Contraventional

Plangere contraventionala. Sarcina probei.

Procesul verbal atacat cu plangere contraventionala trebuie analizat si din perspectiva Conventiei Europene a Drepturilor Omului, conform art.20 din Constitutia Romaniei, textul conventiei si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului fiind incorporate in dreptul intern, avand in acelasi timp o forta juridica superioara legilor in materia drepturilor fundamentale ale omului.

 

In jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului s-au stabilit criteriile necesare identificarii notiunii autonome de „acuzatie in materie penala”, independent de calificarea data faptei in dreptul intern.

 

Astfel, in cauza Öztürk impotriva Germaniei (cauza nr.8544/79), Curtea a reafirmat, prin hotararea pronuntata la data de 21 februarie 1984 (paragraful 50), autonomia notiunii de „penal” si a sintetizat criteriile adoptate in hotarari anterioare pentru stabilirea apartenentei la materia penala a faptei sanctionate. Aceste criterii, stabilite de Curte, sunt: calificarea data faptei in dreptul intern; natura faptei incriminate; natura si gravitatea sanctiunii.

 

In ceea ce priveste contraventiile la regimul circulatiei pe drumurile publice, acestea sunt reglementate de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.195/2002 si de Regulamentul de aplicare al acesteia, aprobat prin Hotararea Guvernului nr.1391/2006 si sunt sanctionate exclusiv cu amenda (puncte-amenda). Analizand amenda contraventionala din perspectiva ultimului dintre cele trei criterii stabilite de Curtea Europeana a drepturilor Omului si evocate mai sus, se constata ca aceasta nu are caracterul de despagubire pentru acoperirea unui prejudiciu, ci are un caracter preventiv si sanctionator, iar Curtea a retinut, in jurisprudenta sa (cauza nr.61821 – Ziliberberg impotriva Moldovei, hotararea pronuntata la data de 1 februarie 2005, paragraful 33), ca in acest caz sanctiunea poate fi tratata ca specifica dreptului penal.

 

In speta, sanctiunea aplicabila petentului consta in amenda contraventionala in suma de 402 lei, scopul sanctiunii fiind atat unul de constrangere cat si de prevenire a savarsirii de noi fapte. Aceasta sanctiune nu priveste si nici nu urmareste acoperirea unui prejudiciu ci are exclusiv o functie represiva si preventiva. Aceasta concluzie se impune, chiar daca potrivit art.8, alin.(1) din Ordonanta Guvernului nr.2/2001, sanctiunea contraventionala are caracter administrativ, intrucat calificarea data de dreptul intern este relativa.

 

In cauza Anghel impotriva Romaniei (hotararea din 4.10.2007), Curtea a reiterat necesitatea respectarii prezumtiei de nevinovatie in cauzele ce sunt considerate ca facand parte din materia „penala”. Si in aceasta decizie Curtea reitereaza criteriile in functie de care se stabileste aplicabilitatea art.6 intr-un anumit caz, precum si garantiile procedurale ce le implica art.6. Astfel:

„Curtea ia act de dispozitivul sui generis adoptat de legiuitorul roman in materia contraventiilor. Desi instanta competenta sa statueze asupra unei plangeri impotriva unui proces verbal contraventional este obligata sa verifice depunerea plangerii in termen legal si sa-l asculte pe autorul acesteia, autoritatea care a aplicat sanctiunea si martorii indicati in procesul verbal si in plangere, legislatia contraventionala nu contine expres garantii de procedura aplicabile in materie penala, precum respectarea prezumtiei de nevinovatie.(…)

Curtea este de parere ca, daca depenalizarea contraventiei nu pune probleme in sine, nerespectarea garantiilor fundamentale – intre care prezumtia de nevinovatie – care protejeaza individul in fata posibilelor abuzuri ale autoritatilor pune o problema fata de art.6 din Conventie. Reiterand importanta, in cursul unei proceduri care poate fi calificata drept „penala”, a unei asemenea garantii chemate sa restabileasca echilibrul intre autorii prezumati ai unor fapte interzise de lege si autoritatile insarcinate cu urmarirea si sanctionarea lor, ea concluzioneaza ca procedura reclamantului nu a fost echitabila, asa cum o cere art.6 din Conventie.”

