Pentru a se putea dobândi proprietatea unui bun prin uzucapiunea de 30 de ani posesorul trebuie să îndeplinească, conform art. 1890 Cod civil de la 1864, două condiţii şi anume posesia să fie utilă, adică neafectată de vreun viciu şi să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, adică timp de 30 de ani.

În ceea ce priveşte prima condiţie, art. 1847 Cod civil de la 1864 prevede: „ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.” Cu privire la continuitatea posesiei, art. 1848 Cod civil de la 1864 prevede că: „posesia este discontinuă când posesorul o exercită în mod neregulat, adică cu intermitenţe anormale”, iar în ceea ce priveşte însuşirea posesiei de a fi neîntreruptă, aceasta nu este o calitate propriu-zisă a acesteia, ci este o condiţie ce ţine de curgerea termenului de prescripţie.

Potrivit art. 1850 Cod civil de la 1864, continuitatea şi neîntreruperea posesiunii sunt dispensate de probă din partea celui ce invocă prescripţia, în sensul că posesorul actual care dovedeşte că a posedat la un moment dat mai înainte, este presupus că a posedat în tot timpul intermediar. Or, sub acest aspect, pârâţii nu au administrat nicio probă prin care să răstoarne această prezumţie relativă.

De asemenea, sunt verificate și condiţiile art. 1851 Cod civil de la 1864, în conformitate cu care: „posesiunea este tulburată când este fondată sau conservată pe acte de violenţă în contra sau din partea adversarului”, neprobându-se în cauză exercitarea vreunor acte de violenţă sau tulburare a posesiei numitului LI, sau dimpotrivă exercitarea de către acesta de acte de violenţă pentru a împiedica posesia pârâţilor.

Ultima calitate a posesiei, respectiv caracterul public, prin raportare la viciul clandestinităţii prevăzut de art. 1852 Cod civil de la 1864 (“când posesorul o exercită pe ascuns de adversarul său încât acesta nu este în stare de a putea să o cunoască”) este de asemenea dovedită în speţă, având în vedere obiectul posesiei, respectiv un imobil teren, situaţie în care existenţa unui astfel de viciu este numai de natură ipotetică.

Astfel, instanţa a reţinut că s-a probat pe deplin dovada pozitivă a calităţilor posesiei, aceasta fiind exercitată în mod continuu, conform naturii bunului, în mod paşnic şi liniştit, fără acte de tulburare şi în mod public, respectiv sub nume de proprietar de către numitul LI.

Totodată, şi cea de-a doua condiţie a uzucapiunii este îndeplinită, respectiv împlinirea unui termen de 30 de ani în care numitul Lazăr Ilie a exercitat o posesie exclusivă asupra terenului în litigiu, respectiv încă din jurul anilor 1943-1945 până la momentul decesului (1988), iar exercitarea posesiei exclusive s-a datorat manifestării de voinţă a acestuia de a se comporta ca unic proprietar asupra imobilului, voinţa acestuia fiind manifestată în mod public.

De asemenea, în sensul îndeplinirii condiţiei privind termenul, s-a avut în vedere şi Decizia în interesul legii nr. IV/16.06.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Secţiile Unite, prin care s-a stabilit că ”în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974, prescripţia achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a acestor legi, astfel că […] posesorii acelor terenuri pot solicita instanţelor de judecată să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului respective”.

Având în vedere considerentele mai sus arătate, instanţa a constatat că numitul LI a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului în suprafaţă de 1344 mp, având destinaţie „curte şi grădină”, prin exercitarea unei posesii utile, paşnice, publice, continue, netulburate şi sub nume de proprietar asupra terenului.

Instanţa, a respins susţinerile pârâtului – reclamant reconvenţional din cuprinsul notelor de şedinţă depuse la fila 145 din dosar, potrivit cărora constatarea uzucapiunii este inadmisibilă deoarece imobilul în litigiu ar fi fost dobândit de LI prin succesiune, în condiţiile în care nu au fost depuse la dosar acte de stare civilă care să ateste, pe de o parte, legătura de rudenie dintre LI şi cele două pârâte cu domiciliul necunoscut, iar pe de altă parte, nici nu s-a făcut dovada decesului acestora, cu acte de stare civilă, pentru a se putea pune în discuţie dobândirea dreptului de proprietate prin succesiune. 

Chiar dacă ar exista un raport de filiație îndepărtat între proprietarele tabulare și părțile din prezentul litigiu, ceea ce nu s-a probat în cauză, acest fapt nu ar atrage inadmisibilitatea uzucapiunii, pornind de la principiile care guvernează aceasta instituție.

Uzucapiunea sau prescripția achizitivă este nașterea dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra unui bun imobil prin posedarea lui de către o persoană în condițiile și termenele prevăzute de lege. Fiind un mod originar de dobândire a dreptului de proprietate, care face mai lesne dovada dreptului de proprietate, uzucapiunea înlatură dificultatea și inconvenientele probei dreptului de proprietate, clarificând în același timp unele situatii juridice îndelungate deoarece, având ca efect nașterea dreptului de proprietate al posesorului unui imobil, transformă o aparență îndelungată într-un raport juridic de proprietate cert și indiscutabil. 

Avand în vedere aceste funcții atribuite prescripției achizitive, de consolidare a unei situații de fapt îndelungate, cererea reclamanților de a se constata dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu de către antecesorul reclamantului, nu este inadmisibilă. În speță, demersul reclamanților de a se constata intervenită uzucapiunea este justificat de lipsa unui înscris, în sensul de instrumentum, doveditor al dreptului de proprietate.

(Sentința civilă nr. 3051/2019, pronunțată de Judecatoria Turda în dos. 4667/328/2017, definitiva prin Decizia civilă nr.  1682/A/2020, pronunțată de Tribunalul Cluj și Decizia civilă nr. 119/R/2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj)