All posts by Av. Oriana Cristea-Lubinschi

Drept civil

Stabilirea taxei judiciare de timbru pentru acțiunea având ca obiect succesiune și partaj

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat la petitul 1 să se constate că masa succesorală rămasă după defunctul său tată este compusă din dreptul de proprietate asupra mai multor imobile și să se constate calitatea de moștenitor a reclamantei și a pârâtelor, în calitate de fiice, iar la petitul 2 a solicitat să se dispună sistarea stării de indiviziune, în modalitatea indicată.

Instanța a stabilit taxa de timbru aferentă petitului 1, prin raportare la prevederile art. 3 al. 1 din OUG nr. 80/2013 și taxa de timbru aferentă petitului 2 prin raportare la prevederile art. 5 din OUG nr. 80/2013.

În cadrul cererii de reexaminare, reclamanta a invocat prevederile art. 5 al. 2 din OUG 80/2013, arătând că prin cererea de chemare în judecată a formulat mai multe cereri în materia partajului judiciar, dintre cele prevăzute de art. 5 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, astfel încât sunt aplicabile prevederile art. 5 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, care prevede că, în ipoteza în care cererile în materia partajului judiciar prevăzute la alin. 1 se formulează în cadrul aceleiași acțiuni, aceasta se taxează cu o singură taxă, stabilită potrivit alin. 1, calculată la valoarea cea mai mare.

În concret, la petitul 1 reclamanta a solicitat stabilirea bunurilor supuse împărțelii (constatarea compunerii masei succesorale) – art. 5 alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013. Faptul că a solicitat în mod literal constatarea componenței masei succesorale nu determină o altă concluzie, câtă vreme operațiunea care urmează a fi realizată de către instanță este aceea de a stabili dacă bunurile indicate în acțiune intră în componența masei succesorale, pentru ca mai apoi să se procedeze la partajul propriu-zis, dedus judecății prin petitul 2. Situația ar fi fost alta în cazul în care s-ar fi prevalat de un certificat de moștenitor, care cuprinde deja individualizarea bunurilor succesorale.

Ca atare, în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 5 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013. Având în vedere valoarea obiectului cererii de 331.723 lei, taxa de timbru este în sumă de 3.461 lei (jumătate din taxa stabilită potrivit art. 3 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013). La aceasta se adaugă, potrivit art. 5 alin. 3 din O.U.G. nr. 80/2013, taxa pentru stabilirea calității de coproprietar și cota care revine fiecăruia, de 50 lei pentru fiecare moștenitor, deci 250 lei, și 100 lei aferent celor două solicitări de întabulare.

Cu privire la această modalitate de calcul al taxei judiciare de timbru: 

– Încheierea civilă nr. 13310/2024, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. 14949/211/2024/a1

– Încheierea civilă nr. 380/2025, pronunțată de Judecătoria Turda în dosar nr. 11322/328/2024/a1

– Încheierea civilă nr. 3364/2025, pronunțată de Judecătoria Turda în dosar nr. 2707/328/2025/a1

Fond funciar

Fond funciar. Constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției în temeiul art. 23 alin. 1, alin. 2 ind. 1 şi alin. 4 din Legea 18/1991

Apelanta – reclamantă a solicitat să se constate că a dobândit împreună cu soţul său, ope legis, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 770 mp. în baza dispoziţiilor art. 23 din Lg. 18/1991. Prin hotărârea apelată prima instanţă a respins acţiunea reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 23 din Lg. 18/1991, deoarece nici cumpărătorii – reclamanta şi soţul său, nici vânzătoarea – pârâta Popa Victoria nu au avut calitatea de membrii cooperatori. 

Apelul formulat este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse. 

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. 1, alin. 2 ind. 1 şi alin. 4 din Lg. 18/1991, care constituie temeiul juridic al cererii: „(1) Sunt şi rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moştenitorilor acestora, indiferent de ocupaţia sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii. (2 ind.1) În cazul înstrăinării construcţiilor, suprafeţele de teren aferente prevăzute la alin. (2) sunt cele convenite de părţi la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloace de probă, inclusiv declaraţii autentice de martori. (4) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi persoanelor din zonele cooperativizate, care nu au avut calitatea de cooperator.” 

Din cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare autentificat de Notariatul de Stat Turda prin încheierea nr. 2376/1985, rezultă că s-a vândut, de către cei 5 vânzători, „întreg dreptul nostru de proprietate de câte 1/5 a parte, ca bunuri proprii, dobândite cu titlu de drept moştenire şi partaj, din construcţia situată în Turda, construită pe terenul înscris în CF, în suprafatä totală de 770 mp …”. De asemenea, potrivit menţiunilor din contract, în acord cu dispoziţiile art. 30 din Lg. 58/1974, suprafaţa de 250 mp. din totalul de 770 mp. a trecut în proprietatea statului, din care suprafaţa de 100 mp a fost atribuită în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor.