 

In materia contraventionala se aplica deci dispozitiile art.6 din Conventia pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor fundamentale, ratificata de Romania prin Legea nr.30/1994, sub aspectul garantiilor procesuale recunoscute acuzatului in materie penala, inclusiv prezumtia de nevinovatie, prezumtie care priveste atat atitudinea organelor judiciare fata de savarsirea cauzei, cat si sarcina probei.

 

In speta, sarcina probei revine organelor de politie, neputandu-i fi pretins petentului, in mod obiectiv si rezonabil, sa faca dovada faptului ca nu a intrat pe contrasens, mijloacele tehnice care ar fi putut consolida sustinerile agentului constatator stand exclusiv la indemana acestuia. O interpretare contrara ar fi incompatibila cu respectarea prezumtiei de nevinovatie si implicit cu dreptul petentului de a nu fi obligat sa-si dovedeasca nevinovatia. In lipsa unor probe certe cu care sa se coroboreze mentiunile cuprinse in actul constatator, dand efect prezumtiei de nevinovatie, instanta admite plangerea petentului, exonerandu-l pe acesta de plata amenzii si de masura retinerii permisului de conducere.

 

In cauza exista un dubiu (rezultat din imposibilitatea de a dovedi ca petentul nu a depasit axul drumului si nu a intrat pe contrasens) care nu poate fi inlaturat prin administrarea altor probe, dubiu care profita faptuitorului, respectiv petentului, potrivit principiului in dubio pro reo, principiu complementar prezumtiei de nevinovatie.

 

Inainte de a fi o problema de drept, regula in dubio pro reo este o problema de fapt. Infaptuirea justitiei cere ca judecatorii sa nu se intemeieze, in hotararile pe care le pronunta, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobandita pe baza de probe decisive, complete, sigure, in masura sa reflecte realitatea obiectiva (fapta supusa judecatii). Or, in cauza, insasi constatarea faptei de catre agentul de politie nu s-a bazat pe probe neindoielnice.

 

Prin urmare, instanta a admis plangerea petentului, exonerandu-l pe acesta de plata amenzii si de masura retinerii permisului de conducere.

Contraventional

Plangere contraventionala. Mentiunea autotestarii aparatului radar.

Potrivit paragrafului 3.2.6. din Ordinul nr. 301 din 23 noiembrie 2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor (cinemometre)” cinemometrul trebuie sa fie prevăzut cu “o funcţie de autotestare, care sa poată pune în evidenta orice defect sau dereglare funcţională, ce pot avea influenta asupra exactităţii de măsurare. Aceasta funcţie trebuie sa fie activata automat la fiecare punere în funcţiune a cinemometrului, având şi posibilitatea de a fi activata manual de către operator, ori de câte ori se considera necesar. In cazul depistării unor defecte sau dereglari functionale, acestea vor fi semnalate iar funcţionarea cinemometrului va fi blocata.”

 

Prin Ordinul BRML nr. 187/2009 a fost modificata NML 021-05 in sensul ca s-a inlaturat cerinta ca utilizarea radarului sa fie facuta de un operator calificat insa nu s-a eliminat cerinta ca inregistrarea video sa contina faptul ca a fost efectuata autotestarea, asa cum in mod neintemeiat a aratat intimatul IPJ Cluj. Astfel prin punctele 10 si 11 din Ordinul BRML nr. 187/2009, s-a modificat paragraful 3.2.2 si a fost abrogat paragraful 3.2.8. fiind insa pastrata obligatia ca inregistrarea video sa contina faptul ca a fost efectuata autotestarea.

 

Prin urmare, fata de imprejurarea ca inregistrarea video a faptei contraventionale dedusa judecatii nu cuprinde mentiunea ca a fost efectuata autotestarea, instanta a dispus anularea procesului verbal de de constatare a contraventiei atacat prin plangere si a obligat intimatul la resitutirea sumei achitata de petent in temeiul procesului-verbal, plata avand caracterul unei plati nedatorate.

Drept civil

Expertiza grafologica. Sarcina probei.

