In cauza, reclamantul a solicitat sa se constate ca lui si paratilor, in baza Legii 18/1991, li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra imobilelor in litigiu situate in comuna Feleacu, judetul Cluj, sa se constate calitatea de mostenitoare a paratei CS dupa sotul sau CV si sa se sisteze starea de coproprietate asupra terenurilor din titlu prin atribuirea lor in favoarea reclamantului.

Judecatoria Cluj-Napoca, sesizata cu cererea reclamantului, constatand ca obiectul actiunii este masa succesorala, fata de prevederile art. 14 al. 2 c.pr.civ, a declinat competenta in favoarea Judecatoriei Turda, instanta ultimului domiciliu al numitului CV.

Judecatoria Turda a admis exceptia necompetentei sale teritoriale, a constatat conflictul negativ de competenta si a trimis cauza Tribunalului Cluj in vederea solutionarii conflictului negativ de competenta.

Tribunalul Cluj a stabilit competenta in favoarea Judecatoriei Cluj-Napoca, avand in vedere ca cererea principala este cea privind partajul, petitul de succesiune fiind unul accesoriu iar potrivit art. 17 c.pr.civ., cererile accesorii sunt de competenta instantei competente sa judece cererea principala. Raportat la obiectul actiunii, acela de partaj, potrivit art. 13 c.pr.civ., Tribunalul Cluj a stabilit ca cererea reclamantului este de competenta Judecatoriei Cluj-Napoca si a trimis cauza spre solutionare acestei instante.

Prin actiunea introductiva de instanta reclamanta a solicitat instantei, pe calea ordonantei presedintiale, sa se dispuna, in temeiul art. 83 al. 2 ind. 2 din Ordinul nr. 633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a birourilor de cadastru si publicitate imobiliar, inscrierea provizorie in CF a dezmembrarii dispuse printr-o sentinta civila irevocabila, obtinuta in contradictoriu cu proprietarii de CF.

Paratele au fost chemate in judecata intrucat in CF era notat procesul promovat de acestea impotriva proprietarilor de CF, avand ca obiect material un teren limitrof terenului reclamantei, astfel ca OCPI, in temeiul art. art. 83 al. 2 ind. 1 din Ordinul nr. 633/2006, a respins cererea reclamantei pentru operarea in CF a sentintei sale irevocabile, fata de notarea procesului paratelor in CF.

Instanta, retinand apararile formulate de parate prin intampinare, a respins actiunea formulata de reclamanta, avand in vedere urmatoarele considerente:

Potrivit art. 83 al 2 ind. 1 din Ordinul nr. 633/2006 “notarea plangerii impotriva incheierii de carte funciara si a litigiilor avand ca obiect imobilul inscris in cartea funciara constituie piedica la comasarea sau dezmembrarea imobilului, pana la radierea acestora” iar potrivit al. 2 ind. 2 „se excepteaza de la prevederile alin. 2 ind. 1 situatia in care doar o parte din imobil este afectata de litigiu. In acest caz, imobilul se poate dezmembra la cererea proprietarului, cu consimtamantul partilor in litigiu exprimat in forma autentica sau in baza unei incheieri pronuntate de instanta de judecata, formandu-se un imobil distinct din partea grevata de litigiu si unul sau mai multe imobile neafectate de litigiu.”

Raportat la aceste prevederi legale, instanta a constatat la legea nu prevede in ce cadru procesual trebuie pronuntata incheierea la care se refera art. 83 al. 2 ind. 2 din Ordinul nr. 633/2006 iar reclamanta a ales sa valorifice aceste prevederi pe calea prevazuta de art. 581 c.pr.civ.

Instanta a apreciat ca fiind corecte sustinerile paratelor in sensul ca nu sunt indeplinite conditiile pentru pronuntarea ordonantei presedintiale. Astfel, daca s-ar putea accepta ca situatia este urgenta (desi reclamanta nu a depus nici un fel de dovada a faptului care are posibilitatea sa acceseze fonduri europene utilizand imobilul in cauza), in nici un fel nu poate fi respectata conditia vremelniciei prin pronuntarea ordonantei presedintiale. Astfel, avand in vedere chiar premisa acestei situatii, respectiv faptul ca partea din imobil a carei dezmembrare se solicita nu este grevata de un litigiu, nu exista nici un termen pana la care hotararea pronuntata pe calea ordonantei presedintiale sa isi produca efectele.