Aceste menţiuni au fost făcute în raport de legislaţia în vigoare la momentul încheierii contractului, în sensul că, începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 58/1974 dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităţilor urbane şi rurale se putea face numai prin moştenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri. Suprafaţa de teren care putea face obiect al transmisiunii succesorale era de cel mult 250 mp, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 5 alin. 5 din Statutul cooperativelor agricole de producţie, aprobat prin Decretul nr. 346/1977, care prevedea: „Terenurile – cu excepţia celor pe care se afla casa de locuit, construcţiile gospodăreşti anexe şi curtea, în suprafața totală de cel mult 250 mp – dobândite prin moştenire legală, trec în proprietatea cooperativei”. 

Pentru suprafaţa atribuită în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor, respectiv suprafaţa de  250 mp., în temeiul dispoziţiilor art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, a fost emis Ordinul prefectului nr. 545/2005, diferenţa de 520 mp, din totalul de 770 mp fiind solicitată în prezentul litigiu. 

Prin decizia nr. 6119/2001 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală s-a stabilit că “legea şi-a fixat preferinţele sale, în sensul că, în procesul de reconstituire şi de constituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, s-a dat prevalenţă deţinătorilor caselor de locuit şi a anexelor gospodaresti, aşa încât terenul aferent acestora, precum şi curtea şi grădina din jurul lor intră, prin voinţa legii, în proprietatea privată a deţinătorilor construcţiilor….” Prin urmare, de reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul dispozițiilor art. 23 alin.1 din Legea nr. 18/1991 beneficiază proprietarii şi deţinătorii actuali ai caselor şi ai anexelor gospodaresti.

Tribunalul reţine că dreptul pretins de apelanta – reclamantă este reglementat de dispoziţiile art. 23 alin. alin. 2 ind. 1 din Lg. 18/1991, astfel că aceasta, împreuna cu defunctul său soţ, au calitatea de succesori cu titlu particular ai proprietarilor terenului aferent construcţiei înstrăinate. Întinderea suprafeţei aferente casei de locuit şi anexelor gospodărești, precum şi curtea și grădina acestora sunt cele convenite de părţi la data înstrăinării, dovedite cu orice mijloc de probă. 

După cum se poate observa din conţinutul contractului de vânzare cumpărare, dar şi al Deciziei nr. 260/1985, emisă de Sfatul Popular Turda, nu a existat o dezmembrare a terenului în suprafaţă de 770 mp. Mai mult, aşa cum precizează şi martorii audiaţi, întreaga suprafaţă de 770 mp a fost în folosinţa apelantei de la data încheierii contractului, astfel că este evident faptul că aceasta a fost voinţa părţilor, să se înstrăineze întreaga suprafaţă ce reprezenta curtea şi grădina casei, chiar dacă, din punct de vedere juridic, terenurile nu se puteau înstrăina.  

În consecinta, nu prezinta relevanta suprafata înscrisă în actul de înstrăinare, în speță 250 mp, ci intenţia reală a părţilor convenţiei de vânzare-cumpărare, respectiv ceea ce cumpărătorii au împrejmuit şi folosit efectiv de la data înţelegerii. 

Existenţa calităţii de membru cooperator a cumpărătorilor sau a vânzătorilor, este fără relevanţă, în raport de dispoziţiile alineatului 4 al art. 23, întrucât terenul se afla în zonă cooperativizată, regimul juridic al acestuia fiind determinat de amplasarea sa şi nu de calitatea proprietarului vânzător. De altfel, deţinătorii caselor de locuit din zonele cooperativizate au dobândit de drept – ope legis – dreptul de proprietate privată asupra suprafeţei de teren aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti în temeiul art. 8 din Decretul – lege 42/1990, dispoziţie legală care nu impunea condiţia calităţii de membru cooperator. Acest text a fost reluat de dispoziţiile art. 23 din Legea 18/1991, cu unele modificări. 

Cu toate că dreptul de proprietate a fost dobândit prin efectul legii, acţiunea formulată are efect constatator şi recognitiv, fiind necesar pentru a face dovada întinderii dreptului de proprietate dobândit prin lege.  

(Decizia civilă nr. 262/2025, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 1879/328/2023)

Dreptul familiei

Program de vizitare minor în vârsta de 3 ani

Prin Sentința civilă nr. 1735/2023 pronuntata in dosar nr. 10571/211/2022 al Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a încuviințat schimbarea programului de vizitare al minorei de către tată, stabilind dreptul tatălui de a avea legături personale cu minora, de la vârsta de 2 ani, până la vârsta de 5 ani, timp de 2 ore in doua zile lucrătoare pe săptămână, în primul, al treilea, respectiv în al cincilea sfârșit de săptămână din lună, în ziua de sâmbătă de la ora 10:00 până la ora 15:00, după un program special de sărbători, iar în timpul vacanței de vară, în prima săptămână din luna iulie și prima săptămână din luna august a fiecărui an. De asemenea s-a stabilit un program de vizitare mai extins, de la vârsta de 5 ani în continuare.

