziţiile legale ale art. 483 Cod civil, potrivit cărora părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate.

Pe cale de consecinţă, instanţa a stabilit că este oportun şi se impune respectarea următorului program de vizitare:

1. Pe durata șederii tatălui în strainatate: – săptămânal, marțea, joia și duminica, în intervalul orar 19.00-19.30, prin mijloace moderne de comunicare (video call), folosind telefonul mobil al mamei; – săptămânal, la final de săptămână, mama îi va trimite tatălui, pe email sau pe Whatsapp, 10 fotografii și/sau clipuri cu minora, realizate în săptămâna respectivă, fie de către ea, fie primite de la unitatea de învățământ, care o prezintă pe minoră în activitățile obișnuite.

2. Pe durata vacanțelor de vară și de iarnă, când tatăl vine în Romania: pe durata șederii sale, tatăl o va putea lua pe minoră 3 zile pe săptămână, timp de 4 săptămâni, de la locuința mamei începând de la ora 10.00 și o va aduce înapoi seara la ora 20.00.

3. Alte vizite ale tatălui în Romania: pe durata şederii sale, tatăl o va putea lua pe minoră 3 zile pe săptămâna, de dimineața la ora 10.00, de la locuința mamei și o va aduce înapoi seara la ora 20.00, în zilele stabilite de comun acord de către parinți, cu excepţia perioadelor în care minora va frecventa cursurile grădiniţiei sau ale altei unităţi şcolare, atunci cand programul de vizită va începe la terminarea orelor de curs prin luarea minorei de către tată şi se va termina prin înapoierea minorei la locuinţa mamei la ora 18.00.

Stabilirea programului de vizită în maniera de mai sus vizează menţinerea şi consolidarea relaţiei părinte – copil, relaţie care în speţă riscă să se dilueze nu doar prin aceea că tatăl locuieşte separat de mamă şi minoră, dar şi prin faptul că acesta munceşte şi locuieşte efectiv pe teritoriul Germaniei, astfel că posibilităţile de a o vedea şi de a se apropia de minoră sunt reduse semnificativ din cauza distanţei. 

Prin urmare, apare firesc ca tatăl să poată păstra legătura cu fiica sa prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanţă la intervale scurte de timp astfel încât minora să se obişnuiască cu prezenţa acestuia în viaţa ei.

Pe de altă parte, atunci când tatăl se va întoarce în ţară cu ocazia sărbătorilor sau a concediilor se impune ca acesta să poată petrece cât mai mult timp cu minora fără ca rutina zilnică a acesteia să sufere modificări majore. 

Instanţa a atras atenţia părţilor asupra dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 272/2004 potrivit cărora copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament. Copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. Părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.

Totodată, pentru a preveni orice impedimente ce s-ar putea ivi cu ocazia punerii în executare a programului de vizitare, instanţa a adus la cunoştinţa părţilor că au obligaţia de a se conforma programului de vizitare dispus de instanţă şi că, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, părintele la care copilul locuieşte are obligaţia de a sprijini menţinerea relaţiilor personale ale copilului cu celălalt părinte. Bineînţeles, programul de vizitare este gândit ca un timp minimal pe care părintele să îl petreacă alături de copil, însă acest program de vizitare nu trebuie să împiedice părţile ca, atunci când apreciază oportun, să extindă acest program de vizitare ţinând cont de interesul superior al copilului.

Nu în ultimul rând, instanţa a atras atenţia părţilor asupra dispoziţiilor art. 18 alin. 5 din Legea nr. 272/2004 potrivit cărora în cazul în care unul dintre părinţi împiedică sau afectează în mod negativ legăturile personale ale copilului cu celălalt părinte, prin nerespectarea programului stabilit de instanţă sau convenit de părinţi, celălalt părinte poate cere serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială în circumscripţia căruia se află locuinţa copilului, să monitorizeze relaţiile personale cu copilul pentru o durată de până la 6 luni, precum şi, în egală măsură, asupra dispoziţiilor art. 20 din aceeaşi lege, în vederea asigurării menţinerii relaţiilor personale ale copilului cu părinţii săi sau cu alte persoane alături de care s-a bucurat de viaţa de familie, precum şi pentru asigurarea înapoierii copilului la locuinţa sa la terminarea perioadei de găzduire, precum şi pentru a preveni împiedicarea preluării copilului, la finalul găzduirii la domiciliul părintelui care nu locuieşte cu copilul, instanţa poate dispune, la cererea părintelui interesat sau a altei persoane îndreptăţite, una sau mai multe măsuri cu caracter asiguratoriu sau a unor garanţii. Măsurile pot include amendă pe ziua de întârziere impusă persoanei care refuză punerea în aplicare sau respectarea programului de menţinere a relaţiilor personale ale copilului.

Aşa fiind, instanţa a încuviinţat ca tatăl să aibă legături personale cu minora după programul de vizitare arătat mai sus, care ține cont de interesul superior al minorei.

