Prin contestaţia la executare formulată de contestatori în contradictoriu cu intimata EOS CREDIT
FUNDING DAC s-a solicitat anularea încheierii civile de încuviințare a executării silite şi anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul execuţional nr. 1806/2019 al BEJ.
Prima instanţă a admis contestaţia la executare, reţinând că a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită.
Titlul executoriu este reprezentat de contractul de credit bancar pentru investiţii imobiliare încheiat la data de 30.05.2008 între BCR SA şi contestatori, modificat ulterior prin actul adiţional nr. 1 din 31.05.2008 şi actul adiţional din 23.09.2010. Împrumutaţii au luat un credit în valoare de 96.042,50 euro pentru achiziţionarea imobilului situat în Turda şi care a făcut obiectul contractului de ipotecă autentificat de BNP I.V.
Contractul de credit este supus reglementării Legii nr. 190/1999 care defineşte creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare ca fiind creditul acordat cu îndeplinirea cumulativa a următoarelor condiţii: l. este acordat în scopul efectuării de investiţii imobiliare cu destinaţie locativă sau cu alta destinaţie decât cea locativa ori în scopul rambursării unui credit ipotecar pentru investiţii imobiliare contractat anterior; 2. acordarea creditului este garantată cel puţin cu ipoteca asupra imobilului care face obiectul investiţiei imobiliare pentru finanţarea căreia se acorda creditul, respectiv cu ipoteca asupra imobilului obiect al investiţiei imobiliare pentru finanţarea căreia a fost anterior acordat un credit ipotecar pentru investiţii imobiliare, a cărui rambursare urmează a fi astfel finanțata(art. 2 lit. c).
Creditul a fost acordat în scopul efectuării de investiţii imobiliare cu destinaţie locativă, respectiv achiziţionării imobilului situat în Turda iar acordarea creditului a fost garantată cu ipoteca asupra acestui imobilului, astfel că executarea contractului se impune a se face în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 190/1999.
Potrivit art. 19 din Legea nr. 190/1999, în cazul întârzierii la plata, creditorul ipotecar va trimite împrumutatului, la ultima adresa comunicata de acesta, o notificare prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire sau prin executor judecătoresc ori bancar, prevenindu-l asupra consecinţelor încălcării contractului de credit ipotecar pentru investiţii imobiliare.
Art. 20 din Legea nr. 190/1999 prevede că, în cazul în care, în termen de 30 de zile de la data primirii notificării prevăzute la art. 19, împrumutatul nu executa obligaţiile asupra cărora a fost notificat, contractul de credit ipotecar pentru investiţii imobiliare se considera reziliat de plin drept şi întreaga suma a creditului, cu dobânzile aferente la data operării rezilierii, devine exigibila.
Prin notificarea din data de 22.12.2013, BCR SA a adus la cunoştinţă împrumutaților că au o datorie restantă în cuantum de 2.943,09 euro, solicitându-se plata acesteia în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea notificării, iar din extrasul de cont aflat la filele 207-331 din vol. II din dosarul judecătoriei rezultă că ultima plată a fost făcută la data de 16.08.2013, respectiv suma de 800 euro. Raportat la această stare de fapt, potrivit art. 20 din Legea nr. 190/1999, în termen de 30 de zile de la data primirii notificării, contractul de credit bancar pentru investiţii imobiliare a fost reziliat de plin drept, iar întreaga sumă a creditului şi dobânzile aferente a devenit exigibilă.
Faptul că BCR SA a declarat scadent anticipat creditul la data de 13.12.2016 este lipsit de relevanţă deoarece creditul a devenit scadent anticipat în temeiul legii, la expirarea termenului de 30 de zile de la primirea notificării din data de 22.12.2013.
Faţă de împrejurarea că declararea scadenţei anticipate a creditului a intervenit la data de 22.01.2014, ulterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, în conformitate cu prevederile art. 24 C.pr.civ., Tribunalul Specializat Cluj a constatat că dreptul de creanţă al cărei executare silită s-a solicitat este supus reglementărilor art. 706 C.pr.civ., după cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.