Împotriva acestei hotărâri a promovat apel mama, solicitând în principal respingerea acțiunii, întrucât nu s-au modificat împrejurările avute în vedere la stabilirea programului de vizitare inițial, iar în subsidiar, modificarea hotărârii, în sensul stabilirii unui program de vizitare mai restrâns, de la vârsta minorei de 2 ani, până la vârsta de 5 ani, fără ca minora să rămână peste noapte la tata, precum și respingerea solicitării de a se stabili un program de vizitare de la vârsta de 5 ani în continuare.

Tribunalul a respins critica apelantei în sensul că hotărârea primei instanţe este nelegală întrucât nu sunt întrunite exigenţele instituite de art.403 Cod civil, dat fiind că nu s-au modificat împrejurările avute în vedere la momentul stabilirii programului de vizitare inițial, în anul 2021, întrucât programul stabilit anterior a avut ca temei principal acordul părților în acest sens, acord care nu mai există în prezent, concluzie care se desprinde din chiar manifestarea de voinţă a reclamantului intimat de a demara prezentul demers judiciar. De asemenea, de la data pronunţării sentinţei anterioare până la promovarea prezentului litigiu au trecut aproximativ 2 ani, interval de timp în care, minora crescând, au început să se cristalizeze relaţii de ataşament cu tatăl. Cum la momentul pronunţării hotărârii, prin care s-a stabilit programul de vizită iniţial minora avea 8 luni, schimbarea împrejurărilor ce justifică adaptarea programului decurge din chiar trecerea timpului, căci la această vârstă fragedă etapele de evoluţie se succed cu repeziciune.

Tribunalul a apreciat ca fiind pertinentă critica apelantei în sensul că stabilirea în acest moment a unui program de vizitare şi după împlinirea vârstei de 5 ani de către minoră este inoportună. Aceasta, în contextul în care, de principiu, hotărârea judecătorească prin care se stabilesc măsurile cu privire la drepturile şi îndatoririle părinţilor faţă de copiii lor minori nu se bucură de autoritate de lucru judecat, hotărârea păstrându-şi eficienţa juridică atât timp cât se menţin şi situaţiile care au justificat adoptarea măsurii respective, regulă materializată şi în adagiul latin rebus sic stantibus. În plus, nu se poate realiza o anatamare în acest moment a modalităţii de interacţiune dintre minoră şi tatăl său peste câţiva ani, o astfel de analiză putând fi efectuată doar în perspectivă, în funcţie de gradul de ataşament al minorei faţă de tatăl său la acel moment al evoluţiei minorei, în funcţie de programul pe care minora îl va avea la epoca respectivă şi de alte aspecte ce nu pot fi anticipate în prezent şi care ţin de o serie de imponderabile şi chiar de imprevizibilul ce caracterizează viitorul.

Tribunalul a modificat programul de vizitare stabilit de instanța de fond, în acord cu solicitarea apelantei, considerând că, în acest stadiu al evoluţiei relaţiei dintre minoră şi tatăl său, luând în considerare şi vârsta fragedă a fetiţei, care până acum, în mod firesc, a dormit doar alături de mamă, nu este oportun, deocamdată, ca minora să rămână peste noapte la tatăl său, o astfel de măsură putând fi luată ulterior, odată cu familiarizarea minorei cu tatăl său şi consolidarea progresivă a sentimentului de siguranţă al acesteia în prezenţa tatălui. Aceste argumente au condus tribunalul spre concluzia că este inadecvat programul de vizitare stabilit pe perioada verii de către prima instanţă.

Tribunalul a apreciat drept fondată și critica apelantei privind intervalul orar în care să se desfăşoare programul de vizitare, care să ţină cont de programul de masă şi de somn al minorei, astfel încât aceasta să nu fie bulversată de exercitarea de către tată a dreptului de a avea legături personale cu fiica sa, prezervarea nevoilor cotidiene ale minorei la această vârstă fragedă şi dreptul de vizită al tatălui trebuind să fie armonizate.

În continuare tribunalul a avut în vedere că dorința tatălui de a avea un program de vizitare mai extins decât cel stabilit iniţial în 2021 este întemeiată, deoarece o apropiere între el și minoră, o legătură efectivă satisfăcătoare între cei doi, privită și prin prisma faptului că minora are vârsta de 3 ani, nu s-ar putea realiza decât în măsura în care timpul petrecut de cei doi împreună, ar fi reflectat în perioade mai mari. 

În virtutea acestor argumente, Tribunalul a schimbat, în parte, hotărârea instanței de fond, în ce priveşte modalitatea concretă de exercitare a dreptului intimatului de a păstra legături personale cu minora şi în consecinţă, în baza art. 401 Cod civil, a stabilit în favoarea intimatului, un program de vizitare ce se va desfăşura în următoarea modalitate:

– în fiecare zi de miercuri și vineri, câte două ore, într-un loc ales de către părți de comun acord, în prezența mamei;

– în fiecare al doilea sfârşit de săptămână, tatăl va lua minora la domiciliul său, în ziua de sâmbătă, de la ora 08.30 şi până la ora 12.30;

– în fiecare an, cu ocazia zilei de naștere a tatălui și a bunicilor paterni, tatăl va lua minora la domiciliul său timp de 4 ore, interval agreat de părţi;

