Fond funciar

Constituire drept de proprietate pentru suprafața convenită de părți la data înstrăinării

(art. 36 alin. 3 şi 4 și art. 23 alin.1 şi 2 ind. 1 din Legea nr. 18/1991)

Reclamanții au cumpărat, în anul 1985, conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat prin încheierea nr. din anul 1985, întreaga construcţie situată în comuna Mihai Viteazu, construită pe terenul proprietatea Statului Român, în suprafaţă totală de 1079 mp. 

Începând cu intrarea in vigoare a Legii nr. 58/1974 dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităţilor urbane şi rurale se putea face numai prin moştenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri. Suprafaţa de teren care putea face obiect al transmisiunii succesorale era de cel mult 250 mp, astfel cum rezulta din dispoziţiile art. 5 alin. 5 din Statutul cooperativelor agricole de producţie, aprobat prin Decretul nr. 346/1977, care prevedea: „Terenurile – cu excepţia celor pe care se afla casa de locuit, construcţiile gospodăreşti anexe şi curtea, în suprafaţă totală de cel mult 250 mp – dobândite prin moştenire legală, trec în proprietatea cooperativei”.

Aşa se explică faptul că, după cum rezultă din extrasul CF, pârâta LV a moştenit suprafaţa de 250 mp (din totalul de 1079 mp), care reprezenta maximul suprafeţei asupra căreia membrii cooperatori puteau fi proprietari, indiferent de suprafaţa curţii. La momentul la care se înstrăina construcţia, terenul intra în proprietatea statului, cumpărătorii având doar drept de folosinţă asupra unei suprafeţe determinate.

Chiar dacă din punct de vedere juridic cumpărătorii nu erau proprietarii terenurilor pe care se aflau construcţiile cumpărate, foloseau întreaga suprafaţă de teren care fusese în proprietatea vânzătorului, această suprafaţă fiind avută în vedere şi la stabilirea preţului imobilului. 

In speţă, atât vânzătorii din contract cât şi reclamanţii cumpărători au folosit întreaga suprafaţă de teren aferentă construcţiei, respectiv 1079 mp, care era bine delimitată, fiind îngrădită pe toate laturile, după cum declară şi martorii audiaţi în cauză.

Prin decizia nr. 6119/2001 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia civila si de proprietate intelectuala s-a stabilit ca “legea şi-a fixat preferinţele sale, în sensul că, în procesul de reconstituire şi de constituire a dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, s-a dat prevalenţă deţinătorilor caselor de locuit şi a anexelor gospodăreşti, aşa încât terenul aferent acestora, precum si curtea si gradina din jurul lor intră, prin voinţa legii, în proprietatea privata a deţinătorilor construcţiilor.”

La art. 36 alin. 3 şi 4 din Lg. 18/1991 se prevede că: „(3) Terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor. (4) Dispoziţiile art. 23 rămân aplicabile.” 

Art. 23 alin.1 şi 2 ind. 1 din Legea nr. 18/1991 dispune: „(1) Sunt si rămân in proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moştenitorilor acestora, indiferent de ocupaţia sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit si anexelor gospodăreşti, precum si curtea si gradina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele masuri pentru stimularea ţărănimii. (2^1) În cazul înstrăinării construcţiilor, suprafeţele de teren aferente prevăzute la alin. (2) sunt cele convenite de părţi la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloc de probă.” 

Probele administrate în cauză au relevat că terenul aferent casei de locuit, în limitele menţionate în actul de vânzare – cumpărare, are o suprafaţă de 1079 mp. 

  Pentru suprafaţa de 250 mp., având categoria de folosinţă curţi, construcţii, a fost emisă Decizia, prin care s-a atribuit în proprietate această suprafaţă, în baza dispoziţiilor art. 36 (fostul 35) din Lg. 18/1991. Însă construcţiile ocupă o suprafaţă de 563 mp., iar diferenţa de 462 mp., are categoria de folosinţă grădină şi face corp comun cu terenul curţi, construcţii, întreaga suprafaţă de 1079 mp. fiind îngrădită pe toate laturile.

Conform dispoziţiilor art. 36 alin. 4 din Lg. 18/1991, rămân aplicabile dispoziţiile art. 23, în sensul că dobânditorul construcţiei este îndreptăţit la constituirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcţiei, respectiv la suprafaţa convenită de părţi. Atât din cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare, unde se precizează „în suprafaţă totală de 1079 mp.”, cât şi din intenţia reală a părţilor convenţiei de vânzare-cumpărare, respectiv terenul împrejmuit şi folosit efectiv de la data încheierii actului (1985), rezultă suprafaţa terenului aferent. În acest sens, pe baza declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, care sunt vecinii de pe două laturi, dar şi a constatărilor raportului de expertiza se reţine că reclamanta şi soţul acesteia, în anul 1985, când au încheiat contractul, au intrat în posesia unei suprafeţe de 1079 mp., care era împrejmuită pe toate laturile, pe care era edificată construcţia cumpărată şi pe care, în anul 1989, a fost realizată casa existentă în prezent.

Dacă părţile contractului de vânzare – cumpărare ar fi avut în vedere o altă suprafaţă, s-ar fi menţionat în act o altă suprafaţă sau s-ar fi dezmembrat suprafaţa de 1079 mp. în două suprafeţe.

Instanţa a avut în vedere şi faptul că terenul este liber şi nici nu s-au formulat cereri de retrocedare de către alte persoane. 

Referitor la petitele privind obligarea comisiilor de fond funciar să întocmească documentaţia necesară, respectiv să elibereze titlul de proprietate, instanţa apreciază că deşi este vorba de o constituire a dreptului de proprietate în virtutea legii, titlul de proprietate are efect constatator şi recognitiv, fiind necesar pentru a face dovada întinderii dreptului de proprietate dobândit prin lege. 

Pentru aceste considerente instanţa a admis acţiunea, a constatat dreptul de proprietate al reclamanților, dobândit prin efectul legii, asupra terenului in litigiu.


(Sentința civilă nr. 57/2018, pronunțată de Judecatoria Turda in dos. 1396/328/2017, definitiva prin neapelare)

Fond funciar

Reconstituire drept de proprietate. Nulitatea titlului emis cu nerespectarea amplasamentului stabilit irevocabil prin hotărârea judecatorească ce a stat la baza reconstituirii.

Prin Hotărârea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea dreptului de Proprietate asupra terenurilor Cluj nr./2009, s-a validat tabelul anexa nr. 29 întocmit de Comisia de Locala pentru Stabilirea dreptului de Proprietate asupra terenurilor Turda, reclamanțiil fiind inscriși cu suprafaţa de 2,90 ha din tarlaua 4 extravilan Turda, la poziţia 3.