(Sentința civilă nr. 2164/2022, pronunțată de Judecătoria Turda în dos. 5885/328/2021)

Reclamanta arată că din relația cu pârâtul a rezultat minora, născută în anul 2011. Ulterior separării faptice, pârâtul a vizitat minora în următoarele 6 luni, după care nu a mai vizitat-o și nu s-a mai interesat de ea. Reclamanta s-a recăsătorit iar minora locuiește alături de aceasta şi soţul său, care se comportă cu ea ca și un tată, suplinind lipsa tatălui biologic. Motivul întemeiat care tine de interesul superior al minorului constă în aceea că pârâtul nu ține legătura cu reclamanta și cu minora, nu este deloc implicat în viaţa de zi cu zi a acesteia, astfel ca nu poate conta pe pârât pentru a-i da autorizările necesare înscrierii ei la diverse activități sportive sau petrecerii concediilor în străinătate. Paratul nu este implicat în viaţa minorei, nu are nici un fel de relație cu ea si nici nu dorește o implicare în viața de zi cu zi a acesteia.

Referitor la exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minoră, art. 397 C.civ. instituie regula potrivit căreia autoritatea părintească se exercită de către ambii părinţi, ipoteza exercitării acesteia de către un sigur părinte constituind excepţia. Potrivit art. 398 C.civ. această excepţie intervine în cazul existenţei unor motive temeinice, având în vedere interesul superior al copilului.

Conform art. 36 alin. (7) din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului constituie asemenea motive temeinice: alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală sau infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti.

Cu privire la conţinutul autorităţii părinteşti, art. 487 C.civ. prevede că „Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia.”, iar conform art. 488 C.civ. „(1) Părinţii au îndatorirea de a creşte copilul în condiţii care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială în mod armonios. (2) În acest scop, părinţii sunt obligaţi: a) să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea; b) să prezinte şi să permită informarea şi lămurirea copilului despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia; c) să ia toate măsurile necesare pentru protejarea şi realizarea drepturilor copilului; d) să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice cu atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului.

De asemenea, articolul 36 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 272/2004 prevede că, „(2) Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său. (3) În situaţia în care ambii părinţi exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învăţăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenţii chirurgicale, reşedinţa copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinţi.”

Din analiza acestor prevederi legale, rezultă că exercitarea autorităţi părinteşti cu privire la copil presupune existenţa unei colaborări atât între părinţi, cât şi între aceştia şi copil, care să permită adoptarea măsurilor corespunzătoare cu privire la persoana şi bunurile minorului, potrivit interesului superior al acestuia.

Prin urmare, existenţa unor situaţii permanente care împiedică existenţa unei asemenea colaborări ar putea constitui un motiv pentru a se dispune exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minor doar de către un singur părinte, respectiv, de către părintele care se implică activ în creşterea şi educarea copilului.

În cauză, din probele administrate rezultă un vădit dezinteres al pârâtului faţă de minoră, acesta nefiind niciodată prezent în viaţa acesteia, şi cu atât mai puţin nu s-a implicat în creşterea şi educarea minorei, minora crescând alături de mamă, împrejurări confirmate de toate probele administrate în cauză, inclusiv de către minoră cu ocazia audierii acesteia.

Raportat la aceste aspecte, instanţa a reţinut ca fiind în interesul superior al copilului ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către mamă, evitându-se astfel situaţiile în care adoptarea unor măsuri cu privire la persoana sau bunurile minorei să fie condiţionată de consimţământului celuilalt părinte, vădit dezinteresat de copil şi absent din viaţa acestuia, împrejurare care ar îngreuna nejustificat  procesul de educaţie al minorei şi dezvoltarea sa.

În aceste condiţii, în temeiul art. 396 C.civ. rap. la art. 397 C.civ., instanţa a stabilit ca autoritatea părintească cu privire la minoră să fie exercitată exclusiv de către mamă.

(Sentința civilă nr.  641/2023, pronunțată de Judecătoria Turda în Dosar nr. 3758/328/2022)

Potrivit art. 920 C.pr.civ. pe tot timpul procesului de divorţ instanţa poate lua, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei minorilor şi la obligaţia de întreţinere a acestora. Potrivit art. 401 din Codul civil parintele care este separat de copil, caruia i-a fost stabilita locuinta la celalalt parinte, pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta. De asemenea, potrivit art. 493 C.civ. părinţii au dreptul şi îndatorirea de supraveghere a copilului minor. În acelasi sens, dispozițiile art.14 din Legea nr.272/2004 prevăd că minorul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. 

Conform acestor prevederi legale, părțile litigante au drept în egală masură de a întreține relații personale cu minorele rezultate din relaţia lor, de a veghea la creșterea, educarea, învățătura si pregătirea acestora, împrejurare suficientă pentru a justifica demersul judiciar al reclamantului.

Dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minorele se poate realiza fie prin vizitarea acestora la domiciliul lor, respectiv al părintelui la care le-a fost stabilit domiciliul, fie prin lăsarea minorelor la domiciliul părintelui la care nu i-a fost stabilit domiciliul, pentru anumite perioade determinate de timp. Unicul criteriu pentru stabilirea modalității în care, potrivit dispozitiilor legale anterior menționate, părintele urmează să aibă legaturi personale cu minorii îl constituie interesul superior al copilului, astfel cum prevăd în mod expres și cu valoare de principiu, art. 97 alin 2 C.fam., cât şi în dispoziţiile art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Este de subliniat faptul că dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minorele presupune posibilitatea acestuia de a relaţiona cu acestea, independent de relaţiile existente între cei doi părinţi.