– în anii pari, cu ocazia zilei de naștere a minorei, tatăl o va lua la domiciliul său, în ziua de sâmbătă imediat următoare zilei de naștere, de la ora 08.30 şi până la ora 12.30;

– cu ocazia sărbătorilor de Paști și de Crăciun, minora va rămâne cu părinții în mod alternativ, respectiv în anii impari va petrece prima zi de Paști cu mama și prima zi de Crăciun cu tatăl, iar, în anii pari, va petrece prima zi de Paști cu tatăl și prima zi de Crăciun cu mama;

– în anul în care minora va petrece prima zi de Crăciun cu un părinte, ziua de 1 ianuarie o va petrece cu celălalt părinte;

– în zilele în care nu este stabilit un program de vizitare în favoarea intimatului, mama îi va permite tatălui să ia legătura cu minora, timp de 5 minute, prin intermediul unui apel video, în intervalul 18.00 – 19.00;

– apelanta îi va comunica intimatului, o dată pe săptămână, informaţii despre starea de sănătate a minorei, precum și ori de câte ori apar schimbări, inclusiv referitor la vizitele medicale pe care le va efectua.

(Decizia civilă pronunțată de Tribunalul Cluj, în Dosar nr. 10571/211/2022)

Dreptul familiei

Minor în vârstă de 9 ani. Program de vizitare alternativ o săptămână la mamă, o săptămână la tată. Respingere

În ceea ce priveşte programul de legături personale, potrivit art. 262 alin. 2 Cod civil, copilul care nu locuieşte la părinţii săi sau, după caz, la unul dintre ei are dreptul de a avea legături personale cu aceştia. Exerciţiul acestui drept nu poate fi limitat decât în condiţiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului. Art. 401 alin. 1 Cod civil stipulează că (…) părintele sau după caz părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta. De asemenea, potrivit art. 17 din Legea nr. 272/2014, copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament (alin. 1).

Părţile nu s-au înţeles cu privire la stabilirea unui program de legături personale în favoarea tatălui, reclamantul-pârât solicitând program alternativ, o săptămână la mamă, o săptămână la el, pe când pârâta stabilirea unui program în timpul săptămânii şi odată la 2 săptămâni în fiecare weekend.

Instanţa a apreciat că programul de legături personale propus de mamă ar fi în interesul minorei. Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa a avut în vedere faptul că în ultimii 2 ani reclamantul-pârât nu s-a implicat aşa mult în creşterea şi educarea fetiţei, aşa cum a făcut-o în prima parte a copilăriei fetiţei. Potrivit susţinerilor concordante ale părţilor, reclamantul-pârât lucrează în fiecare al doilea weekend, iar atunci când este liber, la sfârşit de săptămână, merge la mama sa în Baia Mare. Martorele au confirmat faptul că în ultimii doi ani de fetiţă mai mult s-a ocupat mama.

Având în vedere că în prezent mama este mai implicată în creşterea şi educarea fetiţei, instanţa a apreciat că cererea reclamantului-pârât de stabilire a unui program de vizitare care să se desfăşoare alternativ o săptămână la mamă, o săptămână la tată, nu este în interesul superior al minorei. Instanţa a avut în vedere şi poziţia minorei, care a învederat tatălui că doreşte să vină tot a doua zi la el (răspuns la interogatoriu). Martora N. a declarat că minora i-a spus că doreşte să stea şi cu tatăl, „o zi, maxim două” şi „maxim 2 nopţi legate”.

Reţinând aspectele redate, instanţa a stabilit ca reclamantul-pârât să aibă legături personale cu minora în conformitate cu următorul program de vizitare:

1. Pe durata anului școlar al minorei:

– în timpul săptămânii (de luni până vineri) în fiecare zi, timp de 3 ore, fie în intervalul orar 12.00-15.00, fie în intervalul orar 17.00-20.00, în funcție de programul de lucru al reclamantului-pârât;

– în weekend (începând de vineri, ora 17.00 și până duminică, ora 20.00), din două în două săptămâni, cu luarea minorei la locuința reclamantului-pârât.

2. În vacanțe (vacanța mare, vacanța de iarnă și vacanța de Paște):

– minora va petrece o săptămână cu reclamantul-pârât și o săptămână cu pârâtareclamantă, alternativ, la locuința fiecăruia;

– în timpul vacanței de vară, fiecare dintre părinți poate petrece 2 săptămâni consecutive, legate, cu minora, o singură dată/an (pârâta-reclamantă în cursul lunii iulie, iar reclamantul-pârât în cursul lunii august, astfel încât fiecare dintre părinți să-și poată petrece concediul de odihnă împreună cu minora).

3. În timpul sărbătorilor:

– cu ocazia sărbătorii Crăciunului, minora va petrece Ajunul Crăciunului și ziua de Crăciun cu reclamantul-pârât în anii pari și cu pârâta-reclamantă în anii impari;

– cu ocazia sărbătorii Anului Nou, minora va petrece ajunul Anului Nou și ziua de Anul Nou cu reclamantul-pârât în anii impari și cu pârâta-reclamantă în anii pari;

– cu ocazia sărbătorii Paștelui, minora va petrece sâmbăta și Duminica de Paște cu reclamantul-pârât în anii impari și cu pârâta-reclamantă în anii pari.

(Sentința civilă nr. 1237/2022, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosar nr. 8627/211/2021)

Fond funciar

Fond funciar. Acțiune oblică

Fond funciar. Acțiune oblică

Prin acțiunea înregistrată, reclamantul a solicitat ca instanța să oblige pârâta Comisia de Locala Stabilire a dreptului de Proprietate asupra terenurilor Aiton să efectueze punerea în posesie a numitei B.M. asupra terenului în suprafață de 1370 mp şi să îndeplinească toate formalităţile referitoare la întocmirea documentaţiei corespunzătoare şi să oblige pârâta Comisia Judeţeană de Stabilire a dreptului de Proprietate asupra terenurilor Cluj să procedeze la întocmirea Titlului de Proprietate, cu privire la terenul mai sus indicat.  Prin cererea adiţională, reclamantul a solicitat instanţei să fie autorizat să semneze, în numele pârâtelor, documentaţia necesara punerii in posesie şi procesul verbal de punere in posesie cu privire la imobilul în litigiu.

În fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 02.01.1999, pârâta F.K., fiica numitei B.M. a înstrăinat în favoarea tatălui reclamantului casa bătrânească, magazia de lemne și grădina aferentă cu numărul de casă 18, în schimbul prețului de 10.000.000 lei, achitat integral la data încheierii contractului, conform mențiunilor din contract. Deși actul juridic încheiat între părţi nu respectă prevederile legale imperative privind condiţiile de formă a acestuia, nefiind încheiat în formă autentică, în temeiul art. 978 C. civ. din 1864 şi conform principiului conversiunii actelor juridice, aceasta are valoarea

unui antecontract de vânzare-cumpărare, în temeiul căruia s-a născut în sarcina pârâtei F.K. obligaţia de a îndeplini toate formalitățile necesare perfectării contractului autentic de vânzare – cumpărare și transmiterii în favoarea promitentului-cumpărător imobilul ce a făcut obiectul contractului.

În ceea ce privește temeiul de drept al acțiunii oblice, creanța ascendentului reclamantului s-a născut în temeiul antecontractului de vânzare cumpărare din data de 02.01.1999, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, astfel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. civ. din 1864.

Potrivit art. 974 C. civ. din 1864, creditorii pot exercita toate drepturile si acțiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sînt exclusiv personale, acțiunea oblică fiind mijlocul procesual pe care creditorul îl are la dispoziție pentru a valorifica un drept care aparține debitorului său. Pentru a intenta o acțiunea oblică, este necesară ca debitorul să fie inactiv, adică să nu exercite el însuși acțiunile sau drepturile sale, creditorul trebuie să aibă un interes serios și legitim pentru a intenta acțiunea, iar creanța creditorului să fie certă și exigibilă.

În cauză creanța aparținând reclamantului este certă, existența acestuia rezultând din antecontractul încheiat între părți, și exigibilă, obligația pârâtei de a obține actele necesare încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică fiind scadentă. Totodată, debitoarea creanței este în inactivitate, aceasta neefectuând niciun demers în vederea obținerii titlului de proprietate privind imobilul înstrăinat, iar reclamantul are un interes serios și legitim în promovarea acțiunii oblice, acesta urmărind reglementarea situației juridice a imobilului, fiind achitat și prețul stipulat în antecontract. Față de cele expuse, având în vedere că acțiunea formulată nu are caracter strict personal, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile exercitării acțiunii oblice de către reclamant.

În ceea ce privește fondul cauzei, potrivit art. 8 din Legea nr. 18/1991, în forma în vigoare la data formulării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate privată de către B.M., stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau construirea acestui

drept. De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite. Stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate în limita unei suprafețe minime de 0,5 ha pentru fiecare persoana îndreptățită, potrivit prezentei legi, și de maximum 10 ha de familie, în echivalent arabil. 

În cauză, prin cererea înregistrată la Primăria comunei Aiton la data de 20.03.1991, B.M. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1,76 ha. Cererea formulată a fost soluționată favorabil în procedura administrativă, fiind recunoscută calitatea acesteia de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1,76 ha prin Hotărârea Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor cluj, tabelul-anexă nr. 2A, poziția nr. 488, acest aspect neputând fi repus în discuție în acest cadru procesual.

Din susținerile din întâmpinarea formulată de Comisia de Locala Stabilire a dreptului de Proprietate asupra terenurilor Aiton rezultă că documentația necesară emiterii titlului de proprietate este finalizată, însă moștenitorii defunctei B.M. nu s-au prezentat în vederea semnării procesului verbal de punere în posesie.

Potrivit prevederilor art. 5 lit. h și i din HG nr. 890/2005, comisia locală de fond funciar are obligația de a pune în posesie persoanele îndreptățite să primească terenul și de a întocmi și înainta comisiei județene documentația premergătoare eliberării titlului de proprietate, în lipsa îndeplinirii acestor obligații persoana îndreptățită aflându-se în imposibilitate de a obține titlul de proprietate pentru suprafața cu privire la care a fost recunoscut dreptul de proprietate.

Față de aceste considerente, instanța a admis acțiunea formulată de reclamant, obligând cele două comisii la îndeplinirea atribuțiilor în vederea emiterii titlului de proprietate și autorizând reclamantul să semneze, în numele succesoarelor numitei B.M., documentația necesară punerii în posesie și procesul verbal de punere în posesie cu privire la imobilul în litigiu.

(Sentința civilă nr. 67/2024, pronunțată de Judecătoria Turda în Dosar nr. 8635/328/2022)

Fond funciar

Fond funciar. Obligativitatea parcurgerii procedurii administrative, ca și condiție de admisibilitate a acțiunii. 

Prin Titlul de Proprietate din 14.01.2009 a fost reconstituit dreptul de proprietate al numitului F.N., antecesorul pârâților F.I. și F. E. în ceea ce priveşte parcela 48/1 din tarlaua 170.

Din extrasele de carte funciară depuse la dosar reiese că reclamanții sunt coproprietari asupra imobilului înregistrat în CF Mihai Viteazu în suprafaţa de 21720 mp, iar într-un alt dosar, aflat pe rolul Judecătoriei Turda, aceștia au sesizat instanţa cu o cerere având ca obiect succesiune și partaj cu privire la acest imobil.

Prin raportul de expertiza efectuat în respectiva cauză s-a stabilit faptul ca amplasamentul acestui teren reconstituit în favoarea numitului F.N. ar încalca amplasamentul terenului aflat în proprietatea antecesorilor reclamanților. Reclamanții, respectiv antecesorii lor nu au formulat în termenul prevăzut de legile fondului funciar o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, fiind astfel decăzuți din dreptul de a mai formula asemenea cereri.

Reclamanții nu au respectat procedura administrativă obligatorie impusa de legile fondului funciar. Astfel, antecesorul reclamanților a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, cerere care a fost respinsă de către Comisia locala de fond funciar Mihai Viteazu, cu motivarea că imobilul aflat în proprietatea acestuia nu a fost cooperativizat și nu face obiectul Legii nr. 247/2005, iar acesta nu a urmat procedura administrativă de contestare a respingerii cererii, această soluție fiind una definitivă.

În drept, instanţa reţine că, potrivit prevederilor art. 248 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, este obligată să se pronunţe cu prioritate asupra excepţiilor de procedură sau de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe sau cercetarea în fond a cauzei, iar, în situaţia în care s-au invocat mai multe excepţii, instanţa va stabili ordinea de soluţionare a acestora, în funcţie de efectele pe care acestea le produc.

Astfel, conform celor de mai sus, instanţa a constatat că se impune soluţionarea, cu prioritate, a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanților, respectiv a excepției lipsei de interes a acestora.

Instanţa reţine că, printre condiţiile cumulative pentru a putea exercita o acţiune civilă impuse în mod imperativ de art. 32 din Codul de procedură civilă se numără calitatea procesuală și interesul juridic, definite de art. 26, respectiv art. 33 C.pr.civ. ca fiind identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii, respectiv folosul practic, material sau juridic pe care reclamantul l-ar obține ca urmare a admiterii cererii sale, iar sancţiunea incidentă în cazul neîndeplinirii acestor condiţii fiind prevăzută de art. 40 din C.pr.civ., respectiv respingerea cererii ca fiind făcută de către o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate procesuală, ori ca fiind lipsită de interes.

Însă, instanța reține că potrivit art. III alin.2 din Legea 169/1997, nulitatea absolută a unui titlul de proprietate poate fi invocată de către primar, prefect sau procuror, și de alte persoane care justifică un interes legitim, dispoziție legală conform căreia existența unui interes legitim este o condiție de fond pentru admiterea cererii de anulare a actului administrativ de restabilire a dreptului de proprietate, devenind incidente prevederile art. 36 teza a II-a C.pr.civilă.

Astfel, art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997 conferă calitate procesuală activă oricărei persoane care justifică un interes legitim, astfel că respectarea acestei condiții vizează însăși fondul cererii, astfel că instanța va respinge cele două excepții invocate în cauză.

Asupra fondului cererii de chemare în judecată, instanţa reţine că potrivit art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997, sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile aplicabile la data încheierii actului juridic, actele emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 privind reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate în favoarea persoanele care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, această nulitatea absolută putând fi invocată conform art. III alin. 2 din Legea 169/1997, nulitatea absolută a unui titlul de proprietate poate fi invocată de către primar, prefect sau procuror, și de alte persoane care justifică un interes legitim.

Instanța constată că reclamanții sunt persoane care justifică un interes legitim în solicitarea de anulare a titlului de proprietate asupra terenului care ar face parte din masa succesorală lăsată de autorilor, acesta constând în restabilirea situației anterioare de carte funciară și reincluderea terenului în masa partajabilă.

