Modificarea actelor constitutive ale asociației se hotărăște de către adunarea generală, convocată potrivit Statutului asociației, cu votul majorității calificate de 2/3 din numărul membrilor cu drept de vot iar modificările se înscriu in Registrul asociațiilor și fundațiilor.
Dosarul trebuie să cuprindă:
1. Cererea de înscriere în original
2. Convocatorul adunării generale, 1 ex. original și 2 copii;
3. Procesul-verbal al adunării generale, conţinând semnăturile membrilor prezenţi, 1 ex. original și 2 copii;
4. Act adiţional la actul constitutiv, respectiv la statutul asociaţiei, atestat de avocat sau autentificat de notar, 3 ex. originale şi o copie conformă cu originalul;
5. Adeverinţă eliberată de asociaţie din care să rezulte nr. total de membri ai acesteia, la data întrunirii adunării generale, 1 ex. original;
6. Încheierea de înfiinţare și de modificare a actelor constitutive, dacă e cazul, 1 copie;
7. Certificat de înregistrare fiscală; 1 copie
8. Taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei.
În plus:
– pentru modificarea denumirii se va depune dovada disponibilităţii denumirii eliberată de către Serviciul Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Ministerului Justiţiei
– pentru modificarea sediului se va depune extras CF și contract de comodat sau închiriere
– pentru modificarea componenței organelor de conducere și control se vor depune certificatele de cazier fiscal ale membrilor acestora.
Ca și în cazul înființării asociației, dosarul se depune la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul asociația. Judecătorul desemnat se pronunță prin încheiere și poate dispune:
– admiterea cererii și înscrierea modificărilor în Registrul asociațiilor și fundațiilor
– acordarea unui termen pentru remedierea neregularităților. În cazul în care neregularitățile nu sunt înlaturate, judecătorul dispune respingerea cererii.
Încheierea este supusă apelului, în termen de 5 zile de la comunicare.
La cerere, reprezentantului asociației i se va elibera un certificat de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, care, potrivit art. 12 al. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, face dovada personalităţii juridice în relaţiile cu terţii.
Contactați-ne pentru a vă ajuta cu consiliere juridică, redactarea actelor necesare și acordarea datei certe, întocmirea dosarului și reprezentare în fața instanței de judecată în vederea înscrierii modificărilor actelor constitutive ale asociației.