Prin intampinarea la cererea reconventionala, reclamantii-parati reconventionali au contestat inscrisurile sub semnatura privata de care reclamanta reconventionala s-a folosit pentru a dovedi imprejurarea ca intre antecesorii partilor s-a incheiat o conventie de partaj, prin care intregul imobil in litigiu a revenit antecesoarei sale, antecesorii paratilor fiind despagubiti pentru cota lor din dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu.

 

Potrivit art. 177 al. 1 c.pr.civ acela caruia i se opune un inscris sub semnatura privata este dator fie sa recunoasca fie sa tagaduiasca scrisul ori semnatura. Al. 2 al textului legal citat dispune in sensul ca mostenitorii sau urmasii in drepturi ai aceluia de la care se pretinde a fi inscrisul pot declara ca nu cunosc scrisul sau semnatura acestuia.

 

Prin intampinare, reclamantii-parati reconventionali s-au conformat dispozitiilor legale expuse mai sus, in sensul ca si-au precizat pozitia fata de aceste inscrisuri. Acestia au contestat inscrisurile sub semnatura privata si desocotirea care ar fi avut loc intre antecesorii partilor. Astfel, reclamantei reconventionale ii revenea sarcina probei cu privire la pretentiile din cererea reconventionala, potrivit dispozitiilor art. 1169 c.civ. iar aceasta avea si interesul in solicitarea expertizei grafologice insa o asemenea cerere in probatiune nu a fost facuta.

 

Fata de aceste considerente, instanta de control judiciar a apreciat ca intrucat inscrisurile sub semnatura privata au fost contestate, fata de prevederile art. 177 si urm. c.pr.civ., ele nu au nici o valoare probatorie si in mod intemeiat au fost omise de instanta de fond din ansamblul probator.

Drept civil

Rectificare suprafata. Calitate procesuala pasiva.

Printr-o sentinta pronuntata de Judecatoria Turda, urmare a admiterii exceptiei invocate din oficiu a lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor-vecini ai imobilului in litigiu, a fost respinsa actiunea civila avand ca obiect rectificare suprafata. Impotriva acestei solutii au declarat recurs reclamantii solicitand casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare.

In motivarea recursului, am aratat ca rectificarea solicitata depaseste procentul pentru care ea poate fi operata administrativ (art. 25 al. 2 din Ordinul 634/2006 al Ministerului Administratiei si Internelor), singura posibilitate de a obtine rectificarea fiind pe calea prevazuta de art. 33 al. 4 din Legea 7/1996, respectiv printr-o actiune civila. Cata vreme textele de lege nu prevad in mod expres persoanele impotriva carora s-ar indrepta actiunea in justitie, am apreciat ca doar titularii dreptului de proprietate asupra imobilelor invecinate pot avea calitate procesuala pasiva, intrucat este de neconceput rectificarea unei suprafete de teren in detrimentul alteia, inscrise in alta carte funciara sau sub un alt nr. top. al aceleiasi carti funciare.

Pentru a opera rectificarea trebuie sa se stabileasca imprejurarea ca diferenta de teren dintre suprafata inscrisa actualmente in cartea funciara si cea pana la care se solicita rectificarea, se afla in perimetrul parcelei reclamantilor, astfel cum a fost identificata topografic, si nicidecum nu se regaseste in perimetrul parcelelor invecinate. De aceea singurii carora le-ar fi afectate interesele de rectificarea solicitata de reclamanti sunt proprietarii parcelelor invecinate.

Recursul promovat de reclamanti a fost admis, sentinta a fost casata si cauza a fost trimisa spre rejudecare.

Drept civil

Actiune in anularea antecontractului de vanzare-cumparare pentru neseriozitatea pretului promovata de antevanzatorul imobilului expropriat

In mod judicios, instanta de fond si apoi cea de recurs au conchis ca valoarea despagubirii stabilita pentru exproprierea imobilului in anul 2007 nu poate fi avuta in vedere ca element de referinta in aprecierea seriozitatii pretului stabilit in antecontractul incheiat in anul 1998, intrucat despagubirea pentru expropriere a fost stabilita la nivelul anului 2007, pe cand seriozitatea pretului din antecontractul de vanzare-cumparare se determina prin raportare la preturile cu care se vindeau imobile asemanatoare la epoca incheierii actului juridic atacat. Instanta a procedat la aceasta verificare prin administrarea probei cu expertiza de evaluare a terenului la data incheierii antecontratului de vanzare-cumparare, proba din care a rezultat ca pretul stabilit de parti in antecontractul de vanzare-cumparare atacat este corespunzator valorii la care se vindeau imobile asemanatoare la acea epoca.