Însă, instanța reține că situația premisă avută în vedere de dispozițiile Legii nr. 169/1997 este cea a existenței mai multor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate asupra aceluiași bun aflate în curs de soluționare precum și admiterea în mod neîntemeiat a uneia dintre acestea, prin emiterea în mod neîntemeiat a unui titlu de proprietate în favoarea unei persoane care nu era îndreptățită la constituire/reconstituire, finalitatea dorită fiind aceea a anulării actelor recognitive emise în mod eronat și emiterea titlurilor către adevărații foști proprietari ai bunurilor imobile preluate în mod abuziv de către stat în timpul regimului politic totalitar.

Ori, în prezenta cauză, această condiție de admisibilitate nu este îndeplinită, cererile de reconstituire ale reclamanților fiind respinse în mod definitiv, astfel că aceștia nu pot obține emiterea unui titlu de proprietate ulterior anulării celui emis în mod presupus eronat.

Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge pe fond cererea petenților.

(Sentința civilă nr. 2245/2020, pronunțată de Judecătoria Turda în Dosar nr. 4889/328/2018, definitivă prin neapelare)

Drept civil

Analiză asupra caracterului abuziv al unor clauze din contractele încheiate de Orange Romania SA

Articolul 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori prevede:

“(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de profesioniști pe piața produsului sau serviciului respectiv.”

Din analiza acestor texte de lege rezultă că pentru a fi declarată abuzivă, o clauză contractuală trebuie să întrunească urmatoarele condiții:

– clauza să nu fi fost negociată cu consumatorul. În scopul protejării consumatorului, prin textul art. 4 al. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 a fost răsturnată sarcina probei, comerciantul avand sarcina să dovedească împrejurarea că au fost negociate clauzele contractuale. 

– prin ea însăși, sau împreuna cu alte prevederi din contract, clauza creeaza, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.

Cu privire la penalitățile de întârziere în cuantum de 0,5 %/zi de întarziere, calculate asupra valorii totale a facturii pânâ la data achitarii integrale a sumelor datorate, apreciez că sunt aplicabile dispozițiile lit. i) din anexa Legii nr. 193/2000 prevăd că este considerată abuzivă clauza care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant.

Stipularea unei penalități de 0,5% pe zi de întarziere, echivalând cu o penalitate cumulată de 182,5% pe an, contravine dispozițiilor imperative ale Legii nr. 193/2000.

Cu privire la clauzele care prevăd despăgubiri/taxă de reziliere, egale cu valoarea abonamentului înmulțită cu numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minine contractuale, acestea obligă consumatorul la plata unor despagubiri în situația rezilierii contractului înainte de perioada minimă contractuală. Apreciez că ele încalcă dispozițiile lit. j) ale Anexei la Legea nr. 193/2000, care prevede că sunt abuzive clauzele care restrâng sau anulează dreptul consumatorului de a denunța sau rezilia unilateral contractul, în cazurile în care profesionistul a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume fixe în cazul denuntarii unilaterale.

Aceste clauze încalcă și dispozițiile lit. r) ale Anexei la Legea nr. 193/2000 deoarece permit profesionistului obținerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau rezilierii contractului de către acesta din urma, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă si pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către profesionist.

Aceste clauze obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari față de pagubele suferite de profesionist, întrucât acestea depașesc cu mult atât rata dobânzii legale penalizatoare, cât și debitul neachitat.

Pentru aceste motive, apreciez că sunt abuzive clauzele privind penalitățile de întârziere și privind despăgubiri/taxă de reziliere din contractele încheiate de consumatori cu Orange Romania SA.

Drept civil

Cerere cu valoare redusă. Contract încheiat cu Orange România S.A. Prescripția dreptului material la acțiune.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda, reclamanta Investcapital LTD a solicitat obligarea pârâtei P.E., la plata sumei de 2695,97 lei debit principal, 15,98 lei penalități de întârziere, 2203,33 lei daune/taxe de reziliere și echipamente, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanta a arătat că între Orange România S.A. şi pârâta s-a încheiat un contract de furnizare servicii în baza căruia pârâta datorează plata valorii abonamentului. Creanţa sa este una certă, lichidă şi exigibilă. Reclamanta a mai arătat că în urma încheierii contractului de cesiune de creanţe a dobândit dreptul de creanţă pe care Orange România S.A. îl deţinea împotriva pârâtei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1026 şi urm C.proc.civ., art. 1566 şi urm C.civ., art. 2 şi art. 3 din OG nr. 13/2011

Pârâta a depus întâmpinare la data de 30.04.2024 prin a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Analizând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, invocată de pârâtă la primul termen de judecată, conform art. 248 alin. 1 C. proc. civ., reţine următoarele:

În drept, potrivit art. 2.500 alin. 1 C. civ., Dreptul material la acțiune, denumit în continuare drept la acțiune, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Conform art. 2.512 alin. 1 C. civ., Prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință., iar conform art. 2.513 al aceluiași act normativ. Prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Instanța, în raport de aceste dispoziţiile legale constată că excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost invocată cu respectarea dispozițiilor legale susmenționate, prin întâmpinarea formulată de către pârât.

