Dreptul familiei

Alocatia pentru familie încasată de către părintele care lucrează în străinătate. Obligația de a o preda părintelui la care locuiește minorul.

Petenta, mama minorei S., a solicitat instanţei să dispună ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei să se facă în comun de ambii părinţi, să stabilească locuinței minorei la domiciliul mamei, să oblige pârâtul la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei de până la ¼ din veniturile realizate de pârât, cu începere de la data introducerii acţiunii şi până la majorat şi să oblige pârâtul să îi predea mamei alocaţia pe care acesta o încasează de la statul italian pentru minoră în sumă de 100 euro/lună, începând cu luna februarie a anului 2018 şi în continuare până la sistarea acestui drept, cu cheltuieli de judecată. 

Cu privire la capătul de cerere vizând obligarea pârâtului de a preda reclamantei alocaţia de stat cuvenită minorei, Tribunalul Ordinar Milano a comunicat faptul că pârâtul încasează de la statul italian o sumă lunară de 35,28 euro pentru nucleul familial, precum şi suma de 80 euro/lună în baza Decretului lege nr. 66/24 aprilie 2014. 

Având în vedere faptul că minora locuieşte alături de mamă, petenta fiind cea care se ocupă de creşterea şi îngrijirea sa, instanţa a apreciat că suma de 115,28 euro încasată de pârât serveşte susţinerii familiei, mai exact creşterii şi educării minorei, motiv pentru care a obligat pârâtul să predea reclamantei suma de 115,28 euro/lună pe care o încasează de la statul italian, cu începere din luna februarie 2018 şi până la data sistării acestui drept. 

(Sentinţa civilă nr.2123/2019, pronunțată de Judecătoria Turda în Dosar nr. 1629/328/2018, definitivă prin neapelare)

Drept civil

Dovada partajului voluntar. Folosința îndelungată asupra terenului.

În ceea ce priveşte starea de coproprietate asupra imobilului înscris în Cartea funciară, având destinația „curte şi grădină”, în suprafață de 4093 mp, instanţa a reţinut că potrivit art. 728 Cod civil de la 1864, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. De-asemenea, art. 730 Cod civil de la 1864, statuează: dacă toți erezii sunt prezenți și majori, se pot împărți între dânșii, oricum ar voi, fără îndeplinirea vreunei formalități. Așadar, legislaţia civilă nu prevede nicio condiţie de formă pentru validitatea partajului voluntar, acesta putând fi încheiat chiar verbal, forma scrisă fiind necesară doar pentru dovedirea acestuia. 

Potrivit susţinerilor reclamanţilor, între titularii dreptului de proprietate asupra terenului mai sus descris, a intervenit un partaj voluntar prin care imobilul, având destinația „curte şi grădină”, în suprafață de 2000 mp, parte din imobilul în suprafață de 4093 mp, a revenit antecesorului lor. 

Cu privire la existenţa partajului în forma solicitată de către reclamanţi, instanţa a constatat, pe de o parte, că martorii audiaţi în cauză au confirmat folosinţa îndelungată a terenului în modalitatea propusă spre partajare, iar pe de altă parte, raportat la prevederile art. 358 Cod de procedură civilă, pârâţii cu domiciliu cunoscut, deşi legal citaţi, nu au înţeles să depună întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei în vederea administrării probei interogatoriului. În ceea ce îi priveşte pe pârâţii cu domiciliu necunsocut, interesele acestora au fost ocrotite de curatorul special desemnat în cauză, care nu a manifestat opoziţie la solicitările reclamanţilor vizând existenţa unui partaj şi modalitatea de realizare a acestuia. 

În consecinţă, instanţa a constatat că a intervenit partajul voluntar asupra imobilului în litigiu, în modalitatea invocata de reclamanți.

(Sentința civilă nr. 723/2023, pronunțată de Judecătoria Turda în Dosar nr. 6172/328/2021)

Drept comercial

Insolvență. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere şi conducere. Condiții.

Reclamantul, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtelor O.A. L. şi V. Z., în calitate de administrator statutar al debitoarei și, respectiv contabil al societăţii, la plata sumei de 59.147 lei reprezentând întreg pasivul debitoarei, în conformitate cu dispoziţiile art. 169 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că, potrivit raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, întocmit de lichidatorul judiciar, debitoarea, prin fostele sale organe de conducere nu a procedat la întocmirea și înregistrarea actelor contabile respectiv, nu au predat lichidatorului judiciar actele prevăzute de art. 67 și 82 din Legea nr. 85/2014. De asemenea, conform aceluiași raport, se reține că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu dispozițiile legale, având în vedere lipsa depunerii declarațiilor fiscale la DGRFP Cluj-Napoca – AJFP Cluj.

Conform dispoziţiilor art. 169 din Legea nr. 85/2014, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată  de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului.

Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în alineatul 1 al art. 169 lit. a)-h). Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere şi control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane şi societate, fiind vorba de o răspundere civilă, iar sursa obligaţiei încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligaţii decurgând din contractul de mandat – cuprins în actul constitutiv – atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligaţii legale atrage răspunderea delictuală a acestuia.

Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere şi conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiţii, respectiv prejudicierea creditorilor, existenţa raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi respectiv culpa personală a celui faţă de care se antrenează răspunderea.

Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanţelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvenţă, definită de art. 5 pct. 29 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile. Constatarea stării de insolvenţă constituie o condiţie pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente faţă de creditori şi implicit prejudicierea acestora.

În temeiul dispoziţiilor art. 169 lit. d), teza a II-a din Legea nr. 85/2014, astfel cum acestea au fost interpretate de ÎCCJ din decizia pronunţată în interesul legii nr. 14/2022, având în vedere conduita pârâtei de a nu preda documentele contabile administratorului judiciar sau lichidatorului, condiţiile răspunderii civile sunt prezumate ca fiind îndeplinite. Astfel, ÎCCJ a reţinut că „în cazul în care pârâtul nu predă documentele contabile practicianului în insolvenţă, după prealabila notificare, se prezumă relativ întrunirea tuturor condiţiilor necesare atragerii răspunderii patrimoniale pentru fapta prevăzută de art. 169 alin. (1) lit. d) din aceeaşi lege”. Prezumţia este una relativă fiind, în consecinţă, sarcina pârâtei să o răstoarne.

În acest context, pârâta-administrator statutar al debitoarei avea obligaţia de a gestiona cu atenţie patrimoniul şi activitatea societăţii, iar încălcarea culpabilă a acestei obligaţii a determinat prejudicierea creditorilor şi atrage răspunderea acestuia. Pârâta a fost notificată de către lichidatorul judiciar în vederea predării actelor prevăzute de art. 67 din Legea nr. 85/2014, însă aceasta nu a înţeles să predea documentele contabile solicitate.

Faţă de starea de fapt reţinută, faptei pârâtei-administrator statutar al debitoarei îi sunt aplicabile prevederile art. 169 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2014, respectiv neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea şi, reţinând că prezumţia instituită de dispoziţia legală nu a fost răsturnată de către pârâtă, în sensul că aceasta nu a propus nici un fel de probe în apărarea sa, constată că sunt dovedite condiţiile răspunderii civile, cererea de chemare în judecată fiind, în consecinţă, întemeiată. În calitatea sa de administrator statutar al debitoarei, pârâtei îi revenea obligaţia de a-şi îndeplini atribuţiile derivate din această calitate, fiind direct răspunzătoare de modul în care este ţinută evidenţa contabilă, obligaţiile

acesteia reieşind cu claritate din dispoziţiile art. 73 alin. 1 lit. c) ale Legii nr. 31/1990 republicată.

Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului, care are obligaţia gestionării societăţii respective.

Pentru toate considerentele expuse, judecătorul sindic, în temeiul dispoziţiilor art. 169 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2014, a admis cererea de chemare în judecată şi a obliga pârâta-administrator statutar al debitoarei la suportarea pasivului debitoarei.

În ceea ce o priveşte pe pârâta V. Z., fostul contabil al societății, judecătorul sindic a admis excepţia lipsei calităţii sale procesuale, astfel încât cererea de chemare în judecată formulată faţă de aceasta a fost respinsă ca urmare a admiterii acestei excepţii. 

La soluționarea excepției judecătorul sindic a reţinut faptul că lipseşte identitatea dintre pârâtă şi subiectul raportului juridic litigios, astfel cum prevede art. 36 NCPC. În plus, potrivit art. 169 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, răspunderea poate fi atrasă în ceea ce-i priveşte pe membrii organelor de conducere,

supraveghere, precum şi orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă. Or, în condiţiile în care reclamantul nu a făcut nici dovada existenţei unui raport contractual sau de altă natură între doamna V. Z. şi societatea debitoare aflată în insolvenţă, aceasta nu are legitimare procesuală pasivă. Pretinsa recunoaştere a doamnei V. Z. că într-adevăr a ţinut contabilitatea societăţii nu este de natură să-i confere legitimare procesuală în cauză, întrucât răspunderea pentru ţinerea contabilităţii revine exclusiv administratorului societăţii şi nu contabilului, în lipsa, eventual, a asumării unei răspunderi de natură contractuală dintre contabil şi societate.

(Sentința civilă nr. 1782/2023, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dos. 879/1285/2022/a1)

Drept comercial

Contestație la executare. Sechestru. Încetarea executării silite, ca urmare a constatării stingerii debitului. Admitere în parte. Cheltuieli de judecată acordate integral

Prin contestaţia înregistrată pe rolul instanţei, contestatorii B.D. şi B.D. au solicitat în contradictoriu cu intimatul Investcapital LTD, să se dispună anularea sechestrului instituit prin procesul verbal de sechestru emis în data de 25.07.2022, în Dosar execuțional 1553/2013, la cererea creditorului Investcapital LTD, asupra autoturismului marca FORD, ca urmare a constatării împrejurării că este integral stinsă creanță rezultând din Contractul de credit bancar fn din data de 26.07.2007, cu consecinţa încetării executării silite.