Pentru a atrage nulitatea absoluta pentru neseriozitatea pretului in temeiul art. 1303 c.civ., disproportia dintre valoarea bunului si pretul acestuia stabilit in contract trebuie sa fie atat de mare incat pretul sa lipseasca practic, sa nu poata constitui obiectul obligatiei cumparatorului si deci, o cauza suficienta pentru vanzator. Astfel, simpla lipsa de echivalenta intre pret si valoarea bunului nu atrage nulitatea conventiei pentru pret neserios.

Nulitatea actului juridic este definita ca fiind sactiunea care intervine in cazul in care nu se respecta, la incheierea actului juridic, conditiile de validitate. Din cuprinsul definitiei data sanctiunii nulitatii, rezulta ca existenta conditiilor de validitate, inclusiv a obiectului si a cauzei, caci in acestea isi gaseste corespondentul pretul serios intr-un antecontract de vanzare-cumparare, trebuie facuta la momentul incheierii actului juridic. Astfel fiind, nu exista nici o motivatie pentru ca seriozitatea pretului sa fie verificata la momentul formularii actiunii in executare silita atipica a antecontractului de vanzare-cumparare (actiune intemeiata pe art. 5 al. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005), cu atat mai mult cu cat vanzatorul a incasat pretul la data incheierii conventiei, folosindu-se de el la puterea de cumparare din acel moment.

Pentru aceste motive invocate pentru clientii mei in intampinare, instanta de fond a respins actiunea pentru anularea antecontractului, solutie ramasa irevocabila prin respingerea recursului.

Fond funciar

Fond funciar. Aplicarea dispozitiilor art. 20 din HG nr. 890/2005.

Cererea formulata de reclamanta in temeiul legii nr. 18/1991 a fost validata de Comisia Judeteana printr-o hotarare emisa in anul 1991 pentru suprafata de 0,23 ha solicitata. In baza procesului verbal de punere in posesie eliberat in anul 1995 reclamanta a fost pusa in posesie cu terenul in suprafata de 0,23 ha situat in extravilanul Mun Turda. Procesul verbal de punere in posesie a fost eliberat in baza art. 19 al. 1 din legea 18/1991, fiindu-i deci constituit acesteia dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu, pe care aceasta l-a folosit de la data la care a fost pusa in posesie. Cu toate acestea, pana in prezent nu s-a eliberat de catre Comisia Judeteana Titlul de proprietate.

Mai mult, argumentand ca potrivit art. 20 din HG 890/2005 persoanele care nu au calitatea de cooperator, dar care au lucrat ca angajati in ultimii 3 ani in cooperativa agricola de productie sau in asociatii cooperatiste vor primi terenuri dupa finalizarea reconstituirii dreptului de proprietate daca mai exista terenuri disponibile, printr-o Hotarare din anul 2009, Comisia judeteana a hotarat sa nu dea curs propunerii Comisiei locale Turda de eliberare a Titlului de proprietate in favoarea reclamantei.

Hotararea Comisiei Judetene a fost anulata prin sentinta pronuntata de Judecatoria Turda, ramasa irevocabila prin nerecurare, avand in vedere urmatoarele argumente:

Obligatia de a proceda la eliberarea Titlului de proprietate revenea celor doua comisii, potrivit competentelor fiecareia, inca din momentul emiterii Hotararii Comisiei Judetene din anul 1991, hotarare prin care a fost validata anexa cuprinzand intreaga suprafata solicitata de reclamanta. Imrejurarea ca punerea in posesie nu s-a efectuat decat in anul 1995 iar titlul de proprietate nu a fost eliberat nici pana in prezent, nu este imputabila decat celor doua comisii, cu atat mai mult cu cat terenul respectiv a fost folosit de catre reclamanta, neexistand cereri de reconstituire cu privire la acesta.