În ceea ce privește natura dreptului, instanța reține că, în prezenta cauză, reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 22695,97 lei debit principal, 15,98 lei penalități de întârziere, 2203,33 lei daune/taxe de reziliere și echipamente, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, fiind vorba despre un drept de creanță. Prin urmare, dreptul dedus judecății este prescriptibil în termenul general de prescripție de 3 ani, conform art. 2.517 C.civ.

Având în vedere prevederile art. 2.526 C. civ., potrivit cărora când este vorba de prestații succesive, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care fiecare prestație devine exigibilă, iar dacă prestațiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestație devine exigibilă, precum şi faptul că cererea de valoare redusă formulată de către reclamantă a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 22.02.2024, instanţa constată că dreptul reclamantei privind obligarea pârâtei la plata contravalorii facturilor emise în perioada 27.05.2017-27.09.2017 și devenite scadente în 14 zile calendaristice, conform art. 5 din contractul încheiat între părți, este prescris.

Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâta și, în consecință, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta INVESTCAPITAL LTD în contradictoriu cu pârâta ca prescrisă.

(Sentința civilă nr. 7460/2024, pronunțată de Judecătoria Turda în dosar nr. 1744/328/2024, definitivă prin neapelare)

Dreptul familiei

Alocatia pentru familie încasată de către părintele care lucrează în străinătate. Obligația de a o preda părintelui la care locuiește minorul.

Petenta, mama minorei S., a solicitat instanţei să dispună ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei să se facă în comun de ambii părinţi, să stabilească locuinței minorei la domiciliul mamei, să oblige pârâtul la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei de până la ¼ din veniturile realizate de pârât, cu începere de la data introducerii acţiunii şi până la majorat şi să oblige pârâtul să îi predea mamei alocaţia pe care acesta o încasează de la statul italian pentru minoră în sumă de 100 euro/lună, începând cu luna februarie a anului 2018 şi în continuare până la sistarea acestui drept, cu cheltuieli de judecată. 

Cu privire la capătul de cerere vizând obligarea pârâtului de a preda reclamantei alocaţia de stat cuvenită minorei, Tribunalul Ordinar Milano a comunicat faptul că pârâtul încasează de la statul italian o sumă lunară de 35,28 euro pentru nucleul familial, precum şi suma de 80 euro/lună în baza Decretului lege nr. 66/24 aprilie 2014. 

Având în vedere faptul că minora locuieşte alături de mamă, petenta fiind cea care se ocupă de creşterea şi îngrijirea sa, instanţa a apreciat că suma de 115,28 euro încasată de pârât serveşte susţinerii familiei, mai exact creşterii şi educării minorei, motiv pentru care a obligat pârâtul să predea reclamantei suma de 115,28 euro/lună pe care o încasează de la statul italian, cu începere din luna februarie 2018 şi până la data sistării acestui drept. 

(Sentinţa civilă nr.2123/2019, pronunțată de Judecătoria Turda în Dosar nr. 1629/328/2018, definitivă prin neapelare)

Drept civil

Dovada partajului voluntar. Folosința îndelungată asupra terenului.

În ceea ce priveşte starea de coproprietate asupra imobilului înscris în Cartea funciară, având destinația „curte şi grădină”, în suprafață de 4093 mp, instanţa a reţinut că potrivit art. 728 Cod civil de la 1864, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. De-asemenea, art. 730 Cod civil de la 1864, statuează: dacă toți erezii sunt prezenți și majori, se pot împărți între dânșii, oricum ar voi, fără îndeplinirea vreunei formalități. Așadar, legislaţia civilă nu prevede nicio condiţie de formă pentru validitatea partajului voluntar, acesta putând fi încheiat chiar verbal, forma scrisă fiind necesară doar pentru dovedirea acestuia. 

Potrivit susţinerilor reclamanţilor, între titularii dreptului de proprietate asupra terenului mai sus descris, a intervenit un partaj voluntar prin care imobilul, având destinația „curte şi grădină”, în suprafață de 2000 mp, parte din imobilul în suprafață de 4093 mp, a revenit antecesorului lor. 

Cu privire la existenţa partajului în forma solicitată de către reclamanţi, instanţa a constatat, pe de o parte, că martorii audiaţi în cauză au confirmat folosinţa îndelungată a terenului în modalitatea propusă spre partajare, iar pe de altă parte, raportat la prevederile art. 358 Cod de procedură civilă, pârâţii cu domiciliu cunoscut, deşi legal citaţi, nu au înţeles să depună întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei în vederea administrării probei interogatoriului. În ceea ce îi priveşte pe pârâţii cu domiciliu necunsocut, interesele acestora au fost ocrotite de curatorul special desemnat în cauză, care nu a manifestat opoziţie la solicitările reclamanţilor vizând existenţa unui partaj şi modalitatea de realizare a acestuia. 

În consecinţă, instanţa a constatat că a intervenit partajul voluntar asupra imobilului în litigiu, în modalitatea invocata de reclamanți.

(Sentința civilă nr. 723/2023, pronunțată de Judecătoria Turda în Dosar nr. 6172/328/2021)