Prin Titlul de proprietate nr. din 2013 a fost reconstituit dreptul de proprietate al paratei Asociaţia de Pasunat T.V. asupra terenurilor în suprafata de 109 ha şi 6400 mp de pe raza extravilan mun Turda, din care în T 4, P 26 suprafata de 56 ha şi 3358 mp.  Dreptul de proprietate cu privire la parcela 26 din tarla 4 extravilan Turda s-a reconstituit în favoarea paratei în temeiul sentinţei civile nr. din 2007 pronunţata de Judecătoria Turda.

Din raportul de expertiza efectuat în acest dosar s-a constatat ca, în urma suprapunerii numărului cadastral 58909, identic cu tarlaua 4, parcela 26 peste harta de CF, a reieşit ca amplasamentul acestui număr cadastral se suprapune peste imobile cu alte numere topografice decât cele din Sentinţa civila, prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate al paratei Asociaţia de Pasunat T.V.. 

Pârâta Asociatia de Pasunat Turda Veche 2005 potrivit Sentinţei civile nr.  din 2007 trebuia sa fie pusa în posesie cu terenurile menţionate în aceasta hotarare judecatoreasca şi nicidecum pe alte imobile, cu alte amplasamente.

Referitor la indeptatirea reclamantilor cu privire la amplasamentele din litigiu s-a retinut ca: reclamantul a cumpărat teren de la numitul Friedel Mihail (proprietar tabular) un teren în suprafaţa de 7 iugăre din care face parte şi imobilul în litigiu, în temeiul înscrisului depus la dosarul de fond funciar, datat 22.11.1953. Ulterior, în perioada cooperativizării, intre anii 1959-1963 imobilul astfel cumparat a fost preluat la CAP din patrimoniul reclamantului.

Conform art. III din Legea 169/1997 „sunt lovite de nulitate absoluta, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor fizice care nu erau indreptatite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri.”

Retinandu-se ca prin Titlul de proprietate nr. a fost reconstituit în mod nelegal dreptul de proprietate al paratei Asociaţia de Pasunat, nefiind respectat amplasamentul stabilit irevocabil prin Sentinţa civila nr.  din 2007 şi incalcandu-se totodata vechiul amplasament al reclamantului, s-a dispus constatarea nulitatii absolute parţiale a acestuia.

De asemenea, s-a apreciat intemeiata pretentia vizand punerea în posesie şi eliberarea TP în favoarea reclamantului asupra terenului în suprafaţa de 10.041 mp, parte din terenul în suprafaţa de 2,90 ha menţionat la poziţia 3 în tabelul anexa nr. 29 Hotărârea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea dreptului de Proprietate asupra terenurilor Cluj nr. din 2009.

Susţinerile apelantei Asociaţia de Pasunat, potrivit cu care în extravilan nu este obligatorie respectarea vechiului amplasament, nu pot fi reţinute, dat fiind că, prevederile art. III lit. a din Legea nr. 169/1997 nu fac distincţie între intravilan şi extravilan, iar acest text are caracter general, cazurile de nulitate nefiind restrânse doar la situaţiile descrise la punctele i – vi, textul menţionând expres: “cum sunt”, deci cazurile prevăzute sunt doar exemplificative. 

În plus, reclamantul au fost validat încă din 2009 în tarla nr. 4, iar, pe de altă parte, în speţă, dreptul de proprietate în favoarea apelantei trebuia reconstituit pe amplasamentul indicat în mod expres în Sentinţa civilă nr. din 2007 a Judecătoriei Turda, lucru ce nu s-a întâmplat. Aşadar, nu se poate imputa reclamanţilor faptul că nu s-au realizat în teren delimitări şi nu s-a întocmit planul parcelar cu indicarea parcelelor din tarla 4, de către Comisia locală de fond funciar, câtă vreme în cauză atât terenul apelantei, cât şi al intimaţilor au fost identificate raportat la date de carte funciară, astfel încât amplasamentul acestora poate fi stabilit pe harta de CF.

(Sentinţa civilă nr. 1043/2015, pronunţată în dosarul nr. 2905/328/2013 al Judecătoriei Turda, definitivă prin respingerea apelului prin Decizia civilă nr. 1137/A/2015, pronunțată de Tribunalul Cluj)

Fond funciar

Fond funciar. Obligativitatea parcurgerii procedurii jurisdicționale.

Terenurile in litigiu au fost solicitate de reclamantă, în temeiul legilor fondului funciar, prin trei cereri distincte:

– în anul 1991 s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor înscrise în CF nr. 4400. Cererea a fost soluţionată prin Hotărârea Comisiei Judeţene în sensul stabilirii de acţiuni la Societatea de Cercetări Agricole Turda pentru suprafaţa de 10 ha.

– în anul 1997, în temeiul Legii nr.169/1997, reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după defuncta sa mamă.  Cererea a fost soluţionată prin Hotărârea Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj, hotărâre prin care s-a stabilit îndreptăţirea acesteia la

reconstituire numai pentru suprafaţa de 1,37 ha, în anexa 39 despăgubiri, poziţia 278. Aceasta hotărâre a fost comunicată reclamantei în data de 06.09.2003 însă nu a fost contestată în termenul legal de 30 de zile de la comunicare.

– în anul 2005, în temeiul Legii nr. 247/2005, reclamanta a formulat cea de a treia cerere, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 8,9 ha de teren agricol din CF nr. 551 Turda. Această cerere fost soluţionată ulterior declanşării prezentului litigiu.

Cu privire la primele două cereri, acestea au fost soluţionate iar solicitanta nu a contestat măsurile dispuse, deşi soluţiile i-au fost comunicate. Critica reclamantei referitoare la procedurile de urmat în materia legilor fondului fuinciar, referitoare la incidenţa dispoziţiilor art. 21 Constituţie conform cărora jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative este neîntemeiată.

Constituţia României, în cuprinsul art. 21, prevede caracterul facultativ al jurisdicţiilor administrative, însă acest text nu este incident în speţă. Dispoziţiile Legii nr. 18/1991 şi HG 890/2005 instituie o anumită procedură administrativă obligatorie în vederea reconstituirii dreptului de proprietate iar reclamanta a optat pentru această procedură şi nu a uzat de căile prevăzute de dreptul comun. Astfel, potrivit art. 8 alin. 3 din L 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate nu se poate realiza decât la cerere. Cererea, împreună cu actele doveditoare, se depune la consiliul local în a cărui raza teritoriala este situat terenul, înăuntrul termenului prevăzut de lege. Asupra cererilor se pronunţă mai întâi comisia locală, iar împotriva masurilor dispuse solicitanţii sunt îndreptăţiţi să formuleze contestaţie, care se soluţionează de către comisia judeţeană.Mai departe, potrivit dispoziţiilor art. 53, comisiile judeţene se pronunţă prin hotărâri asupra contestaţiilor formulate de cei interesaţi, iar împotriva acestor hotărâri se poate face plângere la instanţa competentă în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, iar nerespectarea acestui termen atrage decăderea părţii din dreptul de a şi-l mai exercita.