Prin urmare, se poate constata ca la momentul intrarii in vigoare a HG nr. 890/2005 (care prevede la art.  20 ca persoanele care nu au calitatea de cooperator, dar care au lucrat ca angajati in ultimii 3 ani in cooperativa agricola de productie sau in asociatii cooperatiste si solicita in scris sa primeasca in proprietate teren in conformitate cu prevederile legii, vor primi terenuri dupa finalizarea reconstituirii dreptului de proprietate, daca mai exista terenuri disponibile) dreptul de proprietate al reclamantei era deja constituit, singura formalitate ce urma a se mai efectua costand in eliberarea efectiva a titlului de proprietate, conform punerii in posesie realizate.

Astfel, instanta a apreciat ca nu pot fi opuse reclamantei dispozitiile art. 20 din HG 890/2005 si, prin urmare, Hotararea prin care Comisia judeteana a respins propunerea Comisiei locale Turda de eliberare a Titlului de proprietate in favoarea reclamantei este nelegala.

 

Contencios administrativ

CJUE: Taxa pe poluare prevazuta de legislatia romana este contrara dreptului UE

Prin hotararile pronuntate in cauza C-402/09 Tatu si cauza C-263/10 Nisipeanu precum si Ordonanţa pronunţata in cauzele conexate C-29/11, Sfichi si C-30/11, Ilas, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit incompatibilitatea taxei de poluare cu dreptul european.

Prin hotararea data in cauza C-402/09 Tatu, CJUE a stabilit faptul ca “taxa pe poluare instituita prin reglementarea romana si care se aplica vehiculelor cu ocazia primei lor inmatriculari in acest stat membru este contrara dreptului Uniunii. Astfel, aceasta reglementare are ca efect sa descurajeze importul si punerea in circulatie a vehiculelor de ocazie cumparate in alte state membre. Reglementarea romana – Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule (in speta este aplicabila OUG nr. 50/2008 in versiunea sa initiala, fara modificarile ulterioare) – a instituit, incepand de la 1 iulie 2008, o taxa pe poluare care trebuie sa fie platita cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania. Reglementarea mentionata nu face distinctie intre vehiculele fabricate in acest stat membru si cele produse in strainatate. De asemenea, aceasta nu face distinctie intre vehiculele noi si vehiculele de ocazie.”

Potrivit hotararii CJUE aceasta taxa creeaza o discriminare indirecta intre autovehiculele de ocazie importate si autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul national intrucat are ca efect faptul ca vehiculele de ocazie importate si caracterizate printr-o vechime si o uzura importante sunt supuse – in pofida aplicarii unei reduceri substantiale a valorii taxei care tine seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piata, in timp ce vehiculele similare puse in vanzare pe piata nationala a vehiculelor de ocazie nu sunt in niciun fel grevate de o astfel de sarcina fiscala. „In aceste conditii, reglementarea respectiva are ca efect descurajarea importului si punerii in circulatie in Romania a unor vehicule de ocazie cumparate in alte state membre. Or, chiar daca dreptul Uniunii nu impiedica statele membre sa introduca impozite noi, acesta obliga fiecare stat membru sa aleaga taxele aplicate autovehiculelor si sa le stabileasca regimul astfel incat acestea sa nu aiba ca efect favorizarea vanzarii vehiculelor de ocazie nationale si descurajarea, in acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.”

„In consecinta, Curtea apreciaza ca dreptul Uniunii se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor inmatriculari in acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incat descurajeaza punerea in circulatie, in statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumparate in alte state membre, fara insa a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie avand aceeasi vechime si aceeasi uzura de pe piata nationala.”

Argumentele Curtii au fost reluate in hotararea pronuntata in cauza C-263/10 Nisipeanu aratandu-se ca aceleasi consideratii vizeaza si regimul de impozitare prevazut de modificarile aduse prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 si, respectiv, OUG nr. 117/2009. Prin urmare, toate variantele taxei de poluare aplicabile in perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010 au fost declarate incompatibile cu art. 110 TFUE.

Desi nu s-a pronuntat inca in acest sens, argumentele Curtii sunt valabile si in privinta taxei de poluare aplicabila dupa data de 1 ianuarie 2011.