Potrivit susţinerilor contestatorilor, prin Sentinţa civilă nr. 200/2017 pronunţată de Judecătoria Zalău în dos. 2515/337/2014, având ca obiect contestaţie la executare, s-a stabilit că suma datorată este de 10.138,41 euro credit, iar prin Încheierea civilă pronunţată în acelaşi dosar la data de 6.03.2017 s-a stabilit că suma datorata cu titlu de dobânzi este de 1140,2 euro. Această hotărâre a rămas definitiva prin Decizia civila nr. 699/2017, pronunţată de Tribunalul Sălaj.

Au învederat contestatorii faptul că în luna iulie 2022, au vrut să ramburseze integral sumele restante. În cadrul acestui demers, le-a fost comunicată fisa de calcul ataşată în care apare la punctul 19 suma stabilita prin hotărârile judecătorești mai sus menționate, iar la punctul 20 o suma suplimentara din 4.12.2019 denumita „actualizare Kruk” în cuantum de 3488,51 euro (16.655,54 lei).

Stabilirea acestei sume este nelegala faţă de statuările din hotărârile judecătoreşti mai sus menţionate, în cadrul cărora s-a stabilit cu claritate cuantumul creanței şi împrejurarea că cesionarul nu are dreptul de a solicita sume în plus. Au calculat, pornind de la graficul comunicat de intimată, care cuprinde plăţile efectuate de aceştia care este cuantumul sumei restante şi au rambursat integral aceasta suma, aşa cum rezultă din ordinul de plata din data de 01.08.2022.

Prin sechestrul instituit prin procesul verbal de sechestru emis în data de 25.07.2022, în Dosar execuţional nr. 1553/2013, asupra autoturismului marca FORD, aflat în proprietatea lor, se indisponibilizează acest autoturism, așa încât aceştia nu vor putea utiliza acest autoturism pe toata durata de soluţionare a contestaţiei la executare.

Comparând fișa de calcul depusă de contestatori cu cuprinsul dosarului execuțional, instanța a constatat că, până în prezent s-au achitat integral sumele datorate în cadrul executării silite atât cu titlu de debit, cât şi cu titlu de cheltuieli de executare silită, motiv pentru care, în temeiul art. 702 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ . şi art. 719 alin. 1 C.pr.civ., se impune a se dispune încetarea executării silite.

În ceea ce priveşte solicitarea contestatorilor de anulare a sechestrului instituit prin Procesul verbal de sechestru emis în data de 25.07.2022, asupra autoturismului marca Ford, instanţa a reţinut că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că singurul motiv invocat de către contestatori pentru anularea acestui act de executare este plata integrală a debitului. Or, la data întocmirii procesului-verbal de sechestru (25.07.2022) nu era încă achitat integral debitul datorat în cadrul executării silite şi cheltuielile de executare silită. Astfel, debitul datorat a fost achitat integral în cursul lunii august 2022, iar cheltuielile de executare silită în cursul lunii noiembrie 2022. În consecinţă, instanţa a admis în parte contestaţia la executare formulată de contestatori și a respins, ca neîntemeiată, cererea contestatorilor de anulare a sechestrului.

Referitor la restituirea taxei judiciare de timbru, potrivit art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013 „(1) Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului, în următoarele situaţii: (…) f) când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă;”

Din analiza acestei dispoziţii legale, rezultă că este supusă restituirii, la cerere, la rămânerea definitivă a hotărârii, taxa judiciară de timbru aferentă contestaţiei la executare, în cazul în care aceasta a fost admisă.

Soluţia de admitere în parte a contestaţiei contestatorilor este determinată în cauză de respingerea petitului privind anularea măsurii sechestrului instituită asupra autoturismului aparţinând contestatorilor, capăt de cerere care nu a fost timbrat distinct, fiind achitată o unică taxă judiciară de timbru de 938 lei.. Astfel cum s-a arătat, prin soluţia dispusă se va dispune încetarea executării silite.

Prin urmare, având în vedere că cererea contestatorilor şi-a atins finalitatea urmărită prin promovarea contestaţiei la executare, respectiv, încetarea executării silite, iar capătul de cerere respins nu a influenţat cuantumul taxei judiciare de timbru achitate în cauză, în temeiul art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, instanţa a dispus restituirea către contestatori a taxei judiciare de timbru.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, art. 453 alin. 1 şi 2 C.pr.civ. prevede că „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltui3elilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.”

În cauză, contestatorii au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, făcând dovada achitării onorariului de avocat şi a contravalorii cheltuielilor ocazionate de efectuarea şi transmiterea copiilor certificate de pe actele dosarului de executare silită.

Având în vedere soluţia pronunţată în cauză, faptul că prin contestaţia promovată sa atins finalitatea urmărită, respectiv, încetarea executării silite, precum şi faptul că cheltuielile suportate de contestatori nu au fost influenţate de petitul care urmează a fi respins, cu consecinţa admiterii în parte a contestaţiei la executare, instanţa a obligat intimata să plătească contestatorilor întreaga suma suportată de aceştia cu titlu de cheltuieli de judecată.

(Sentința civilănr. 928/2023, pronunțată de judecătoria Zalău, în Dosar nr. 6257/328/2022, definitivă prin neapelare)

Drept civil

Succesiune și pronunțarea unei hotărâri care sa tină loc de act autentic. Lipsa de interes în formularea petitului de constatare masă succesorală și calitate de moștenitor

Reclamanta a solicitat să se constate ca în masa succesorală ramasă dupa defunctul MI se include dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu și obligația de a incheia contract autentic de vânzare cumpărare cu reclamanta, să se constate ca pârâții sunt succesorii defunctului și să fie obligati pârâții să îi predea act autentic de vânzare-cumpărare, în caz contrar sentința urmând să țina loc de contract.

Prin Sentința civilă nr. 1250/2008, pronunțată de Judecătoria Turda în Dosar nr. 1312/328/2017 instanța a obligat pârâții sa îi predea reclamantei act autentic de vânzare-cumparare, în caz contrar sentința urmând să țina loc de contract, fără a se pronunța cu privire la primul petit.

Reclamanta a solicitat completarea dispozitivului hotarârii. La soluționarea cererii de completare dispozitiv, instanța a admis excepția lipsei de interes in formularea primului petit, cu următoarea motivare:

Succesorii pot exercita acțiunile patrimoniale la care avea dreptul defunctul, cum este în speță acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.

Astfel, potrivit art. 412 al. 1 pct. 1 c.p.c. judecarea cauzelor se suspenă prin decesul uneia dintre parți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor. Potrivit acestor dispoziții are loc o transmitere de calitate procesuală către moștenitori, singura condiție impusă de lege fiind calitatea de moștenitor. Dacă transmiterea calității procesuale ar fi condiționată de dezbaterea succesiunii, legea ar fi prevăzut în mod expres necesitatea dovedirii transmiterii calității procesuale prin depunerea unui certificat de moștenitor, în care să fie menționat activul succesoral, care să cuprindă și dreptul de a exercita respectiva acțiune.

Mai mult, dacă ar fi necesar să se constate că în succesiunea autorului a rămas și dreptul de a exercita acțiunile pe care putea să le exercite acesta, în cazul decesului uneia dintre parți în timpul litigiului, calitatea procesuală nu ar putea fi preluată decât după stabilirea compunerii masei succesorale sau instanța ar trebui să se pronunțe și pe acest aspect, deși în practică succesorii, care pot avea și calitate procesuală pasivă, nu investesc instanța cu un petit privind componența masei succesorale a defunctului în locul căruia au fost introduși în litigiu.

Dacă s-ar impune ca instanța să faca o astfel de constatare în dispozitivul hotarârii, in condițiile in care s-a pronunțat pe acțiunea in realizare (pronunțarea unei hotărâri care sa tină loc de act autentic), ar trebui să se pronunțe si in situația în care decesul intervine în cursul litigiului.

Pe de alta parte, instanța nu putea pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic, in contradictoriu cu succesorii promitentului daca nu ar fi avut în vedere această transmisiune.

(Sentința civilă pronunțată în ședința publica din data de 11.09.2018, de Judecătoria Turda în Dosar nr. 1312/328/2017)

Drept civil

Contestație la executare admisă. Radiere drept de ipotecă

Prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu pârâta EOS CREDIT FUNDING BL DAC, rectificarea situației de carte funciară a imobilului aflat în proprietatea lor, prin radierea inscrierilor de sub C1, C2, C3 si C4 privind dreptul de ipotecă, operate în favoarea pârâtei.

În motivare, reclamanții au arătat ca prin Sentința civilă nr. 710/2020, pronunțată de Judecătoria Turda în Dos. 4816/328/2019, definitivă prin Decizia civilă nr. 1295/A/2021 s-a admis contestația la executare formulata de reclamanți, s-a dispus anularea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul execuțional, la cererea creditorului EOS CREDIT FUNDING BL DAC, față de împrejurarea că este prescris dreptul de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit, precum și a titlului executoriu reprezentat de contractele de ipotecă.