Drept urmare, în condiţiile în care Demeter Marta nu a urmat procedura stabiilită de către legiuitor în cadrul legilor restituirii, procedură reglementată în cadrul competenţelor sale constituţionale şi beneficiind de marja de este decăzută din dreptul de a-l mai exercita.

Concluzionând, atâta vreme cât, deşi se pretinde moştenitoare a fosţilor proprietari tabulari, petenta a ales procedura specială reglementată de legile restituirii, acaesta avea obligaţia de a urma această procedură astfel cum a fost aceasta reglementată de către legiuitor, procedură care nu îi încalcă accesul liber la justiţie, de care a beneficiat dar nu a uzat prin neparcurgerea etapelor reglementate.

Această procedură nu încalcă art. 21 din Constituţie atâta vreme cât dreptul petentei era unul efectiv iar statul, prin legiuitorul său, în limita competenţelor constituţionale şi beneficiind de marja de apreciere, a înţeles să reglementeze într-un anumit mod accesul la justiţie şi să-l supună unor limitări sau restricţii în cadrul procedurii reglementate de legile restituirii. O astfel de procedură nu contravine standardelor convenţionale, după cum a statuat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Le Compte, Van Leuven si De Meyere contra Belgiei.

În acest context, se reţine că şi prezentul demers judiciar este întemeiat tot pe dispoziţiile speciale ale legilor de reparaţie. Ori, în condiţiile în care defuncta a optat pentru această procedură, avea obligaţia de a urma întreaga procedură, care prevede termene speciale şi căi de atac speciale, ceea ce acaesta nu a făcut. Astfel, deşi modul de soluţionare a primelor două cereri formulate i-a fost comunicat, petenta nu a contestat măsurile dispuse.

Drept urmare, în cadrul procesual limitat de cererile formulate şi soluţiile date acestora, instanţa de jduecată nu mai poate analiza îndreptăţirea solicitantei , atâta vreme cât aceasta nu a contestat măsurile dispuse. O astfel de soluţie nu încalcă liberul acces la justiţie care, astfel cum a statuat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu este unul absolut, ci poate fi suspus unor limitări implicit admise, necesitând, prin natura sa, o reglementare de către stat.

Cu privire la cea de-a treia cerere, se retine ca terenurile solicitate de reclamanta au fost atribuite prin Hotărârea Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj nr. 86/2009, pe seama intervenientilor si sunt folosite de acestia, nefiind, prin urmare, libere din punct juridic pentru a putea fi reconstituite în favoarea reclamantei. 

Ca atare au fost admise cererile de intervenție în fond, dispunându-se emiterea titlurilor de proprietate în favoarea intervenienților si a fost respinsa acțiunea de fond funciar formulată de reclamantă.

(Sentința civilă nr. 1087/2018, pronunțată de Judecatoria Turda, în dos.  5161/328/2012, definitivă prin respingerea apelului prin Decizia civilă nr. 167/R/2019, pronunțată de Tribunalul Cluj)

Fond funciar

Rectificare titlu de proprietate. Excepția necompetenței instanțelor. Respingerea excepției.

Aşa cum rezultă din considerentele sentinţei atacate, instanţa a respins acţiunea, reţinând că eroarea materială strecurată in titlul de proprietate emis pe seama antecesoarei in drepturi a reclamanţilor este una materială, care se indreaptă pe calea administrativă prevăzută in art. 235 din Ordinul 700/2014 al directorului Agenţiei Naţionale de Cadastru si Publicitate imobiliară.

Vom reda mai jos dispoziţiile legale relevante in cauză:

Art. 591*)

(1) Îndreptarea erorilor materiale înscrise în titlurile de proprietate care sunt produse din cauza erorilor de scriere se efectuează de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară.

(2) Rectificarea titlurilor de proprietate se poate face de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, în temeiul hotărârii comisiei judeţene.

(3) Procedura de îndreptare a erorilor materiale şi de rectificare a titlurilor de proprietate va fi aprobată prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Art. 235 – (1) Oficiile teritoriale pot soluţiona cereri de îndreptare a erorilor din titlurile de proprietate dacă, în urma verificărilor se constată că acestea sunt datorate transcrierii eronate pe titlul de proprietate a unora dintre informaţiile de pe procesul-verbal de punere în posesie sau din documentele care au stat la baza punerii în posesie şi se referă la:

a) erori de scriere a numelui şi prenumelui faţă de procesul-verbal şi anexe;

b) erori cu privire la numărul de tarla/parcelă, număr unitate amenajistică (UA)/unitate de producţie (UP);

c) erori cu privire la vecinătăţi;

d) erori ale suprafeţelor parcelelor, fără modificarea suprafeţei total atribuite;

e) alte erori cu privire la identificare cadastrală a parcelei, fără afectarea amplasamentului şi a suprafeţei.

(2) În cazul în care eroarea materială se identifică cu una dintre cele descrise mai sus, cererile de îndreptare a erorilor se pot soluţiona în baza următoarelor documente:

a) cererea solicitantului, care trebuie să indice obligatoriu numărul şi data emiterii titlului de proprietate supus corectării;

b) referatul de îndreptare eroare materială întocmit de inginerul şef şi aprobat de director, care trebuie să conţină numărul şi data hotărârii comisiei judeţene în baza căreia a fost emis titlul de proprietate supus corectării, eroarea materială şi conţinutul corectării;

c) titlul de proprietate în original.

(3) Titlurile de proprietate se pot modifica de oficiul teritorial, în temeiul hotărârii comisiei judeţene, conform art. 591 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi se referă la:

a) modificări ale numărului tarlalei/parcelei;

b) modificarea numelui autorului dreptului de proprietate, în conformitate cu actele de stare civilă;

c) modificarea vecinătăţilor fără afectarea amplasamentului;

d) modificarea suprafeţelor parcelelor fără modificarea suprafeţei totale.

(4) Modificarea suprafeţei totale în plus sau în minus faţă de cea reconstituită nu poate fi soluţionată în condiţiile menţionate la aliniatele anterioare şi se realizează prin hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 58 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Din coroborarea dispoziţiilor legale de mai sus, rezultă că Oficiul de cadastru si publicitate imobiliară poate proceda din oficiu la îndreptarea erorilor materiale strecurate in titlul de proprietate atunci când aceste erori provin din transcrierea greşită a datelor din procesul verbal de punere in posesie sau la rectificarea datelor menţionate eronat in titlul de proprietate, in baza hotărârii comisiei judeţene, in ambele cazuri atunci când erorile se referă la elementele enumerate la alin (2) si (3).

In speţă, nu s-a dovedit că eroarea strecurată in titlul de proprietate cu privire la numărul de tarla provine din transcrierea eronată a datelor cuprinse in procesul verbal de punere in posesie, şi nu dintr-o eronată identificare a amplasamentului acestuia.

Astfel fiind, concluzia care se impune este aceea că in cauză este in discuţie o rectificare a titlului de proprietate (si nu o eroare de scriere) in privinţa numărului tarlalei. Atât in raport de dispoziţiile art. 59 ind. 1 din Legea nr. 18/1991 cat si cu cele ale art. 235 din Ordinul 700/2014 rezultă că modificările titlurilor de proprietate, care nu afectează drepturile terţilor se pot face in procedura necontencioasa, de către oficiul de cadastru si publicitate imobiliara, in temeiul hotărârii comisiei judeţene, emisa la propunerea comisiei locale. De asemenea, potrivit adresei nr. 4192/DEF/2010 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor si Hotărârea nr. 128/2015 emisă de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, rezultă că se poate apela la procedura administrativă de îndreptare a erorilor strecurate in titlurile de proprietate, numai in situaţia in care titlul de proprietate nu a intrat in circuitul civil.

Apelanţii s-au adresat comisiei locale pentru a obţine rectificarea titlului de proprietate in procedura administrativa, insa cererea lor nu a fost soluţionată, prin adresa emisă de Comuna Ceanu Mare nr. 1002/18.02.2019 răspunzându-li-se apelanţilor că nu se poate proceda la corectarea titlului de proprietate nr. 9382/2008, deoarece art. 13 din Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 128/2015 prevede posibilitatea Comisiei Judeţene de a modifica sau corecta titlurile de proprietate, in acest caz numărul tarlalei, numai in cazurile in care acestea nu au intrat in circuitul civil şi nu au fost inscrise in cartea funciară, or in speţă nu este îndeplinită această condiţie, terenul inscris in titlu de proprietate făcând obiectul unui contract de vânzare-cumpărare. ( f. 83) asa cum rezulta din Adeverinţa nr. 1002/18.02.2019.

In opinia tribunalului, prima instanţă a apreciat in mod greşit că cererea reclamanţilor nu este de competenţa generală a instanţelor. Aceasta intrucât nu ne aflăm in situaţia in care normele legale mai  sus invocate prevăd posibilitatea rectificarea erorii pe cale administrativă, pe de o parte, iar pe de altă parte, chiar entităţile implicate in procedura administrativă a rectificării titlurilor de proprietate, neagă posibilitatea rectificării pe cale administrativă in situaţia in care acest titlu de proprietate a intrat in circuitul civil. Potrivit procedurilor de lucru in procedura rectificării administrative, astfel cum au fost implementate de Comisia Judeţeană de Stabilirea Dreptului de Proprietate prin Hotărârea nr. 128/2015, in procedura administrativă reclamanţii trebuie să anexeze o declaraţie prin care să arate că terenul nu a făcut obiectul unor acte de instrăinare. Or, in mod evident aceştia nu sunt in măsura sa depună o astfel de declaraţie.

Câtă vreme reclamanţii nu pot obţine soluţionarea lor pe cale administrativă, din motivele arătate, iar instanţa refuză soluţionarea cererii de anulare a titlului de proprietate emis eronat, pe motiv că nu este de competenţa instanţe, contrar concluziei prime instanţe, reclamanţilor le este închisă orice cale de a obţine inlăturarea titlului de proprietate ce cuprinde date eronate de identificare şi practic accesul la justiţie.

Prin urmare, soluţia primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 59 ind. 1 din Legea 18/1991 si art. 235 din Ordinul 700/2014, instanţa apreciind in mod eronat că actiunea dedusă judecăţii nu este de competenţa generală a instanţelor de judecată. 

In consecinţă, in temeiul art. 480 alin 3 Cod pr.civ, Tribunalul Cluj a admis apelul reclamantilor, a anulat hotararea pronuntata de Judecatoria Turda si, evocand fondul, a admis actiunea formulata de acestia. 

(Decizia civila nr. 1319/A/2019, pronuntata de Tribunalul Cluj in Dos. 6467/328/2018)

NOTA: În şedinţa din 29 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit a pronunțat o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care a decis că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond cererile având ca obiect rectificarea titlurilor de proprietate emise conform Legii nr. 18/1991, art. 58 din acest act normativ fiind aplicabil şi în acest caz.

Fond funciar

Reconstituirea dreptului de proprietate pe seama cumpărătorului terenului. Îndreptățirea fostului proprietar la diferența de teren

Prin actiune reclamantul a solicitat obligarea paratei Comisia Locala de Stabilire a dreptului de Proprietate asupra terenurilor Mihai Viteazu sa intocmeasca documentatia necesara si sa efectueze punerea in posesie asupra terenului in suprafata de 0,55 ha situat in extravilanul com. Mihai Viteazu, identificat de experta ca fiind parcela nr. 28/1 din tarlaua 41, precum si obligarea paratei Comisia Judeteana de Stabilire a dreptului de Proprietate asupra terenurilor Cluj sa elibereze titlu de proprietate in favoarea numitei RE asupra terenului in litigiu.

Reclamantul este succesor dupa numita RE, astfel cum rezulta din actele de stare civila anexate actiunii. Aceasta a formulat in temeiul Legii nr. 18/1991 cererile de reconstituire a dreptului de proprietate aflate la filele 31 si 35 din dosarul cauzei, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafete de 3 ha, respectiv 4,22 ha in comuna Mihai Viteazu. Raportat la suprafata de 15.000 mp situata in tarlaua 41 Mihai Viteazu, cererea a fost admisa, fiind pusa in posesie RE cu acesta suprafata.

Ulterior decesului numitei RE si inainte de a se elibera titlul de proprietate cu privire la aceasta suprafata de 15.000 mp, prin antecontractul de vanzare-cumparare incheiat la data de 18.02.1997, reclamantul, in calitate de mostenitor dupa RE, a instrainat imobilul in suprafata de 15.000 mp, din care face parte si terenul in suprafata de 0.55 ha care face obiectul prezentei cauze, numitului MN. Acestuia i s-a eliberat Titlul de proprietate in baza antecontractului de vanzare-cumparare si a adeverintei de punere in posesie eliberata pe seama numitei RE.