In consecinta, instanta a observat ca incheierea despre care face vorbire art. 83 al. 2 ind. 2 din Ordinul nr. 633/2006 nu se grefeaza pe dispozitiile art. 581 c.pr.civ intrucat aceasta incheiere nu priveste priveste o situatie vremelnica.

In plus, in speta nu a fost probata nici conditia urgentei, cata vreme reclamanta nu a depus nici o dovada a faptului ca are posibilitatea sa acceseze fonduri europene utilizand imobilul in cauza iar drepturile pe care le are pot fi protejate prin notarea in CF a sentintei irevocabile a reclamantei, ceea ce face opozabila oricaror terti hotararea pronuntata cu privire a imobilul sau.

Pentru aceste motive, instanta a respins cererea pentru emiterea ordonantei presedintiale, ca fiind neintemeiata, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata in favoarea paratelor.

Cu privire la recursurile declarate s-a invocat de catre intimata exceptia inadmisibilitatii lor raportat la art. 281 ind. 2 c.pr.civ. Potrivit acestui text de lege, daca instanta a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotararii in acelasi termen in care se poate declara, dupa caz, apel sau recurs impotriva acelei hotarari. In fine, potrivit art. 281 ind. 2a c.pr.civ., indreptarea, lamurirea, inlaturarea dispozitiilor potrivnice sau completarea hotararii nu poate fi ceruta pe calea apelului sau recursului, cu numai in conditiile art. 281-281 ind. 2 c.pr.civ.

Coroborand cele doua texte legale invocate, reiese ca in situatia in care instanta omite a se pronunta asupra unei cereri, partea are la indemana doar procedura completarii, fara a putea invoca omisiunea in calea de atac. In cauza, cele doua recursuri vizeaza nepornuntarea instantei asupra capatului accesoriu de acordare a cheltuielilor de judecata.

Pentru aceste motive, tribunalul a admis exceptia si a respins ca inadmisibile cele doua recursuri.

Actualizare 9.04.2021: Reglementarea actuala este art. 444 c.p.c.

Prin sentinta pronuntata de judecatorie a fost respinsa actiunea reclamantului pentru validare partaj pe cale oblica si obligarea unuia dintre copartajanti la incheierea cu reclamantul a contractului autentic de vanzare-cumparare si a fost admisa cererea reconventionala formulata de parat pentru constatarea nulitatii absolute a antecontractului de vanzare cumparare de care s-a prevalat reclamantul pentru lipsa consimtamantului vanzatorului.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut ca reclamantul nu a dovedit intervenirea unui partaj voluntar asupra imobilului in litigiu. De asemenea, instanta de fond a avut in vedere concluziile expertizei grafice, din care a rezultat fara putinta de tagada ca semnatura din dreptul rubricii vanzator din antecontractul de vanzare de care s-a prevalat reclamantul, nu apartine reclamantului reconventional.

Hotararea a fost atacata de reclamant cu recurs, pentru motive de netemeinicie. Recursul a fost respins ca nefondat. Pentru a hotari astfel, instanta de recurs a avut in vedere urmatoarele:

Din interogatoriul paratilor rezulta ca acestia au contestat existenta unui partaj intre ei cu privire la imobilul in litigiu. Nici martorii audiati nu au putut confirma existenta partajului invocat de reclamant. In ceea ce priveste mentiunile din registrul agricol, in care a fost trecut paratul-reclamant reconventional, acestea se fac in baza declaratiei celui care solicita inscrierea si in lipsa dovezii partajului sau a unei declaratii a celuilalt copartajant in baza careia sa fi fost inscris doar paratul-reclamant reconventional, nu se poate trage concluzia ca partajul a fost dovedit. Nu este suficient pentru a se dovedi partajul sa se recurga doar la anumite prezumtii, fara ca la baza acestora sa stea un fapt probator cert.