Atât instanța de fond cât și instanța de apel au stabilit că raportul juridic dedus judecății este supus vechiului cod civil, care, prin art. 1800 alin. 1 pct. 1 C.civ. stabilea că ipotecile se sting prin stingerea obligației principale. Cum realizarea dreptului de creanță al creditoarei cesionare EOS CREDIT FUNDING DAC s-a prescris, valorificarea dreptului de ipotecă nu poate fi realizată conform dreptului material incident în cauză.

Deși Sentința civilă nr. 710/2020 este definitivă încă din data de 8.11.2022, nici pană în prezent pârâta nu a efectuat demersurile necesare pentru radierea din cartea funciară a înscrierilor efectuate în baza contractelor de ipotecă. Acest fapt le produce reclamanților un prejudiciu prin aceea ca sunt în imposibilitate de a valorifica dreptul lor de proprietate.

Potrivit art. 908 cod civil “orice persoană interesată poate cere rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii, dacă:

1. înscrierea sau încheierea nu este valabilă ori actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea a fost desfiinţat, în condiţiile legii, pentru cauze ori motive anterioare sau concomitente încheierii ori, după caz, emiterii lui;

2. dreptul înscris a fost greşit calificat;

3. nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;

4. înscrierea în cartea funciară nu mai este, din orice alte motive, în concordanţă cu situaţia juridică reală a imobilului.”

Potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, “rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin declaraţia autentică notarială a titularului dreptului ce urmează a fi radiat sau modificat, fie, în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă.”

Având în vedere că s-a constatat prescripția dreptului de a cere executarea silită în baza contractelor de ipotecă, care stau la baza înscrierilor din CF, precum și pasivitatea pârâtei, se impune a se dispune rectificarea de carte funciară, în sensul solicitat de reclamanți.  

Notă: Pe parcursul litigiului, pârâta a îndeplinit demersurile pentru radierea dreptului său de ipotecă.

(Judecătoria Turda, dosar nr. 6984/328/2022)

Drept civil

Nulitate contract de întreținere pentru lipsa cauzei. Netemeinicie

Prin contractul de întreținere încheiat în data de 09 octombrie 2003 între numiții V.D. sen. și V.I., în calitate de întreținuți, și pârâtul V.E., în calitate de întreținător, acestuia i-a fost transmis dreptul de proprietate asupra imobilului situat în com. Moldovenești, constând din casă compusă din două camere, bucătărie, cămară, baie, respectiv casă situată pe același teren compusă din două camere, bucătărie, cămară, baie, antreu și 3 pivnițe. În schimbul dreptului de proprietate, pârâtul s-a obligat să îi întrețină și să îi îngrijească pe numiții V.D. sen. și V.I. pe toată durata vieții cu toate cele necesare traiului (alimente, spălat, curățenie, medicamente, asistență medicală etc), iar la deces să îi înmormânteze pe cheltuială proprie, cu respectarea obiceiului locului.

Prin acțiunea formulată, reclamantul V.D. jr, fiul întretinutilor, a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a contractului de întreținere, pentru lipsa cauzei.

Referitor la contextul încheierii contractului de întreținere, martorii reclamantului au arătat că întretinuții erau oameni gospodari, care câștigau bine din munca depusă, din produsele vândute la piață sau la târg, iar aceștia nu erau persoane care să aibă nevoie de ajutor în gospodărie sau la muncile agricole. De asemenea, la nivelul anului 2003 aceștia aveau o stare bună de sănătate și mergeau împreună la muncile câmpului cu o căruță, descurcându-se fără a avea nevoie de ajutor. 

O depoziție complet opusă a fost dată de martorii pârâtului, care au arătat că în anul 2003 întreținuții nu mai puteau lucra pe câmp, doar prin curte sau în grădină, unde mai făceau activități minore, iar în anii 2003 și 2004 au suferit două intervenții chirurgicale. La momentul încheierii contractului de întreținere întreținuții nu aveau suficiente fonduri pentru a suporta costurile medicamentelor și alimentelor, deși obțineau o serie de venituri din agricultură sau creșterea animalelor.

În drept, instanța a reținut că scopul său cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul. Cauza se prezintă ca un proces psihologic, premergător acordului de voințe, ce constă în rațiunea (motivul, mobilul, imboldul) care determină părțile să încheie contractul. Cauza este un element structural, esențial al construcției juridice, în funcție de care trebuie apreciat întregul parcurs al contractului: formarea, executarea și finalitatea acestuia.

Chiar dacă reclamantul a invocat lipsa oricărei cauze a contractului de întreținere, martorii pârâtului au declarat că întreținuții le-au relatat despre încheierea convenției, aceștia având reprezentarea și comunicând scopul pentru care a fost necesară întocmirea acestui înscris, respectiv obținerea de la întreținător a unui ajutor suplimentar raportat la veniturile reduse obținute din pensie.

De asemenea, aspectele invocate de martorii reclamantului, privind starea de sănătate a întreținutilor și munca desfășurată de aceștia pe câmp până aproape de momentul decesului vin în totală contradicție cu declarațiile celorlalți martori audiați, dar și cu înscrisurile depuse la dosar. Astfel, pe de o parte, întreținuții aveau o vârstă înaintată la momentul încheierii contractului de întreținere, respectiv 79 ani și 75 ani iar pe de altă parte întreținutul a suferit și o intervenție chirurgicală la prostată în anul 2003, fiind astfel puțin plauzibile susținerile martorilor propuși de pârât. 

În același timp, chiar dacă s-ar reține aspectele invocate de martorii reclamantului, contractul de întreținere este un contract cu derulare în timp, în care elementul alea este determinant, părțile neputând fi sigure la momentul încheierii convenției de durată pentru care întreținerea urmează să fie prestată sau de cuantumul acesteia, în sensul în care, raportat la vârsta înaintată a întreținutilor, deteriorarea stării de sănătate a acestora putea interveni subit. De altfel, întreținutul a decedat în luna iunie a anului 2004 la mai puțin de un an de la momentul încheierii contractului, iar soția acestuia în anul 2005, după o perioadă de aproximativ 6 luni în care a avut nevoie de ajutor din partea altor persoane, aspect confirmat de către toți martorii audiații. Or, cel puțin din perspectiva acesteia din urmă, apare pe deplin justificată încheierea contractului de întreținere, în timp ce eventuala nerespectare a obligației de întreținere de către pârât, invocată de reclamant ar fi putut constitui un motiv de rezoluțiune a contractului, neavând relevanță în cazul solicitării de constatare a nulității absolute pentru lipsa cauzei.

În plus, după cum se observă din contract, obligația pârâtului nu a constat doar în prestarea întreținerii, ci și în înmormântarea întreținuților. Așadar, chiar dacă s-ar reține că întreținuții nu erau în nevoie, având venituri din pensii și din agricultură, totuși nu se poate omite faptul că aceștia aveau o vârstă înaintată, astfel încât scopul pentru care au încheiat contractul de întreținere a fost acela ca, în caz de nevoie, pârâtul să le asigure cele necesare și să-i înmormânteze.

Instanţa a mai precizat că aspectele invocate de reclamant referitor la lipsa unui loc de muncă al pârâtului în momentul în care a fost încheiat contractul de întreţinere nu constituie un argument pentru a se reţine lipsa cauzei contractului de întreţinere, eventuala nerespectare a obligaţiilor contractuale de către întreţinător din cauza lipsei fondurilor necesare acestuia generând eventual dreptul întreţinutului de a solicita rezoluţiunea convenţiei.

Deci, cauza încheierii contractului a existat, a fost legală și morală, nefiind încălcate prevederile art. 966 din Codul civil din 1864. Pentru aceste considerente, instanţa a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant. 

(Sentința civilă nr. 1570/2021, pronunțata de Judecătoria Turda in dos. 10176/328/2019, definitivă prin respingerea apelului prin Decizia civilă nr. 501/A din 08.04.2022 a Tribunalului Cluj și prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 52/R/2023 a Curții de Apel Cluj)

Drept civil

Contract de schimb. Inaplicabilitatea prevederilor Legii nr.17/2014 privind vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan

Printr-un contract de schimb sub semnatura privata, incheiat la data de 24.09.2019, reclamanţii au convenit la înstrăinarea terenului prevazut cu nr. cad. 50531 pârâţilor, la schimb cu terenul situat în tarlaua 65 extravilan în suprafață de 1 ha, solicitând, în temeiul art. 1669 alin. 1 C.civ., pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de schimb.

Instanța a stabilit că nu este necesară parcurgerea procedurii instituite de Legea nr. 17/2014 vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan. 

Din chiar titlul Legii nr. 17/2014 (lege privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan) rezultă că aceasta este un act normativ cu caracter special al cărei domeniu de reglementare este reprezentat de operaţiunile de vânzare-cumpărare a terenurilor agricole situate în extravilan.

Totodată, art. 4, alin. 1 şi art. 5 alin. 1 din acest act normativ subliniază că este vorba numai de înstrăinările, prin vânzare, iar nu în alt mod, care trebuie să se supună condiţiei respectării dreptului de preemţiune. Legea nr.17/2014, fiind una specială în raport cu prevederile de drept comun cuprinse în Codul civil, nu se poate aplica şi în cazul contractului de schimb.

Ca atare, constatând că toate celelalte condiţii de validitate sunt îndeplinite, instanţa a admis cererea şi a obligat pârâţii să încheie cu reclamanţii contract autentic de schimb asupra imobilului din litigiu, în caz contrar sentinţa urmând să ţină cont de act autentic translativ de proprietate.

(Sentința civilă nr. 1086/2020, pronunțată de Judecătoria Turda în Dosar nr. 9175/328/2019)

Drept civil

Excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului. Înscriere în fals în privința împuternicirii avocațiale. Inadmisibilitate

Reprezentantul pârâtului a formulat cererea de înscriere în fals în privința împuternicirii avocațiale a reprezentantei convenționale a reclamantei, raportat la o Decizie a Înaltei Curți potrivit căreia nu se poate invoca lipsa calității de reprezentant dacă nu se înscrie în fals cu privire la împuternicirea avocațială și consideră că este admisibilă o astfel de solicitare chiar dacă are ca obiect împuternicirea avocațială raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă şi raportat la Decizia Înaltei Curți.

Raportat la prevederile art. 292 Cod procedură civilă instanța a respins solicitarea de înscriere în fals formulată de către pârât, apreciind că prevederile art. 304 Cod procedură civilă se referă exclusiv la înscrisurile depuse de către părți în probațiune, mai exact la înscrisurile de care părțile înțeleg să se folosească în proces pentru a-şi dovedi pretențiile deduse judecății. Soluția dispusă de către instanță este justificată şi faţă de soluţia pronunțată de către Înalta Curte de Casație şi Justiție în Decizia nr.196/2022 în cuprinsul căreia s-a statuat că atât împuternicirea avocațială cât şi contractul de asistență juridică sunt acte întocmite de către avocat şi nu pot fi înlăturate din proces în temeiul normelor de drept relative la administrarea probei cu înscrisuri prevăzute la art. 292 Cod procedură civilă.

Instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității de reprezentant a avocatei reclamantei, apreciind că dovada dreptului de reprezentare dată unui avocat se face cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică, contract ale cărui mențiuni privind identitatea părților semnatare atestate fiind de avocat nu sunt supuse verificării instanței pe cale incidentală, aspect pe care l-a reținut de altfel inclusiv Înalta Curte de Casație şi Justiție în decizia adusă în discuţie.

(Încheierea de ședința din 19.01.2023, pronunțată de Judecătoria Turda, în Dosar nr. 3712/328/2022)

Dreptul familiei

Minor în vârstă de 4 ani. Program de vizitare care presupune ca minorul să petreacă noaptea la domiciliul tatălui

În cauză, instanța de fond a stabilit unui program de vizitare în favoarea reclamantului care presupune ca minora, în vârstă de 4 ani, să petreacă noaptea la domiciliul reclamantului, apreciind că pentru a fi posibilă crearea şi menţinerea legăturii afective specifice relaţiei părinte-copil, părintele căruia nu i s-a încredinţat minorul trebuie să beneficieze de un timp rezonabil pentru exercitarea dreptului său, astfel încât acesta să nu devină pur formal.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză, precum și din planșele fotografice aflate la dosarul cauzei rezultă că între minoră și reclamant s-a dezvoltat o relație de atașament, iar acesta se ocupă de creșterea și educarea minorei, contribuind atât financiar, cât și emoțional, beneficiind și de ajutorul părinților în îngrijirea minorei. Aceste aspecte sunt confirmate de raporturile de anchetă socială efectuate în cauză la domiciliile părților, iar minora are o cameră proprie amenajată la locuința reclamantului. De asemenea, instanța a constatat că pe durata derulării procesului de divorț dintre părți, reclamantul a beneficiat de un program amplu de vizitare a minorei, petrecând timp împreună cu minora zilnic, aspect ce a condus, în mod evident, la consolidarea relațiilor de familie dintre reclamant și minoră.

Cu toate că probele administrate în cauză confirmă existența unei relații puternice de atașament între reclamantă și minora, martorii propuși de pârâtă susținând dependența acesteia față de mamă, instanța a apreciat că aceste împrejurări nu constituie motive temeinice pentru restrângerea dreptului la legături personale între tată și fiică în sensul ca acesta să se desfășoare fără petrecerea nopților la domiciliul tatălui. Din contră, această împrejurare impune stabilirea unui program de menținere a legăturilor personale cu minora în favoarea reclamantului care să permită petrecerea unui timp calitativ și cu o durată suficientă cu tatăl, astfel încât dependența minorei față de mamă să scadă, iar minora să devină treptat, pe măsura creșterii sale, independentă. Chiar dacă la vârsta minorei, de aproximativ 4 ani, copiii sunt mai atașați de persoana principală care le acordă îngrijire, instanța a apreciat că și la această vârstă este necesar ca minora să aibă interacțiuni ample și frecvente cu ambii părinți, inclusiv cu reclamantul, părintele nerezident. Totodată, instanța a mai avut în vedere împrejurarea că părinții minorei locuiesc în localități diferite, la o distanță de aproximativ 12 km, neputând fi astfel considerată ca fiind în interesul superior al minorei stabilirea unui program de vizitare care implică parcurgerea acestei distanțe zilnic pentru a fi readusă la locuința pârâtei.

