Prin Sentinţa civilă nr. 1763/2018 pronunţată de Judecătoria Turda, în dosar nr. 1397/328/2018, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatoarea COMUNA FRATA, reprezentată legal prin Primar, în contradictoriu cu intimatul BC. 

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea formulată, Comuna Frata contestă executarea silită declanşată împotriva sa în dosarul execuţional aflat pe rolul BEJ, susţinând în acest sens că nu a figurat ca parte în dosarul civil în care au fost pronunţate Sentinţa civilă nr. 1969/2016 şi Decizia civilă nr. 368/A/2017, în temeiul cărora a fost demarată procedura de executare silită. Astfel cum rezultă din actele dosarului execuţional, prin hotărârile judecătoreşti mai sus menţionate s-a dispus obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar Frata la plata sumei de 1800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată

Conform art. 712 alin.(1) Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

În soluţionarea contestaţiei instanţa a reţinut ca fiind relevante dispoziţiile art. 52 alin 1, 2 din Legea nr.18/1991, art. 21 din Legea nr. 215/2001.

Prin apelul declarat, apelanta COMUNA FRATA a criticat soluţia pronunţată de către prima instanţă reiterând argumentele aduse prin contestaţia la executare formulată. 

In soluționarea apelului Tribunalul Cluj a apreciat că soluţia primei instanţe este una legală şi temeinică, fiind realizată o corectă aplicare a prevederilor legale. În acest sens, tribunalul a reţinut că deşi Comisiei locale îi este recunoscută de către legiuitor calitate procesuală, întrucât aceasta nu are personalitate juridică, calitatea sa priveşte doar exercitarea drepturilor şi obligaţiilor procesuale, în planul dreptului material, titularul drepturilor şi al obligaţiilor rămânând tot unitatea administrativ-teritorială. Dispoziţiile legale amintite atât de către prima instanţă cât şi de către intimat susţin pe deplin această concluzie, în sensul că atunci când o autoritate publică constituită la nivelul unităţii administrativ teritoriale şi prin care aceasta din urmă acţionează, în cazul de faţă în raporturile de fond funciar, a fost parte în proces, cea care trebuie să îndeplinească obligaţiile impuse prin hotărâre judecătorească definitivă, inclusiv de natură pecuniară, este unitatea administrativ-teritorială, în calitate de titular al drepturilor şi obligaţiilor ce au făcut obiectul judecăţii şi singura care dispune de patrimoniu propriu.

În raport de prevederile art. 52 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la cheltuielile de judecată sunt aplicabile în procesele de fond funciar în care comisia locală are calitate procesuală. Aceasta înseamnă că, în proces, obligaţia de plată a eventualelor despăgubiri, inclusiv a cheltuielilor de judecată se stabileşte în sarcina Comisiei, ca parte în proces, însă de bună seamă că executarea efectivă a obligaţiei de plată nu o poate face decât unitatea administrativ teritorială, singura care deţine un patrimoniu şi un buget, întrucât aceste prevederi legale nu pot rămâne fără aplicabilitate doar pentru că nu există o reglementare care să prevadă în mod expres cum se recuperează aceste cheltuieli.

Raportat la aceste considerente, tribunalul a respins apelul si a menținut hotărârea pronunțată de instanța de fond.

(Sentința civilă nr. 1763/2018 pronunţată de Judecătoria Turda, în dosar nr. 1397/328/2018, definitivă prin respingerea apelului prin Decizia civilă nr. 394/A/2019, pronunţată de Tribunalul Cluj)

Potrivit art. 1562 alin. 1 Cod civil, dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate.

Totodată, conform art. 1564 Cod civil, dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat.

În cauză, astfel cum a reieşit din actele ce alcătuiesc dosarul de executare, aflat pe rolul BEJ, la data de 26.09.2014, împotriva pârâţilor a fost demarată procedura de executare silită pentru recuperarea sumei de 46.941,70 lei, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. din 2014 pronunţată de Tribunalul Cluj, la solicitarea creditorului PP.