Mai mult, pentru a se dispune partajul, era necesar ca reclamantul sa-si dovedeasca interesul. Or, atata vreme cat s-a dovedit ca paratul-reclamant reconventional nu a semnat antecontractul de care se prevaleaza reclamantul, acesta nu are calitatea de creditor si prin urmare, este inadmisibila cererea de constatare a partajului formulata pe cale oblica. In mod judicios instanta de fond a constatat nulitatea absoluta a antecontractului de vanzare de care s-a prevalat reclamantul, concluziile expertizei grafice fiind extrem de clare in sensul ca semnatura din dreptul rubricii vanzator nu apartine reclamantului reconventional. Mai mult, din depozitia martorului semnatar al inscrisului reiese ca desi a paraticipat la discutii intre parti in legatura cu incheierea unui antecontract de vanzare-cumparare, partile nu au stabilit exact despre ce teren era vorba si locul unde este situat. In aceste imprejurari, reclamantul nu a reusit sa probeze ca intelegerea la care a participat martorul a vizat terenul in litigiu. Ca urmare, tribunalul a apreciat ca reclamantul nu a dovedit incheierea conventiei nici in sens de negotium iuris.

Pentru aceste motive, in mod temeinic si legal, instanta de recurs a respins recursul formulat de reclamant si a mentinut in intregime hotararea pronuntata de judecatorie.

Prin actiunea introductiva reclamantul a solicitat, in contradictoriu cu succesorii lui MA, sa se constate dobandirea de catre MA a dreptului de proprietate cu titlu de uzucapiune asupra imobilului-teren in suprafata de 3237 mp, sa fie inscrise in Cartea funciara constructiile edificate de MA si sa fie obligati succesorii lui MA sa predea reclamantului act transmisibil de proprietate asupra imobilelor in litigiu, in caz de refuz, sentinta urmand sa tina loc de contract autentic de vanzare-cumparare.

Pe cale de intampinare, succesorii lui MA (nepoti de frate) au inteles sa combata petitul de uzucapiune prin aceea ca folosinta exercitata de MA nu a fost exercitata sub nume de proprietar, sa conteste petitul de inregistrare constructii pe seama numitului MA sustinand ca imobilele au fost edificate de antecesorul comun si sa nu recunoasca imprejurarea ca MA a instrainat in timpul vietii imobilele in litigiu pe seama reclamantului, contestand inscrisul sub semnatura privata depus de reclamant.

Pentru ultimul termen de judecata, reclamantul si paratii au depus inscrisul intitulat “tranzactie judiciara”, solicitand pronuntarea unei solutii procesuale in baza acestui inscris.

Cu toate ca partile au solicitat in baza intelegerii mai sus amintite pronuntarea unei hotarari de expedient in baza art. 271-273 c.pr.civ., instanta a retinut ca aceasta institutie juridica a tranzactiei judiciare poate opera doar in materia drepturilor cu privire la care partile pot dispune. Cum in speta exista petitele deduse judecatii constau in drepturi si situatii juridice ce reclama aprecierea instantei de judecata, se va aprecia ca desi inscrisul intitulat “tranzactie judiciara” nu intruneste cerintele legale si cumulative pentru a putea fi apreciat drept tranzactie si deci mijloc de stingere prin sine insusi a procesului pendinte, manifestarea de vointa cuprinsa in acest act poate fi apreciata achiesare sau marturisire din partea partilor parate la pretentiile deduse judecatii de partea reclamanta.

Avand in vedere acest aspect cat si intreaga probatiune administrata in cauza, instanta a admis actiunea reclamantului astfel cum a fost formulata.

Din actele si lucrarile dosarului instanta a retinut ca suprafata terenului in litigiu este mai mare cu 917 mp decat cea inscrisa in CF, care este de doar 1544 mp.

Reclamantii au dobandit, prin antecontractul de vanzare-cumparare incheiat cu parata P.E., promisiunea de vanzare a suprafetei de 917 mp din imobilul in litigiu. Aceeasi parata P.E. a instrainat paratei N.O. dreptul de proprietate asupra suprafetei de 1544 mp din acelasi imobil, iar prin Sentinta civila nr. aceasta si-a intabulat dreptul de proprietate in CF. Asa cum rezulta din dosarul atasat, cu ocazia pronuntarii Sentintei civile nu s-au efectuat masuratori, astfel incat parata N.O. si-a intabulat dreptul de proprietate asupra intregii suprafete a topograficului, respectiv 1544 mp, doar in baza extrasului CF si a antecontractului de vanzare-cumparare.

Pentru intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului in suprafata de 917 mp, s-a pornit de la situatia de carte funciara, proprietara fiind parata N.O. asupra suprafetei de 1544 mp si, intrucat inscrierea in cartea funciara nu este in concordanta cu situatia reala actuala a imobilului, instanta a dispus anularea incheierii de Cf in temeiul careia parata N.O. si-a intabulat dreptul de proprietate asupra suprafetei de 1544 mp si revenirea la situatia anterioara de CF, proprietara fiind parata P.E. Fata de concluziile raportului de expertiza, instanta a dispus rectificarea suprafetei imobilul in litigiu la suprafata reala de 2378 mp si apoi dezmembrarea imobilului in doua parcele: prima in suprafata de 1544 mp asupra careia s-a dispus reintabularea dreptului de proprietate al paratei N.O., cu titlul anterior si a doua in suprafata de 917 mp, raportat la care instanta a pronuntat o sentinta care sa tina loc de contract de vanzare-cumparare si a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei.

Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta a avut in vedere ca art. 36 pct. 4 din Legea 7/1996 punctul 4 (caz de rectificare a inscrierilor care nu sunt in concordanta cu situatia reala actuala a imobilului) subsumeaza toate cazurile neprevazute de lege, in care neconcordanta intre realitatea juridica imobiliara si inscriere este susceptibila de solutionare numai prin rectificare. In speta, actiunea fiind fondata pe alte temeiuri juridice decat nevalabilitatea ori ineficacitatea actului juridic in temeiul caruia s-a facut inscrierea, ea este intemeiata in fapt si in drept, motiv pentru care a fost admisa in intregime.

(Sentința civilă nr. 5677/2008, pronunțată de Judecătoria Turda în dosar 3687/328/2007)

Prin actiunea formulata, reclamantul a solicitat constatarea uzucapiunii pentru o suprafata de 800 mp. Instanta de fond a respins actiunea considerand ca aceasta este neintemeiata atat timp cat nu s-au dovedit indeplinirea conditiilor prevazute de Decretul-lege 115/1938 privitoare la uzucapiune.

Instanta de fond a retinut ca potrivit Deciziei LXXXVI/10.12.2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie uzucapiunile incepute sub imperiul Decretului-lege 115/1938 sunt guvernate de acest act normativ, cu toate ca in motivarea hotararii s-a specificat faptul ca, potrivit declaratiilor martorilor audiati, din anul 1942 imobilul in suprafata de 800 mp s-a aflat in posesia reclamantului.

Asupra recursului, Tribunalul a retinut urmatoarele:

Potrivit principiului activitatii legii civile aceasta se aplica doar pentru viitor, astfel ca uzucapiunile incepute anterior intrarii in vigoare a Decretului-lege 115/1938 nu pot fi guvernate de acest act normativ. Aceasta deoarece Decretul-lege 115/1938 a intrat in vigoare in urma Legii 241/12.07.1947.

In cazul de fata, uzucapiunea a inceput inainte de legea de extindere a legislatiei romane peste Carpati prin Legea nr. 389/22.06.1943, astfel ca urmeaza ca stabilindu-se inceputul uzucapiunii in anul 1942, instanta de fond sa stabileasca daca in cazul de fata se aplica codul civil austriac sau dreptul cutumiar maghiar si daca in cazul de speta sunt indeplinite conditiile actului normativ incident.

Asa fiind, in conformitate cu prevederile art. 304 pct. 7 si 9, raportat la art. 312 al. 5 c.pr.civ., tribunalul a casat sentinta civila atacata si a trimis cauza spre rejudecare, urmand ca instanta de fond sa respecte aspectele aratate mai sus.

Jonctiunea posesiei inseamna unirea posesiei uzucapantului, adica a posesorului actual, cu intervalul de timp cat posesia a fost exercitata de catre autorul sau, pentru a dobandi dreptul de proprietate prin uzucapiune.

Pentru a putea opune unirea celor doua posesii, trebuie sa fie indeplinite cumulativ doua conditii: sa fie vorba de o posesie propriu-zisa si posesorul actual sa fi dobandit posesia bunului de la autorul sau pe baza unui raport juridic.

Autor, in sensul art. 1860 c.civ., este cel care, la fel ca cel care invoca uzucapiunea, nu este titular al dreptului de proprietate sau al unui alt drept real.

In speta, reclamantii au dobandit posesia asupra imobilului in litigiu si, totodata, dreptul de a cere executarea silita, prin antecontractul de vanzare-cumparare incheiat cu numitul V.S. Martorii audiati au confirmat imprejurarea ca acesta din urma a folosit imobilul in litigiu din perioada celui de-al doilea razboi mondial, posesia sa fiind continuata apoi de catre reclamantii care au cumparat imobilul de la numitul V.S..

Intrucat in cauza sunt indeplinite atat conditiile prevazute de art. 1890 c.civ cat si conditiile pentru a opera jonctiunea posesiilor, instanta a admis actiunea formulata de reclamanti si a constatat ca acestia au dobandit, prin uzucapiune si jonctiunea posesiei cu a numitului V.S., dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu.

Potrivit art. 34 din legea 7/1996, “orice persoana interesata poate cere rectificarea inscrierilor din cartea funciara daca printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila s-a constatat ca:

1. inscrierea sau actul in temeiul caruia s-a efectuat inscrierea nu a fost valabil;

2. dreptul inscris a fost gresit calificat;

3. nu mai sunt intrunite conditiile de existenta a dreptului inscris sau au incetat efectele actului juridic in temeiul caruia s-a facut inscrierea;

4. inscrierea din cartea funciara nu mai este in concordanta cu situatia reala actuala a imobilului.”

In primele trei cazuri de rectificare, prevazute de art. 34 din legea 7/1996 la punctele 1-3, partea interesata a cere rectificarea trebuie sa prezinte o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila prin care s-a constatat una din imprejurarile prevazute la punctele 1-3 ale art. 34 din Legea 7/1996.

Spre deosebire de primele 3 cazuri insa, cazul reglementat la punctul 4 de rectificare a inscrierilor care nu sunt in concordanta cu situatia reala actuala a imobilului subsumeaza toate cazurile neprevazute de lege, in care neconcordanta intre realitatea juridica imobiliara si inscriere este susceptibila de solutionare numai prin rectificare, actiunea in rectificare fiind una in realizare de drepturi.

In speta, inscrierea facuta cu incheierea de Cf din anul 2005, in baza contractului de vanzare-cumparare autentificat de BNP I. V., a fost gresita, imprejurare recunoscuta de toti paratii.

Actiunea in rectificarea inscrierii dreptului de proprietate al paratilor este admisibila intrucat situatia imobilului este alta decat cea avuta in vedere la inscriere. Ratiunea pentru care legiuitorul a reglementat actiunea in rectificarea cartii funciare este accea de a permite restabilirea concordantei intre situatia juridica reala a imobilului si inscrierea efectuata in cartea funciara, astfel incat inscrierea sa reflecte in mod constant situatia juridica reala a imobilului, in scopul protejarii tertilor dobanditori. Modul generic in care legiuitorul a inteles sa reglementeze cel de-l patrulea caz de rectificare – cand inscrierea in cartea funciara nu mai este in concordanta cu situatia reala actuala a imobilului – permite concluzia ca se poate solicita rectificarea pe acest temei in oricare dintre situatiile in care starea tabulara a imobilului nu mai corespunde cu situatia sa juridica reala actuala. In acest caz de rectificare se incadreaza si situatia din speta.

Astfel, la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare autentificat de BNP I. V., situatia imobilului era diferita de acea adusa la cunostinta lor prin sistemul de publicitate imobiliara, in sensul ca suprafata imobilului era de 1525 mp, mai mare decat suprafata de 218 stjp, respectiv 785 mp inscrisa in CF. In aceste conditii paratii au dobandit doar cota de ½-a parte din suprafata inscrisa in CF de 785 mp si nu cota de ½-a parte din suprafata reala de 1525 mp, imprejurare care nu poate fi indreptata decat prin procedura rectificarii de carte funciara.