Prin Sentinta civila nr. 1595/2001 pronuntata de Judecatoria Turda in Dosar civil nr. 100/2000, Titlul de proprietate a fost anulat partial raportat la suprafata de 0,55 ha, intrucat titlul de proprietate a fost emis pe amplasamentul care fusese atribuit deja unei alte persoane. Potrivit completarii la Raportul de expertiza efectuata in Dosar civil nr. 100/2000 de expert, intregul teren din parcela 29/1, respectiv intrega suprafata de 15000 mp din care face parte terenul in litigiu, se regasteste in realitate la fata locului. 

Prin sentinta civila nr. 5312/2011 pronuntata de Judecatoria Turda in Dosar civil nr. 5616/328/2009 a fost respinsa actiunea formulata de numitul MN pentru eliberarea unui titlu de proprietate asupra suprafetei de 0,55 ha intrucat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nu a fost formulata de acesta ci de numita RE. 

Pentru reglementarea acestei situatii reclamantul a formulat prezenta actiune, solicitand emiterea unui titlu de proprietate asupra suprafetei de 0,55 ha la care defuncta RE este indreptatita si care exista faptic.

In temeiul art. 8 al 2 din Legea nr. 18/1991 de prevederile legii beneficiaza membrii cooperatori care au adus pamant in cooperativa agricola de productie sau carora li s-a preluat in orice mod teren de catre aceasta, precum si, in conditiile legii civile, mostenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pamant in cooperativa si alte persoane anume stabilite.

Iar potrivit al. 3 “stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate…”.

Astfel cum rezulta din dosarul de fond funciar al acesteia, RE a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, cerere care i-a fost admisa, fiind pusa in posesie cu suprafata de 15000 mp, insa

– titlul de proprietate a fost eliberat pe seama cumparatorului terenului si nu pe seama persoanei care l-a solicitat si care era indreptatita la reconstituire (fapt stabilit irevocabil prin sentinta civila nr. 5312/2011 pronuntata de Judecatoria Turda in Dosar civil nr. 5616/328/2009)

– amplasamentul unei suprafete de 0,55 ha din parcela 29/1 fusese anterior atribuit unei alte persoane (fapt stabilit irevocabil prin Sentinta civila nr. 1595/2001 pronuntata de Judecatoria Turda in Dosar civil nr. 100/2000).

Numita RE este indreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate asupra intregii suprafete solicitate in tarlaua 41 Mihai Viteazu, respectiv 15000 mp, astfel cum rezulta din dosarul sau de fond funciar. Din aceasta suprafata, 9500 mp (parcela 29/1) se regasesc in titlul de proprietate, care a fost eliberat pe seama cumparatorului terenului si care nu a fost anulat decat partial, pentru suprafata de 5500 mp iar diferenta de 5500 mp, solicitata prin prezenta actiune exista la fata locului si este libera din punct de vedere juridic.

Prin Raspunsul la obiectiunile la Raportul de expertiza intocmit de experta, s-a stabilit ca in tarlaua 41 extravilan Mihai Viteazu exista o suprafata de 0,55 ha, limitrofa parcelei 29/1, care este libera din punct de vedere faptic si juridic, parcela numerotata de experta ca fiind parcela nr. 28/1 din tarlaua 41.

Fata de toate acestea, nu exista nici un impediment pentru a fi reconstituit dreptul de proprietate al numitei RE, asupra terenului in litigiu.

(Sentinta civila pronuntata de Judecatoria Turda in dos. 3439/328/2012)

Fond funciar

Nulitate titlu de proprietate ca urmare a constatării dobândirii dreptului de proprietate ope legis de către reclamanți în temeiul art. 24 din Legea nr. 18/1991

Potrivit art. 24 al. 1 din Legea nr. 18/1991 “Terenurile situate in intravilanul localitatilor, care au fost atribuite de cooperativele agricole de productie, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane indreptatite, pentru constructia de locuinte si anexe gospodaresti, pe care le-au edificat, raman si se inscriu in proprietatea actualilor detinatori, chiar daca atribuirea s-a facut din terenurile preluate in orice mod de la fostii proprietari.” 

Prin textul de lege indicat se instituie un caz de constituire a dreptului de proprietate in favoarea membrilor cooperatori sau altor persoane indreptatite carora le-au fost atribuite de catre cooperativele agricole de productie, in vederea construirii de locuinte, terenuri care erau situate in intravilanul localitatilor. 

Pentru a beneficia de constituirea dreptului de proprietate este necesara intrunirea cumulativa a doua conditii si anume: 1. sa existe acte de atribuire a terenurilor, acte care sa provina de la cooperativele agricole de productie si 2. persoanele care au primit astfel de loturi sa fi edificat case de locuit si anexe gospodaresti. 

Fata de caracterul declarativ al acestui text de lege, persoana indreptatita nu este conditionata de un termen de formulare a cererii ca in cazurile prev. de art. 10-11 din Legea nr. 18/1991. In situatia reglementata de art. 24 din Legea nr. 18/1991 nu este necesara constituirea dreptului de proprietate de catre prefect, chiar daca terenul respectiv a fost proprietatea altei persoane inainte de cooperativizare, ci constutuirea dreptului de proprietate in beneficiul persoanelor care au edificat constructii pe terenul atribuit de CAP opereaza ope legis, fara a fi necesara indeplinirea vreunei alte fomalitati.

Fostii proprietari vor fi compensati cu o suprafata de teren echivalenta in intravilan, sau, in lipsa, cu teren extravilan in imediata vecinatate. In conditiile in care fostii proprietari sunt indreptatiti la compensare cu un teren echivalent, acestia nu sunt vatamati in drepturile lor recunoscute de lege. 

Potrivit alin. 1^1 al art. 1 din Legea nr. 18/1991 “Suprafata terenurilor prevazute in alin. (1), aferente casei de locuit si anexelor gospodaresti, nu poate fi mai mare decat cea prevazuta in actul de atribuire provenit de la cooperativa de productie, consiliul popular sau primaria din localitatea respectiva”.

Din intreg probatoriul administrat in fata instantei, rezulta faptul ca fiecaruia dintre reclamanti i-a fost atribuita de catre CAP Frata suprafata de 500 mp din terenul intravilan, care apartinuse antecesorului paratului, in vederea construirii de locuinte, pe care le-au si edificat. In privinta reclamantului CN, fata de imprejurarea ca actele de atribuire nu se mai regasesc, instanta a procedat la administrarea probei testimoniale, martorii audiati confirmand cele aratate de reclamant. Alaturi de proba testimoniala, instanta a avut in vedere si pozitia Comisiei Locale Frata de recunoastere a pretentiilor acestuia.

Ca atare, reclamantii beneficiaza ope legis de constituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 500 mp indicata in actele de atribuire, fiind lipsita de relevanta suprafata de 250 mp prevazuta in Statutul CAP.