Creditorul PP a decedat la data de 29.12.2015, iar reclamanţii sunt moştenitorii acestuia, în calitate de copii, au solicitat instanței să dispună, conform art. 1562 Cod civil, declararea ca inopozabil față de reclamanți a actului notarial de donație încheiat de debitorii-pârâti în frauda drepturilor lor, întrucât debitorii încearcă să-și creeze o stare de insolvabilitate prin acest act și să se dispună indisponibilitatea bunului imobil, până la încetarea executării silite a creanței din dosarul execuțional al B.E.J.

Actul atacat este înscris în CF, fiind întabulat sub B4 la data de 27.05.2014. Înscrierea în Cf şi efectul de opozabilitate conferit de aceasta impune concluzia că antecesorul reclamanţilor a avut cunoştinţă de actul de donaţie încheiat între pârâţi.

Aşadar, la data de 10.11.2014 creditorul PP a cunoscut atât existenţa actului juridic in cauză, cât şi starea de insolvabilitate a debitorilor rezultată din acesta.

Termenul de prescripţie al acţiunii revocatorii, prevăzut de art. 1564 Cod civil a început să curgă la data de 10.11.2014 şi s-a împlinit la 10.11.2015.

Aşadar la momentul decesului antecesorului reclamanţilor, 29.12.2015, dreptul la formularea acţiunii pauliene în privinţa actului de donaţie în litigiu era prescris. Reclamanţii nu pot pretinde ca la deschiderea succesiunii creditorului PP să înceapă curgerea unui nou termen de prescripţie, căci ei preiau drepturile şi obligaţiile defunctului în forma în care se găseau în patrimoniul acestuia la data decesului.

Pentru considerentele arătate a fost admisa excepția prescripției dreptului material la actiunea revocatorie, fiind respinsă acțiunea ca prescrisă.

(Sentința civilă nr. 2138/2017, pronunțată de Judecătoria Turda in dos. 5575/328/2016, definitivă prin Decizia civilă nr. 1901/A/2018, pronunțată de Tribunalul Cluj)

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta AS a solicitat obligarea paratului la inlaturarea (prin demolare sau demontare) a panoului metalic de aproximativ 2 mp, amplasat de acesta pe limita de proprietate intre imobilul aflat in proprietatea paratului si imobilul aflat in proprietatea reclamantei, in dreptul geamului de la casa acesteia din urma, panou care obturează pătrunderea luminii solare in locuinta reclamantei, sau, in caz de refuz, sa se dispuna autorizarea sa, a reclamantei, la inlaturarea acestui panou.

Formulând pretentii proprii in cauza, pe cale de cerere reconventionala, paratul a solicitat obligarea reclamantei la obturarea ferestrelor locuinţei sale, care au deschidere directa spre proprietatea paratului, prin montarea unor ferestre fixe cu geam mat.

În privinţa cererii reconventionale ale paratului, reclamanta a formulat intampinare, prin care a invocat excepţia dobândirii dreptului de servitute de vedere, pe calea uzucapiunii de 30 de ani. In sustinerea acestei exceptii, reclamanta a mentionat ca imobilul construcţie, aflat in proprietatea sa, a fost edificat in anul 1933 de către părinţii soţului său. Despre servitutea de vedere s-a invederat că are caracterul unei servituti continue și aparente manifestate prin semne exterioare vizibile. S-a mai apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile Codului civil de la 1864 având in vedere prevederile art. 59 din Legea nr. 71/2011, care stabileşte ca dispoziţiile art. 602-625 din noul cod civil nu se aplică situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia. Potrivit dispoziţiilor art. 576-577 Cod civil de la 1864, care definesc servituțile, servitutea este o sarcină impusă asupra unui imobil, pentru uzul si utilitatea unui imobil având alt stâpan, iar art. 577 cod civil vorbeşte de modul cum se nasc servituțile. Chiar dacă art. 612 sau art. 613 Cod civil impun o anumită distanță legală pentru practicarea ferestrelor de vedere, trebuie, însa, verificat, conform art. 576 Cod civil, dacă fondul vecin, respectiv al pârâtului, este ameninţat cu o aservire, în sensul ca proprietarul vecin să fie nevoit a respecta dreptul de a primi lumina, dobândit de proprietarul deschiderii. Or, în cauza de față, s-a mentionat ca ferestrele de vedere au fost dobândite cu mai mult de 30 de ani in urma, iar aceasta nu impune nici o obligaţie.

Ambele solicitări au fost admise.

Astfel, potrivit art.612 vechiul cod civil, nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea asupra proprietăţii îngrădite sau neîngrădite a vecinului său, de nu va fi o distanta de 19 decimetri intre zidul pe care se deschid aceste vederi și proprietatea vecină”. În plus, potrivit dispoziţiilor art. 576-577 Cod civil de la 1864, care definesc servituțile, servitutea este o sarcină impusă asupra unui imobil, pentru uzul și utilitatea unui imobil având alt stapan, iar art. 577 cod civil vorbeşte de modul cum se nasc servituțile.Chiar dacă art. 612 sau art. 613 Cod civil impun o anumită distanță legală pentru practicarea ferestrelor de vedere, trebuie, însa, verificat, conform art. 576 Cod civil, dacă fondul vecin este ameninţat cu o aservire, in sensul ca proprietarul vecin sa fie nevoit a respecta dreptul de a primi lumina, dobândit de proprietarul deschiderii.

Uzucapiunea poate fi invocata atât pe calea acţiunii, cat si pe calea excepţiei, conform art. 623 Cod civil de la 1864. Din probaţiunea testimonială administrată în cauză a reieşit că imobilul deţinut în prezent de reclamantă si nu a suferit modificări in timp, nici din punctul de vedere al amplasării ferestrelor, fiind folosit astfel de peste 30 de ani, anterior dobândirii de pârât, în anul 1996, a imobilului învecinat aceluia al reclamantei. Aşa fiind proprietarul fondului aservit nu poate scădea sau face incomoda exercitarea acestei posesii de către titularii dreptului dobândit prin posesia de lungă durată.

Pe de altă parte, însă, prin modul in care sunt amplasate, în concret, ferestrele reclamantei, dreptul pârâtului la viata privata este afectat, acest concept trebuind să protejeze atât viaţa personală cat si cea familială. Dreptul la viaţă privată include dreptul la anonimat, la intimitate, la linişte. Această linişte îmbracă multiple aspecte concret diferite: de a rămâne necunoscut; de a nu fi spionat, urmărit, etc. Fiecare individ are dreptul la protecţia vieţii sale private, nu este deci necesar să existe o atingerea a onoarei pentru a se recunoaşte aceste drept şi pentru sancţionarea încălcării sale. Aşadar pentru a ramane in sfera licitului, drepturile civile trebuie exercitate in limitele prevăzute de lege sau a celor care decurg din bunele moravuri si cu buna credinţa.

De asemenea, panoul metalic amplasat în faţa ferestrelor reclamantei împiedică pătrunderea luminii naturale în casa reclamantei cu atât mai mult cu cât chiar pârâtul recunoaşte aceste ferestre sunt situate pe partea nordică acolo unde se beneficiază de foarte putina lumină naturală.

Art. 53 din Constituţia României prevede că exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii. 

Art. 8 din CEDO reglementează „Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi corespondenţei”. Articolul 8 impune, în primul rând, o obligaţie negativă în sarcina autorităţilor statale de a nu aduce atingere exerciţiului acestui drept de către titularii săi, fie ei persoane fizice sau persoane juridice de drept privat. Curtea europeană a mai degajat, însă, în jurisprudenţa sa, şi sarcina statelor de a se conforma unor obligaţii pozitive, inerente asigurării respectului efectiv al acestor drepturi.

Aşa fiind, a fost obligat pârâtul să înlăture, prin demolare sau demontare, panoul metalic de aproximativ 2 mp amplasat pe limita de proprietate, panou aflat în dreptul geamului casei reclamantei, sau, în caz de refuz a fost autorizată reclamanta să înlăture acest panou. 

Totodată, pentru aceleaşi considerente mai sus expuse, a fost obligată reclamanta la obturarea ferestrelor locuinţei sale, care au deschidere spre proprietatea pârâtului, prin montarea de geam mat, nu însă, ferestre fixe în sensul solicitat de pârât, apreciindu-se că prin montarea unei sticle opace la geamurile existente în peretele imobilului reclamantei ce are vedere spre imobilul pârâtului se creează condiţiile unei exercitări normale a dreptului la viaţă privată a pârâtului şi familiei sale.

(Sentința civilă nr. 2342/2018, pronunțată de Judecatoria Turda în dosar 7884/328/2017, definitivă prin neapelare)

Prin actiunea formulata, reclamantii au solicitat obligarea paratilor la mutarea de indata de pe terenul aflat in proprietatea lor, situat din punct de vedere administrativ in Turda, a retelelor de apa si canalizare aflate in proprietatea Municipiului Turda si in administrarea Companiei de apa.

Textul legal incident este art. 621. din codul civil, care prevede: 

“Dreptul de trecere pentru utilităţi

(1) Proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a reţelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeaşi zonă, de natura conductelor de apă, gaz sau altele asemenea, a canalelor şi a cablurilor electrice, subterane ori aeriene, după caz, precum şi a oricăror alte instalaţii sau materiale cu acelaşi scop.

(2) Această obligaţie subzistă numai pentru situaţia în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare.

(3) În toate cazurile, proprietarul are dreptul la plata unei despăgubiri juste. Dacă este vorba despre utilităţi noi, despăgubirea trebuie să fie şi prealabilă.

(4) Clădirile, curţile şi grădinile acestora sunt exceptate de la acest drept de trecere, dacă ea are ca obiect conducte şi canale subterane, în cazul în care acestea sunt utilităţi noi.”

Prin sentinta civila nr. 1702/2014, pronuntata de Judecatoria Turda s-a respins actiunea formulata de reclamanti, cu motivarea ca la data dobandirii de catre reclamanti a dreptului de proprietate asupra terenului, acesta era deja traversat de utilitati iar dreptul de proprietate, recunoscut reclamantilor in conformitate cu prevederile art. 555 cod civil, implica deopotriva si obligatia respectarii dreptului de proprietate publica, in conformitate cu prevederile art. 554 cod civil si Legii nr. 213/1998.

Judecand apelul formulat de reclamanti, Tribunalul Cluj a retinut ca potrivit art. 6 al. 2 din codul civil “actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor” iar potrivit art. 59 din Legea nr. 71/2011 pentru punererea in aplicare a noului cod civil, “dispozițiile art. 602-625 din Codul civil nu se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia.”

Desi textele din noul cod civil nu sunt aplicabile in cauza raportat la data dobandirii imobilului de catre reclamanti si data edificarii retelei de apa si cazalizare, totusi situatia juridica dedusa judecatii poate primi o rezolvare raportat la principiul exercitarii cu buna credinta a drepturilor subiective civile.

Astfel, este adevarat ca potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, retelele de alimentare cu apa si canalizare fac parte din domeniul public iar reclamantii au obligatia de a permite trecerea prin fondul lor a acestor retele, insa cu conditia ca aceasta situatie sa nu le prilejuiasca prejudicii atat de mari incat au ca efect restrangerea dreptului de proprietate.

Din declaratia martorului rezulta ca mutarea acestor retele este posibila, nu este periculoasa si nici costisitoare. Martorul este vecin cu reclamantii, terenul sau era traversat de retele de apa si canalizare, care au fost mutate de catre parate, la simpla cerere a acestuia, in anul 2010, la o alta hazna, aflata in apropiere. Ca atare, nu poate fi primita sustinerea paratelor in sensul ca mutarea retelelor nu se poate face fiind extrem de costisitoare, cata vreme in privinta proprietatii invecinate cu a reclamantilor s-a efectuat acest demers.

Pe de alta parte, se retine din declaratia martorului ca apelantii sunt afectati de trecerea acestor retele de utilitati, peste gradina lor, fiind in imposibilitate de a folosi gradina aferenta casei de locuit, conform destinatiei sale, intrucat nu se pot planta arbori cu radacini mari si nu se pot edifica constructii, care necesita fundatie. 

Rezulta astfel fara echivoc faptul ca reclamantilor le sunt restranse atributele dreptului de proprietate asupra terenului, care, din pricina retelelor de apa si canalizare, nu poate fi folosit conform destinatiei sale.

Raportat la aceste considerente, Tribunalul a admis apelul reclamantilor si a schimbat in intregime hotararea pronuntata de instanta de fond, dispunand obligarea paratilor Compania de Apa si Municipiul Turda prin Primar la mutarea de indata a retelelor de apa si canalizare de pe terenul reclamantilor.

(Decizia civila nr. 777/A/2015, pronuntata de tribunalul Cluj in dos. 6360/328/2013)

Vânzarea-cumpărarea terenurilor din extravilan este supusa prevederilor Legii nr. 17/2014, modificată prin Legea nr. 175/14.08.2020. Pentru validitatea vânzării estre necesară parcurgerea următoarelor etape:

1. Înregistrarea cererii de afișare a ofertei de vanzare si afisarea pentru 45 zile lucrătoare, in vederea exercitării dreptului de preemțiune.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 17/2014, modificata prin Legea nr. 175/14.08.2020 vânzătorul înregistrează, la primăria din raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află terenul, o cerere prin care solicită afişarea ofertei de vânzare a terenului agricol situat în extravilan, în vederea aducerii acesteia la cunoştinţa preemptorilor. Cererea este însoţită de oferta de vânzare a terenului agricol şi de documentele doveditoare ale dreptului de proprietate (extras CF). 

În termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acestei cereri, primăria are obligaţia să afişeze timp de 45 de zile lucrătoare oferta de vânzare la sediul său şi, după caz, pe pagina de internet a acesteia.

Titularii dreptului de preemtiune sunt:

a) preemptori de rang I: coproprietarii, rudele de gradul I, soţii, rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv;

b) preemptori de rang II: întâi proprietarii investiţiilor agricole pentru culturile de pomi, viţă-de-vie, hamei, irigaţii exclusiv private şi apoi  arendaşii;

c) preemptori de rang III: proprietarii şi/sau arendaşii terenurilor agricole vecine cu terenul supus vânzării, daca îndeplinesc condițiile legale (art. 4 al. 2 si 4);

d) preemptori de rang IV: tinerii fermieri;

e) preemptori de rang V: Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice «Gheorghe Ionescu-Şişeşti» şi unităţile de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, organizate şi reglementate prin Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice «Gheorghe Ionescu-Şişeşti» şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi instituţiile de învăţământ cu profil agricol, în scopul cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan cu destinaţia strict necesară cercetării agricole, aflate în vecinătatea loturilor existente în patrimoniul acestora;

f) preemptori de rang VI: persoane fizice cu domiciliul/reşedinţa situat/situată în unităţile administrativ-teritoriale unde este amplasat terenul sau în unităţile administrativ-teritoriale vecine;

g) preemptori de rang VII: statul român, prin Agenţia Domeniilor Statului.

2. Neexercitarea dreptului de preemțiune. Optiunea de cumparare pentru persoanele fizice sau juridice, care indeplinesc conditiile legale, in termen de 30 de zile, de la expirarea termenului de 45 de zile.

Potrivit art. 4 ind. 1, în cazul în care titularii dreptului de preempţiune nu îşi manifestă intenţia de a cumpăra terenul, înstrăinarea prin vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan se poate face către: 

– persoanele fizice, care indeplinesc urmatoarele conditii: a) au domiciliul sau resedinta pe teritoriul national de cel puţin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare; b) desfăşoară activităţi agricole pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani, anterior înregistrării acestei oferte; c) sunt înregistrate de autorităţile fiscale române cu minimum 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan.

– persoanele juridice, care indeplinesc urmatoarele conditii:  a) să aibă sediul social şi/sau sediul secundar situat pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare;b) să desfăşoare activităţi agricole pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan; c) să prezinte înscrisurile din care să reiasă că, din venitul total al ultimilor 5 ani fiscali, minimum 75% reprezintă venit din activităţi agricole;d) asociatul/acţionarul care deţine controlul societăţii să aibă domiciliul situat pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan; e) în cazul în care în structura persoanelor juridice, asociaţii/acţionarii care deţin controlul societăţii sunt alte persoane juridice, asociaţii/acţionarii care deţin controlul societăţii să facă dovada domiciliului situat pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan.

Potrivit art. 4 ind. 1 al. 3, în cazul neexercitării dreptului de preempţiune, potenţialii cumpărători pot depune la primărie un dosar care să cuprindă documentele doveditoare privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute mai sus, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului de 45 de zile lucrătoare prevăzut la art. 6 alin. (2).

3. Finalizarea procedurii (avizul final). Vanzarea libera.

Potrivit art. 4 ind. 1 al. 5  în cazul neexercitării dreptului de preempţiune, dacă niciunul dintre potenţialii cumpărători, în termenul legal, nu îndeplineşte condiţiile pentru a putea cumpăra terenul agricol situat în extravilan, înstrăinarea acestuia prin vânzare se poate face către orice persoană fizică sau juridică, în condiţiile prezentei legi.

Potrivit art. 10 al. 5 , în situaţia în care nu s-a înregistrat nicio ofertă de cumpărare, la expirarea termenului prevăzut la art. 4 ind. 1 al. 3, în termen de 10 zile lucrătoare, primăriile emit procesul-verbal de finalizare a procedurii. Procesul-verbal se eliberează vânzătorului şi se comunică structurii centrale sau structurilor teritoriale, după caz.

Conditii speciale:

– avizul Ministerului Apărării Naţionale, pentru terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km faţă de frontiera de stat şi ţărmul Mării Negre, către interior, precum şi cele situate în extravilan la o distanţă de până la 2.400 m faţă de obiectivele speciale; nu se aplică preemptorilor. In cazul necomunicării avizului in termen de 20 de zile  lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător, se consideră ca fiind aviz favorabil.

– avizului Ministerului Culturii, pentru terenurile agricole situate în extravilan, în care se află situri arheologice, în care au fost instituite zone cu patrimoniu arheologic reperat sau zone cu potenţial arheologic evidenţiat întâmplător.

In cauza, reclamantul a solicitat sa se constate ca lui si paratilor, in baza Legii 18/1991, li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra imobilelor in litigiu situate in comuna Feleacu, judetul Cluj, sa se constate calitatea de mostenitoare a paratei CS dupa sotul sau CV si sa se sisteze starea de coproprietate asupra terenurilor din titlu prin atribuirea lor in favoarea reclamantului.

 

Judecatoria Cluj-Napoca, sesizata cu cererea reclamantului, constatand ca obiectul actiunii este masa succesorala, fata de prevederile art. 14 al. 2 c.pr.civ, a declinat competenta in favoarea Judecatoriei Turda, instanta ultimului domiciliu al numitului CV.

 

Judecatoria Turda a admis exceptia necompetentei sale teritoriale, a constatat conflictul negativ de competenta si a trimis cauza Tribunalului Cluj in vederea solutionarii conflictului negativ de competenta.

 

Tribunalul Cluj a stabilit competenta in favoarea Judecatoriei Cluj-Napoca, avand in vedere ca cererea principala este cea privind partajul, petitul de succesiune fiind unul accesoriu iar potrivit art. 17 c.pr.civ., cererile accesorii sunt de competenta instantei competente sa judece cererea principala. Raportat la obiectul actiunii, acela de partaj, potrivit art. 13 c.pr.civ., Tribunalul Cluj a stabilit ca cererea reclamantului este de competenta Judecatoriei Cluj-Napoca si a trimis cauza spre solutionare acestei instante.

Prin actiunea introductiva de instanta reclamanta a solicitat instantei, pe calea ordonantei presedintiale, sa se dispuna, in temeiul art. 83 al. 2 ind. 2 din Ordinul nr. 633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a birourilor de cadastru si publicitate imobiliar, inscrierea provizorie in CF a dezmembrarii dispuse printr-o sentinta civila irevocabila, obtinuta in contradictoriu cu proprietarii de CF.

 

Paratele au fost chemate in judecata intrucat in CF era notat procesul promovat de acestea impotriva proprietarilor de CF, avand ca obiect material un teren limitrof terenului reclamantei, astfel ca OCPI, in temeiul art. art. 83 al. 2 ind. 1 din Ordinul nr. 633/2006, a respins cererea reclamantei pentru operarea in CF a sentintei sale irevocabile, fata de notarea procesului paratelor in CF.

 

Instanta, retinand apararile formulate de parate prin intampinare, a respins actiunea formulata de reclamanta, avand in vedere urmatoarele considerente:

 

Potrivit art. 83 al 2 ind. 1 din Ordinul nr. 633/2006 “notarea plangerii impotriva incheierii de carte funciara si a litigiilor avand ca obiect imobilul inscris in cartea funciara constituie piedica la comasarea sau dezmembrarea imobilului, pana la radierea acestora” iar potrivit al. 2 ind. 2 „se excepteaza de la prevederile alin. 2 ind. 1 situatia in care doar o parte din imobil este afectata de litigiu. In acest caz, imobilul se poate dezmembra la cererea proprietarului, cu consimtamantul partilor in litigiu exprimat in forma autentica sau in baza unei incheieri pronuntate de instanta de judecata, formandu-se un imobil distinct din partea grevata de litigiu si unul sau mai multe imobile neafectate de litigiu.”

 

Raportat la aceste prevederi legale, instanta a constatat la legea nu prevede in ce cadru procesual trebuie pronuntata incheierea la care se refera art. 83 al. 2 ind. 2 din Ordinul nr. 633/2006 iar reclamanta a ales sa valorifice aceste prevederi pe calea prevazuta de art. 581 c.pr.civ.

 

Instanta a apreciat ca fiind corecte sustinerile paratelor in sensul ca nu sunt indeplinite conditiile pentru pronuntarea ordonantei presedintiale. Astfel, daca s-ar putea accepta ca situatia este urgenta (desi reclamanta nu a depus nici un fel de dovada a faptului care are posibilitatea sa acceseze fonduri europene utilizand imobilul in cauza), in nici un fel nu poate fi respectata conditia vremelniciei prin pronuntarea ordonantei presedintiale. Astfel, avand in vedere chiar premisa acestei situatii, respectiv faptul ca partea din imobil a carei dezmembrare se solicita nu este grevata de un litigiu, nu exista nici un termen pana la care hotararea pronuntata pe calea ordonantei presedintiale sa isi produca efectele.

 

In consecinta, instanta a observat ca incheierea despre care face vorbire art. 83 al. 2 ind. 2 din Ordinul nr. 633/2006 nu se grefeaza pe dispozitiile art. 581 c.pr.civ intrucat aceasta incheiere nu priveste priveste o situatie vremelnica.

 

In plus, in speta nu a fost probata nici conditia urgentei, cata vreme reclamanta nu a depus nici o dovada a faptului ca are posibilitatea sa acceseze fonduri europene utilizand imobilul in cauza iar drepturile pe care le are pot fi protejate prin notarea in CF a sentintei irevocabile a reclamantei, ceea ce face opozabila oricaror terti hotararea pronuntata cu privire a imobilul sau.

 

Pentru aceste motive, instanta a respins cererea pentru emiterea ordonantei presedintiale, ca fiind neintemeiata, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata in favoarea paratelor.

 

Cu privire la recursurile declarate s-a invocat de catre intimata exceptia inadmisibilitatii lor raportat la art. 281 ind. 2 c.pr.civ. Potrivit acestui text de lege, daca instanta a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotararii in acelasi termen in care se poate declara, dupa caz, apel sau recurs impotriva acelei hotarari. In fine, potrivit art. 281 ind. 2a c.pr.civ., indreptarea, lamurirea, inlaturarea dispozitiilor potrivnice sau completarea hotararii nu poate fi ceruta pe calea apelului sau recursului, cu numai in conditiile art. 281-281 ind. 2 c.pr.civ.