Hotararile mai sus amintite confirma jurisprudenta constanta a Curtii de Apel Cluj si reprezinta un argument in plus pentru admiterea cererilor de restituire integrala a taxelor de poluare achitate pentru autoturisme second-hand in perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010.

In privinta hotararilor judecatoresti irevocabile de respingere a cererilor de restituire a taxei de poluare, pronunţate anterior datei de 7 aprilie 2011, ele sunt supuse revizuirii pentru motivul aratat in art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Textul legal instituie un motiv special de revizuire “pronunţarea hotararilor judecatoresti irevocabile cu incalcarea dreptului comunitar”.  Astfel, hotararile irevocabile prin care s-a respins cererea de restituire a taxei de poluare vor fi desfiintate pe calea revizuirii, asigurandu-se respectarea dreptului european. In prezent nu exista un termen limita in care trebuie formulate cererile de reviziure cata vreme Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 1609 din 9 decembrie 2010 a declarat neconstituţionale prevederile art. 21 alin. (2) teza a II-a, care prevedea un termen de 15 zile de la comunicare, solutie neurmata de vreo interventie legislativa.

Cu privire la limitarea in timp a efectelor hotararii sale, Curtea a respins cererea guvernului roman, constatand ca acesta nu a facut dovada criteriului privind existenta unor perturbari grave a economiei romaneasti ca urmare a pronuntarii hotararii in cauza Nisipeanu. Aceasta inseamna ca hotararile Tatu si Nisipeanu se aplica retroactiv si lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare in perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.

 

Dreptul muncii și asigurări sociale

Termenul de 5 zile prevazut de art. 75 al. 3 din CCMN este imperativ

Termenul de 5 zile prevazut de art. 75 al 3 din Contractul colectiv de munca la nivel national pentru convocarea salariatului la cercetarea disciplinara este imperativ  si nerespectarea lui atrage nulitatea absoluta a deciziei de concediere.

Potrivit disp. art. 75 din CCM unic la nivel national pe anii 2007 – 2010, nici o sanctiune nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile, sub sanctiunea nulitatii absolute, iar, conform alin. 3 termenul de convocare a salariatului la cercetarea disciplinara este de cel putin 5 zile lucratoare inainte de acest moment. Aplicarea unei sanctiuni in lipsa efectuarii unei cercetari disciplinare prealabile este sanctionata cu nulitatea absoluta. Raportat la natura termenului de 5 zile, situatia nu era transata in practica instantelor clujene.

In cauza a carei hotarare o redau mai jos, cauza castigata pentru angajati, am invocat imprejurarea ca termenul de 5 zile este unul imperativ, avand in vedere trei argumente:

  • modul cum este redactat textul legal: redactarea in termeni imperativi a necesitatii ascultarii invinuitului si a verificarii sustinerilor sale in aparare, prealabil aplicarii sanctiunii, evidentiaza ca legiuitorul a inteles sa faca din respectarea dreptului la aparare o conditie de validitate a insusi actului de sanctionare.
  • importanta respectarii dreptului la aparare: ascultarea salariatului si verificarea sustinerilor sale, inainte de a i se aplica sanctiunea disciplinara, constituie o conditie esentiala, a carei aducere la indeplinire este obligatorie, deoarece sanctiunea disciplinara poate fi aplicata numai daca cerinta legii a fost satisfacuta. Prevederea legala are caracterul unei masuri de protectie, in scopul de a preveni aplicarea unor sanctiuni disciplinare nejustificate, fara a se acorda in mod efectiv salariatului posibilitatea de a se apara.
  • interpretarea coroborata cu art. 267 din Codul Muncii care prevede in mod expres sanctiunea nulitatii absolute in cazul nerespectarii conditiilor prevazute de lege pentru efectuarea cercetarii prealabile.

Fata de aceste argumente, Curtea de Apel Cluj stabilit ca nerespectarea termenului de 5 zile care are natura unui termen  imperativ, atrage nulitatea absoluta a deciziei de concediere data cu nerespectarea lui.

(Decizia Curtii de Apel Cluj nr. 1662/2009, pronuntata in Dos. nr. 3165/117/2008)