În stabilirea conținutului programului de legături personale ale reclamantului cu minora, instanța a avut în vedere nevoia minorei de contact regulat, semnificativ și continuu cu ambii părinți, de continuitate, stabilitate, securitate, predictibilitate și structură, astfel încât reclamantul, părinte nerezident, să mențină o relație semnificativă cu fiica sa. Din declarațiile martorilor audiați în cauză și din atitudinea reclamantului, instanța a dedus că acesta este capabil să se ocupe de creșterea și îngrijirea minorei în cursul programului de menținere a legăturilor personale stabilit ținând cont de considerentele reținute anterior. Față de aceste aspecte, instanța a apreciat că solicitările pârâtei privind suspendarea programului de vizitare a minorei cât timp aceasta este bolnavă nu se justifică, neexistând indicii ca reclamantul nu ar putea să o îngrijească pe minoră în mod corespunzător pe durata timpului pe care cei doi îl petrec împreună.

Astfel, analizând modalitățile concrete propuse de către părți privind exercitarea de către reclamant a dreptului de a avea legături personale cu minora, prin cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională formulată, precum și probele administrate în cauză, instanța a apreciat că, având în vedere relațiile tensionate dintre părți, se impune stabilirea exactă a programului de vizitare de care beneficiază reclamantul, pentru a evita neînțelegerile dintre părți în legătură cu executarea programului stabilit. 

Cu privire la solicitările reclamantului ca minora să petreacă jumătate din timpul vacanțelor preșcolare și școlare la domiciliul acestuia, respectiv prima parte la tată, iar cea de a doua la mamă, care ar implica petrecerea de către minoră a unor perioade de peste o lună la domiciliul reclamantului în timpul vacanțelor de vară, instanța a apreciat că acestea nu corespund interesului superior al minorei, având în vedere vârsta acesteia, precum și modalitatea de păstrare a legăturilor personale între reclamant și minoră până la acest moment. Astfel, s-a impus modificarea modalității în care reclamantul își exercită dreptul de a avea legături personale cu minora în mod treptat pentru a permite minorei să se adapteze la aceste schimbări, nefiind indicată o schimbare bruscă a programului desfășurat până în prezent în baza ordonanței președințiale susmenționate și a înțelegerii părților, tocmai datorită vârstei minorei.

Această hotărâre a fost menținută în apel, Tribunalul reținând că temerea apelantei că intimatul nu ar putea avea grijă de fiica lor din cauza stării de sănătate sau a faptului că aceasta are obișnuința de a dormi doar cu mama sa nu pot conduce la restrângerea programului de vizitare stabilit de prima instanţă, la dosar neexistând indicii că intimatul-reclamant ar fi un tată iresponsabil şi nu ar înţelege problemele de sănătate ale minorei sau nevoile acesteia şi legătura cu mama sa. Din probațiunea testimonială a rezultat că au existat situaţii când reclamantul a adus-o pe minoră acasă înainte de terminarea programului, deoarece minora plângea după mama sa.

Ori, aceste aspecte nu pot conduce la concluzia că tatăl nu ar putea avea grijă corespunzător de fiica sa în cadrul unui program de vizitare, ce include inclusiv dormitul la acesta peste noapte, că programul tatălui se impune a fi restrâns doar pentru perioada de zi, iar aceasta până când minora va fi suficient de mare pentru a-şi expune punctul de vedere, ci că acesta a înţeles nevoile minorei pe care le-a gestionat în maniera prezentată. 

În ceea ce priveşte celelalte susţineri formulate de apelantă, conform cărora intimatul deşi ia permis să petreacă timp cu fetiţa a venit de puţine ori să o vadă, tribunalul reţine, pe de o parte, că aceste aspecte ţin de modalitatea de executare a hotărârii judecătoreşti, de modul în care acestea înţeleg să respecte programul stabilit, iar pe de altă parte, că aceste susţineri nu pot constitui motive de modificare a programului, în condiţiile în care interesul minorei nu este prejudiciat.

În acest context, tribunalul a reținut că dreptul de a avea legături personale cu părintele este un drept fundamental al fiecărui copil şi nu un privilegiu pentru tată sau mamă. Stabilirea unui program de vizitare este o sarcină dificilă şi perfectibilă, de aceea dincolo de litera acestui program, părinţii, dincolo de neînţelegerile dintre ei, au obligaţia să confere copiilor posibilitatea de a-şi exercita liber şi neîngrădit dreptul de a avea legături nestânjenite atât cu părinţii, cât şi cu alţi membrii ai familiei, fiecare părinte şi membru al familiei extinse având obligaţia de a pune pe  primul plan interesul superior al minorului atunci când îşi exercită drepturile, respectiv obligaţiile decurgând din acesta.

(Sentinţa civilă nr. 636/16.03.2022 pronunţată de Judecătoria Turda în dosarul nr. 4391/328/2021, definitivă prin Decizia civila nr. 1478/A/2022, pronunţată de Tribunalul Cluj)