 

Coroborand cele doua texte legale invocate, reiese ca in situatia in care instanta omite a se pronunta asupra unei cereri, partea are la indemana doar procedura completarii, fara a putea invoca omisiunea in calea de atac. In cauza, cele doua recursuri vizeaza nepornuntarea instantei asupra capatului accesoriu de acordare a cheltuielilor de judecata.

 

Pentru aceste motive, tribunalul a admis exceptia si a respins ca inadmisibile cele doua recursuri.

Actualizare 9.04.2021: Reglementarea actuala este art. 444 c.p.c.

Prin sentinta pronuntata de judecatorie a fost respinsa actiunea reclamantului pentru validare partaj pe cale oblica si obligarea unuia dintre copartajanti la incheierea cu reclamantul a contractului autentic de vanzare-cumparare si a fost admisa cererea reconventionala formulata de parat pentru constatarea nulitatii absolute a antecontractului de vanzare cumparare de care s-a prevalat reclamantul pentru lipsa consimtamantului vanzatorului.

 

Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut ca reclamantul nu a dovedit intervenirea unui partaj voluntar asupra imobilului in litigiu. De asemenea, instanta de fond a avut in vedere concluziile expertizei grafice, din care a rezultat fara putinta de tagada ca semnatura din dreptul rubricii vanzator din antecontractul de vanzare de care s-a prevalat reclamantul, nu apartine reclamantului reconventional.

 

Hotararea a fost atacata de reclamant cu recurs, pentru motive de netemeinicie. Recursul a fost respins ca nefondat. Pentru a hotari astfel, instanta de recurs a avut in vedere urmatoarele:

 

Din interogatoriul paratilor rezulta ca acestia au contestat existenta unui partaj intre ei cu privire la imobilul in litigiu. Nici martorii audiati nu au putut confirma existenta partajului invocat de reclamant. In ceea ce priveste mentiunile din registrul agricol, in care a fost trecut paratul-reclamant reconventional, acestea se fac in baza declaratiei celui care solicita inscrierea si in lipsa dovezii partajului sau a unei declaratii a celuilalt copartajant in baza careia sa fi fost inscris doar paratul-reclamant reconventional, nu se poate trage concluzia ca partajul a fost dovedit. Nu este suficient pentru a se dovedi partajul sa se recurga doar la anumite prezumtii, fara ca la baza acestora sa stea un fapt probator cert.

 

Mai mult, pentru a se dispune partajul, era necesar ca reclamantul sa-si dovedeasca interesul. Or, atata vreme cat s-a dovedit ca paratul-reclamant reconventional nu a semnat antecontractul de care se prevaleaza reclamantul, acesta nu are calitatea de creditor si prin urmare, este inadmisibila cererea de constatare a partajului formulata pe cale oblica. In mod judicios instanta de fond a constatat nulitatea absoluta a antecontractului de vanzare de care s-a prevalat reclamantul, concluziile expertizei grafice fiind extrem de clare in sensul ca semnatura din dreptul rubricii vanzator nu apartine reclamantului reconventional. Mai mult, din depozitia martorului semnatar al inscrisului reiese ca desi a paraticipat la discutii intre parti in legatura cu incheierea unui antecontract de vanzare-cumparare, partile nu au stabilit exact despre ce teren era vorba si locul unde este situat. In aceste imprejurari, reclamantul nu a reusit sa probeze ca intelegerea la care a participat martorul a vizat terenul in litigiu. Ca urmare, tribunalul a apreciat ca reclamantul nu a dovedit incheierea conventiei nici in sens de negotium iuris.

 

Pentru aceste motive, in mod temeinic si legal, instanta de recurs a respins recursul formulat de reclamant si a mentinut in intregime hotararea pronuntata de judecatorie.