Potrivit art. 706 alin. 1 C.pr.civ., dreptul de a cere executarea silită se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În prezentul litigiu, termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă de la momentul rezilierii de drept a contractului de credit de investiţii imobiliare, respectiv de la data de 22.01.2014, iar în condiţiile în care creditoarea nu a dovedit intervenirea unor cauze de întrerupere a cursului prescripţiei, termenul de prescripţie de 3 ani s-a împlinit la data de 22.01.2017, executarea demarată la data de 22.03.2019 fiind nelegală.
Apelanta a susţinut că termenul de prescripţie aplicabil în prezentul litigiu este cel de 10 ani prevăzut de art. 706 alin. 1 teza finală pentru titlurile emise în materia acţiunilor reale imobiliare. Apărarea este nefondată deoarece dreptul a cărui prescripţie se invocă este un drept personal de creanţă izvorât dintr-un contract de împrumut şi garantat cu o ipotecă convenţională, ambele titluri reprezentând titluri executorii în accepţiunea art. 120 din OUG nr. 99/2006. Titlurile puse în executare nu au fost emise în cadrul unei acţiuni reale imobiliare, respectiv nu sunt reprezentate de hotărâri judecătoreşti pronunţate în soluţionarea unui litigiu având ca obiect apărarea unui drept real imobiliar principal sau accesoriu, aceasta fiind ipoteza avută în vedere de legiuitor.
În ceea ce priveşte interpretarea propusă de către apelantă prin raportare la dispoziţiile Noului Cod Civil, respectiv art. 2.504 care reglementează prescripţia dreptului la acţiunea ipotecară, aceasta nu poate fi validată deoarece raportul juridic dedus judecăţii nu este supus acestei reglementări. Contractul de ipotecă a fost încheiat sub imperiul Vechiului Cod Civil, astfel încât conţinutul dreptului este cel conferit de legea în vigoare la momentul naşterii raportului juridic. Conform art. 6 alin. 5 din Noul Cod civil, dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa in vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare. Drept urmare, efectele contractului de ipotecă încheiat la data de 13.06.2008 sunt guvernate de dreptul material aflat în vigoare la acea dată care, prin art. 1800 alin. 1 pct. 1 C.civ. stabilea că ipotecile se sting prin stingerea obligaţiei principale.
Astfel, în concepţia Vechiului Cod civil stingerea ipotecilor se realiza pe cale accesorie, prin stingerea obligaţiei de plată a creanţei principale. Cum realizarea dreptului de creanţă al creditoarei cesionare EOS CREDIT FUNDING DAC s-a prescris, valorificarea dreptului de ipotecă nu poate fi realizată conform dreptului material incident în cauză, acţiunea ipotecară întemeiată pe dispoziţiile art. 2.504 din Noul Cod civil fiind inadmisibilă.
De asemenea, nici decizia nr. 60/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate fi avută în vedere la soluţionarea litigiului. Prin această decizie au fost interpretate dispoziţiile art. 2.431 din Noul Cod civil raportat la art. 632 din Noul Cod de procedură civilă în sensul că este posibilă executarea silită a unei creanţe garantate printr-un contract de ipotecă valabil încheiat, ce constituie titlu executoriu, chiar dacă dreptul de creanţă însuşi nu este constatat printr-un înscris care să constituie, potrivit dispoziţiilor legale, titlu executoriu. Însă dispoziţiile Noului Cod civil nu sunt incidente în cauză deoarece, după cum s-a reţinut, raportul juridic este guvernat de legea în vigoare la momentul naşterii acestuia, iar dispoziţiile vechiului Cod civil nu cuprindeau o reglementare care să permită interpretarea oferită de Înalta Curte.
Faţă de considerentele reţinute anterior, în conformitate cu art. 480 alin. 1 coroborat cu art. 720 alin. 1 şi art. 706 alin. 1 C.pr.civ., tribunalul a reţinut că prima instanţă a soluţionat în mod legal şi temeinic excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită şi a anulat toate actele de executare silită întocmite în dosarul de executare silită al BEJ, astfel că a respins, ca neîntemeiat apelul declarat de apelanta EOS CREDIT FUNDING DAC împotriva sentinţei civile nr. 710/14.05.2020 pronunţate de Judecătoria Turda în dosarul nr. 4816/328/2019 pe care a menţinut-o în întregime, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate.
(Sentinţa civila nr. 710/14.05.2020 pronunţate de Judecătoria Turda în dosarul nr. 4816/328/2019, definitivă prin respingerea apelului, prin Decizia nr. 1295/A/2021, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj)