Dreptul familiei

Pensie de întreținere minor. Aprecierea nevoilor minorului. Neacordarea procentului maxim.

Art. 529 al. 2 c.civ prevede ca întreținerea se stabilește, în cazul din speță, până la ⅙-a parte din venitul net al pârâtului, pentru minorul L. Procentul de ⅙-a parte este unul maximal, la stabilirea lui în concret instanța fiind obligată sa aiba în vedere atăt nevoia minorului cât și mijloacele părintelui obligat la întreținere, potrivit art. 529 al. 1 c.civ. 

Cu privire la nevoia minorului, având în vedere vârsta acestuia și împrejurarea că trăiește în Romania, unde costurile traiului obișnuit sunt mai reduse, nu se justifică aplicarea procentului maximal de ⅙-a parte din venitul net al pârâtului.

Instanța a constatat că pârâtul obține un venit net de 2542,50 euro/lună și a obligat pârâtul la plata în favoarea minorului a unei pensii de întreținere lunare în cuantum de 200 euro, echivalent în lei la data plății, de la data introducerii acțiunii și până la majorat sau noi dispoziții, apreciind ca aceasta suma este în măsura să satisfaca nevoile minorului.

(Sentința civilă nr. 974/2021, pronunțată de Judecatoria Luduș, în dos. 2030/251/2020)

Drept comercial

Contestație la executare. Contract de credit cesionat. Momentul de la care curge termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.

Prin Contractul de credit din data de 21.02.2006, Banca Comercială Română S.A. a acordat contestatorului un card de credit sub forma unei linii de credit în valoare de 3.000 lei pentru o perioadă de cinci ani. Creanţa rezultată din acest contract de credit a fost cesionată în anul 2007 intimatelor în cauză.

La data de 24.04.2020 a fost înregistrată la B.E.J., cererea formulată de intimatele în cauză, prin care acestea au solicitat executarea silită a creanţei în cuantum de 6.463,92 lei, reprezentând credit neachitat, dobândă, comisioane aferente şi dobândă legală, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit mai sus menţionat.

Potrivit art. 712 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii.

Cu privire la prescripţia dreptului de a obţine executarea silită, invocată de către contestator, potrivit art. 405 din vechiul Cod de procedură civilă, aplicabil în speţă prin raportare la momentul începerii prescripţiei, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. De asemenea, alin. 2 prevede că termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită.

Pe de altă parte, conform art. 405 ind. 2 alin. 1 lit. d) din Codul procedură civilă anterior, coroborat cu art. 16 din Decretul nr. 167/1958, cursul prescripţiei se întrerupe printrun act începător de executare. Astfel, după întreruperea termenului de prescripţie, începe să curgă un nou termen de prescripţie, de asemenea de 3 ani.

Sub acest aspect, din înscrisul aflat la dosar rezultă că întreg creditul a fost declarat scadent anticipat în data de 9.10.2006. Astfel, din momentul declarării scadenţei anticipate a creditului a început să curgă termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a întregului credit restant.

Ori, în speţă cererea de executare silită a fost înregistrată pe rolul biroului executorului judecătoresc la data de 24.04.2020, aşadar, cum mult după împlinirea termenul de prescripţie a executării silite de trei ani, prevăzut de art. 706 alin.(1) din noul Cod de procedură civilă. Ca atare, instanţa a constatat că executarea silită a fost declanşată împotriva contestatorului în baza unui înscris care şi-a pierdut anterior începerii procedurii puterea executorie şi, ca atare, nu mai putea sta la baza desfăşurării actelor de executare, conform art. 632 alin. 1 din actualul Cod procedură civilă.

Pentru aceste considerente, instanţa a admis cererea contestatoarei şi a anulat încheierea de încuviinţare a executării silite şi toate actele de executare silită, dispunând totodată, în temeiul art. 723 Cod procedură civilă, întoarcerea executării silite. 

(Sentința civilă nr. 636/2021, pronunțată de Judecătoria Turda în dos. 3012/328/2020, definitivă prin neapelare)

Drept civil

Vânzare uscătorie. Reglementări legale.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda, sub numărul de dosar 6791/328/2009, reclamanții au solicitat să se dispună crearea unui imobil nou, cu destinația ”uscătorie”, asupra căruia să se dispună întabularea dreptului de proprietate al reclamanților și pârâților, proprietari asupra apartamentelor din blocul 19 situat în mun. Câmpia Turzii și să se pronunțe o hotărâre, care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la acest imobil, în favoarea reclamantilor. Pe parcursul procesului, reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul renunțării la petitul de validare antecontract și solicitării de a se dispune sistarea stării de indiviziune asupra imobilului nou-creat, cu destinația anterioară de ”uscătorie”, prin atribuirea acestuia în favoarea reclamanților.

Instanța a reținut, conform raportului de expertiză, că imobilul în cauză nu este inclus în părțile comune indivize ale blocului nr. 19 și că a avut destinația de ”uscătorie” iar actualmente are destinația de ”bucătărie”, fiind exploatat ca atare exclusiv de către reclamanți, fiind alipit apartamentului lor. Imobilul a fost individualizat de către expert cu nr. top. provizoriu propriu.

Potrivit art. 40 din Legea nr. 50/1991, spațiul în cauză este proprietate comună pe cote-părți a proprietarilor apartamentelor din bloc și, în ipoteza în care avea destinația de ”uscătorie” și profita tuturor coproprietarilor, făcea obiectul coproprietății comune pe cote-părți. 

Prin definiție, obiectul coproprietății forțate îl constituie bunuri care fie prin natura, fie prin destinația lor, sunt destinate folosinței mai multor proprietari. În cauză, spațiul în discuție nu este prin natura sa apt a fi folosit de către toți proprietarii apartamentelor din bloc împreunăș în realitate, destinația inițială – cea de ”uscătorie”- este cea care justifică coproprietatea forțată. Or această destinație nu mai există în prezent, spațiul în cauză având destinația de ”bucătărie” alipită apartamentului aflat în proprietatea reclamanților.

Astfel fiind, instanța a apreciat că fiecare coproprietar este liber a-și înstrăina cota sa de proprietate din spațiul în cauză, separat de înstrăinarea apartamentului deținut. Spațiul în cauză poate face și obiectul sistării stării de coproprietate deoarece abolita destinația inițială, suntem în prezența unei coproprietăți obișnuite.

Între reclamanți și o parte dintre pârâți s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu privire la acest imobil, aceștia primind de la reclamanți suma aferentă cotei lor de proprietate. O singură pârâtă nu și-a dat acordul înstrăinării cotei ei de proprietate, însă văzând că potrivit art. 728 cod civil nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune și că doar cota de 6,93/100-a parte din întreg spațiul în cauză nu revine reclamanților, vazând și criteriile instituite de art. 673 ind. 9 c.p.c., instanța a admis petitul de sistare a stării de indiviziune atribuind întreg spațiul în cauză pe seama reclamanților, cu obligarea lor la plata sultei în favoarea pârâtei, potrivit valorii stabilite prin raportul de expertiză.

Pentru aceste motive, având în vedere și dispozițiile art. 10 ind. 1 din Legea nr. 114/1996, instanța a admis acțiunea precizată.

(Sentința civilă nr. 716/2013, pronunțată de Judecătoria Turda în dosar 6791/328/2009, definitivă prin neapelare)

Notă: Reglementările legale incidente au suferit modificări astfel:

Începand cu data de 1.10.2011, data intrării în vigoare a noului cod civil, sunt incidente dispozițiile art. 650 cod civil, care prevăd că atribuirea în folosinţă exclusivă a părţilor comune se poate face prin decizie adoptată de adunarea generală a asociației de proprietari, cu o majoritate de două treimi din numărul coproprietarilor şi al cotelor-părţi. Potrivit art. 658 cod civil încetarea destinaţiei de folosinţă comună pentru părţile comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente, înstrăinarea sau ipotecarea se poate hotărî motivat cu o majoritate de două treimi din numărul coproprietarilor iar coproprietarii care nu au votat ori, după caz, s-au opus la înstrăinare sau ipotecare au dreptul la o despăgubire justă stabilită pe cale convenţională ori, în caz de neînţelegere, pe cale judecătorească.

Începând cu data de 28.09.2018, data intrării în vigoare a Legii nr. 196/2018, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari  şi administrarea condominiilor, sunt incidente dispozițiile art. 43, care prevăd că atribuirea în folosinţă exclusivă se adoptă cu acordul tuturor proprietarilor din condominiu şi ai cotelor-părţi indivize. Potrivit art. 44 încetarea destinaţiei de folosinţă comună pentru părţile comune din condominii, înstrăinarea sau ipotecarea se poate hotărî motivat cu acordul scris al tuturor proprietarilor din condominiu.

Redactare și reprezentare

Radierea urmare dizolvării şi lichidării simultane a SRL potrivit art. 235 din Legea nr. 31/1990, fără numire lichidator. Procedura, etape și acte necesare.

Definiții:

Dizolvare este momentul în care societatea înceteaza activitatea comercială și face trecerea spre lichidare. 

Lichidarea este faza în care activul societății (ex. bunurile, banii) ramas după achitarea creditorilor se repartizează către asociați. 

Radierea reprezintă încetarea existentei societății ca persoana juridică, însemnând ștergerea ei din Registrul Comerțului.

Condițiile în care se poate uza de procedura lichidării voluntare fără lichidator:

– toți asociații să fie de acord cu modul de împărțire a bunurilor rămase după plata tuturor datoriilor;

– să nu existe datorii către ANAF sau alți creditori, care au dreptul de a face opozitie; și în ipoteza în care există datorii se poate utiliza aceasta procedură cu condiția să existe acordul creditorilor privind lichidarea. 

Procedura lichidarii voluntare presupune parcurgerea a două etape:

ETAPA 1: Dizolvarea și lichidarea voluntară, necesită întocmirea urmatoarelor documente:

– Cerere de inregistrare a mentiunii – tipizat ORC;

– Hotărârea AGA sau decizia asociatului unic luată cu cvorumul şi majoritatea prevăzută de lege pentru modificarea actului constitutiv, atunci când aceştia sunt de acord cu privire la repartizarea şi lichidarea patrimoniului societăţii şi când asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii;

– Dovada acordului creditorilor privind stingerea pasivului sau regularizarea lui (dacă este cazul);

– Dovada achitarii taxelor.

Hotărârea AGA/Decizia asociatului unic se publica in Monitorul Oficial. Termenul pană la care creditorii pot face opoziție este de 30 de zile de la data publicării. 

ETAPA 2. Radierea, necesită întocmirea urmatoarelor documente:

– Cerere de radiere – tipizat ORC;

– Certificatul de înregistrare și certificatele constatatoare de autorizare (sau anunțul la ziar privind pierderea lor);

– Bilantul de lichidare, întocmit de un expert contabil care în această procedură ține locul lichidatorului, în care se va preciza modalitatea de stingere a pasivului cu activul, bunurile rezultate in urma acestei operațiuni și cuantumul impozitului pe venitul din lichidarea persoanei juridice;

– Hotărârea de repartizare a activului rămas în urma lichidării între asociaţii; în prealabil, este necesar să fie inventariate toate bunurile societății iar asociații să convină asupra modalității de repartizare a lor;

– Certificat de la AFP din care rezultă că societatea nu are datorii la bugetul de stat și la contribuțiile sociale;

– Dovada achitarii taxelor.

Cum va putem ajuta:

Avem experiență în gestionarea relației complexe dintre asociați, contabil și eventualii creditori, pe parcursul desfășurării procedurii.

Putem verifica bilanțul contabil și vă putem întocmi și certifica actele necesare (Hotărârea AGA sau Đecizia asociatului unic, Acordul creditorilor privind stingerea pasivului sau regularizarea lui, Hotarârea și Procesul verbal de inventariere, Hotărârea de repartizare a activului rămas în urma lichidării între asociaţii).

Vă putem reprezenta în fața Oficiului Registrului Comerțului pentru depunerea și ridicarea actelor.

Onorariul avocațial este fix și nu depinde de valoarea activelor societății.

Dreptul muncii și asigurări sociale

Reconstituire vechime. Constatarea pe cale judiciară a încadrării muncii prestate în grupa a II-a de muncă. Obligarea angajatorului la emiterea unei adeverințe în acest sens.

Potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. 5 din Codul Muncii, la solicitarea salariatului sau a fostului salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate iar potrivit art. 126 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 (aprobate prin HG nr. 257/2011), adeverinţele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele şi-au desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14.

Aceste prevederi legale se coroborează cu prev. art. 40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are ca obligație principală, eliberarea, la cerere, a documentelor care atestă calitatea de salariat a solicitantului.

Reclamantul a fost angajat al unităţii pârâte S.C. TERMOROM S.A. în perioada 01.01.1990- 01.09.1997 , în funcția de electrician. In carnetul de muncă, între pozițiile 16 și 17, este menționat că în perioada 1978 -31.12.1989 reclamantul a fost încadrat în grupa a II-a de muncă în funcția de electrician în cadrul CUG SA .

Potrivit Ordinului nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de munca, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de munca în vederea pensionării, beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de munca, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2.

Existenta condiţiilor deosebite la locurile de munca cu noxe trebuie sa rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătăţii sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităţilor. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecţia muncii care, la data efectuării analizei, constata ca s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condiţiilor şi ca toate instalaţiile de protecţie a muncii funcţionau normal.

Conform art.1 din Ordinul nr. 50/1990, în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr.1, iar potrivit art. 2, în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.

Totodată, art. 6 din acelaşi act normativ prevede că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă etc.).

Astfel, atribuţia nominalizării persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă revine conducerii societăţii angajatoare, împreună cu sindicatele libere din cadrul unităţii, parteneri sociali care sunt în măsură să cunoască cel mai bine condiţiile de muncă concrete în care salariaţii din unitate şi-au desfăşurat activitatea într-o anumită perioadă.

Prin decizia nr. 9/16.05.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei în soluţionarea unui recurs în interesul legii s-a statuat, cu caracter obligatoriu, conform art. 517 alin. 4 C.pr.Civ., că „în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor pct. 6-8 şi 12 din Ordinul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 50/1990, instanţele de judecată au posibilitatea analizării şi constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării acestui act normativ, a încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1969-1 aprilie 2001, după caz, în grupele I sau II de muncă”.

În speţă, din probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse, depoziţia martorului rezultă că reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în condiţii care justificau încadrarea în grupa a II-a de muncă și pentru perioada 1990-1997.

Martorul a arătat că a fost coleg cu reclamantul, având aceeași funcție și același loc de muncă, iar condițiile de muncă au fost grele, fiind expuși la noxe cum ar fi fumul de la aparatele de sudură, radiații, lucru la înălțime, într-un mediu lipsit de căldură corespunzătoare în timpul iernii. Colegul reclamantului a ocupat tot funcția de electrician, fiind încadrat în grupa a II-a de muncă, în urma unei hotărâri a instanței, reclamantul fiind tocmai în aceeași situaţie. A precizat că toata activitatea prestată de reclamant s-a desfăsurat in hala de producţie.

Potrivit raportului de expertiză depus de reclamant, ce are valoarea unui înscris în prezentul dosar, activitatea angajatorului a suferit numeroase restructurări si reorganizări prin infiintarea mai multor societăţi comerciale care s-au constituit după desfintarea SC CUG SA, astfel; TERMOROM, FORTPRES, UNIMET, TEHNOMAG, FORTUR, ERS, ş.a.

Cât priveşte SC TERMOROM SA, aceasta a avut un parcurs economic diferit in sensul ca activitatea a continuat pana in anul 1997, respectiv o anumita parte dintre salariaţi au desfăşurat activitate pana in anul 2002. Sunt expuse detaliat condiţiile concrete de la locurile de muncă în care se presta activitate în cadrul pârâtei, menţionându-se microclimatul necorespunzător şi noxele prezente în timpul desfăşurării activităţilor specifice construcţii de maşini si prelucrărea metalelor, determinate de:

– suprasolicitări fizice prin necesitatea manipulării materialelor si pieselor metalice grele si voluminopase;

– suprasolicitări fizice prin poziţii de lucru vicioase, predominant ortostatice;

– expunerea la noxe profesionale cu zgomot specific proceselor tehnologice de cazangerie;

– expunerea la pulberi metalice rezultate din prelucrarea metalelor;

– expunere la microclimat nefavorabil specific halelor industriale de mari dimensiuni cu temperaturi extreme, curenţi de aer, ventilaţie si iluminat insuficiente;

– riscuri specifice proceselor industriale si in special cele din domeniul cazangeriei, tratamente termice, turnatorie, etc.

Raportat la probatoriul administrat – înscrisuri și proba testimonială – instanta a reținut că activitatea reclamantului în perioada 01.07.1990-01.09.1997, se circumscrie condiţiilor de muncă grele, nocive, periculoase, în cauză făcându-se dovada prestării activităţii în condiţii restrictive şi mediu afectat de noxe, atât sub aspectul locului de muncă cât şi al timpului efectiv de muncă, fiind privat de beneficiul încadrării în grupa de muncă corespunzătoare. 

Pentru aceste motive, instanța a constatat că activitatea desfăşurată de reclamant în cadrul pârâtei în perioada 01.01.1990-01.09.1997 se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100% şi a obligat pârâta să elibereze pe numele reclamantului o adeverinţă în acest sens.

(Sentința civilă nr. 2588/2021, pronunțată de Tribunalul Cluj în dos. 2088/117/2021, definitivă prin neapelare)

Fond funciar

Reconstituire drept de proprietate pentru o suprafață mai mare decât cea menționată în actul de dobândire anterior cooperativizării. Nulitate.

În fapt, la data de 17 octombrie 1963, între HA, în calitate de vânzătoare şi antecesorii pârâţilor G, în calitate de cumpărători, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul în suprafaţă de 809 mp, înscris în Cartea funciară nr. 665 Mihai Viteazu de Sus. 

La data de 25 iulie 1992, pe numele defunctului G s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de teren de 1199 mp, situate în intravilanul comunei Mihai Viteazu, sat Mihai Viteazu. 

Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanţii solicită să se constate nulitatea absolută parţială a Titlului de proprietate emis pe seama defunctului G, în privinţa diferenţei dintre suprafaţa de 809 mp, înstrăinată pe seama acestuia de către vânzătoarea HA, şi cea de 1199 mp reconstituită în favoarea defunctului G, pe motiv că reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut în mod nejustificat, în lipsa unor probe care să ateste îndreptăţirea defunctului la reconstituire pentru o suprafaţă mai mare decât cea cumpărată. 

În drept, potrivit prevederilor art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997: „(1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile aplicabile la data încheierii  actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri”.

Instanţa, în urma administrării probei testimoniale solicitate de părţi, a constatat că depoziţiile martorilor audiaţi în prezentul dosar sunt convergente, conturând ideea că familia G, prin contractul de vânzare cumpărare încheiat în data de 17 octombrie 1963, a achiziţionat exclusiv suprafaţa de teren înscrisă în cuprinsul cărţii funciare. 

Într-adevăr, este de necontestat faptul că înscrierile de carte funciară garantează existenţa dreptului real nu şi întinderea acestuia, însă în lipsa oricăror dovezi care să ateste neconcordanţa dintre starea de fapt şi cea înscrisă în cartea funciară la momentul achiziţionării imobilului, reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea defunctului G pe o suprafaţă de teren mai mare de 809 mp apare ca fiind nejustificată. Prin urmare, având în vedere faptul că pârâţii nu au putut face dovada îndreptăţirii antecesorului acestora la reconstituirea unei suprafeţe de teren mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară, instanţa a constatat nulitatea absolută parţială a Titlului de proprietate emis pe numele defunctului G, în privinţa suprafeţei de 390 mp teren, situat pe teritoriul satului Mihai Viteazu, comuna Mihai Viteazu, precum şi a întregii documentaţii ce a stat la baza eliberării titlului de proprietate şi implicit a procesului verbal de punere în posesie.

(Sentința civilă nr. 2755/2019, pronunțată de Judecatoria Turda in dos. nr. 4888/328/2018, definitivă prin neapelare)

Fond funciar

Reconstituire drept de proprietate. Teren cu destinația pădure. Proprietar deposedat în sensul art. 3 al. 5 si art. 24 al. 1 din Legea nr. 1/2000

Prin Titlul de Proprietate nr., în favoarea pârâţilor, în calitate de moştenitori ai defunctului Iepure Ioan (bunicul acestora), s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 4,61 ha.

Defunctul Iepure Ioan (senior) – autorul (persoana deposedată menţionată în titlul de proprietate) a avut 5 copii. Dupa acesta, au formulat cerere de reconstituire mostenitorii a 4 dintre copii sai. De asemenea, cu privire la acest teren, a formulat cerere şi fiul unuia dintre copii lui Iepure Ioan, cerere formulată după tatăl său și nu după Iepure Ioan. În Titlul de proprietate nu a fost inclus și acesta din urmă.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere se reconstituie dreptul de proprietate…proprietarului deposedat, persoană fizică sau, după caz, moştenitorilor care au făcut cereri […].

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 3 alin. 5 din acelaşi act normativ, prin proprietar deposedat, în sensul prezentei legi, se înţelege persoana titulară a dreptului de proprietate în momentul deposedării.

Conform extrasului eliberat de Arhivele Naţionale Cluj , numitul Iepure Ioan senior a decedat la data de 22.01.1926.

Aşadar, în speţă, contrar susţinerilor pârâtelor CM şi Comisia locală de fond funciar Ciurila, proprietarul deposedat în sensul dispoziţiilor art. 3 alin. 5, art. 24 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 nu este Iepure Ioan, ci copiii săi, decedați după naţionalizare.

Naţionalizarea pădurilor a avut loc începând cu anul 1948, conform Constituţiei României din anul 1948 (publicată în Monitorul Oficial al vremii nr. 87 bis din 13 aprilie  1948), care, la Cap. I, Art. 6 prevede că bogăţiile de orice natură, între care sunt enumerate şi pădurile, constituie proprietate de stat – „Bogăţiile de orice natură ale subsolului, zăcămintele miniere, pădurile, apele, izvoarele de energie naturala, căile de comunicaţie ferate, rutiere, pe apa şi în aer, poşta, telegraful, telefonul şi radio-ul aparţin Statului, ca bunuri comune ale poporului”.

Aşadar, numitul Iepure Ioan senior, fiind cel care a decedat primul şi într-o perioadă în care pădurile erau în proprietatea persoanelor fizice, deci în circuitul civil, nefiind preluate de Statul Român, acesta nu poate fi considerat persoană deposedată; în sensul dispoziţiilor art. 3 alin. 5 din Legea nr. 1/2000, persoane deposedate sunt copiii lui Iepure Ioan, care erau în viaţă la data preluării abuzive.

Relevantă în acest sens este şi declaraţia martorei, care a declarat că i-a cunoscut pe copiii lui Iepure Ioan, care au folosit împreună pădurea. A mai precizat că atunci se dădeau lemne cu porţia şi nu ştie cum şi-au împărţit, ulterior, fraţii pădurea între ei. 

Aşadar, proprietarul deposedat nu este Iepure Ioan (senior). Averea acestuia suprafaţa de teren cu vegetaţie forestieră de 4,61 ha s-a transmis copiilor săi, care astfel au dobândit prin moştenire, drepturi proprii asupra terenului (pădurii). Copiii defunctului Iepure Ioan, fiind moştenitori sezinari, aveau dreptul să exercite stăpânirea asupra imobilelor din succesiunea rămasă după acesta, fără a avea nevoie de verificarea şi atestarea notarială sau judecătorească a titlului de moştenitor.

Totodată, potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, „titlul de proprietate se emite cu privire la suprafaţa de teren determinată pe numele tuturor moştenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun”, fără să cuprindă menţiuni cu privire la concretizarea drepturilor fiecăruia.

În consecinţă, pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. III alin. 1 din Legea nr. 169/1997, instanţa a constatat nulitatea absolută parţială a Titlului de Proprietate eliberat în favoarea pârâţilor, a obligat pârâta Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ciurila să întocmească documentaţia necesară şi să efectueze punerea în posesie asupra terenului în suprafaţă de 4,61 ha, în favoarea tuturor persoanelor îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate iar Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj să elibereze titlul de proprietate în favoarea tuturor persoanelor îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate, inclusiv în favoarea antecesorului reclamantului (nepotul lui Iepure Ioan) în conformitate cu documentaţia ce îi va fi comunicată de către Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietatea privată asupra terenurilor Ciurila.

Instanța a reţinut că pârâţii şi-au înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră înscris în Titlul de Proprietate. Potrivit art. 908 alin. 1 Cod civil, orice persoană interesată poate cere rectificarea unei întabulări sau înscrieri provizorii, dacă: 1. înscrierea sau încheierea nu este valabilă ori actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea a fost desfiinţat, în condiţiile legii, pentru cauze ori motive anterioare sau concomitente încheierii ori, după caz, emiterii lui.

În condiţiile în care titlul de proprietate, în baza căruia au fost efectuate înscrierile în cartea funciară a fost desfiinţat, instanţa a admis şi petitul de rectificare a înscrierilor efectuate în cărţile funciare, conform dispozitivului hotărârii.

(Sentinta civila nr. 2570/2016, pronuntata de Judecatoria Turda in Dos. 545/328/2016)

Fond funciar

Cerere de reconstituire a dreptului de proprietate formulată prin mandatar. Dovada mandatului.

Contrar susţinerilor recurenţilor, reclamantele sunt titulare ale cererii de reconstituire al dreptului de proprietate înregistrată sub nr.701/1991. Ele au fost indicate drept beneficiari ai reconstituirii de către pârâta MA, care a redactat cererea de reconstituire cu privire la terenurile proprietatea antecesorului părţilor aflate în patrimoniul S.C.D.A TURDA.

Recurenţii neagă existenţa unui mandat pe care reclamantele l-ar fi dat pârâtei MA în sensul formulării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, în numele şi pe seama lor. Susţinerea acestora este nefondată, căci in raspunsul la interogatoriul pârâtei, aceasta a recunoscut că a formulat cererea si pe seama reclamantelor atunci cand s-a deplasat la Primarie impreuna cu fratele acestora. 

Chiar dacă la momentul depunerii cererii, parata nu primise de la reclamante însarcinare sa formuleze cererea de stabilire a dreptului de proprietate si in numele lor, instanta retine ca cererea de reconstituire poate fi formulata si prin intermediul unui mandatar, indiferent ca este comostenitor sau o alta persoana. Prin exceptie, mandatul poate fi si tacit in cazul in care un alt comostenitor indreptatit a fost trecut in cererea de reconstituire de catre un alt comostenitor sau alt titular al cererii, fara ca acesta sa ii fi dat un mandat expres, chiar verbal, daca acesta accceptat consecintele care decurg din formularea cererii respective. 

Contractul de mandat este un contract consensul care ia nastere prin simplul acord de vointa al partilor fara sa fie supus vreunei forme speciale. Potrivit art. 1533 Cod civil, mandatul poate fi expres ( scris sau verbal) sau tacit. Mandatul tacit rezulta din imprejurari de fapt care fac neindoielnica intentia partilor. In cererea de reconstituire parata MA le-a indicat şi pe reclamante ca beneficiare ale reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenul ce a apartinut tatălui lor iar reclamantele au acceptat formularea cererii si in numele lor de catre mandatar, prin luarea in primire si folosinta terenului in litigiu imediat după anul 1990, după cum rezultă din declaraţia martorilor. Intrarea reclamantelor in folosinta terenului fiind o imprejurare de fapt, instanta a admis in mod corect administrarea probei testimoniale pentru dovedirea acesteia. 

Dar si in situatia in care am admite critica reclamantei potrivit căreia dovada existentei contractului de mandat nu poate fi facuta prin martori, ci numai prin inscris, fiind incidente in cauza dispozitiile art. 1191 Cod civil, instanta a constatat existenta in cauza a situatiei de exceptie de la această regulă reglementată de art. 1198 Cod civil, constand din imposibilitatea morala pentru reclamante de preconstituire a inscrisului doveditor din pricina relatiei de rudenie dintre mandatar si mandant. 

Referitor la existenţa mandatului, este relevant că şi antecesorul recurenţilor a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenurile aflate la Staţiune, tot în baza acelei cereri formulată de către MA, întrucât nu s-a probat depunerea unei alte cereri. Obţinerea de către el a dreptului la reconstituire se bazează pe exact acelaşi înscris ori, dacă acel înscris este valabil în privinţa recurentilor, el trebuie să fie recunoscut astfel şi pentru reclamante. 

Dar reclamantele trebuie retinute drept titulare ale reconstituirii nu in temeiul acestor considerente de echitate, ci in baza mandatului probat si acceptat.

Instanta a retinut in mod corect incidenţa in cauză a disp. art. III alin 1 lit. a) in legea 169/1997, câtă vreme titlul de proprietate a fost emis nelegal pe seama unei persoane care nu era îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate pe întreaga cotă ce a aparţinut fostului proprietar, cererea de stabilire pentru această cotă fiind formulata de trei moştenitori ai acestuia. 

(Sentința civilă nr. 512/2015, pronunțată de Judecătoria Turda, in dos. 7797/328/2012, definitivă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 362/R/2015, pronunțată de Tribunalul Cluj)

Fond funciar

Constituire drept de proprietate pentru suprafața convenită de părți la data înstrăinării

(art. 36 alin. 3 şi 4 și art. 23 alin.1 şi 2 ind. 1 din Legea nr. 18/1991)

Reclamanții au cumpărat, în anul 1985, conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat prin încheierea nr. din anul 1985, întreaga construcţie situată în comuna Mihai Viteazu, construită pe terenul proprietatea Statului Român, în suprafaţă totală de 1079 mp. 

Începând cu intrarea in vigoare a Legii nr. 58/1974 dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităţilor urbane şi rurale se putea face numai prin moştenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri. Suprafaţa de teren care putea face obiect al transmisiunii succesorale era de cel mult 250 mp, astfel cum rezulta din dispoziţiile art. 5 alin. 5 din Statutul cooperativelor agricole de producţie, aprobat prin Decretul nr. 346/1977, care prevedea: „Terenurile – cu excepţia celor pe care se afla casa de locuit, construcţiile gospodăreşti anexe şi curtea, în suprafaţă totală de cel mult 250 mp – dobândite prin moştenire legală, trec în proprietatea cooperativei”.

Aşa se explică faptul că, după cum rezultă din extrasul CF, pârâta LV a moştenit suprafaţa de 250 mp (din totalul de 1079 mp), care reprezenta maximul suprafeţei asupra căreia membrii cooperatori puteau fi proprietari, indiferent de suprafaţa curţii. La momentul la care se înstrăina construcţia, terenul intra în proprietatea statului, cumpărătorii având doar drept de folosinţă asupra unei suprafeţe determinate.

Chiar dacă din punct de vedere juridic cumpărătorii nu erau proprietarii terenurilor pe care se aflau construcţiile cumpărate, foloseau întreaga suprafaţă de teren care fusese în proprietatea vânzătorului, această suprafaţă fiind avută în vedere şi la stabilirea preţului imobilului. 

In speţă, atât vânzătorii din contract cât şi reclamanţii cumpărători au folosit întreaga suprafaţă de teren aferentă construcţiei, respectiv 1079 mp, care era bine delimitată, fiind îngrădită pe toate laturile, după cum declară şi martorii audiaţi în cauză.

Prin decizia nr. 6119/2001 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia civila si de proprietate intelectuala s-a stabilit ca “legea şi-a fixat preferinţele sale, în sensul că, în procesul de reconstituire şi de constituire a dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, s-a dat prevalenţă deţinătorilor caselor de locuit şi a anexelor gospodăreşti, aşa încât terenul aferent acestora, precum si curtea si gradina din jurul lor intră, prin voinţa legii, în proprietatea privata a deţinătorilor construcţiilor.”

La art. 36 alin. 3 şi 4 din Lg. 18/1991 se prevede că: „(3) Terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor. (4) Dispoziţiile art. 23 rămân aplicabile.” 

Art. 23 alin.1 şi 2 ind. 1 din Legea nr. 18/1991 dispune: „(1) Sunt si rămân in proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moştenitorilor acestora, indiferent de ocupaţia sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit si anexelor gospodăreşti, precum si curtea si gradina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele masuri pentru stimularea ţărănimii. (2^1) În cazul înstrăinării construcţiilor, suprafeţele de teren aferente prevăzute la alin. (2) sunt cele convenite de părţi la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloc de probă.” 

Probele administrate în cauză au relevat că terenul aferent casei de locuit, în limitele menţionate în actul de vânzare – cumpărare, are o suprafaţă de 1079 mp. 

  Pentru suprafaţa de 250 mp., având categoria de folosinţă curţi, construcţii, a fost emisă Decizia, prin care s-a atribuit în proprietate această suprafaţă, în baza dispoziţiilor art. 36 (fostul 35) din Lg. 18/1991. Însă construcţiile ocupă o suprafaţă de 563 mp., iar diferenţa de 462 mp., are categoria de folosinţă grădină şi face corp comun cu terenul curţi, construcţii, întreaga suprafaţă de 1079 mp. fiind îngrădită pe toate laturile.

Conform dispoziţiilor art. 36 alin. 4 din Lg. 18/1991, rămân aplicabile dispoziţiile art. 23, în sensul că dobânditorul construcţiei este îndreptăţit la constituirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcţiei, respectiv la suprafaţa convenită de părţi. Atât din cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare, unde se precizează „în suprafaţă totală de 1079 mp.”, cât şi din intenţia reală a părţilor convenţiei de vânzare-cumpărare, respectiv terenul împrejmuit şi folosit efectiv de la data încheierii actului (1985), rezultă suprafaţa terenului aferent. În acest sens, pe baza declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, care sunt vecinii de pe două laturi, dar şi a constatărilor raportului de expertiza se reţine că reclamanta şi soţul acesteia, în anul 1985, când au încheiat contractul, au intrat în posesia unei suprafeţe de 1079 mp., care era împrejmuită pe toate laturile, pe care era edificată construcţia cumpărată şi pe care, în anul 1989, a fost realizată casa existentă în prezent.

Dacă părţile contractului de vânzare – cumpărare ar fi avut în vedere o altă suprafaţă, s-ar fi menţionat în act o altă suprafaţă sau s-ar fi dezmembrat suprafaţa de 1079 mp. în două suprafeţe.

Instanţa a avut în vedere şi faptul că terenul este liber şi nici nu s-au formulat cereri de retrocedare de către alte persoane. 

Referitor la petitele privind obligarea comisiilor de fond funciar să întocmească documentaţia necesară, respectiv să elibereze titlul de proprietate, instanţa apreciază că deşi este vorba de o constituire a dreptului de proprietate în virtutea legii, titlul de proprietate are efect constatator şi recognitiv, fiind necesar pentru a face dovada întinderii dreptului de proprietate dobândit prin lege. 