Reclamantilor nu le este deschisa nici calea constatarii nulitatii contractului de vanzare-cumparare autentificat de BNP I. V., gresita identificare a imobilului (a suprafetei din care paratii au dobandit dreptul de proprietate in cota de ½-a parte) neconstituind motiv de nulitate si nici calea actiunii in revendicare (care este actiunea proprietarului neposesor impotriva posesorului neproprietar) cata vreme reclamantii sunt in posesia imobilului in litigiu, rezulta ca singurul mijloc de aparare si valorificare a dreptului reclamantilor este cererea de rectificare a cartii funciare, care, fiind intemeiata pe temeiul de drept al art. 36 pct. 4 din Legea 7/1996, are caracter principal, nefiind necesara existenta unei hotarari judecatoresti anterioare care sa constate ivirea unei situatii care sa o justifice.

Pentru aceste motive, instanta a admis actiunea formulata de reclamanti, a dispus anularea incheierii de CF din anul 2005 si, revenind la situatia anterioara de CF, a admis petitele subsecvente.

Actualizare 9.04.2021. Temeiul de drept este actualmente art. 908 cod civil.

Potrivit instantei de casare, cotele de contributie ale celor doi soti la dobandirea bunurilor comune nu pot fi considerate egale, astfel ca a casat sentinta pronuntata de Judecatoria Turda si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante, cu indicatia ca instanta de fond sa determine cotele de contributie ale celor doi soti avand in vedere cuantumul sumelor reprezentand imprumut acordat de catre mama paratei si a sumelor achitate de parata-reconventionala pentru imprumutul angajat in vederea dobandirii imobilului dupa separatia faptica. Pentru a ajune la aceasta concluzie, instanta de recurs a avut in vedere mai multe aspecte:

– existenta creditului luat de parata reconventionala nu a fost contestata de reclamant ca fiind necesar in vederea achitarii pretului imobilului. Creditul a fost achitat din fonduri comune de catre parti din septembrie 2003 si pana la data separarii faptice in luna iunie 2005. Prin urmare, faptul ca dupa data separarii faptice in iunie 2005, parata a achitat singura ratele din contractul de credit, se rasfrange asupra cotei sale de contributie si justifica recunoasterea unei cote de contributie superioare la dobandirea bunului comun.

– existenta contractului de imprumut contractat de mama paratei, de asemenea nu poate fi pusa in discutie. Din intreaga probatiune rezulta ca mama paratei a remis acesteia o suma de bani, care a fost folosita pentru achizitionarea apartamentului in litigiu. Nu s-a probat in cauza ca restituirea acestei sume s-ar fi facut de catre parti, insa este certa existanta acestuia raportat si la momentul la care a fost contractat, cu putin timp inaintea achizitionarii apartamentului in litigiu de catre parti. Existenta acestui imprumut poate fi considerat ca un bun propriu in sensul art. 31 lit. b din Codul familiei si fiind folosit pentru dobandirea unui bun comun, este firesc ca acesta sa duca la concluzia unei contributii diferite a fostilor soti la dobandirea bunurilor comune.

– partile au contribuit in mod egal la cheltuielile familiei. Astfel, instanta de recurs a respins teza paratului potrivit careia contributia sa superioara la cheltuielile familiei justifica recunoasterea unei cote de contributie egala la dobandirea bunurilor comune. Dovada facuta prin inscrisuri a unor remiteri banesti facute de reclamant paratei nu poate fi interpretata ca fiind o contribuite mai mare la cheltuielile familiei, care sa justifice contribuita egala a celor doi soti, intrucat pe de o parte cheltuielile necesare unei familii sunt relativ mari iar sumele trimise de reclamant nu pot fi calificate ca fiind mai mult decat indestulatoare pentru viata de zi cu zi si pe de alta parte in timpul casatoriei sotii trebuie sa isi asigure reciproc sprijin material iar trimiterea sumelor de bani trebuie interpretata in sensul realizarii acestei obligatii.

Pentru aceste considerente, in temeiul art. 312 al. 3 c.pr.civ., tribunalul a admis recursul paratei si, in consecinta, sentinta pronuntata de Judecatoria Turda, prin care s-au stabilit cotele de contributie egale ale fostilor soti, a fost casata si cauza a fost trimisa spre rejudecare aceleiasi instante.