Fata de imprejurarea ca aceste terenuri au fost incluse in Titlul de proprietate emis pe seama paratului, in temeiul art. III din Legea nr. 169/1997, raportat la art. 24 din Legea nr. 18/1991, instanta a constatat nulitatea absoluta partiala a acestui titlu de proprietate, in limita suprapunerii cu terenurile dobandite ope legis de catre reclamanti.

(Sentinta civila nr. 5401/2012, pronuntata de Judecatoria Turda, in Dos. 1295/328/2010, definitiva prin respingerea recursului prin Decizia civila nr. 565/2013, pronuntata de Tribunalul Cluj.)

Fond funciar

Nulitate titlu de proprietate legal emis anterior formulării cererii de reconstituire de către reclamantă. Respingere.

Instanta de fond a stabilit ca reclamanta a solicitat terenul in litigiu in anul 1997, prin cererea din data de 4.12.1997, formulata in baza Legii nr. 169/1997. La acea data, dreptul de proprietate asupra terenului in litigiu fusese in mod legal reconstituit persoanelor indicate in Titlul de proprietate nr., titlu eliberat in mod legal avand in vedere cererea aflata la fila 35 din dosarul cauzei, cerere formulata la data de 19.03.1991 pentru suprafata de 1 ha si 2800 mp inscrisa in registrul agricol vol. XIII pozitia 25 din anul 1961 pe numele antecesoarei paratilor, numita MA. 

Potrivit art. II din Legea nr. 169/1997 “dispozitiile modificatoare sau de completare ori de abrogare ale prezentei legi nu aduc atingere in nici un fel titlurilor si altor acte de proprietate eliberate, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, la data intocmirii lor.”

In forma sa initiala in vigoare la data eliberarii Titlului de proprietate, Legea nr. 18/1991 nu garanta vechiul amplasament. De asemenea, terenul in litigiu era liber la data eliberarii Titlului de proprietate atacat, nefiind solicitat de reclamanta la acel moment, ci doar ulterior in anul 1997. De asemenea, reclamanta nu detinea terenul in litigiu in folosinta.

Prin urmare, avand in vedere cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulata de acestia in anul 1991 si registrul agricol in care figura antecesoarea paratilor, in mod legal a fost atribuit terenul in litigiu in proprietatea paratilor.

Cata vreme potrivit art. II din Legea 169/1997 dispozitiile acestei legi, in baza carora a fost formulata cererea de reconstituire a dreptului de proprietate de catre reclamanta, nu aduc atingere titlurilor de proprietate legal emise in baza Legii nr. 18/1991 in forma sa initiala, titlul de proprietate emis pe seama paratilor este legal emis in baza legii 18/1991 in forma sa initiala, in vigoare la data emiterii titlului de proprietate atacat.

Temeiul de drept al actiunii astfel cum a fost indicat de reclamanta, art. III al. 1 lit. a punctul (ii) din Legea nr. 169/1997, prevede: Sunt lovite de nulitate absoluta, potrivit dispozitiilor legislatiei civile, aplicabile la data incheierii actului juridic, urmatoarele acte … “actele de reconstituire si constituire in favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale fostilor proprietari, solicitate de catre acestia, in termen legal, libere la data solicitarii, in baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 si a prezentei legi, precum si actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public in acest scop;”

Intr-adevar titlul de proprietate emis in favoarea paratilor a fost eliberat pe vechiul amplasament al reclamantei, astfel cum rezulta din proba cu expertiza tehnica judiciara aflata la dosarul cauzei. Acest fapt s-a datorat imprejurarii ca terenul nu a fost solicitat de reclamanta in baza Legii 18/1991 ci abia in anul 1997, in baza Legii nr. 169/1997. Prin urmare, la momentul eliberarii Titlului de proprietate atacat in prezentul dosar, in anul 1995, amplasamentul solicitat de reclamanta in abia in anul 1997 era liber atat din punct de vedere juridic (cata vreme nu a fost solicitat) cat si faptic, el nefiind folosit de reclamanta.

Prin urmare pentru a putea opera motivul de nulitate invocat de reclamanta, era necesar ca acesta sa fi solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament in anul 1991, in termenul legal si cu toate acestea terenul sa fie atribuit de Comisia Locala altor persoane. 

Fata de imprejurarea ca reclamanta a solicitat reconstituirea in privinta terenului inscris in CF 2228 Turda, top. 4534 abia in anul 1997, dupa emiterea in mod legal a titlului de proprietate in favoarea paratilor, cererea sa de anulare a titlului de proprietate astfel cum a fost intemeiata in drept apare ca fiind neintemeiata si in mod corect a fost respinsa de instanta de fond.

(Sentinta civila nr. 958/2021, pronuntata de Judecatoria Turda in dos. 6139/328/2008, definitiva prin respingerea recursului.)

Contraventional

Plângere contravențională. Construcție edificată fără autorizație de construire. Prescripția răspunderii contravenționale. Momentul de la care curge termenul de prescipție.

Prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr., reclamantul Peter Romeo a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 2000 lei, pentru încălcarea art. 26, pct.1, lit. a din Legea 50/1991 republicată, constând în aceea că petentul a executat lucrări de construire la imobilul pe care îl deţine în Mun. Turda, fără a deţine autorizaţie de construire.

Petentul a solicitat anularea procesului verbal, cu motivarea că a avut acordul primăriei pentru executarea lucrărilor, că au trecut mai mult de 3 ani de la finalizarea lucrărilor, astfel că termenul de prescripţie a aplicării sancţiunii a fost depăşit.

Cu privire la legalitate, procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. este întocmit cu respectarea tuturor dispoziţiilor art. 17 din Og 2/2001 astfel că nu se identifică niciun motiv de nulitate absolută ce ar putea fi invocat din oficiu.

Cu privire la temeinicie, petentul nu a negat starea de fapt reţinută prin procesul verbal, respectiv, nu a negat efectuarea lucrărilor de construire, şi nu a dovedit că deţine autorizaţie de construire, astfel că se reţine de către instanţă că lucrările de construire au fost într-adevăr realizate de petent, în modalitatea reţinută prin procesul verbal, respectiv, fără autorizaţie.

Ceea ce petentul invocă este faptul că realizarea lucrărilor s-a făcut în urmă cu mai mult de 3 ani, astfel că a intervenit prescripţia dreptului de a constata fapta contravenţională.

Art. 31 din Legea 50/1991, modificată, prevede : Dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei. Momentul începerii curgerii termenului de prescripţie începe să curgă de la data săvârşirii contravenţiei, care raportat la art. 37 din Legea 50/1991 este momentul finalizării construcţiei, respectiv, data încheierii faptice a lucrărilor de construcţii, data de la care autorităţile au cunosacut sau ar fi trebuit să cunoască faptul construirii fără autorizaţie.

Per a contrario, dacă în absenţa procesului verbal de recepţie, lucrările realizate fără autorizaţie nu ar putea înregistra un moment al finalizării, ar conduce la o concluzie neprevăzută de lege, aceea că aceste lucrări ar avea perpetuu un statut nedefinit, chiar datorat pasivităţii organului responsabil cu constatarea faptelor contravenţionale în această materie. S-ar ajunge astfel ca răspunderea contravenţională să fie transformată în această materie într-o faptă imprescriptibilă, în timp ce, prin ipoteză, atunci când fapta incriminată de legea construcţiilor ar fi infracţiune, aceasta să beneficieze de un termen de prescripţie, raportat la data săvârşirii faptei, dată ce ar putea fi dovedită prin orice mjloc de probă.

Prin Decizia nr. 16/2020, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, a stabilit că: „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 31, coroborate cu cele ale art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, termenul de prescripție a răspunderii contravenționale pentru contravențiile prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, republicată, constând în executarea, fără autorizație de construire, a unei construcții ce cuprinde toate elementele structurale necesare pentru a fi considerată terminată la data constatării contravenției, curge de la data terminării în fapt a construcției”.

Prin decizia indicată, s-a stabilit de către ÎCCJ că în materia executării de construcţii fără autorizaţie, termenul de prescripţie curge şi pentru construcţiile care nu beneficiază de proces verbal de recepţie, iar acest termen începe să curgă de la data finalizării în fapt a construcţiei.

Astfel pentru determinarea momentului finalizării construcţiei, instanţa a procedat la ascultarea martorei RAM, care la termenul din data de 20.04.2021 a arătat în faţa instanţei că reclamantul a efectuat lucrări de amenajare a locuinţei constând în amenajare baie, în anul 2011, în acelaşi an fiind finalizată lucrarea în întregime.

La dosar este depus un înscris emis de Mun. Turda la data de 17.03.2011, prin care se comunică reclamantului că lucrările de reparaţii curente la clădirea pe care o deţine în proprietate nu necesită autorizaţie de construire, eliberându-se astfel acordul pentru astfel de lucrări.

Din înscrisul indicat reiese că doar cu privire la reparaţii a fost exprimat acordul, nu şi cu privire la extindere, însă data înscrisului se corelează cu data indicată de martoră ca fiind anul efectuării lucrărilor, care nu au fost negate de reclamant.

Rezultă că anul efectuării lucrărilor fără autorizaţie de construire este 2011, astfel că de la această dată începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 31 din Legea 50/1991.

Constatarea în anul 2020 a săvârşirii contravenţiei, faţă de anul 2011, când fapta a avut loc, este făcută cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani, astfel că se impune admiterea excepţiei de prescripţie a constatării faptei, cu consecinţa anulării procesului verbal de constatare a contravenţiei nr. pe acest motiv.

(Sentința civilă nr. 979/2021, pronunțată de Judecătoria Turda, în dos. 3951/328/2020, definitivă prin neapelare)

Contraventional

Plângere contravențională. Parcare neregulamentară. Lipsa identății între persoana care a săvârșit contravenția și proprietarul autoturismului.

Prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria A încheiat la data de 15.04.2020 de Primăria municipiului Câmpia Turzii – Serviciul Public Poliția Locală, s-a reţinut în sarcina petentei săvarşirea contravenţiei prevăzută de art. 1 alin. 19 din HCL 58/2017 și sancționată de art. 3 alin. 1 lit. e) din acelaşi act normativ.

În data de 09.04.2020, în jurul orei 18:00, agentul constatator a constatat că în mun. Câmpia Turzii, str. 1 Decembrie 1918, nr. 104 petenta a parcat remorca de transport auto pe spațiul verde amenajat ca aliniament stradal din fața imobilului sus menționat. La fața locului nu a fost găsită persoana care a parcat remorca, ca atare, agentul constatator a identificat persoana pe cine este înmatriculată remorca în baza de date M.A.I.. În urma acestor verificări agentul constatator a constatat că remorca este înmatriculată pe petentă.

Plângerea împotriva procesului verbal a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 31 din OG nr.2/2001. Cu privire la legalitatea procesului-verbal contestat instanţa a reţinut că acesta este întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 16, art. 17 din OG nr. 2/2001.

În ceea ce priveşte temeinicia procesului-verbal atacat instanţa a reținut că petentul nu se face vinovat de săvârşirea contravenţiei reţinute de către agentul constatator pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Din Contractul de comodat încheiat la data de 06.01.2020 între petentă, în calitate de comodant și BD, în calitate de comodatar, rezultă că acestuia din urmă i s-a transmis , cu titlu gratuit, dreptul de folosință asupra remorcii, contractul fiind încheiat pe o perioadă de 12 luni, începând cu data de 06.01.2020, dată la care bunul a fost predat comodatarului. În consecință, instanța reține că la data săvărșirii faptei remorca se afla în poseisa comodatarului BD.

În acest context, al cercetării temeiniciei procesului-verbal contestat, instanţa a avut în vedere că prin decizia pronunţată în cauza Anghel c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a înlăturat prezumţia deplină, absolută, irefragrabilă de legalitate a unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi pentru a acorda în mod real, efectiv petentului dreptul la un proces echitabil instanţa apreciază că se pot administra probe în înţelesul dispoziţiilor Codului de procedură civilă, pentru a exista posibilitatea părţilor litigante de a dovedi că starea de fapt este alta decât cea reţinută în procesul-verbal

atacat.

De asemenea, în acord cu jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg în privinţa prezumţiilor şi a limitei rezonabile în care acestea trebuie folosite, trebuie reţinut că una din limitele până la care funcţionează prezumţia de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situaţia în care fapta este constatată personal, procesul-verbal, legal întocmit, se va bucura de prezumţia de temeinicie, petentei revenindu-i sarcina de propune probele necesare pentru răsturnarea acestei prezumţii.

În speţă, din probele administrate în cauză a rezultat că petenta nu a săvârşit contravenţia reţinută în sarcina sa, din contractual de comodat depus la dosar rezultând faptul că remorca se afla în posesia altei persoane, fiind folosită de către aceasta, nu de către petentă, fiind răsturnată astfel prezumţia de veridicitate a procesului-verbal.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 19 din HCL nr. 58/2017 este sancţionată oprirea, staționarea, parcarea și circulația cu autovehicule sau vehicule de porice fel pe zonele verzi amenajate. Analizând norma legală ce incriminează contravenţia reţinută în sarcina petentului instanţa apreciază că poate avea calitatea de subiect activ al contravenţiei persoana care a condus autovehiculul şi a efectuat parcarea neregulamentară, această calitate fiind independentă de calitatea de proprietar al autovehiculului. Pentru a avea calitatea de subiect activ al contravenţiei analizate nu este suficient ca persoana sancţionată să fie proprietarul autoturismului, ci trebuie să fi condus autovehiculul şi să fi parcat neregulamentar, respectiv să fi realizat acţiunea ce reprezintă latura obiectivă a contravenţiei, neputând fi subiect activ al contravenţiei o persoană care, desi este proprietarul autovehiculului, s-a dovedit că nu avea posesia asupra racestuia, astfel încât nu l-a condus la momentul săvârşirii faptei şi nu a parcat neregulamentar.

Având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că petenta nu a săvârşit contravenţia reţinută în sarcina sa, instanţa a apreciat că plângerea formulată de petentă este întemeiată, astfel încât în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, a dispus anularea procesului-verbal de contravenţie seria A încheiat la data de 15.04.2020 Primăria municipiului Câmpia Turzii – Serviciul Public Poliția Locală, cu consecinţa exonerării petentei de plata amenzii.

(Sentința civilă nr. 2270/2020, pronunțată de Judecătoria Turda, în dos. 2788/328/2020, definitivă prin neapelare)

Dreptul muncii și asigurări sociale

Contestație decizie de pensionare. Muncă desfășurată în acord.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Casa Județeana de Pensii Cluj si Casa Naționala de Pensii Publice – Comisia Centrală de Contestații anularea Deciziei de pensionare emisă pe seama ei și obligarea primei pârâte să emită o nouă decizie prin care să stabilească pensia pentru limită de vârstă cu luarea în calcul a diferenţei dintre sumele trecute la rubrica “acord direct” din adeverinţa emisă de Potaissa SCM Turda şi salariul înscris în carnetul de muncă, anularea hotărârii Comisiei Centrale de Contestații de respingere a contestației formulate de reclamantă și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Casa Județeana de Pensii Cluj a solicitat respingerea cererii, aratând că sumele brute din adeverința nu s-au luat în calcul întrucât nu sunt sporuri cu caracter permanent prevăzute în normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010.

Adeverinţa nr. 627/19.12.2017 emisă de Potaissa SCM Turda atestă veniturile obținute de reclamantă în perioada iulie 1973-martie 2005, fiind evidențiate, rubricile conținând veniturile obținute în regim de acord direct, sporul noapte, compensațiile conform Decret 46/1982 și venitul brut. Aceeași adeverință cuprinde mențiunea că au fost achitate sumele reprezentând contribuția de asigurări sociale conform prevederilor legale.

Potrivit dispoziţiilor art. 165 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 „la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991”, iar potrivit alin. 2 „la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare”.

Constituie sporuri cu caracter permanent, după cum prevede pct. 5 din Anexa nr. 15 a HG nr. 257/2010 de aprobare a normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 263/2010, în conformitate cu prevederile Legii nr. 49/1992 pentru modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale: sporul de vechime în muncă (a se vedea pct. I); sporul pentru lucru în subteran, precum şi pentru lucru pe platformele marine de foraj şi extracţie; indemnizaţia de zbor; sporul pentru condiţii grele de muncă; sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal; sporul pentru exercitarea unei funcţii suplimentare; alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislaţia specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective şi individuale de muncă. Aceste sporuri se utilizează la determinarea punctajului mediu anual atât pentru perioadele anterioare, cât şi pentru cele ulterioare datei de 1 aprilie 1992, data intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 49/1992.

Conform pct. VI din Anexa 15 la HG 257/2011 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, „nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; participarea la beneficii a oamenilor muncii din unităţile economice; premiile anuale şi premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate; diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare şi transfer; drepturile de autor; drepturile plătite potrivit dispoziţiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă; al treisprezecelea salariu; formele de retribuire definite sub sintagma „plata cu ora”, acordate cadrelor didactice şi specialiştilor din producţie sau din alte domenii de activitate pentru activitatea didactică de predare, seminare, lucrări practice, desfăşurate în afara obligaţiilor de muncă de la funcţia de bază, pentru acoperirea unor posturi vacante sau ai căror titulari lipseau temporar, precum şi pentru îndeplinirea unor activităţi didactice pentru care nu se justifică înfiinţarea unor posturi; formele de retribuire pentru „orele suplimentare” realizate peste programul normal de lucru; sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică şi care asigură perfecţionarea de specialitate a învăţătorilor şi educatorilor; indemnizaţiile de muncă nenormată; compensaţiile acordate conform decretelor nr. 46/1982 şi nr. 240/1982; alte sporuri care nu au avut caracter permanent”.

Din textele menţionate rezultă că nu pot fi luate în calcul veniturile care nu au avut un caracter permanent, şi nici cele care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei, cum sunt veniturile realizate cu titlu de acord global.

În privinţa veniturilor realizate în acord, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 19/17.10.2011 dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, a stabilit că în interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e), art. 78 şi art. 164 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat „formele de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut şi, pentru acestea, s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii”.

Textul legal din Legea nr. 19/2000 privind recalcularea pensiilor din sistemul public pe baza veniturilor realizate în acord global a fost preluat în Legea nr. 263/2010, astfel că statuările ÎCCJ sunt aplicabile şi în cazul cererilor de recalculare a pensiei întemeiate pe venituri realizate în acord global, formulate în temeiul Legii nr. 263/2010.

Prin urmare, este întemeiată cererea de luare în calcul a diferenţelor dintre sumele trecute la rubrica „acord direct” din adeverinţa nr. 627/19.12.2017 emisă de Potaissa SCM Turda şi salariul înscris în carnetul de muncă, întrucât forma de retribuire, conform datelor din adeverinţă, era cea în acord, ceea ce presupune că reclamanta a încasat sumele din adeverinţă de la rubrica ”acord” şi nu a încasat cuantumul salariului de încadrare din carnetul de muncă şi care fusese deja luat în calcul la stabilirea pensiei în conformitate cu înscrierile din carnetul de muncă, aşa cum rezultă din datele privind activitatea în muncă, astfel justificându-se luarea în calcul doar a diferenţelor dintre sumele menţionate, când aceste diferenţe există, pentru a se evita luarea în calcul de două ori a acelorași sume.

Prin urmare, este întemeiată cererea de anulare a deciziei contestate și de obligare a pârâtei la luarea în calcul a sumelor obținute cu titlu de acord global din adeverinţa emisă de SC Terapia SA. pentru perioada martie 1990-martie 2001.

(Sentinta civilă nr.  2963/2018, pronunțată de Tribunalul Cluj în dos. 1921/117/2018, definitivă prin respingerea apelului, prin Decizia civilă nr. 345/A/2019.)