Pentru aceste considerente instanţa a admis acţiunea, a constatat dreptul de proprietate al reclamanților, dobândit prin efectul legii, asupra terenului in litigiu.


(Sentința civilă nr. 57/2018, pronunțată de Judecatoria Turda in dos. 1396/328/2017, definitiva prin neapelare)

Fond funciar

Reconstituire drept de proprietate. Nulitatea titlului emis cu nerespectarea amplasamentului stabilit irevocabil prin hotărârea judecatorească ce a stat la baza reconstituirii.

Prin Hotărârea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea dreptului de Proprietate asupra terenurilor Cluj nr./2009, s-a validat tabelul anexa nr. 29 întocmit de Comisia de Locala pentru Stabilirea dreptului de Proprietate asupra terenurilor Turda, reclamanțiil fiind inscriși cu suprafaţa de 2,90 ha din tarlaua 4 extravilan Turda, la poziţia 3.

Prin Titlul de proprietate nr. din 2013 a fost reconstituit dreptul de proprietate al paratei Asociaţia de Pasunat T.V. asupra terenurilor în suprafata de 109 ha şi 6400 mp de pe raza extravilan mun Turda, din care în T 4, P 26 suprafata de 56 ha şi 3358 mp.  Dreptul de proprietate cu privire la parcela 26 din tarla 4 extravilan Turda s-a reconstituit în favoarea paratei în temeiul sentinţei civile nr. din 2007 pronunţata de Judecătoria Turda.

Din raportul de expertiza efectuat în acest dosar s-a constatat ca, în urma suprapunerii numărului cadastral 58909, identic cu tarlaua 4, parcela 26 peste harta de CF, a reieşit ca amplasamentul acestui număr cadastral se suprapune peste imobile cu alte numere topografice decât cele din Sentinţa civila, prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate al paratei Asociaţia de Pasunat T.V.. 

Pârâta Asociatia de Pasunat Turda Veche 2005 potrivit Sentinţei civile nr.  din 2007 trebuia sa fie pusa în posesie cu terenurile menţionate în aceasta hotarare judecatoreasca şi nicidecum pe alte imobile, cu alte amplasamente.

Referitor la indeptatirea reclamantilor cu privire la amplasamentele din litigiu s-a retinut ca: reclamantul a cumpărat teren de la numitul Friedel Mihail (proprietar tabular) un teren în suprafaţa de 7 iugăre din care face parte şi imobilul în litigiu, în temeiul înscrisului depus la dosarul de fond funciar, datat 22.11.1953. Ulterior, în perioada cooperativizării, intre anii 1959-1963 imobilul astfel cumparat a fost preluat la CAP din patrimoniul reclamantului.

Conform art. III din Legea 169/1997 „sunt lovite de nulitate absoluta, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor fizice care nu erau indreptatite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri.”

Retinandu-se ca prin Titlul de proprietate nr. a fost reconstituit în mod nelegal dreptul de proprietate al paratei Asociaţia de Pasunat, nefiind respectat amplasamentul stabilit irevocabil prin Sentinţa civila nr.  din 2007 şi incalcandu-se totodata vechiul amplasament al reclamantului, s-a dispus constatarea nulitatii absolute parţiale a acestuia.

De asemenea, s-a apreciat intemeiata pretentia vizand punerea în posesie şi eliberarea TP în favoarea reclamantului asupra terenului în suprafaţa de 10.041 mp, parte din terenul în suprafaţa de 2,90 ha menţionat la poziţia 3 în tabelul anexa nr. 29 Hotărârea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea dreptului de Proprietate asupra terenurilor Cluj nr. din 2009.

Susţinerile apelantei Asociaţia de Pasunat, potrivit cu care în extravilan nu este obligatorie respectarea vechiului amplasament, nu pot fi reţinute, dat fiind că, prevederile art. III lit. a din Legea nr. 169/1997 nu fac distincţie între intravilan şi extravilan, iar acest text are caracter general, cazurile de nulitate nefiind restrânse doar la situaţiile descrise la punctele i – vi, textul menţionând expres: “cum sunt”, deci cazurile prevăzute sunt doar exemplificative. 

În plus, reclamantul au fost validat încă din 2009 în tarla nr. 4, iar, pe de altă parte, în speţă, dreptul de proprietate în favoarea apelantei trebuia reconstituit pe amplasamentul indicat în mod expres în Sentinţa civilă nr. din 2007 a Judecătoriei Turda, lucru ce nu s-a întâmplat. Aşadar, nu se poate imputa reclamanţilor faptul că nu s-au realizat în teren delimitări şi nu s-a întocmit planul parcelar cu indicarea parcelelor din tarla 4, de către Comisia locală de fond funciar, câtă vreme în cauză atât terenul apelantei, cât şi al intimaţilor au fost identificate raportat la date de carte funciară, astfel încât amplasamentul acestora poate fi stabilit pe harta de CF.

(Sentinţa civilă nr. 1043/2015, pronunţată în dosarul nr. 2905/328/2013 al Judecătoriei Turda, definitivă prin respingerea apelului prin Decizia civilă nr. 1137/A/2015, pronunțată de Tribunalul Cluj)