Din cuprinsul prevederilor art. 997 C.pr.civ. rezultă că pentru admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele cerinţe: aparenţa dreptului în favoarea reclamantei, caracterul provizoriu, vremelnic al măsurilor, urgenţa şi neprejudecarea fondului.

Aparenţa dreptului este în favoarea reclamantului, având în vedere că este tatăl minorelor, calitate care îi conferă dreptul de a avea legaturi personale cu acestea.

Este îndeplinită și condiția urgenței având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că părţile nu pot stabili de comun acord un program de vizită a minorelor, fiind astfel lezat dreptul minorelor de a menţine legătura cu ambii părinţi, precum şi interesul acestora ca ambii părinţi să îşi exercite neîntrerupt dreptul de a veghea la creşterea, educarea, instruirea şi pregătirea lor.

În ce priveşte vremelnicia şi neprejudecarea fondului cauzei aceste condiţii sunt îndeplinite având în vedere că pe rolul Judecătoriei Turda se află în curs de soluţionare acţiunea pe drept comun ce face obiectul dosarului având ca obiect divorţ, în cadrul căruia s-a solicitat stabilirea domiciliului minorelor la tată și stabilirea unui program de relații personale cu minorele, astfel că măsurile ce vor fi dispuse prin ordonanţa preşedinţială vor avea caracter provizoriu, până la soluţionarea definitivă a acestui dosar, iar domiciliul minorului și programul de vizitare al acestuia pot fi oricând modificate la cererea oricăreia dintre părţi dacă se modifică împrejurările care au determinat stabilirea acestora.

În consecinţă, sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condiţiile de admisibilitate ale cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale prevăzute de art. 997 C.pr.civ.

Din probele administrate în cauză nu a rezultat un comportament necorespunzător al reclamantului faţă de minore care să conducă la restrângerea excesivă a dreptului de a avea legături

personale cu minorele. Martorii audiați în cauză au susținut că reclamantul a avut o relație bună cu minorele, s-a ocupat de creșterea și de îngrijirea acestora. Nici comportamentul agresiv al reclamantului față de pârâtă nu a fost dovedit în cauză, martorele propuse de către aceasta susținând că pârâta nu s-a plâns că acesta ar fi bătut-o sau ar fi amenințat-o, nici nu au observat un astfel de comportament al reclamantului. 

Faptul că minorele sunt mai atașate de mama lor nu este un motiv pentru a le restrânge acestora posibilitatea de a se întâlni și de a petrece timp alături de tatăl lor. 

Programul de vizită trebuie să fie unul rezonabil, apt de a menține relațiile dintre minore și tatăl lor, fără a le fi afectată siguranța sau dezvoltarea fizică, psihică și emoțională, fiind în interesul minorelor ca acestea să aibă un program săptămânal clar stabilit, previzibil care să le ofere un anumit confort şi pe care acestea să îl poată cunoaște şi să îl înţeleagă, pentru ca în acest mod să își poată organiza timpul liber și activitățile extrașcolare.

Pentru aceste motive, instanța a stabilit urmatorul program de vizitare a minorelor de catre tată: în timpul săptămânii, în fiecare zi de marţi şi joi, după programul şcolar până la ora 20.00, cu luarea minorelor de la şcoală şi aducerea minoror la locuinţa mamei, precum şi în weekend, în săptămânile pare, de vineri, după programul şcolar până duminică seara la ora 19.00. Acest program urmează a se derula şi pe parcursul vacanţelor şcolare şi a sărbătorilor legale. 

(Sentința civilă nr. 838/2022, pronunțată de Judecătoria Turda în Dosar nr. 1045/328/2022, definitivă prin neapelare)

Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat ca exercitarea autorității părintești față de minorul OP să se facă în mod exclusiv de către ea, având în vedere că pârâtul este plecat de mai mulți ani din țară, nu ține legătura cu ea și cu minorul și nu este deloc implicat in viața minorului.

Potrivit art. 397 cod civil, “după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel” iar potrivit art. 398 cod civil “dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi. (2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.”

Martorii audiați au arătat că părțile s-au căsătorit în străinătate, au locuit o vreme împreună iar în urmă cu 3 ani au revenit in România. Pârâtul a plecat în scurtă vreme în străinătate și a revenit o singura dată în vizită, după care nu a mai contactat-o pe reclamanta și pe minor și nu se implică in viața acestuia.

Avănd în vedere raportul de ancheta psihosocială și declarațiile martorilor, instanța a stabilit că este în interesul minorului ca exercitarea autorității părintești să se facă în mod exclusiv de către mamă, fiind dovedite imprejurarile excepționale care justifică exercitarea autorității părintești în această modalitate.

(Sentința civilă nr. 2282/2013, pronunțată de Judecătoria Turda în dos. 132/328/2013)