Conflict negativ de competenta. Calificarea obiectului actiunii.

In cauza, reclamantul a solicitat sa se constate ca lui si paratilor, in baza Legii 18/1991, li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra imobilelor in litigiu situate in comuna Feleacu, judetul Cluj, sa se constate calitatea de mostenitoare a paratei CS dupa sotul sau CV si sa se sisteze starea de coproprietate asupra terenurilor din titlu prin atribuirea lor in favoarea reclamantului.

 

Judecatoria Cluj-Napoca, sesizata cu cererea reclamantului, constatand ca obiectul actiunii este masa succesorala, fata de prevederile art. 14 al. 2 c.pr.civ, a declinat competenta in favoarea Judecatoriei Turda, instanta ultimului domiciliu al numitului CV.

 

Judecatoria Turda a admis exceptia necompetentei sale teritoriale, a constatat conflictul negativ de competenta si a trimis cauza Tribunalului Cluj in vederea solutionarii conflictului negativ de competenta.

 

Tribunalul Cluj a stabilit competenta in favoarea Judecatoriei Cluj-Napoca, avand in vedere ca cererea principala este cea privind partajul, petitul de succesiune fiind unul accesoriu iar potrivit art. 17 c.pr.civ., cererile accesorii sunt de competenta instantei competente sa judece cererea principala. Raportat la obiectul actiunii, acela de partaj, potrivit art. 13 c.pr.civ., Tribunalul Cluj a stabilit ca cererea reclamantului este de competenta Judecatoriei Cluj-Napoca si a trimis cauza spre solutionare acestei instante.